Momentul poetic este intrerupt de zgomotul ciudat al geamului pe care il las sa le vad mai bine: ciutele o zbughesc in tufis, in vreme ce eu imi blestem prostul obicei de a tine aparatul foto in geanta, in portbagaj. Accelerez pentru ca in mai putin de 30 de minute pleaca ultima telecabina spre Balea Lac, si mai am de parcurs ceva kilometri de serpentine in ac de par. Inainte de ultima curba, las ceata sub mine. In dreapta parapetului apare un covor de valatuci alb spre gri, intins ca o mare albicioasa mult sub altitudinea la care ma aflu deja, in zona golului alpin.

Ma gandesc oarecum cu teama la ce va urma in cateva ore: voi dormi iar de nebun prin locuri ciudate: hotelul de gheata de care mi-au vorbit oamenii pare acum, la doar cativa kilometri de destinatie, o ciudatenie ireala amestecata cu un dram de sminteala din parte-mi. Aceeasi intrebare: ce caut eu aici? Vad cablurile de telecabina si imi fac curaj: nu ar fi prima noapte petrecuta in frig. Inhat repede bagajul si geanta foto si alerg la telecabina. Un accent usor nemtesc al celui de la casa de bilete ma anunta ca am parasit Muntenia, semn cert ca sunt pe partea celalalta a crestei Fagarasului.

Urcam incet cu telecabina, o data cu inserarea, la tanc sa pot contempla un cer spectaculos, ciumpavit pe alocuri de crestele semete ce strajuiesc valea glaciara. Cascada trosneste inghetata sub noi, iar drumul este complet acoperit de avalanse. Decat sa inghet pe drum, mai bine inghet o noapte, imi soptesc sfarsit: hotelul mi se arata ca un iglu urias amestecat cu influente de “Opera din Sidney”. Constructia pare mai degraba futuristica decat o ambitie cum mi-o inchipuisem eu pe drum.

Deschidem usile din lemn si intram pe un coridor stramt: barul, construit integral din gheta translucida ni se infatiseaza ca intr-o poveste de la Polul Nord. Cred ca eschimosii sunt tare invidiosi pe noi acum: arcade de gheata, mese, scaune, sculpturi pe mese, paturi in camera cu noptiere, toate de gheata. Plus bere la discretie (si la rece) in frigider.

Nu-mi vine sa cred: totul este gandit pana la cel mai mic detaliu: curent electric, instalatie de lumini, muzica, pahare de gheata in care un barman profesionist ne prepara shoturi pentru dezmortire, blanite de miel pe scaunele de gheata, si… multa lume.

Constat ca ideea rezervarii unei camere a fost buna: toate celelalte sapte camere de doua locuri sunt deja ocupate si, spre surprinderea mea, nu sunt doar baieti. Camera la prima impresie e mare, cu mobilier de gheata. Nu are geam, in schimb un luminator confectionat din gheata stravezie ma va ajuta sigur sa ma trezesc dimineata, indiferent de cata bere va fi in program.

Lasam bagajele si ne adunam la bar. Dovedim repede un gat de whisky aflat prin bagaj si trecem pe bere. Sponsorul hotelului nu se dezminde, ci ne dezmiarda cu bere de senzatie pentru asa mediu “ostil”: – 4 grade in hotel, +5 grade temperatura berii in frigiderul din bar. Fac rapid cateva poze cu cei care au taiat cu fierastraul inca din decembrie gheata scoasa din lacul Balea pentru a construi “hotelul” si culeg impresii de la cei ce vor dormi alaturi de mine in aceasta seara.

Fete neinfricate, baieti amatori de senzational care au fugit din patul nevestelor pentru a incerca ceva nou, plus o doamna de 69 de ani, in trecere doar, dar care s-a bucurat sa vada aceasta minunatie unica in Europa Centrala si de Est. Le multumim in sinea noastra sponsorilor si ciocnim cu totii bere, apoi comutam pe cocktailuri delicioase turnate incet in pahare, evident taiate si ele din gheata lacului.

Oboseala amplificata de bere isi spune cuvantul. Beau repede inca una si ma duc la culcare. Ca un speolog care se respecta, desfac tacticos sacul de dormit din holofibra si ma bag in pat. O lumina rosie inunda hotelul: cate un semn luminos cu Ciuc, ingropat sub o placa stravezie de gheata, creeaza in fiecare camera o ambianta rosie, de basm inghetat.

La fel de inghetat ca si nasul meu, as adauga eu. Ma dezbrac cu viteza meteoritului, las hainele pe un scaun de gheata, invelesc telefoanele mobile si aparatul foto cu o patura si intru in culcus. Pe patul de gheata sunt blanite de miel, dar sincer prefer sacul meu de dormit, in care deja stiu senzatia. Adorm fericit, cu privirea la gheata rosie din jurul meu, ascultand vantul ce suiera in caldarea glaciara in care se afla hotelul.

