Ca tot plec in Delta…

Va citez dintr-un comunicat de presa venit azi de la SOR (Societatea Ornitologica Romana), pe care l-au intitulat sugestiv “Incompetența și haosul din Guvernul român afectează în mod ireversibil una dintre cele mai importante zone umede naturale din Europa – Delta Dunării”.

“Acum câteva săptămâni Societatea Ornitologică Română a realizat un comunicat de presă în care s-a descris foarte succint situația actuală a legii Deltei Dunării. Într-o singură frază putem reda din nou mesajul acelui comunicat de presă: că deși din anul 2006 se încearcă îmbunătățirea legii Deltei Dunării/armonizarea sa cu legislația europeană prin propuneri de proiecte de lege noi, acestea de fiecare dată au fost blocate ori la nivelul Ministerelor (cum ar fi Ministerul Agriculturii care a respins de fiecare data proiectul de lege), ori procedura a fost suspendată sau respinsă de către Camera Deputaților.

Ultima tentativă a unor deputați (foarte puțini de genul acesta) de a obține o lege care să corespundă cerințelor legislative de mediu ale Uniunii Europene și să asigure un  statut adecvat de protecție a început în luna aprilie anul acesta, dar din păcăte și acest proiect de lege, ca și cele anterioare a avut aceeași soarta fiind respins de Camera Deputaților în data de 9 noiembrie 2009 (nr. de voturi: DA – 29, NU 42 și AB – 4).

Întrebarea la care poate fiecare din noi stie răspunsul este DE CE? De ce o lege care are rolul de a proteja una dintre cele mai importante zone umede din Europa, cu statut multiplu de protecție nu poate fi aprobată? Iar alte hotărâri precum cea în care pescuitul la sturioni nu mai este interzis sau cele care favorizează dezvoltarea turismului pe teritoriul Deltei sunt aprobate.”

Asa ca ma duc repejor sa mai fotografiez niste pasari (ce a mai ramas) cum e cea de mai jos, ca nu-i a buna cu deputatii astia :)

starc galben

Leave a Comment