Dupa o perioada de ger de cateva zile, apa Marii Negre mai ingheata. Mai rarut ca-i mai dragut, dar ingheata. S-a intamplat in 2006, s-a intamplat in 2009, s-a intamplat si saptamana trecuta. Si probabil va mai sta asa cel putin o saptamana, dupa aprecierile meteorologilor. Totusi, pentru persoanele care sufera de lipsa de atentie, acest subiect este un prilej bun sa prezinte acest fenomen natural ca pe o mare chestie. A, si pentru televiziuni, care vor prezenta fenomenul ca pe ceva unic si deosebit, cum e de fapt orice lucru normal de pe aceasta planeta.

Si atunci identificam urmatoarele fenomene conexe in spatul virtual:

1. Bloggerii scriu despre asta ca si cum ar fi ceva extraordinar. Faceti o simpla cautare si veti intelege ca orice e dat la televizor e degraba scris si pe blog ca o mare exclusivitate. Bine, unii din ei isi misca fundul din casa sa faca macar o fotografie pentru ilustrarea articolului (de fapt fac 1500 de fotografii, cat ii tin cardul sau bateria). Altii…

2. Bloggerii fura fotografii ilustreaza, zic e, articolele inspirate de la TV cu fotografii “gasite” Pe Google Images. De cele mai multe ori fara sa dea sursa. Nu dau nume ca nu are sens, probabil o sa ii vad in comentarii veninoase mai jos. Saracii fotografi, ca Dinu Lazar sau meteorologul Philip Lutzak de exemplu, habar nu au cat de celebri au facut pe altii fara sa stie. Ca doar ne e greu sa punem link cu sursa.

3. Copiii de 11 ani iau si ei imagini de pe net si le urca pe Facebook. Precum aceasta Viviana dintr-un sat din judetul Constanta, care crede ca fotografia luiPhilip Lutzak din 2005, facuta in Geneva, e fe fapt facuta la Constanta. Masini pe faleza sunt, copaci sunt, mare avem, e pe-acolo:

4. Amatorii de cascat gura pe Facebook dau share si like din rasputeri. Atat ii duce capul pe mai mult de 12000 din ei, probabil majoritatea romani; nu s-ar misca unul sa dea o fuga pana la tarmul marii noastre sa verifice daca poza aia chiar e facuta pe malul Marii Negre. De considerat cat e de probabil ca o fetita de 11 ani sa izbuteasca un asemenea cadru, nu mai vorbesc.

5. Un redactor de la Adevarul, cu prea putina glagorie pentru vremurile astea tulburi, ridica in slavi acesti copii care iau poze de pe net fara discernamant. Si ii fac un articol cu sirop, care inspira mila, de-ti vine sa duci toata arhiva ziarului la toaleta din fundul gradinii, stirbind astfel reputatia unui ziar unde sunt si jurnalisti care chiar fac treaba. Pacat. Cum sa pui un astfel de titlu? “Copila care a postat cea mai admirata fotografie pe Facebook”. De cand a lua o fotografie care nu-ti apartine si a o pune intr-un album Facebook este o chestie de laudat, pentru care sa merite sa ajungi in ziar? Nu v-ar trece prin cap sa luati un interviu lui Dinu Lazar sa il intrebati cat frig a indurat in 2006 ca sa realizeze acele fotografii care au facut si atunci, dar si peste ani inconjurul Internetului romanesc si nu numai? Si tot pentru domnita care a scris un articol atat de miscator, poate ar trebui sa stiti sensul cuvantului “a posta” in limba romana. Nu am pretentii de la un blogger care stalceste romana zi de zi, de la un jurnalist care scrie la un ziar cu pretentii insa am.

6. Alti bloggeri, mai cu perdea, iau fotografia cu pricina pentru a ilustra un articol, fara legatura cu subiectul de fapt (dar asta importa prea putin), cu mentionarea sursei… care nu trebuie. Un exemplu aici. Cand esti blogger cu ceva pretentii, ar trebui sa vezi a cui e poza respectiva. Macar din decenta de a fi un blogger care se documenteaza. Parerea mea. Altfel, e ca si cum am cumpara fete de casetofon din targul de la Vitan si apoi am spune ca suntem de buna credinta. Marian, chiar crezi ca un copil de 11 ani poate sa faca o astfel de foografie? Ma mahnesti.

Ce invataminte sa tragem de aici?

Ca fotograf, nu as mai publica nici o fotografie. Mi-e sila de oamenii care se sterg la fund cu munca ta, asa cum mi-e sila de cei care iau de bun ce gasesc pe net, alimentand furtul. Sa nu credeti ca e un caz singular. Iata aici un alt caz celebru de nerespectare crasa a drepturilor de autor, pricinuit de moartea lui Gheorghe Dinica.

Ca blogger, sa ma documentez putin si sa contactez PERSONAL autorul materialului protejat de drepturi de autor pe care vreau sa il folosesc pentru a ilustra un articol.

