Desi Calugareniul este aproape de Bucuresti, putina lume stie ca acolo terenul este propice pentru offroad. De aceea, cativa veterani ai acestui sport au facut acolo un loc de pelerinaj pentru a-i initia pe incepatori in tainele pilotajului 4×4. Cu nimic mai prejos decat alte zone celebre de offroad precum Luana, Sarata Monteoru, Cheia, Frunzanesti (Impotmoliada) sau Talea, Calugareniul este un loc cu renume in randul practicantilor de offroad din Bucuresti sau imprejurimi. Mai jos, cateva imagini de la una din ture, cu comentariile de rigoare.

Prima oprire: Groapa lui Nike (Nike&Patrol) – la prima vedere nu credeam (pe vremea aia) ca cineva si-ar baga masina de buna voie acolo:

Si totusi a iesit (cu blocantul pus, evident, dar a iesit):

A urmat a doua masina, un alt Patrol, mai nou si cu roti mai mari, din sens invers fata de traseul ales de prima masina:

Si iese spectaculos:

Urmeaza o a treia masina, un Mitsubishi Pajero de aceasta data:

Si a patra, un Jeep Wrangler bine garnisit:

Si vine si randul meu (observati va rog cat de “stock” arata masina mea pe vremea aceea: fara portbagaj, fara proiectoare, cu rotile de strada, doar bara fata apucasem sa o montez). Am intrat cu emotii in groapa lui Nike, dar am iesit fara probleme:

Dupa care schimbam peisajul si trecem la sporturi acvatice, Trecem canalul si-n lung:

Si-n lat:

Si iar in lung:

Si in final gasim balta suprema de balaceala:

De unde iesim cu ceva apa la galosi dar si iarba pe faruri:

Si continuam cu o ravena, care trebuie intai coborata (nu va speriati, stopul lipsa de pe spate arata clar ca masina are nevoie de o bara serioasa, pe principiul: “ce de plastic sau cade de pe masina e in plus”):

Si apoi urmeaza urcarea:

Si iar coboram (observati audienta de pe margine – e important sa vezi de afara ce se intampla, ca sa intelegi tehnica dinauntru):

Tehnica 4×4 nu se invata nici in parcarea mall-ului, nici intr-o calatorie “de test” pe autostrada pana la mare, nici pe un drum forestier accesibil si cu o Dacie veche. Exista locuri numai bune (in padure si nu numai) unde poti testa atat aptitudinile masinii, cat mai ales pe cele ale soferului. Iar prezenta altor masini asemanatoare te ajuta:

- sa ai incredere ca poti sa incerci ceva nou si cineva te va putea asista sa scoti masina de unde tocmai ai infipt-o (nu te teme ca ai o masina invincibila, mereu vei gasi o balta mai mare – vezi foto mai sus – o parte din monstruletii de mai sus au avut nevoie de sufa sa iasa din baltoace)

- sa vezi cum fac altii – de regula daca esti incepator, vei fi ultimul care va testa ravena cu pricina

- sa stii ca nu esti singurul sonat care isi pune masina in dunga de dragul sportului/adrenalinei

- sa poti face comparatii intre masini si sa decizi daca masina ta e ok, mai trebuie preparata sau chiar schimbata

- sa inveti intr-un mediu oarecum sigur limitele tale si ale masinii

- Bonus: cunosti oameni cu aceleasi apucaturi ca ale tale, schimbi idei, ceri recomandari de echipament / zone de bananait / service-uri bune.  Intr-un cuvant, incepi sa devii parte integranta din comunitatea adunata in jurul pasiunii tale.

Weekendul asta are loc o actiune similara la Comana, unde peste 100 de masini sunt asteptate la traditionalul start al sezonului de offroad 2012. Daca ai o masina de teren (nu SUV) cat de cat apta si vrei sa inveti cate ceva si sa participi activ la un spectacol pe cinste. Solul va fi destul de moale, asa ca adu-ti si echipament de recuperare (sufe, ocheti, hilift) si asigura-te ca iti functioneaza troliul, blocantele, reductia, selectorul de 4×4. Pata de rugina de pe scaun (pentru cunoscatori) va fi si ea la locul ei . Aici si aici marturii ale editiilor 2009 si 2010 (in 2011 nu am participat, eram la o tura speo in pestera Sura Mare – asa se intampla cand ai prea multe pasiuni – mai pierzi)

Revin cu fotografii dupa evenimentul ce va avea loc in aceasta duminica la Comana (evenimentul va avea loc pe teren privat si se va percepe taxa de participare, cum este si normal).

