Precizare a priori: cadrele de mai jos nu sunt neaparat cele mai bune. Am facut si alte fotografii demne de retrospectiva in Redescopera Romania, 5 Capitale sau alte iesiri mai cunoscute de public prin intermediul acestui blog. Selectia de mai jos este facuta la repezeala, sa vedeti cata biodiversitate poate sa va inconjoare pe o raza de vreo 1000-1500 de kilometri (cu exceptii notabile). Asa ca iertati-mi unele cadre nu prea grozave si bucurati-va de priveliste asa cum m-am bucurat eu alergand toate lighioanele astea. Ca idee, nici un cadru nu e facut in Delta Dunarii, asta ca sa nu mai credeti ca toate pasarile frumoase si “diverse” sunt acolo.

Ianuarie: desi weekendul cu pricina a fost un weekend de relaxare, huzureala, multe delicatese cu trufe si alte mici si mari placeri alaturi de cei mai dragi oameni din viata mea, nu am rezistat tentatiei de a pune camuflajul de iarna pe mine si de a da o tura prin gradinile oamenilor dintr-un sat uitat de lume din judetul Mures. Printre victimele din acel weekend, acest bulgaras de pitigoi de munte (Parus Montanus), rafuindu-se cu un bulgare cat se poate de real ramas in copac dupa minsoarea abundenta de anul trecut:

Februarie: o plimbare scurta dar de efect pana la Varna mi-a infatosat acest mascul de mierla (Turdus Merula) hranindu-se cu bobitele sale preferatele , gustoase si pline de zahar, necesare pentru o vreme atat de friguroasa. Zbenguiala sa m-a scos repede din carciuma unde ma bucuram de o ciorba de peste ca la Varna:

Martie: zi frumoasa de plimbare pentru unii, de gratare pentru altii, de fotografiat pentru mine. La nici 50 de kilometri de Bucuresti exista o balta cu o biodiveristate incredibila, o minidelta in care gasesti de la uligan pescar pana la pelicani. De de pe pontonul de pe care pandeam un pescaras albastru am sesizat cu coada ochiului miscare pe mal. O pisica salbatica (Felix Silvestris) venise sa se adape chiar langa Patrolozaur. Profitand de camuflajul de pe mine, m-am furisat dupa ea pana la cuib. Dupa o jumatate de ora de aclimatizare, m-am apropiat la o distanta sigura pentru a o fotografia in toata splendoarea. (ar mai fi fost de aratat si nevastuica fotografiata 100 de metri mai incolo, dar o postez cu prima ocazie).

Aprilie: o alta incursiune pana la Veliko Tarnovo s-a lasat cu fotografii bune facute din masina. Anticipand ca aceste pasari sunt nu doar sedentare, ci si extrem de teritoriale, mi-am anuntat prietenii din masina ca voi fotografia pentru ei o presura sura (Miliaria Calandra). Si era la locul ei, evident, spre deliciul celor car enu o mai auzisera cantand.

Mai: Un loc uitat de iarna, Sicilia, a fost locul unde am notat o premiera: tot alergand eu dupa niste soparle endemice, am realizat ca lacarul ala care se tot zbenguie pe langa ochiul de apa de la ferma prietenului meu din Italia unde am fost intr-o vizita de fapt nu e lacar, ci o frumusete de stufarica patata (Cisticola Juncidis). Desi am pierdut cateva ore pana am izbutit acest cadru, nu numai ca nu-mi pare rau, dar prin mai iunie-anul asta i-am pus iar gand rau.

Iunie: la cativa kilometri de centura Bucurestiului, o alta specie in premiera pentru mine (o mai vazusem adesea, dar de fiecare data conditiile de fotografiat imi fusesera potrivnice). Dupa 7 minute de pandit din masina, turturica roscata (Streptopelia Orientalis) s-a linistit si a inceput sa manance fara sa se sinchiseasca de balaurul gri care pufaia motorina arsa pe coada. Drept pentru care am fotografiat-o la sol.

Iulie: o vizita de relaxare in Clisura Sarbeasca (unul din cele mai dragi locuri din Europa, unde de fiecare data m-am simtit extraordinar) mi-a scos in fata masinii acest monstru actual, o specie relicta ce se incapataneaza sa prospere in regiunile cu influenta submediteraneana. Broasca testoasa de uscat (Testudo Hermani) este simbolul Cazanelor Dunarii, fie ca-s de pe malul nostru sau de pe cel sarbesc.