Ca simplu consumator de povesti si internaut, sa respect mai mult munca altora inainte de a o imprumuta pentru a cersi atentie pe Facebook.

Nu ma intelegeti gresit: nu am cum sa condamn un copil de 11 ani fara discernamant care face ce a facut. E chestie de educatie, de modele si valori pe care poate nu are de la cine sa le invete (am inteles ca are o stuatie in familie nu tocmai normala). Dar ce facem cu copiii care citesc articolul si se apuca sa faca acelasi lucru? Ce facem cu ziaristii care nu mai deceleaza raul de bine si proslavesc comportamente la limita decentei (ca sa nu zic a legii)? Ce ne facem cu bloggerii care “produc” continut care de fapt se bazeaza pe munca altora intr-un fel sau altul?

Stiu, o sa ziceti ca ma lupt cu morile de vant. Dar va anunt ca tocmai ies din casa sa fotografiez ceva frumos pe vremea asta. Sper doar ca peste ani un copil sa imi ia de pe site fotografiile realizate azi, sa le “posteze” pe undeva si sa ajunga pe prima pagina a unui mare ziar. Voi sa fiti sanatosi.

Desi Calugareniul este aproape de Bucuresti, putina lume stie ca acolo terenul este propice pentru offroad. De aceea, cativa veterani ai acestui sport au facut acolo un loc de pelerinaj pentru a-i initia pe incepatori in tainele pilotajului 4×4. Cu nimic mai prejos decat alte zone celebre de offroad precum Luana, Sarata Monteoru, Cheia, Frunzanesti (Impotmoliada) sau Talea, Calugareniul este un loc cu renume in randul practicantilor de offroad din Bucuresti sau imprejurimi. Mai jos, cateva imagini de la una din ture, cu comentariile de rigoare.

Prima oprire: Groapa lui Nike (Nike&Patrol) – la prima vedere nu credeam (pe vremea aia) ca cineva si-ar baga masina de buna voie acolo:

Si totusi a iesit (cu blocantul pus, evident, dar a iesit):

A urmat a doua masina, un alt Patrol, mai nou si cu roti mai mari, din sens invers fata de traseul ales de prima masina:

Si iese spectaculos:

Urmeaza o a treia masina, un Mitsubishi Pajero de aceasta data:

Si a patra, un Jeep Wrangler bine garnisit:

Si vine si randul meu (observati va rog cat de “stock” arata masina mea pe vremea aceea: fara portbagaj, fara proiectoare, cu rotile de strada, doar bara fata apucasem sa o montez). Am intrat cu emotii in groapa lui Nike, dar am iesit fara probleme:

Dupa care schimbam peisajul si trecem la sporturi acvatice, Trecem canalul si-n lung:

Si-n lat:

Si iar in lung:

Si in final gasim balta suprema de balaceala:

De unde iesim cu ceva apa la galosi dar si iarba pe faruri:

Si continuam cu o ravena, care trebuie intai coborata (nu va speriati, stopul lipsa de pe spate arata clar ca masina are nevoie de o bara serioasa, pe principiul: “ce de plastic sau cade de pe masina e in plus”):

Si apoi urmeaza urcarea:

Si iar coboram (observati audienta de pe margine – e important sa vezi de afara ce se intampla, ca sa intelegi tehnica dinauntru):

Tehnica 4×4 nu se invata nici in parcarea mall-ului, nici intr-o calatorie “de test” pe autostrada pana la mare, nici pe un drum forestier accesibil si cu o Dacie veche. Exista locuri numai bune (in padure si nu numai) unde poti testa atat aptitudinile masinii, cat mai ales pe cele ale soferului. Iar prezenta altor masini asemanatoare te ajuta:

- sa ai incredere ca poti sa incerci ceva nou si cineva te va putea asista sa scoti masina de unde tocmai ai infipt-o (nu te teme ca ai o masina invincibila, mereu vei gasi o balta mai mare – vezi foto mai sus – o parte din monstruletii de mai sus au avut nevoie de sufa sa iasa din baltoace)

- sa vezi cum fac altii – de regula daca esti incepator, vei fi ultimul care va testa ravena cu pricina

- sa stii ca nu esti singurul sonat care isi pune masina in dunga de dragul sportului/adrenalinei

- sa poti face comparatii intre masini si sa decizi daca masina ta e ok, mai trebuie preparata sau chiar schimbata

- sa inveti intr-un mediu oarecum sigur limitele tale si ale masinii

- Bonus: cunosti oameni cu aceleasi apucaturi ca ale tale, schimbi idei, ceri recomandari de echipament / zone de bananait / service-uri bune.  Intr-un cuvant, incepi sa devii parte integranta din comunitatea adunata in jurul pasiunii tale.

