Dupa o perioada de ger de cateva zile, apa Marii Negre mai ingheata. Mai rarut ca-i mai dragut, dar ingheata. S-a intamplat in 2006, s-a intamplat in 2009, s-a intamplat si saptamana trecuta. Si probabil va mai sta asa cel putin o saptamana, dupa aprecierile meteorologilor. Totusi, pentru persoanele care sufera de lipsa de atentie, acest subiect este un prilej bun sa prezinte acest fenomen natural ca pe o mare chestie. A, si pentru televiziuni, care vor prezenta fenomenul ca pe ceva unic si deosebit, cum e de fapt orice lucru normal de pe aceasta planeta.

Si atunci identificam urmatoarele fenomene conexe in spatul virtual:

1. Bloggerii scriu despre asta ca si cum ar fi ceva extraordinar. Faceti o simpla cautare si veti intelege ca orice e dat la televizor e degraba scris si pe blog ca o mare exclusivitate. Bine, unii din ei isi misca fundul din casa sa faca macar o fotografie pentru ilustrarea articolului (de fapt fac 1500 de fotografii, cat ii tin cardul sau bateria). Altii…

2. Bloggerii fura fotografii ilustreaza, zic e, articolele inspirate de la TV cu fotografii “gasite” Pe Google Images. De cele mai multe ori fara sa dea sursa. Nu dau nume ca nu are sens, probabil o sa ii vad in comentarii veninoase mai jos. Saracii fotografi, ca Dinu Lazar sau meteorologul Philip Lutzak de exemplu, habar nu au cat de celebri au facut pe altii fara sa stie. Ca doar ne e greu sa punem link cu sursa.

3. Copiii de 11 ani iau si ei imagini de pe net si le urca pe Facebook. Precum aceasta Viviana dintr-un sat din judetul Constanta, care crede ca fotografia luiPhilip Lutzak din 2005, facuta in Geneva, e fe fapt facuta la Constanta. Masini pe faleza sunt, copaci sunt, mare avem, e pe-acolo:

4. Amatorii de cascat gura pe Facebook dau share si like din rasputeri. Atat ii duce capul pe mai mult de 12000 din ei, probabil majoritatea romani; nu s-ar misca unul sa dea o fuga pana la tarmul marii noastre sa verifice daca poza aia chiar e facuta pe malul Marii Negre. De considerat cat e de probabil ca o fetita de 11 ani sa izbuteasca un asemenea cadru, nu mai vorbesc.

5. Un redactor de la Adevarul, cu prea putina glagorie pentru vremurile astea tulburi, ridica in slavi acesti copii care iau poze de pe net fara discernamant. Si ii fac un articol cu sirop, care inspira mila, de-ti vine sa duci toata arhiva ziarului la toaleta din fundul gradinii, stirbind astfel reputatia unui ziar unde sunt si jurnalisti care chiar fac treaba. Pacat. Cum sa pui un astfel de titlu? “Copila care a postat cea mai admirata fotografie pe Facebook”. De cand a lua o fotografie care nu-ti apartine si a o pune intr-un album Facebook este o chestie de laudat, pentru care sa merite sa ajungi in ziar? Nu v-ar trece prin cap sa luati un interviu lui Dinu Lazar sa il intrebati cat frig a indurat in 2006 ca sa realizeze acele fotografii care au facut si atunci, dar si peste ani inconjurul Internetului romanesc si nu numai? Si tot pentru domnita care a scris un articol atat de miscator, poate ar trebui sa stiti sensul cuvantului “a posta” in limba romana. Nu am pretentii de la un blogger care stalceste romana zi de zi, de la un jurnalist care scrie la un ziar cu pretentii insa am.

6. Alti bloggeri, mai cu perdea, iau fotografia cu pricina pentru a ilustra un articol, fara legatura cu subiectul de fapt (dar asta importa prea putin), cu mentionarea sursei… care nu trebuie. Un exemplu aici. Cand esti blogger cu ceva pretentii, ar trebui sa vezi a cui e poza respectiva. Macar din decenta de a fi un blogger care se documenteaza. Parerea mea. Altfel, e ca si cum am cumpara fete de casetofon din targul de la Vitan si apoi am spune ca suntem de buna credinta. Marian, chiar crezi ca un copil de 11 ani poate sa faca o astfel de foografie? Ma mahnesti.