[update] Stateam cu emotii ca o sa vin la eveniment si doar o sa ma uit, dar mi-am cumparat de la GTC Auto MRL-uri AVM nou noute, le-a pus Mircea in 15 minute si acum trage Patrolozaurul de zbarnaie. Abia astept sa ii prezint baltile din Comana. Din nou.

Si pentru cei care cred ca ce e mai sus este extrem, se inseala. Asta este offroad extrem.

Precizare a priori: cadrele de mai jos nu sunt neaparat cele mai bune. Am facut si alte fotografii demne de retrospectiva in Redescopera Romania, 5 Capitale sau alte iesiri mai cunoscute de public prin intermediul acestui blog. Selectia de mai jos este facuta la repezeala, sa vedeti cata biodiversitate poate sa va inconjoare pe o raza de vreo 1000-1500 de kilometri (cu exceptii notabile). Asa ca iertati-mi unele cadre nu prea grozave si bucurati-va de priveliste asa cum m-am bucurat eu alergand toate lighioanele astea. Ca idee, nici un cadru nu e facut in Delta Dunarii, asta ca sa nu mai credeti ca toate pasarile frumoase si “diverse” sunt acolo.

Ianuarie: desi weekendul cu pricina a fost un weekend de relaxare, huzureala, multe delicatese cu trufe si alte mici si mari placeri alaturi de cei mai dragi oameni din viata mea, nu am rezistat tentatiei de a pune camuflajul de iarna pe mine si de a da o tura prin gradinile oamenilor dintr-un sat uitat de lume din judetul Mures. Printre victimele din acel weekend, acest bulgaras de pitigoi de munte (Parus Montanus), rafuindu-se cu un bulgare cat se poate de real ramas in copac dupa minsoarea abundenta de anul trecut:

Februarie: o plimbare scurta dar de efect pana la Varna mi-a infatosat acest mascul de mierla (Turdus Merula) hranindu-se cu bobitele sale preferatele , gustoase si pline de zahar, necesare pentru o vreme atat de friguroasa. Zbenguiala sa m-a scos repede din carciuma unde ma bucuram de o ciorba de peste ca la Varna:

Martie: zi frumoasa de plimbare pentru unii, de gratare pentru altii, de fotografiat pentru mine. La nici 50 de kilometri de Bucuresti exista o balta cu o biodiveristate incredibila, o minidelta in care gasesti de la uligan pescar pana la pelicani. De de pe pontonul de pe care pandeam un pescaras albastru am sesizat cu coada ochiului miscare pe mal. O pisica salbatica (Felix Silvestris) venise sa se adape chiar langa Patrolozaur. Profitand de camuflajul de pe mine, m-am furisat dupa ea pana la cuib. Dupa o jumatate de ora de aclimatizare, m-am apropiat la o distanta sigura pentru a o fotografia in toata splendoarea. (ar mai fi fost de aratat si nevastuica fotografiata 100 de metri mai incolo, dar o postez cu prima ocazie).

Aprilie: o alta incursiune pana la Veliko Tarnovo s-a lasat cu fotografii bune facute din masina. Anticipand ca aceste pasari sunt nu doar sedentare, ci si extrem de teritoriale, mi-am anuntat prietenii din masina ca voi fotografia pentru ei o presura sura (Miliaria Calandra). Si era la locul ei, evident, spre deliciul celor car enu o mai auzisera cantand.

Mai: Un loc uitat de iarna, Sicilia, a fost locul unde am notat o premiera: tot alergand eu dupa niste soparle endemice, am realizat ca lacarul ala care se tot zbenguie pe langa ochiul de apa de la ferma prietenului meu din Italia unde am fost intr-o vizita de fapt nu e lacar, ci o frumusete de stufarica patata (Cisticola Juncidis). Desi am pierdut cateva ore pana am izbutit acest cadru, nu numai ca nu-mi pare rau, dar prin mai iunie-anul asta i-am pus iar gand rau.

Iunie: la cativa kilometri de centura Bucurestiului, o alta specie in premiera pentru mine (o mai vazusem adesea, dar de fiecare data conditiile de fotografiat imi fusesera potrivnice). Dupa 7 minute de pandit din masina, turturica roscata (Streptopelia Orientalis) s-a linistit si a inceput sa manance fara sa se sinchiseasca de balaurul gri care pufaia motorina arsa pe coada. Drept pentru care am fotografiat-o la sol.

Iulie: o vizita de relaxare in Clisura Sarbeasca (unul din cele mai dragi locuri din Europa, unde de fiecare data m-am simtit extraordinar) mi-a scos in fata masinii acest monstru actual, o specie relicta ce se incapataneaza sa prospere in regiunile cu influenta submediteraneana. Broasca testoasa de uscat (Testudo Hermani) este simbolul Cazanelor Dunarii, fie ca-s de pe malul nostru sau de pe cel sarbesc.

