Dupa o perioada de ger de cateva zile, apa Marii Negre mai ingheata. Mai rarut ca-i mai dragut, dar ingheata. S-a intamplat in 2006, s-a intamplat in 2009, s-a intamplat si saptamana trecuta. Si probabil va mai sta asa cel putin o saptamana, dupa aprecierile meteorologilor. Totusi, pentru persoanele care sufera de lipsa de atentie, acest subiect este un prilej bun sa prezinte acest fenomen natural ca pe o mare chestie. A, si pentru televiziuni, care vor prezenta fenomenul ca pe ceva unic si deosebit, cum e de fapt orice lucru normal de pe aceasta planeta.

Si atunci identificam urmatoarele fenomene conexe in spatul virtual:

1. Bloggerii scriu despre asta ca si cum ar fi ceva extraordinar. Faceti o simpla cautare si veti intelege ca orice e dat la televizor e degraba scris si pe blog ca o mare exclusivitate. Bine, unii din ei isi misca fundul din casa sa faca macar o fotografie pentru ilustrarea articolului (de fapt fac 1500 de fotografii, cat ii tin cardul sau bateria). Altii…

2. Bloggerii fura fotografii ilustreaza, zic e, articolele inspirate de la TV cu fotografii “gasite” Pe Google Images. De cele mai multe ori fara sa dea sursa. Nu dau nume ca nu are sens, probabil o sa ii vad in comentarii veninoase mai jos. Saracii fotografi, ca Dinu Lazar sau meteorologul Philip Lutzak de exemplu, habar nu au cat de celebri au facut pe altii fara sa stie. Ca doar ne e greu sa punem link cu sursa.

3. Copiii de 11 ani iau si ei imagini de pe net si le urca pe Facebook. Precum aceasta Viviana dintr-un sat din judetul Constanta, care crede ca fotografia luiPhilip Lutzak din 2005, facuta in Geneva, e fe fapt facuta la Constanta. Masini pe faleza sunt, copaci sunt, mare avem, e pe-acolo:

4. Amatorii de cascat gura pe Facebook dau share si like din rasputeri. Atat ii duce capul pe mai mult de 12000 din ei, probabil majoritatea romani; nu s-ar misca unul sa dea o fuga pana la tarmul marii noastre sa verifice daca poza aia chiar e facuta pe malul Marii Negre. De considerat cat e de probabil ca o fetita de 11 ani sa izbuteasca un asemenea cadru, nu mai vorbesc.

5. Un redactor de la Adevarul, cu prea putina glagorie pentru vremurile astea tulburi, ridica in slavi acesti copii care iau poze de pe net fara discernamant. Si ii fac un articol cu sirop, care inspira mila, de-ti vine sa duci toata arhiva ziarului la toaleta din fundul gradinii, stirbind astfel reputatia unui ziar unde sunt si jurnalisti care chiar fac treaba. Pacat. Cum sa pui un astfel de titlu? “Copila care a postat cea mai admirata fotografie pe Facebook”. De cand a lua o fotografie care nu-ti apartine si a o pune intr-un album Facebook este o chestie de laudat, pentru care sa merite sa ajungi in ziar? Nu v-ar trece prin cap sa luati un interviu lui Dinu Lazar sa il intrebati cat frig a indurat in 2006 ca sa realizeze acele fotografii care au facut si atunci, dar si peste ani inconjurul Internetului romanesc si nu numai? Si tot pentru domnita care a scris un articol atat de miscator, poate ar trebui sa stiti sensul cuvantului “a posta” in limba romana. Nu am pretentii de la un blogger care stalceste romana zi de zi, de la un jurnalist care scrie la un ziar cu pretentii insa am.

6. Alti bloggeri, mai cu perdea, iau fotografia cu pricina pentru a ilustra un articol, fara legatura cu subiectul de fapt (dar asta importa prea putin), cu mentionarea sursei… care nu trebuie. Un exemplu aici. Cand esti blogger cu ceva pretentii, ar trebui sa vezi a cui e poza respectiva. Macar din decenta de a fi un blogger care se documenteaza. Parerea mea. Altfel, e ca si cum am cumpara fete de casetofon din targul de la Vitan si apoi am spune ca suntem de buna credinta. Marian, chiar crezi ca un copil de 11 ani poate sa faca o astfel de foografie? Ma mahnesti.

Ce invataminte sa tragem de aici?