Weekendul asta are loc o actiune similara la Comana, unde peste 100 de masini sunt asteptate la traditionalul start al sezonului de offroad 2012. Daca ai o masina de teren (nu SUV) cat de cat apta si vrei sa inveti cate ceva si sa participi activ la un spectacol pe cinste. Solul va fi destul de moale, asa ca adu-ti si echipament de recuperare (sufe, ocheti, hilift) si asigura-te ca iti functioneaza troliul, blocantele, reductia, selectorul de 4×4. Pata de rugina de pe scaun (pentru cunoscatori) va fi si ea la locul ei . Aici si aici marturii ale editiilor 2009 si 2010 (in 2011 nu am participat, eram la o tura speo in pestera Sura Mare – asa se intampla cand ai prea multe pasiuni – mai pierzi)

Revin cu fotografii dupa evenimentul ce va avea loc in aceasta duminica la Comana (evenimentul va avea loc pe teren privat si se va percepe taxa de participare, cum este si normal).

[update] Stateam cu emotii ca o sa vin la eveniment si doar o sa ma uit, dar mi-am cumparat de la GTC Auto MRL-uri AVM nou noute, le-a pus Mircea in 15 minute si acum trage Patrolozaurul de zbarnaie. Abia astept sa ii prezint baltile din Comana. Din nou.

Si pentru cei care cred ca ce e mai sus este extrem, se inseala. Asta este offroad extrem.

Dupa cum va ziceam, tot acest eveniment este un mare Mos Offroadila care duce alimente si alte bunuri copiilor saraci din satele din jurul Bucurestiului:

Inainte de fotografiile de la eveniment, sa facem o mica trecere in revista a acareturilor 4×4:

Un Nissan Patrol, vechi dar bun, urat dar trainic, mare dar sprinten:

Un fel de paianjen 4×4, ca masina nu pot sa ii spun, condusa de un echipaj campion la nationalele de offroad, o masina care a parcurs fara nici o taina traseul prea uscat dupa gustul meu, in comparatie cu alti ani:

Un Jeep mai vechi putin, dar tare bine aranjat, cu vopsea mata, cu troliu si toate cele, din pacate cu un sofer prea aprig care nu a reusit sa termine traseul (vedeti mai incolo dovada). Poate data viitoare:

Si inca o fiara mai prezentam, un alt Jeep, si el bine garnisit pentru padure si alte locuri greu accesibile sedanurilor:

Dar sa va arat si cateva cadre din “competitie”…

Un Suzuki Vitara bine garnisit, dar din pacate prea ingreunat de toate fiarele puse pe el pentru motorul pe care il are:

Un Jeep care a trecut in mare viteza peste cauciucurile-obstacol:

Un Patrol care mai lung fiind el de fel, s-a supendat cu gratie, dar a terminat cursa intreg:

Un alt Jeep care nu a fost asa de norocos (cel de mai sus de care va povesteam, a rupt bara de directie si o planetara, fiind necesara interventia unei masini de asistenta pentru a iesi din traseu):

Si o alta nazdravanie pe post de masina 4×4 care s-a descurcat bine in traseu:

Si in incheiere, preferata mea, un Land Rover HMS care nu mai are nevoie de nici o prezentare (sa va mai spun ca ani de zile un vehicul asemanator a plimbat Regina Angliei?):

Si restul pozelor aici [click pentru download arhiva] – pentru parola stiti cum sa dati de mine.

Bonus: un film de prezentare a evenimentului. Multumiri tuturor celor care au contribuit pentru amaratii aia mici!

Impotmoliada 2011 – 17.12.2011 from yonutz4x4 on Vimeo.

[Nota: cascada Pisoaia (o frumoasa cadere de apa pe un fundament de tuf calcaros) ca ea este in poza, mi-a fermecat multe zile visand sa o prind in variate posturi de luminare, debit si nu numai. Daca va aduceti aminte, recent am publicat o fotografie cu ea inghetata. Ea, cascada.]

Inca nu am renuntat la Minolta 5D, asa cum nu am renuntat la niciunul din celelalte DSLR-uri pe care le-am avut. Scump piticul asta, dar ma gandesc la altii care tin vreo 5-6 motociclete prin garaj, neindurandu-se sa se desparta de ele, asa ca ma consolez cu faptul capretul unui DSL e mai mic decat cel al unei motociclete (de regula, or fi si exceptii…)

Anul asta sper sa repet figura cu noul Sony Alpha SLT 77, care e pe “wishlist” de la prima mentiune semioficiala.

Asa ca uneori esti nevoit sa lasi dihania mare acasa si sa mergi cu acareturi mai mici, precum cea din imagine (fotografie facuta dintr-o masina la fel de ingusta, pe unde un Patrol nu ar avea nici o sansa sa iasa teafar). Nota: ambele masini erau cu volan pe dreapta; pot sa spun ca dupa doua buturugi am invatat repede limita stanga a masinii – modelul este un Mitsubishi Pajero scurt, din 1997, diesel, motor 2500cmc, excelent pentru coclauri de dificultate medie spre mare:

La multi ani Sosule, ca buna masina ai!