Ce invataminte sa tragem de aici?

Ca fotograf, nu as mai publica nici o fotografie. Mi-e sila de oamenii care se sterg la fund cu munca ta, asa cum mi-e sila de cei care iau de bun ce gasesc pe net, alimentand furtul. Sa nu credeti ca e un caz singular. Iata aici un alt caz celebru de nerespectare crasa a drepturilor de autor, pricinuit de moartea lui Gheorghe Dinica.

Ca blogger, sa ma documentez putin si sa contactez PERSONAL autorul materialului protejat de drepturi de autor pe care vreau sa il folosesc pentru a ilustra un articol.

Ca simplu consumator de povesti si internaut, sa respect mai mult munca altora inainte de a o imprumuta pentru a cersi atentie pe Facebook.

Nu ma intelegeti gresit: nu am cum sa condamn un copil de 11 ani fara discernamant care face ce a facut. E chestie de educatie, de modele si valori pe care poate nu are de la cine sa le invete (am inteles ca are o stuatie in familie nu tocmai normala). Dar ce facem cu copiii care citesc articolul si se apuca sa faca acelasi lucru? Ce facem cu ziaristii care nu mai deceleaza raul de bine si proslavesc comportamente la limita decentei (ca sa nu zic a legii)? Ce ne facem cu bloggerii care “produc” continut care de fapt se bazeaza pe munca altora intr-un fel sau altul?

Stiu, o sa ziceti ca ma lupt cu morile de vant. Dar va anunt ca tocmai ies din casa sa fotografiez ceva frumos pe vremea asta. Sper doar ca peste ani un copil sa imi ia de pe site fotografiile realizate azi, sa le “posteze” pe undeva si sa ajunga pe prima pagina a unui mare ziar. Voi sa fiti sanatosi.

De altfel, oamenii recidiveaza. Au mai facut asta si in luna mai a anului trecut, tot cu Basexu in colimator. Probabil le-a mers, au mai incercat o data si azi.

Mai jos citatul:

”

Presedintele Romaniei, Traian Basescu, a anuntat public astazi, 16 ianuarie 2012, la ora 12:30, in cadrul unei conferinte de presa de urgenta la Palatul Cotroceni ca va demisiona in decursul saptamanii acesteia. Presiunile din partea poporului par sa fie motivul, intrucat acesta a mentionat ca “asta este dorinta romanilor, asa ca ma voi supune ei”. Grupuri masive de oameni vor veni astazi in capitala din toate colturile tarii pentru a sarbatori aceasta victorie.

Vezi aici expresia fetei Elenei Udrea la aflarea vestei. Pentru mai multe detalii si ultimele noutati de pe scena politica, vizitati antena3.ro.

”
Pe linkul “aici” dintext era pus un link catre pulsethread.com – unde se fapt se rula un executabil care infecteaza calculatorul. Asteptam si reactia Antenei 3.

Sfaturile raman aceleasi ca si data trecuta: nu mai dati click pe toate linkurile venite de la tot felul si fiti mai suspiciosi. Sau macar salvati des si faceti backup pe DVD-uri, daca va stiti mai curiosi decat media in populatie.

Cat despre agresorii digitali: dati si voi o lada de bere unui copywriter, macar ala sa va corecteze la auzul vestei. Ca saraca vesta e vesta si nu veste. Ca-n poveste. Atat decat .

Desi teoretic acest articol este scris in urma analizei celor 100 de mesaje, cred ca poate fi extrapolat pentru orice tanar care gaseste pe internet o posibilitate de a se angaja intr-un post care-i face cu ochiul. Asa ca sa trecem la treaba si sa va spun ce ma doare cand citesc mesajele voastre. Tineti cont ca aici sunt publicate preponderent anunturi de angajare din industria de publicitate online, deci pretentiile angajatorilor sunt destul de mari, date fiind inalta specializare necesara in domeniu, respectiv concurenta puternica pentru orice post prezentat aici.

Bun, sa zicem ca ai vazut un anunt de angajare. Inainte de a-ti spune ce trebuie sa faci, hai sa iti spun ce sa nu faci – cateva lucruri de bun simt:

1. Nu trimite un email de angajare fara sa atasezi CV-ul. Citez: “Ai putea sa-mi spui despre ce corporatie este vorba? Sunt online copywriter la *********** si am 6 luni experienta. In principiu, n-as vrea sa plec de aici asa repede, dar pot conta numele si conturile pe care ar urma sa lucrez.”