Ca fotograf, nu as mai publica nici o fotografie. Mi-e sila de oamenii care se sterg la fund cu munca ta, asa cum mi-e sila de cei care iau de bun ce gasesc pe net, alimentand furtul. Sa nu credeti ca e un caz singular. Iata aici un alt caz celebru de nerespectare crasa a drepturilor de autor, pricinuit de moartea lui Gheorghe Dinica.

Ca blogger, sa ma documentez putin si sa contactez PERSONAL autorul materialului protejat de drepturi de autor pe care vreau sa il folosesc pentru a ilustra un articol.

Ca simplu consumator de povesti si internaut, sa respect mai mult munca altora inainte de a o imprumuta pentru a cersi atentie pe Facebook.

Nu ma intelegeti gresit: nu am cum sa condamn un copil de 11 ani fara discernamant care face ce a facut. E chestie de educatie, de modele si valori pe care poate nu are de la cine sa le invete (am inteles ca are o stuatie in familie nu tocmai normala). Dar ce facem cu copiii care citesc articolul si se apuca sa faca acelasi lucru? Ce facem cu ziaristii care nu mai deceleaza raul de bine si proslavesc comportamente la limita decentei (ca sa nu zic a legii)? Ce ne facem cu bloggerii care “produc” continut care de fapt se bazeaza pe munca altora intr-un fel sau altul?

Stiu, o sa ziceti ca ma lupt cu morile de vant. Dar va anunt ca tocmai ies din casa sa fotografiez ceva frumos pe vremea asta. Sper doar ca peste ani un copil sa imi ia de pe site fotografiile realizate azi, sa le “posteze” pe undeva si sa ajunga pe prima pagina a unui mare ziar. Voi sa fiti sanatosi.

Precizare a priori: cadrele de mai jos nu sunt neaparat cele mai bune. Am facut si alte fotografii demne de retrospectiva in Redescopera Romania, 5 Capitale sau alte iesiri mai cunoscute de public prin intermediul acestui blog. Selectia de mai jos este facuta la repezeala, sa vedeti cata biodiversitate poate sa va inconjoare pe o raza de vreo 1000-1500 de kilometri (cu exceptii notabile). Asa ca iertati-mi unele cadre nu prea grozave si bucurati-va de priveliste asa cum m-am bucurat eu alergand toate lighioanele astea. Ca idee, nici un cadru nu e facut in Delta Dunarii, asta ca sa nu mai credeti ca toate pasarile frumoase si “diverse” sunt acolo.

Ianuarie: desi weekendul cu pricina a fost un weekend de relaxare, huzureala, multe delicatese cu trufe si alte mici si mari placeri alaturi de cei mai dragi oameni din viata mea, nu am rezistat tentatiei de a pune camuflajul de iarna pe mine si de a da o tura prin gradinile oamenilor dintr-un sat uitat de lume din judetul Mures. Printre victimele din acel weekend, acest bulgaras de pitigoi de munte (Parus Montanus), rafuindu-se cu un bulgare cat se poate de real ramas in copac dupa minsoarea abundenta de anul trecut:

Februarie: o plimbare scurta dar de efect pana la Varna mi-a infatosat acest mascul de mierla (Turdus Merula) hranindu-se cu bobitele sale preferatele , gustoase si pline de zahar, necesare pentru o vreme atat de friguroasa. Zbenguiala sa m-a scos repede din carciuma unde ma bucuram de o ciorba de peste ca la Varna:

Martie: zi frumoasa de plimbare pentru unii, de gratare pentru altii, de fotografiat pentru mine. La nici 50 de kilometri de Bucuresti exista o balta cu o biodiveristate incredibila, o minidelta in care gasesti de la uligan pescar pana la pelicani. De de pe pontonul de pe care pandeam un pescaras albastru am sesizat cu coada ochiului miscare pe mal. O pisica salbatica (Felix Silvestris) venise sa se adape chiar langa Patrolozaur. Profitand de camuflajul de pe mine, m-am furisat dupa ea pana la cuib. Dupa o jumatate de ora de aclimatizare, m-am apropiat la o distanta sigura pentru a o fotografia in toata splendoarea. (ar mai fi fost de aratat si nevastuica fotografiata 100 de metri mai incolo, dar o postez cu prima ocazie).

Aprilie: o alta incursiune pana la Veliko Tarnovo s-a lasat cu fotografii bune facute din masina. Anticipand ca aceste pasari sunt nu doar sedentare, ci si extrem de teritoriale, mi-am anuntat prietenii din masina ca voi fotografia pentru ei o presura sura (Miliaria Calandra). Si era la locul ei, evident, spre deliciul celor car enu o mai auzisera cantand.