August: un juvenil de corcodel mare (Podiceps Cristatus) survoleaza zona mea de panda, nu se sinchiseste de mine si imi ofera toate ipostazele pentru a-l imortaliza. Ati ghicit, tot de pe pontonul unde am surprins si pisica salbatica de mai sus. Pescarasul albastru se da in continuare trofeu, dar atentie la 2012, e anul cu noroc pentru mine si ghinion pentru abilitatile sale de camuflaj.

Septembrie: o vizita intr-o padure virgina iti dezvaluie multe specii de plante, animale si pasari. La plecarea de pe valea Strambei, un juvenil de sfrancioc rosiatic (Lanius Collurio), probabil nedecis daca sa migreze spre sud de atata caldura sau sa mai alerge dupa insectele autohtone, vana pe inserat, nestingherit, de pe un hatis de trandafir salbatic. L-am vanat si eu cu sticla de 400mm sa vi-l arat aici, pentru ca nu am reusit sa scot la timp aparatul pentru caprioara cu pui ce si-a aratat moatele in liziera padurii.

Octombrie: luna proasta pentru mine, cu multa alergatura si cu un defect la camera foto (nerezolvat nici pana azi, dar ma ocup). Totusi, am surprins un pescarus argintiu (Larus Argentatus) care ma pandea de pe stancile din Sozopol. Nu merita poza asta sa fie aici, dar altceva mai bun in octombrie nu am, mii de scuze (ca ma stiti doar, nu sunt dintr-aia care modifica exif-ul numai sa se dea mari cu ceva).

Noiembrie: o rata mare (Anas Platyrhynchos) se toaleteaza pe malul Valtavei, fara a se sinchisi de trecatorii japonezoti de pe podul Karol (Karlovi Most). Un cadru usor de prins cu un aparat bun, cu stabilizare pe balustrada pontonului unde ma ghemuisem, in pofida luminii execrabile de afara. Asa ca mi-am luat inima in dinti, am renuntat pentru scurt timp la frumusetile orasului Praga si m-am conectat putin la piticii mei, reusind acest cadru de care sunt destul de multumit pentru conditiile meteo date.

Decembrie: Tot pe Valtava, o zi mai tarziu, de ziua Romaniei, un pescarus razator (Larus Ridibundus) (cred, nu-s sigur) isi impartea teritoriul cu alti fartati prin chemari deloc unduioase. L-am plasat si pe el la clasor si am incalecat pe-o sa, sa vedem ce specii ne da 2012.

Sper ca si anul asta sa vin cu specii noi, cu noutati si cadre bune. Am deja niste idei, le voi detalia zilele astea pe blog.

PS As vrea sa stiu pe care din fotografiile de mai sus o considerati cea mai buna. Castigatoarea conform voturilor voastre primeste dreptul de a sta pe desktopurile doritorilor ca imagine de fundal. O prelucrez si o pun la rezolutie 1920×1080. Asadar, va astept cu pareri.

Ianuarie (un instantaneu de la cascada Pisoaia, suprinsa asa alba si inghetata, cum am gasit-o eu in Muntii Apuseni intr-o frumoasa si geroasa zi de ianuarie)

Februarie (vedere de pe una din partiile de la Straja, unde din februarie incepe cu adevarat sezonul de ski)

Martie (un sirag de lebede gratioase, suprinse la intrarea in Delta intr-o frumoasa zi de martie)

Aprilie (un buchet cu dedicatie pentru firile romantice, carora le ofer un intreg copac cu flori de magnolie, prins in cadru la iesirea din Valea Sighistelului intr-o zi de aprilie insorita si plina de mireasma)

Mai (un parfumat cadru cu flori de salcam, gasit prin cotloanele Deltei de un intai mai cu barcile pe canale)

Iunie (un nufar gratios, descoperit tot in Delta intr-o tura de iunie cand este cel mai bine de mers pentru a vedea si fotografia puii tuturor pasarilor ce cuibaresc in Delta Dunarii)

Iulie (o imagine aproape ireala facuta in iulie, evident cu picioarele in apa rece a raului din Cheile Banitei, un canion sapat in calcarele din Muntii Sureanu)

August (un apus de soare rosu suprins intr-un august torid la Lacu Sarat de langa Braila)

Septembrie (la cules de porumb, un domn vrabioi cu odrasla, invatand-o sa aleaga ce e bun de ce e rau. Din porumb, evident, la inceput de spetembrie in Delta Dunarii)

Octombrie (fascinata de culorile toamnei, o gaita pozeaza nestiutoare, ignorand pericolul teleobiectivului din spatele sau, in vreme ce fotograful este fascinat si de culorile ei, si de cele ale frunzelor din fundal)