Parerea mea: daca nu esti hotarat sa pleci, nu pleca. Daca nu am mentionat numele clientului, probabil ca nu o sa o fac nici la solicitari in mod expres. Daca vrei sa iti schimi locul de munca, trimite totusi un CV.

2. Este 2012 si inca nu am scapat de conturile: dani, simy, ina si alte alinturi in adresa de email.

Parerea mea: E chiar atat de greu sa faceti un cont de posta electornica serios, de tip prenume.nume @ yahoo, gmail sau altceva? E primul vostru contact cu un posbil angajator. Nu zic, 90% din cv-uri sunt deja trimise de pe adrese “normale”, harababura de acum cativa ani de zile se estompeaza viguros, dar inca mai avem intarziati.

3. Cand trimiti un CV? Cat mai repede, totusi la o ora decenta. Am primit cv-uri in weekend, la 12 noaptea, la 3 dimineata sau dupa expirarea termenului limita.

Parerea mea: Daca am postat anuntul pe 5 ianuarie si termenul era de o saptamana, incearca sa-l pastrezi. Daca totusi ai gasit cu intarziere anuntul, trimite cv-ul mentionand ca ai vazut cu intarziere si ca trimiti pentru a fi in baza de date.
Uitati mai jos graficul cu numarul de cv-uri primite DUPA deadline. Cu X sunt marcate cv-urile sosite in weekend, in chenarul rosu intarziatii. Un angajator mai firoscos din fire va tine cont daca trimiti cv-ul la timp sau in timpul saptamanii de lucru, la o ora decenta. Ce parere credeti ca isi face un HR care primeste de la voi un CV la 3 dimineata? Sau la trei saptamani dupa publicarea anuntului? Stiu oameni care se chinuie o luna sa scrie un CV, dupa ce vad un anunt care le face cu ochiul. Mai bine faceti-l de la inceput si trimiteti-l in mai multe parti, adaptand cv-ul dar mai ales scrisoarea de intentie in functie de postul respectiv.

4. Scrie ceva (concis, dar de efect!) in email-ul de prezentare. Nici prea lung, dar nici deloc.

Parerea mea: Nici o stufoasa scrisoare de intentie (au fost cativa “compozitori” – ganditi-va ca un om de HR poate are de citit zeci sau sute de CV-uri, nu va avea fizic timp sa va citeasca operele), dar nici pagina alba. Sunt cinci cv-uri venite pe principiul “buna ziua caciula, ca stapanul n-are gura”. E atat de greu sa va prezentati in cinci randuri, spunand ca ati gasit anuntul, aveti experienta in pozitia respectiva / sau chef sa invatati domeniul, dupa caz?

5. Nu scrieti in engleza ca raspuns pentru un anunt in limba romana. Am numarat 6 oameni care au aplicat la una din respectivele pozitii scriindu-mi in limba engleza.

Parerea mea: O astfel de abordare nu arata cat de bine stapaniti o limba straina, sau mai rau, ar putea ascunde fie neincredere, fie o incercare de epatare. Oricum la interviu veti avea o proba de limba straina sau macar veti conversa cu intervievatorul. A fac eo scrisoare pompoasa in limba engleza nu face decat sa creasca riscul ca angajatorul sa verifice fluenta voastra in acea limba. Si va fi vai de voi daca ati luat sablonul respectiv dintr-un model de scrisoare de intentie.

6. Atentie la exprimare si la tonul general de abordare. O candidata care a uitat sa ataseze cv-ul mi-a retrimis emailul, mentinand: “Daca as fi indragostita, as intelege de ce am uitata…Fiindca nu sunt,nu am o alta scuza decat ca sunt…bleaga ) Am pus si in fromat word si pdf…e mai faina ala in pdf. Ms si scuze”

Parerea mea: o astfel de abordare te cam descalifica de la orice post ai aplica. Atatea greseli de redactare/ortografiere intr-o fraza plus nelipsitul limbaj “de mess” (ms, smileys) denota nimic altceva decat neseriozitate.