Mai: Un loc uitat de iarna, Sicilia, a fost locul unde am notat o premiera: tot alergand eu dupa niste soparle endemice, am realizat ca lacarul ala care se tot zbenguie pe langa ochiul de apa de la ferma prietenului meu din Italia unde am fost intr-o vizita de fapt nu e lacar, ci o frumusete de stufarica patata (Cisticola Juncidis). Desi am pierdut cateva ore pana am izbutit acest cadru, nu numai ca nu-mi pare rau, dar prin mai iunie-anul asta i-am pus iar gand rau.

Iunie: la cativa kilometri de centura Bucurestiului, o alta specie in premiera pentru mine (o mai vazusem adesea, dar de fiecare data conditiile de fotografiat imi fusesera potrivnice). Dupa 7 minute de pandit din masina, turturica roscata (Streptopelia Orientalis) s-a linistit si a inceput sa manance fara sa se sinchiseasca de balaurul gri care pufaia motorina arsa pe coada. Drept pentru care am fotografiat-o la sol.

Iulie: o vizita de relaxare in Clisura Sarbeasca (unul din cele mai dragi locuri din Europa, unde de fiecare data m-am simtit extraordinar) mi-a scos in fata masinii acest monstru actual, o specie relicta ce se incapataneaza sa prospere in regiunile cu influenta submediteraneana. Broasca testoasa de uscat (Testudo Hermani) este simbolul Cazanelor Dunarii, fie ca-s de pe malul nostru sau de pe cel sarbesc.

August: un juvenil de corcodel mare (Podiceps Cristatus) survoleaza zona mea de panda, nu se sinchiseste de mine si imi ofera toate ipostazele pentru a-l imortaliza. Ati ghicit, tot de pe pontonul unde am surprins si pisica salbatica de mai sus. Pescarasul albastru se da in continuare trofeu, dar atentie la 2012, e anul cu noroc pentru mine si ghinion pentru abilitatile sale de camuflaj.

Septembrie: o vizita intr-o padure virgina iti dezvaluie multe specii de plante, animale si pasari. La plecarea de pe valea Strambei, un juvenil de sfrancioc rosiatic (Lanius Collurio), probabil nedecis daca sa migreze spre sud de atata caldura sau sa mai alerge dupa insectele autohtone, vana pe inserat, nestingherit, de pe un hatis de trandafir salbatic. L-am vanat si eu cu sticla de 400mm sa vi-l arat aici, pentru ca nu am reusit sa scot la timp aparatul pentru caprioara cu pui ce si-a aratat moatele in liziera padurii.

Octombrie: luna proasta pentru mine, cu multa alergatura si cu un defect la camera foto (nerezolvat nici pana azi, dar ma ocup). Totusi, am surprins un pescarus argintiu (Larus Argentatus) care ma pandea de pe stancile din Sozopol. Nu merita poza asta sa fie aici, dar altceva mai bun in octombrie nu am, mii de scuze (ca ma stiti doar, nu sunt dintr-aia care modifica exif-ul numai sa se dea mari cu ceva).

Noiembrie: o rata mare (Anas Platyrhynchos) se toaleteaza pe malul Valtavei, fara a se sinchisi de trecatorii japonezoti de pe podul Karol (Karlovi Most). Un cadru usor de prins cu un aparat bun, cu stabilizare pe balustrada pontonului unde ma ghemuisem, in pofida luminii execrabile de afara. Asa ca mi-am luat inima in dinti, am renuntat pentru scurt timp la frumusetile orasului Praga si m-am conectat putin la piticii mei, reusind acest cadru de care sunt destul de multumit pentru conditiile meteo date.

Decembrie: Tot pe Valtava, o zi mai tarziu, de ziua Romaniei, un pescarus razator (Larus Ridibundus) (cred, nu-s sigur) isi impartea teritoriul cu alti fartati prin chemari deloc unduioase. L-am plasat si pe el la clasor si am incalecat pe-o sa, sa vedem ce specii ne da 2012.

Sper ca si anul asta sa vin cu specii noi, cu noutati si cadre bune. Am deja niste idei, le voi detalia zilele astea pe blog.

PS As vrea sa stiu pe care din fotografiile de mai sus o considerati cea mai buna. Castigatoarea conform voturilor voastre primeste dreptul de a sta pe desktopurile doritorilor ca imagine de fundal. O prelucrez si o pun la rezolutie 1920×1080. Asadar, va astept cu pareri.