Dimineata vine gadilandu-ma pe gene: o lumina albastruie si nefireasca ma inconjoara. Tresar si vad in dreapta patului lumina rosie de peste noapte, nestinsa de nimeni, mult mai estompata acum, amestecandu-se in mod bizar cu albastruiul ce trece de caramizile de gheata stravezie. “Na ca am comis-o si pe asta, am dormit mai bine decat in orice hotel de 5 stele”, ma imbarbatez eu.

Imi pun pe mine hainele care au avut timp sa inghete peste noapte pe noptiera de gheata. De-abia acum ma ia si pe mine frigul cu adevarat. Fac poze prin camera si dupa ce epuizez mobilierul de gheata, ies afara sa imortalizez rasaritul . E ora 7, cam neobisnuita pentru portretul robot al diminetii mele, asa ca termin primul film si fug inapoi in sac.

Imposibil, sacul de dormit a inghetat in doar 10 minute: ramasese ud pe dinafara de la condensul de peste noapte. In scurta mea peregrinare pe afara, cele -4 grade s-au apucat de treaba si sacul meu este acum bocna. Scutur inciudat sacul de cristalele de gheata depuse si decid ca asa se termina o poveste de iarna la Balea Lac Ice Hotel”.

[povestea dateaza din 2006, ciutele, berile si limba lipita pe pahare sunt pe bune.] Hotelul se redeschide in acest an pe 28 ianuarie si are mult mai multe camere decat atunci, are barul, dar si un restaurant unde puteti manca direct de pe farfurii de gheata etc. Nerecomandat amatorilor de jacuzzi.

Cine vrea sa mearga cu mine in acest an? Cazarea este 300 lei pe noapte (pentru doua persoane). Oamenii intre timp si-au facut si site, au si review-uri bune pe tripadvisor.com, ne europenizam si noi, doar nu om ramane in urma finlandezilor (unde sejurul e 300 de euro, dar e sold-out!) Detalii si rezervari la Ice Hotel.

Precizare a priori: cadrele de mai jos nu sunt neaparat cele mai bune. Am facut si alte fotografii demne de retrospectiva in Redescopera Romania, 5 Capitale sau alte iesiri mai cunoscute de public prin intermediul acestui blog. Selectia de mai jos este facuta la repezeala, sa vedeti cata biodiversitate poate sa va inconjoare pe o raza de vreo 1000-1500 de kilometri (cu exceptii notabile). Asa ca iertati-mi unele cadre nu prea grozave si bucurati-va de priveliste asa cum m-am bucurat eu alergand toate lighioanele astea. Ca idee, nici un cadru nu e facut in Delta Dunarii, asta ca sa nu mai credeti ca toate pasarile frumoase si “diverse” sunt acolo.

Ianuarie: desi weekendul cu pricina a fost un weekend de relaxare, huzureala, multe delicatese cu trufe si alte mici si mari placeri alaturi de cei mai dragi oameni din viata mea, nu am rezistat tentatiei de a pune camuflajul de iarna pe mine si de a da o tura prin gradinile oamenilor dintr-un sat uitat de lume din judetul Mures. Printre victimele din acel weekend, acest bulgaras de pitigoi de munte (Parus Montanus), rafuindu-se cu un bulgare cat se poate de real ramas in copac dupa minsoarea abundenta de anul trecut:

Februarie: o plimbare scurta dar de efect pana la Varna mi-a infatosat acest mascul de mierla (Turdus Merula) hranindu-se cu bobitele sale preferatele , gustoase si pline de zahar, necesare pentru o vreme atat de friguroasa. Zbenguiala sa m-a scos repede din carciuma unde ma bucuram de o ciorba de peste ca la Varna:

Martie: zi frumoasa de plimbare pentru unii, de gratare pentru altii, de fotografiat pentru mine. La nici 50 de kilometri de Bucuresti exista o balta cu o biodiveristate incredibila, o minidelta in care gasesti de la uligan pescar pana la pelicani. De de pe pontonul de pe care pandeam un pescaras albastru am sesizat cu coada ochiului miscare pe mal. O pisica salbatica (Felix Silvestris) venise sa se adape chiar langa Patrolozaur. Profitand de camuflajul de pe mine, m-am furisat dupa ea pana la cuib. Dupa o jumatate de ora de aclimatizare, m-am apropiat la o distanta sigura pentru a o fotografia in toata splendoarea. (ar mai fi fost de aratat si nevastuica fotografiata 100 de metri mai incolo, dar o postez cu prima ocazie).

Aprilie: o alta incursiune pana la Veliko Tarnovo s-a lasat cu fotografii bune facute din masina. Anticipand ca aceste pasari sunt nu doar sedentare, ci si extrem de teritoriale, mi-am anuntat prietenii din masina ca voi fotografia pentru ei o presura sura (Miliaria Calandra). Si era la locul ei, evident, spre deliciul celor car enu o mai auzisera cantand.