7. Nu solicitati o intalnire fortata cu angajatorul. Mai multi candidati mi-au solicitat in mod expres acest lucru.

Parerea mea: ce sperati sa obtineti de la aceasta intalnire? Aveti un plan? Ce imi veti spune? Vreti sa zambiti frumos? Un om nu se angajeaza pentru ca zambeste frumos; mai mult, o astfel de abordare poate fi calificata drept “tupeu” sau “agresivitate”. Daca aveti un cv bun si o experienta relevanta pentru post, veti fi contactat(a) oricum. Nu fortati ca nu da bine.

8. Am primit cateva cv-uri de la cunostinte care au cv-ul unui prieten/verisor/iubit/cumnat/nas de botez etc.

Parerea mea: E foarte bine sa va recomande cineva. Dar da foarte rau sa nu imi trimiteti voi insiva cv-ul. Nu aveti calculator? Nu aveti degete? Nu stiti sa scrieti un email de prezentare? O sa va tina mama de mana la interviu? Nu cred. Luati-va inima in dinti si iesiti in lume. Mentionat ca il cunoasteti pe x/cutare/Gigel. Daca voi avea nevoie de recomandari ii voi contacta. Si da, folositi relatiile personale pentru ca functioneaza. Eu asa m-am angajat aproape de fiecare data in cariera mea si prefer sa am de unde lua pe cineva si sa cer recomandari sau sa bat obrazul, dupa caz. In plus, ganditi-va cat de aiurea este ca angajatorul sa va contacteze pe adresa celui care v-a recomandat. Va scarpinati cu mana altuia si nu este bine.

9. Nu lingusiti din primul email. Am primit un email in care sunt felicitat cu pompa pentru Bursa HR. Credeti ca nu stiu ce impact are asta asupra unui om caruia ii gasesc un loc de munca? Credeti ca mai sunt in etapa in care am nevoie de confirmari ale eforturilor mele de la un om aflat poate la inceput de cariera?

Parerea mea: stabiliti-va ca prim obiectiv angajarea. Laudele si linguseala gratuita nu au loc in afaceri. Sau nu in cazul meu. Poate in alte parti va iese, dar parerea mea este sa nu va bazati pe asta pentru o viitoare angajare.

10. Faceti orice sa luati jobul, dar evitati exprimarile autodistructive. Citez: “Nu stiu exact ce fel de persoana cauta prietenul tau, insa as aplica pentru pozitia de Junior Media Executive (ultimul job). Ideea e ca eu nu sunt foarte activa in mediul online. Ma rog, stau 90% din timp pe Facebook, insa daca pentru el conteaza sa am un blog, atunci nu as avea ceva care sa ma recomande.”

Parerea mea: Pe bune?? O data zici ca nu esti activa in mediul online. Peste trei cuvinte zici ca stai 90% din timp pe Facebook. Ori asta mai degraba te descalifica: una e sa stai pe Facebook, alta sa zici ca stii sa lucrezi cu acest instrument si ca ai experienta. In incheiere negatia continua: daca pentru el conteaza sa am blog, mai bine stau in banca mea. Ori vrei sa iei postul ori nu vrei. Daca nu vrei, mai bine iti vezi de treaba. Daca vrei, vreau sa vad ca vrei sai vreau sa simt ca darami muntii pentru postul respectiv. E ca in bancul cu elefantul: cu atitudinea asta nu vei vinde elefantul.

In incheiere as vrea sa mai adaug ceva: nu as vrea sa se supere pe mine candidatii citati mai sus, pe care i-am citat numai si numai din motive didactice. Din motive lesne de inteles, le voi pastra anonimatul. Totusi, ii invit sa reflecteze asupra felului in care trateaza primul lor contact cu un viitor angajator. Nu vreau sa va demoraliez, dar am strans in ultimii 5 ani de cand tin Bursa HR peste 500 de cv-uri. Trebuie sa iesiti cumva din multime, si pentru a iesi trebuie in primul rand sa fiti in acea multime. Toate greselile de mai sus va cam tin departe de baza de cv-uri eligibile pentru un pot pe care il vizati sau il visati. Abia apoi vom lucra la fineturi, cum sa iesiti in evidenta in fata unui angajator, dar despre asta intr-un alt articol.

Spor la vanat locuri de munca, acum aveti si un mic tutorial despre cum va puteti imbunatati primul contact cu un angajator.