Noiembrie (un satean alintandu-si duios cu sudalma peste sudalma boii care nu vor a sta in poza, intr-un mohorat noiembrie din Podisul Mehedinti)

Decembrie (niste melci care ne-ar fi aratat si ochisorii acum peste 200 de milioane de ani, azi impietriti si rasarind de sub stratul gros de zapada pe un versant insorit din Muntii Apuseni)

Si cele bonus:

- Una de la pestera, o perstera foarte frumoasa cu apa din Podisul Mehedinti:

- Una de la rafting, cu mine si un prieten in rolurile principale de coboratori si imblanzitori ai Jiului:

- Una de la plimbarile de prin Ardeal de la cetatile fortificate (cadru surprins la Sighisoara)

Aparatul are cam tot ce iti poti dori de la un DSLR. Si chiar si ce nu ai inca nevoie, e acolo, asteptandu-te sa evoluezi. 24MP, marime si greutate medie pentru un DSLR, vizare electronica cu care trebuie sa iti obisnuiesti putin ochiul, dar care nu mai e deranjanta dupa o vreme, functie GPS (pentru cine are nevoie sa localizeze ulterior fotografiile), clinometru (extrem de util mai ales la peisaje), are filtre cu care poti adauga putin stil (in afara de  cunoscutele normal, vivid, B&W mai are si alte stiluri cu care poti adauga pe loc putin farmec sau mister cadrelor), are o functie HDR completata de un DRO (Dynamic Range Optimizer) care estompeaza zonele arse in cadrele cu portiuni supraexpuse si asa mai departe. Si inca o nota foarte buna pentru ecranul rabatabil, poate ajunge sa fiepozitionat orizontal, deasupra blitzului, ceea ce il face extrem de usor de incadrat la utilizarea pe trepied, pe saculet de fasole sau rezemat.

Astea sunt lucrurile care mi-au placut.  Sa va spun si ce nu-mi place la el. La rezolutie maxima, se vede ca senzorul e fortat. Am tras cateva cadre la 24 MP si am fost dezamagit de aspectul complet neclar vizibil la 100%. Am pus camera pe 12 MP (din meniu, e simplu) si pozele au devenit mult mai clare. Mai jos un exemplu comparativ:

gugustiuc porumbel gulerat marit la 100% la 24 MP (multumesc Marian pentru observatie!)

respectiv acelasi gugustiuc porumbel gulerat marit la 12 MP

Asa ca am trecut pe 12 MP si am continuat tura foto. Aparatul se comporta bine, clinometru ala e chiar foarte misto cand vrei sa incadrezi peisaje si nu ai trepied, se misca repede si are si posibilitatea de a filma. Eu nu ma omor cu filmatul, deci nu i-am folosit aceasta functie, am preferat sa alerg dupa pasarile mele. Si desi am vazut multe pasari de prada in weekednul respectiv, singurele cadre multumitoare sunt cu un mascul de vrabie de camp care m-a lasat sa il fotografiez pana am gasit postura cea mai tantosa:

Prima, putin neclara:

A doua, mult mai “crisp” datorita timpului de expunere mai mic:

Si a treia, care imi place cel mai mult ca postura a subiectului (cine zicea ca pasarile nu pot fi expresive?):

Asa ca m-am mai jucat cu aparatul prin padurile Bulgariei, folosind obiectivul 70-400mm din dotare, iar rezultatele le vedeti mai jos.

O ciuperca interesanta, pe un fundal generos din punct de vedere cromatic:

O planta interesanta, cu fruct/bobita crescut/a chiar pe limbul frunzei:

Incheind, mie imi plac culorile pe care le scoate 65-ul (ganditi-va ca pozele ilustrative din acest review sunt facute pe un intuneric si un nor de abia vedeai pe unde mergi prin canionul cu pricina), imi place ergonomia aparatului, imi plac functiile de HRD, DRO, clinometrul, faptul ca are multe puncte de focus; e de luat ca sa zic asa. Obiectii pe care i le pot aduce ar fi:

- pixelarea deranjanta la 24MP, exemplificata si mai sus (revin si cu o analiza comparativa cu Sony Alpha SLT 77); asta numai daca vreti sa folositi fotografiile pentru print, cum fac eu cu expozitiile de pasari, altfel asta nu e un motiv real de suparare pe acest model.