August: un juvenil de corcodel mare (Podiceps Cristatus) survoleaza zona mea de panda, nu se sinchiseste de mine si imi ofera toate ipostazele pentru a-l imortaliza. Ati ghicit, tot de pe pontonul unde am surprins si pisica salbatica de mai sus. Pescarasul albastru se da in continuare trofeu, dar atentie la 2012, e anul cu noroc pentru mine si ghinion pentru abilitatile sale de camuflaj.

Septembrie: o vizita intr-o padure virgina iti dezvaluie multe specii de plante, animale si pasari. La plecarea de pe valea Strambei, un juvenil de sfrancioc rosiatic (Lanius Collurio), probabil nedecis daca sa migreze spre sud de atata caldura sau sa mai alerge dupa insectele autohtone, vana pe inserat, nestingherit, de pe un hatis de trandafir salbatic. L-am vanat si eu cu sticla de 400mm sa vi-l arat aici, pentru ca nu am reusit sa scot la timp aparatul pentru caprioara cu pui ce si-a aratat moatele in liziera padurii.

Octombrie: luna proasta pentru mine, cu multa alergatura si cu un defect la camera foto (nerezolvat nici pana azi, dar ma ocup). Totusi, am surprins un pescarus argintiu (Larus Argentatus) care ma pandea de pe stancile din Sozopol. Nu merita poza asta sa fie aici, dar altceva mai bun in octombrie nu am, mii de scuze (ca ma stiti doar, nu sunt dintr-aia care modifica exif-ul numai sa se dea mari cu ceva).

Noiembrie: o rata mare (Anas Platyrhynchos) se toaleteaza pe malul Valtavei, fara a se sinchisi de trecatorii japonezoti de pe podul Karol (Karlovi Most). Un cadru usor de prins cu un aparat bun, cu stabilizare pe balustrada pontonului unde ma ghemuisem, in pofida luminii execrabile de afara. Asa ca mi-am luat inima in dinti, am renuntat pentru scurt timp la frumusetile orasului Praga si m-am conectat putin la piticii mei, reusind acest cadru de care sunt destul de multumit pentru conditiile meteo date.

Decembrie: Tot pe Valtava, o zi mai tarziu, de ziua Romaniei, un pescarus razator (Larus Ridibundus) (cred, nu-s sigur) isi impartea teritoriul cu alti fartati prin chemari deloc unduioase. L-am plasat si pe el la clasor si am incalecat pe-o sa, sa vedem ce specii ne da 2012.

Sper ca si anul asta sa vin cu specii noi, cu noutati si cadre bune. Am deja niste idei, le voi detalia zilele astea pe blog.

PS As vrea sa stiu pe care din fotografiile de mai sus o considerati cea mai buna. Castigatoarea conform voturilor voastre primeste dreptul de a sta pe desktopurile doritorilor ca imagine de fundal. O prelucrez si o pun la rezolutie 1920×1080. Asadar, va astept cu pareri.

Dupa cum va ziceam, tot acest eveniment este un mare Mos Offroadila care duce alimente si alte bunuri copiilor saraci din satele din jurul Bucurestiului:

Inainte de fotografiile de la eveniment, sa facem o mica trecere in revista a acareturilor 4×4:

Un Nissan Patrol, vechi dar bun, urat dar trainic, mare dar sprinten:

Un fel de paianjen 4×4, ca masina nu pot sa ii spun, condusa de un echipaj campion la nationalele de offroad, o masina care a parcurs fara nici o taina traseul prea uscat dupa gustul meu, in comparatie cu alti ani:

Un Jeep mai vechi putin, dar tare bine aranjat, cu vopsea mata, cu troliu si toate cele, din pacate cu un sofer prea aprig care nu a reusit sa termine traseul (vedeti mai incolo dovada). Poate data viitoare:

Si inca o fiara mai prezentam, un alt Jeep, si el bine garnisit pentru padure si alte locuri greu accesibile sedanurilor:

Dar sa va arat si cateva cadre din “competitie”…

Un Suzuki Vitara bine garnisit, dar din pacate prea ingreunat de toate fiarele puse pe el pentru motorul pe care il are:

Un Jeep care a trecut in mare viteza peste cauciucurile-obstacol:

Un Patrol care mai lung fiind el de fel, s-a supendat cu gratie, dar a terminat cursa intreg:

Un alt Jeep care nu a fost asa de norocos (cel de mai sus de care va povesteam, a rupt bara de directie si o planetara, fiind necesara interventia unei masini de asistenta pentru a iesi din traseu):

Si o alta nazdravanie pe post de masina 4×4 care s-a descurcat bine in traseu:

Si in incheiere, preferata mea, un Land Rover HMS care nu mai are nevoie de nici o prezentare (sa va mai spun ca ani de zile un vehicul asemanator a plimbat Regina Angliei?):

Si restul pozelor aici [click pentru download arhiva] – pentru parola stiti cum sa dati de mine.