Sarlatanii sunt astazi peste tot: de la taximetristii care iti cer tripul pe o cursa pentru ca nu ai citit tariful bine pe portiera, de la preotii falsi care fac sfintiri de apartamente, de la nigerienii care trimit emailuri despre lichidarea Bancii Nationale, pana la sutienul minune care face sanii de Pamela Andreson, apa termala, tiganii care raman fara benzina pe marginea autostrazii, fructele tibetane miraculoase goji, copiii defavorizati/seropozitivi/orfani/cu leucemie care au nevoie de ajutor in bani (ma refer la hoaxuri, nu la cazurile reale), argila de la Marea Moarta, apa alcalina, apa saracita in deuteriu, pilulele de marit penisul ori sanii sau economizoarele de energie (nu va speriati daca nu ati auzit de toate acestea, voi dedica fiecarei saraltanii un articol separat in lunile care urmeaza).

Asa ca dat fiind numarul mare de forme de sarlatanie existente in epoca moderna, m-am gandit sa fac un foileton cu diverse tipuri de sarlatanii. Unele din ele sunt facute de sarlatani fara prea multa minte, altele sunt facute de ditai firmele (primesti inclusiv factura si chitanta pentru prostia de a crede). Si unii si altii spera in masa critica de prosti. Si cum prosti sunt destui, sarlatanii prospera.

Nu cred ca acest foileton va destepta prea multi. Dar sper sa fie un ghid instructiv care sa va ajute sa descoperiti singuri sarlataniile care va ajung la urechi, pe masa in ziar sau in Inbox.

Astazi, o noua forma: Un individ pretins turist tocmai a fost jefuit in Londra. Mi-a trimis un email in limba engleza, specificand ca il cheama Octavian. Acesta este emailul lui:

“I’m writing this with tears in my eyes,my family and I came over here to London,United Kingdom for a short vacation. unfortunately,we were mugged at the park of the hotel where we stayed,all cash and credit card were stolen off us but luckily for us we still have our passports with us.

We’ve been to the Embassy and the Police here but they’re not helping issues at all and our flight leaves in few hours from now but we’re having problems settling the hotel bills and the hotel manager won’t let us leave until we settle the bills. Well I really need your financial assistance..Please, Let me know if you can help us out? Am freaked out at the Moment.

Octavian Baban……”

Nu-mi sunt clare cateva lucruri:

- de ce are totusi pasapoartele
- de ce are acces la Internet
- de ce trimite acest email catre “undislosed recipients” si nu catre un prieten sau membru al familiei care il poate ajuta cu niste bani.

Cat de guster sa fii sa crezi asa ceva? Si pentru ca nu am dimensiunea multimii gusterilor, pentru o secunda m-am prefacut intr-unul, pentru ca sunt surios de mecanismul complet al sarlataniei, sa vad daca e ceva nou sau va fi acelasi cont in care trebuie sa ii virez banii despre care imi povestea si prietenul Patrick Chan (cunoscutul, numeni altul decat mentorul banilor neutilizati ai Bancii Nigeriei).

Asa ca i-am trimis lui “Octavian Baban” un email sa il intreb cum pot sa il “ajut”; sunt curios de raspuns…[promit sa revin cu update-uri pe masura ce o sa schimb emailuri cu el, sper sa imi si raspunda]

Si.. mi-a raspuns. Nu o data, ci de patru ori!

”

Glad you replied back to my email.well all we need is just $1,350 and you can have it wired on my name via Western Union or store.Here’s my info below:

Receiver’s Name :Octavian Baban

Location: 176 Battersea Park Road

London SW11 4ND, United Kingdom

As soon as it is done, kindly get back to me with the confirmation number. Let me know if you are heading to the WU store now???

Octavian

“

Daca intreb 100 de oameni de pe strada, 99 din ei ar zice ca ar merge sa vada o capitala europeana (daca excludem destinatiile de stat cu burta la soare, la plaja).  In extenso voi considera si Istanbul cu un picior in Europa (care e metropola si atractia de baza a Turciei, daca ignoram coasta de sud cu Antalia, Bodrum etc), mai ales ca Turcia este in top 10 destinatii turistice la nivel mondial (de fapt de vreo 3 ani incoace ocupa un merituos loc 7 in topul international al destinatiilor turistice, cu peste 27 de milioane de turisti numai in 2010).