- faptul ca are posibilitatea de a pune un singur card de memorie. Are doua sloturi (Memory Stick Duo Pro respectiv Secure Digital), dar nu le pot folosi alternativ ca la Alpha550 si Alpha700 (aparatele mele, cu care fara sa vreau fac comparatie)

- vizarea electronica e ciudata, e posibil ca daca sunteti obisnuiti cu aparate fullframe si/sau vizare generoasa, asta sa vi se para ciudat sau obositor pentru ochi. Va sfatuiesc sa mergeti la F64 sa va jucati cu el si sa decideti daca asta e ok pentru viitoarele 100.000 de cadre pe care veti dori sa le faceti cu un DSLR proaspat achizitionat.

Asa ca… sa mai auzim de bine de la Sony (ca scoate aparate tare bune in ultima vreme!); spre exemplificare va arat doar una din fotografii la rezolutie maxima sa puteti vedea calitatea senzorului – cu precizarea ca fotografia este facuta din mana cu o focala de 400mm, ceea ce arata o stabilizare impresionanta a noului Sony Alpha SLT 65 pentru lumina slaba, specifica lunii noiembrie:

Muntii Buzau (zona Vintileasca – Chiliile – Canionul de sare din platoul Meledic):

Podisul Mehedinti, unde sunt atatea locuri frumoase care ingheata si care fac deliciul amatorilor de offroad:

Sarata Monteoru, unde pregatesc deja un teambuilding pentru ianuarie (da, sunt companii care nu se sperie de zapada si vor teambuilding iarna, la munte, la program de distractie cu zapada):

Si poate arunc un ochi si prin Macin, pe unde mai poti gasi si pe frigul asta petice fara zapada, numai bune de admirat de sus:

Si in incheiere, cum ar fi sa fac o baie in mare? Asa, de iarna, sa alung Nurofenele din casa?

Gata acum cu zburatul aiurea, ca imi vin oamenii la training si trebuie sa-mi revin!

Cand am luat prima data Alpha700 in mana m-am indragostit de el. Dar dupa ce am pus mana pe urmasul sau, Alpha77, mi-am dat seama ca e o diferenta de 10 ani de zile intre ele. Pentru ca Alpha77 este un aparat de vis pentru orice “prosumer”, batandu-se cu pieptul gol cu Canon 7D sau Nikon D300S. Dar sa lasam bla-bla-ul si sa va arat ce fotografii scoate mititelul asta chiar pe ploaie (cadn in mod normal ar fi trebuit sa stau dracului intr-o crasma si sa ma alint cu cateva din multele blonde cehoaice – ati ghicit ca vorbesc de bere, da?).

Iata un prim cadru cu o rata mare care a stat la pozat (sa fi fost de vina camuflajul sau faptul ca parea e obisnuita cu prezenta turistilor pe mal?)

Si cum stateam eu asa, geana la turistii japonezi care imi “invadau” “fototeritoriul”, ratoiul asta, ca e ratoi, a inceput sa se toaleteze. M-a apucat brusc fibrilatia aia pe care Augustin Radu reuseste sa o imite atat de bine in rasetele generale ale audientei, pentru ca langa mine se aciuasera niste japonezi care nu prea intelegeau ce cauta aratarea aia camuflata pe pontonul unde voiau sa iti faca poze cu Yola (Yo la Praga, Yo la pod etc) si practic riscam sa raman fara subiectele foto. Asa ca i-am zburatacit repede pe galagiosi si au plecat indignati, astfel ca m-am putut intoarce la ratoiul meu, urmarindu-l de aceasta data nestingherit de priviri indiscrete si interjectii babuinice din Tara Soarelui Rasare.
Dupa vreo 300 de cadre trase la firul apei, am plecat si eu cu un cadru de care sunt relativ multumit (am mentionat 300 de cadre ca sa va ajut sa evitati exclamatiile de genul “mama, ce noroc ai avut ca ai prins-o asa”). Voi ce parere aveti? Daca aveam si soare, cred ca lesinam orgasmic sub Karlovy Most (celebrul pod al lui Carol):

Fotografia este facuta fara blitz, cu ISO mare (640), cu timp lung de expunere (1/100s) pentru focala cu pricina (280mm), totusi cu o atitudine a ratoiului demna de imortalizat.

Asa ca mai dau o tura si azi pe sub pod, poate am noroc de mai multa lumina, apoi o tund spre Bratislava. Ca le-am promis-o copiilor (pentru cei care nu stiu bancul, il zic in particular pe mail sau FB messages ca e cu XXX).

[acest post este scris folosind o tableta Lenovo Thinkpad 1839-26U - oferita de Scop Computers]