Bonus: un film de prezentare a evenimentului. Multumiri tuturor celor care au contribuit pentru amaratii aia mici!

Impotmoliada 2011 – 17.12.2011 from yonutz4x4 on Vimeo.

[Nota: cascada Pisoaia (o frumoasa cadere de apa pe un fundament de tuf calcaros) ca ea este in poza, mi-a fermecat multe zile visand sa o prind in variate posturi de luminare, debit si nu numai. Daca va aduceti aminte, recent am publicat o fotografie cu ea inghetata. Ea, cascada.]

Inca nu am renuntat la Minolta 5D, asa cum nu am renuntat la niciunul din celelalte DSLR-uri pe care le-am avut. Scump piticul asta, dar ma gandesc la altii care tin vreo 5-6 motociclete prin garaj, neindurandu-se sa se desparta de ele, asa ca ma consolez cu faptul capretul unui DSL e mai mic decat cel al unei motociclete (de regula, or fi si exceptii…)

Anul asta sper sa repet figura cu noul Sony Alpha SLT 77, care e pe “wishlist” de la prima mentiune semioficiala.

Am regasit Bosforul dupa 20 de ani, intunecat si involburat dar cu acel iz oriental imposibil de confundat. Plin de vase mari de pasageri (daca nu stiati, Turcia se afla in top 7 destinatii turistice la nivel mondial cu mai mult de 27 de milioane de turisti anual, din care o buna parte vin in Istanbul). Fotografiile sunt facute pe inserat, dar special le-am intunecat putin sa evoce exact atmosfera de langa Bosfeor intr-o innorata seara de noiembrie de pe malul Bosforului.

De buna seama ca merita sa vedeti Istanbulul pentru bazar, moschei si aerul sau oriental. Dar pe mine m-a impresionat el mai mult zona podului Eminonu, strajuita de una din cele mai mari moschei din oras:

Moscheea se vede mai bine din departare, de pe pod, dar asta numai daca ai loc de sutele (la propriu) de pescari care pescuiesc de sus de pe pod direct in Bosfor (daca va uitati cu atentie in cadru, pe partea dreapta, se disting siluetele catorva undite):

Frumos luminata, moscheea poate constitui un fundal deosebit pentru o fotografie de vacanta cu specific “istanbulicesc”, minaretele facand inconfundabila destinatia unde a fost realizata fotografia:

Podul in sine are doua etaje, unul de circulatie rutiera si unul plin de restaurante. Bine, gasesti ceva de mancare peste tot in Istanbul, de fapt gasesti orice oriunde in Istanbul, daca mergi 100 de metri gasesti nu numai ce voiai sa cauti, ci mult mai mult de atat. In imagine, o toneta cu castane, iar in fundal carciumile viu colorate de sub pod, etajul inferior:

Dr cea mai mare atractie se intampla dincolo de pod. La prima vedere, nimic spectaculos, doar niste vase mai colorate trase la docuri, care se leagana ametitor langa malul abrupt.

La o cercetare mai atenta insa descoperi o mare de oameni in dreptul celor trei vase: acea mare de oameni este pe deasupra si infometata, dar are unde sa-si gaseasca alinarea:

Aceste vase sunt practic niste imense “fish kebab house”, unde bucatarii, dar si matelotii care servesc din mana in mana kebaburile catre musterii de pe maluri lucreaza intr-un ruliu mai mult decat naucitor, spre satisfactia mesenilor care asteapta cuminti pe mal sa-si primeasca gustosul chefal (probabil cumparat chiar de la pescarii de pe pod) infipt in chifla presarata cu salata verde, varza si ceapa, totul pentru doar 5 euro (sa nu va inchipuiti ca un om de talie medie spre mare ca mine asa, s-ar satura din acest sandvich, dar e de experienta toate treaba, abia apoi ti se deschide apetitul pentru o masa copioasa la un restaurant din Centru). Spectacol, peste proaspat si un aer oriental autentic cum numai in Istanbul cred ca poti gasi (si imi doresc sa ma insel, desigur).

Si acum hai, fuguta la sarmale, ca tot de la turci le avem