Doar 1 la suta (cred eu) ar vrea sa aleaga sa faca o chestie deosebita (atentie, nu confundati adrenalina din parcul de distractii Prater -sau oricare alt parc de distractii- cu un sport extrem real). Totusi, dupa aceasta infuzie de turism traditional in sase capitale la rand, ma gandesc serios ca cel putin o vreme sa nu mai aleg capitalele (sau destinatiile “clasice”) pentru o vacanta reusita. De ce spun asta? Din multe motive.

1. Graba. Cand ajungi intr-o destinatie turistica, primul lucru pe care il faci este sa pui pe hartie, telefon sau neuron o luunga lista cu lucruri de vazut. Si uneori nu ai timp sa le vezi pe toate. Zeci de muzee, cladiri istorice, piete, statui, strazi comerciale sau istorice, restaurante, cluburi si alte acareturi asisjderea te momesc inca din momentul planificarii excursiei. In plus, de acasa ramane presiunea cercului de cunostinte care aproape te “obliga” sa bifezi ce “trebuie” vazut: “ai fost la Paris si nu ai vazut Turnul Eiffel?” “ai fost la Londra si nu ai vizitat Muzeul Figurilor de Ceara?” “Ai fost la Istanbul si nu ai vazut Moscheea Albastra sau nu ai facut o croaziera pe Bosfor?” Esti praf, nu meriti sa mai mergi niciunde, esti varza, si mai ales: nu stii domnule sa te distrezi. Asa ca ai cateva ore de lumina pe zi in care trebuie sa bifezi ce e de vazut: distractia dispare si lasa loc unui mars fortat prin oras, presarat cu foame, nervi si uneori confuzie generala.

Pai ce distractie este sa platesti o caruta de bani sa vizitezi un muzeu unde te inghesui cu o mie de japonezoti (japonezot=turist cu ochi mai mult sau mai putin oblici care se interpune cu un aparat foto intre tine si tabloul din muzeu). Am vazut si am auzit de cozi la intrarea in muzee. Really?? Cine isi inchipuie ca voi strica o ora din vacanta mea sa stau in picioare la coada sa vad un obiectiv turistic? Prefer sa stau pe iarba in fata castelului/muzeului/manastirii si sa va astept sa stati la coada, sa vizitati, sa va faceti poza cu Yola, sa aruncati cuvenita moneda in fantana/lacul/havuzul cel nemaivazut si sa plecam spre urmatorul obiectiv turistic.

2. Foamea. Eu am o vorba: “turismul se face cu burta plina”. Pai am plecat in concediu sa ma infometez si sa vad palate sau sa ma simt bine? Dedicatie speciala pentru cei care calatoresc cu autocarul: mancatul de conserve din punga si statul la coada la muzeu nu inseamna turism, nu inseamna distractie, nu inseamna vacanta.

Primul lucru pe care l-am facut cand am ajuns in Viena a fost sa… mananc. Sigur, altii ar fi mers direct la palatul Hofburg (multumesc Zsolt pentru observatie!), la Parlament si la Domul Stefan, iar unii din voi probabil ma infierati si ma considerati un sclav al burdihanului. Foarte bine. Dar cine s-a plimbat agale apoi, cu burta doldora de bunatati, nemaideranjandu-ma frigul si graba celorlalti turisti din jur? Si credeti-ma ca dupa un pranz copios orasul se vede altfel. Si chiar ai timp sa bifezi tot ce iti propusesesi inainte de masa, pentru ca ai un plus de energie mai dihai decat dupa un Prigat Activ.

Sa fim seriosi, o experienta turistica completa include si divizia “Gourmet”. Pentru ca a doua intrebare de acasa (dupa clasica: “si… ce ati vizitat/vazut?”) este “ce ati mancat bun?”. Si unii din pacate la intrebarea asta raspund cu “dar ce, am fost la Viena/Paris/[insert big city here] ca sa imi umflu matzul?”. Sincer mi-e mila de ei.

Da, sunt si unii care merg in Delta si mananca cabanos cu mazare, merg la Praga si beau apa minerala, merg in Istanbul si comanda snitel vienez cu cartofi prajiti sau, oribil crima, mic dejun englezesc (?!?). Nu mai vorbesc de cei care merg in Italia si cauta McDonalds sau Burger King. Pai daca va inchipuiti ca bat 750 de kilometri pana la Istanbul si nu gust o vanata coapta sau un adana kebab, merg in Delta si nu miros o coada de sturion la cuptor,  merg la Praga si nu beau o bere facuta acolo pe loc langa un pecene koleno (ciolan la cuptor), pot sa imi iau cu mine 100 de hamburgeri mici congelati si un cuptor cu microunde portabil (oare o exista asa ceva?) si sunt fericit pe viata.

3. Aglomeratia. Da, stiu, sunt putin sociopat. Nu-mi place sa ma inghesui, nu imi place aglomeratia, nu imi place sa stau la coada, nu imi place sa fiu tratat ca “alt fraier care vrea sa cumpere suveniruri”. Prefer sa cunosc oameni adevarati, nu jepcari care vand prostii. In Viena o brosa de sticla ordinara era 8 euro. Trebuie sa fii redus mintal sa dai banii pe asa ceva. Un magnet de frigider ajungea sa coste si 10 euro. Ca sa faceti o comparatie, in nordul Serbiei cu 10 euro petreci o noapte cu mic dejun inclus la o pensiune strasnica pe Clisura Dunarii. Tineti minte aceasta comparatie ori de cate ori va face cu ochiul un suvenir. Si am si pentru suveniruri un articol aproape gata, aveti putintica rabdare, s-ar putea sa va schimbe la 180 de grade optica pentru aceste clisee turistice. [nota: pe vremuri -inainte de '89- tatal meu facea martisoare din ipsos. Handmade, desigur, pret de productie 10 bani, le vindea engross cu 3 lei. Si probabil la tarabe erau 5. Cam asa sunt si magnetii astia, dar te pui cu oamenii care bat din pinten sa aiba frigiderul tapetat de magneti? E simplu: cerere si oferta.]

4. Riscul de teapa. Si nu o sa ma rezum doar la Istanbul, unde era previzibil sa fii tras pe sfoara. Vobresc de toate capitalele europene, unde cohortele de turisti permit aparitia “hienelor”. Hiena turistica este acel localnic intreprinzator, care iti ia “taxa pe aer”. Adica profita de lipsa ta de timp si mai ales de informare, dar in special de deschiderea generaoasa a pungii tale. Cand pleci din casa spre orice destinatie de vacanta, mintea ta este setata pe modul “cheltuiala”. Acasa nu ai da niciodata 8 euro pe un coktail servit pe plaja in pahar de plastic. 8 Euro inseamna 25 de lei. Cu 25 de lei acasa iti comanzi mancarea de pranz (de la un catering misto!) la birou! Si atunci de ce dai 8 euro pe amaratul ala de cocktail care are 30% din alcoolul necesar pentru un longdrink in firea lui? Hienele pot imbraca multe si felurite forme: de la taximetristii din Praga care iti cer minim 20 de euro pe orice cursa, la carciumarii din Istanbul care cer 5 euro pe o bere, la mojicii din Belgrad care iti cer 3 euro pentru nu mai mult de 20-25 de castane coapte, la nesimtitii din Taormina care cer 25 de euro pe o plimbare de mai putin de o ora cu barca, asta pentru un grup de 15 persoane (pai faceti un calcul: cu 25 de euro mergi in delta 3-4 ore in regim de mars – daca imparti barca cu 5-6 prieteni). Si cireasa de pe tort: in bazarul de condimente de la Istanbul am gasit rahat turcesc cu 40 lire kilogramul. Mai incolo cu 30, apoi 25, intr-un final am cumparat cu 15 lire, pentru ca mai apoi sa gasesc cu 10. Deci daca eram rus si luam de la prima taraba, plateam de patru ori pretul. Si lista poate continua la nesfarsit. Astfel, turistul apare in ochii unei hiene ca o gazela ranita, cu jugulara gata deschisa, care se impleticeste prin savana. Pentru el singura grija este ca gazela sa cada in fata tarabei lui, sa o poata murseca in lege.

5. Siguranta personala. Oriunde este aglomeratie, apar cersetorii, jnapanii, vanzatorii de parfumuri false, ciorditorii (chiar si in orasele “civilizate”), dubiosii sau chiar drogatii mari amatori de o talharie. Niciodata nu mi-am lasat aparatul foto acasa. In Istanbul am facut-o totusi. Dupa ce am vazut cum arata strazile, aglomeratia si fetele celor de pe strada m-am lecuit sa scot tunul cel mare pe strazi. Nu as avea niciodata problema asta pe coclauri, unde un posibil talhar e lesne de mirosit de la 100 de metri distanta. O alta problema este siguranta mea ca turist in timpul deplasarii din vacanta. Pai ganditi-va nu la avion, ca nu discutam acum de calatoria cu avionul. La masina sau autocar. In 2009 si 2010 au murit numai in Romania 5000 de persoane! (sursa). In 2009 si 2010 nu a murit nici macar un speolog. Totusi, cand intrebi pe cineva pe strada, speologia e periculoasa. Bine, o sa ziceti, dar cati intra in pestera si cati merg pe strada? Asa este, suntem putini care ne incumetam sa vedem lucruri frumoase la adapost de hoardele de turisti care se claca pe grumaz ca sa vada o bucatica de pictura, manastire sau alee pavata din centrul stiu-eu-carui oras. Dar oricata matematica ati sti, nu ma vezi convinge ca 5000 din cateva zeci de  milioane de calatori e un procent mai mic decat zero din cateva sute/mii de speologi.

6. Lipsa cadrului natural. Oricate parcuri ar avea un oras civilizat, el va ramane (cel putin pentru mine) o mare de beton. Apa frumoasa a Dunarii va ramane intr-un corset de beton, frumoasa catedrala va fi inconjurata de fum, clacsoane, lumini si calburi care iti intra in cadru, turisti care iti intra in cadru, aleile orasului vor fi pline de cersetori care te urmaresc si te fac sa stai cu mana pe buzunar si nu cum te simti tu bine, strazile vor fi ticsite de masini care te claxoneaza si dau peste tine inclusiv pe trecerea de pietoni, cerul nu va fi albastru ci plin de smog, mai ales in amurg sau noaptea, hotelul tau se va zgudui de petreceri sau chiote de lupta ale altor turisti certati cu somnul si bunul simt. Mergeti o saptamana in Apuseni, Maramures sau Delta si va vor durea urechile de atata liniste.

De aceea, mi-am propus pentru urmatorii ani sa nu mai calc in vreo capitala europeana decat en passant. Nu spun ca nu e frumos sa mergi la Luvru, sa vezi Tamisa sau sa admiri Colosseum-ul. Totusi traiesc cu speranta ca voi avea destule zile dar si bani la bratranete sa vad toate aceste lucruri. Si mai ganditi-va la o trebusoara: imaginati-va ca va intalniti cu un strain care va spune ca a vazut Romania pentru ca a stat trei zile in Bucuresti si a vazut Palatul Parlamentului, Muzeul Antipa, cladirea CEC de pe calea Victoriei, a ars-o boem in Centrul Vechi, a mancat carnati de Plescoi la Carul cu Bere, a cumparat un magnet si a platit 120 de lei de la aeroportul Otopeni pana in Centru. Ce i-ati spune??

Asa ca imi voi folosi zilele si prilejurile de vacanta de acum pentru destinatii si sporturi de aventura (cat m-o mai tine cureaua); le stiti deja, sper sa mai adaug si alte sporturi de aventura si sa va incant cu fotoreportaje frumoase din locuri unde merita sa iti faci vacanta, la adapost de vacarmul specific aglomerarilor urbane.

Pentru ca la batranete voi putea merge si in toiag la Luvru, dar la rafting, escalada, pestereala sau scufundari mai greu.

[inchei intr-o nota optimista: nu vreau sa va sperii si sa va lasati de calatorit prin orase. Ce vedeti mai sus este fix o alegere personala. Daca vreti sa trandaviti la o terasa din Barcelona, Roma sau Belgrad nu va poate opri nimeni de la acest deliciu. dar daca aveti bazdac pe voi si ati trecut de clasica "visul meu este sa beau o cafea pe strada X, in piata Y sau in orasul Z, ganditi-va serios la alternativa unor escapade in natura - pomit sa revin cu multe variante de destinatii de vacanta si pentru aventurieri. Pentru city break e simplu: gasiti cele mai bune preturi prin agentie (va spun ca eu am fost uimit de preturile pentru acest sejur gasite de Paralela 45, erau simtitor mai mici decat preturile de receptie cand am intrebat de curiozitate la fata locului. Si sa fim seriosi, pentru city break nu aveti nevoie de mare indrumare: luati taurul de coarne, mergeti in orasul respectiv si acolo va descurcati voi ) "]