Mai: Un loc uitat de iarna, Sicilia, a fost locul unde am notat o premiera: tot alergand eu dupa niste soparle endemice, am realizat ca lacarul ala care se tot zbenguie pe langa ochiul de apa de la ferma prietenului meu din Italia unde am fost intr-o vizita de fapt nu e lacar, ci o frumusete de stufarica patata (Cisticola Juncidis). Desi am pierdut cateva ore pana am izbutit acest cadru, nu numai ca nu-mi pare rau, dar prin mai iunie-anul asta i-am pus iar gand rau.

Iunie: la cativa kilometri de centura Bucurestiului, o alta specie in premiera pentru mine (o mai vazusem adesea, dar de fiecare data conditiile de fotografiat imi fusesera potrivnice). Dupa 7 minute de pandit din masina, turturica roscata (Streptopelia Orientalis) s-a linistit si a inceput sa manance fara sa se sinchiseasca de balaurul gri care pufaia motorina arsa pe coada. Drept pentru care am fotografiat-o la sol.

Iulie: o vizita de relaxare in Clisura Sarbeasca (unul din cele mai dragi locuri din Europa, unde de fiecare data m-am simtit extraordinar) mi-a scos in fata masinii acest monstru actual, o specie relicta ce se incapataneaza sa prospere in regiunile cu influenta submediteraneana. Broasca testoasa de uscat (Testudo Hermani) este simbolul Cazanelor Dunarii, fie ca-s de pe malul nostru sau de pe cel sarbesc.

August: un juvenil de corcodel mare (Podiceps Cristatus) survoleaza zona mea de panda, nu se sinchiseste de mine si imi ofera toate ipostazele pentru a-l imortaliza. Ati ghicit, tot de pe pontonul unde am surprins si pisica salbatica de mai sus. Pescarasul albastru se da in continuare trofeu, dar atentie la 2012, e anul cu noroc pentru mine si ghinion pentru abilitatile sale de camuflaj.

Septembrie: o vizita intr-o padure virgina iti dezvaluie multe specii de plante, animale si pasari. La plecarea de pe valea Strambei, un juvenil de sfrancioc rosiatic (Lanius Collurio), probabil nedecis daca sa migreze spre sud de atata caldura sau sa mai alerge dupa insectele autohtone, vana pe inserat, nestingherit, de pe un hatis de trandafir salbatic. L-am vanat si eu cu sticla de 400mm sa vi-l arat aici, pentru ca nu am reusit sa scot la timp aparatul pentru caprioara cu pui ce si-a aratat moatele in liziera padurii.

Octombrie: luna proasta pentru mine, cu multa alergatura si cu un defect la camera foto (nerezolvat nici pana azi, dar ma ocup). Totusi, am surprins un pescarus argintiu (Larus Argentatus) care ma pandea de pe stancile din Sozopol. Nu merita poza asta sa fie aici, dar altceva mai bun in octombrie nu am, mii de scuze (ca ma stiti doar, nu sunt dintr-aia care modifica exif-ul numai sa se dea mari cu ceva).

Noiembrie: o rata mare (Anas Platyrhynchos) se toaleteaza pe malul Valtavei, fara a se sinchisi de trecatorii japonezoti de pe podul Karol (Karlovi Most). Un cadru usor de prins cu un aparat bun, cu stabilizare pe balustrada pontonului unde ma ghemuisem, in pofida luminii execrabile de afara. Asa ca mi-am luat inima in dinti, am renuntat pentru scurt timp la frumusetile orasului Praga si m-am conectat putin la piticii mei, reusind acest cadru de care sunt destul de multumit pentru conditiile meteo date.

Decembrie: Tot pe Valtava, o zi mai tarziu, de ziua Romaniei, un pescarus razator (Larus Ridibundus) (cred, nu-s sigur) isi impartea teritoriul cu alti fartati prin chemari deloc unduioase. L-am plasat si pe el la clasor si am incalecat pe-o sa, sa vedem ce specii ne da 2012.

Sper ca si anul asta sa vin cu specii noi, cu noutati si cadre bune. Am deja niste idei, le voi detalia zilele astea pe blog.

PS As vrea sa stiu pe care din fotografiile de mai sus o considerati cea mai buna. Castigatoarea conform voturilor voastre primeste dreptul de a sta pe desktopurile doritorilor ca imagine de fundal. O prelucrez si o pun la rezolutie 1920×1080. Asadar, va astept cu pareri.

Dupa cum va ziceam, tot acest eveniment este un mare Mos Offroadila care duce alimente si alte bunuri copiilor saraci din satele din jurul Bucurestiului:

Inainte de fotografiile de la eveniment, sa facem o mica trecere in revista a acareturilor 4×4:

Un Nissan Patrol, vechi dar bun, urat dar trainic, mare dar sprinten:

Un fel de paianjen 4×4, ca masina nu pot sa ii spun, condusa de un echipaj campion la nationalele de offroad, o masina care a parcurs fara nici o taina traseul prea uscat dupa gustul meu, in comparatie cu alti ani:

Un Jeep mai vechi putin, dar tare bine aranjat, cu vopsea mata, cu troliu si toate cele, din pacate cu un sofer prea aprig care nu a reusit sa termine traseul (vedeti mai incolo dovada). Poate data viitoare:

Si inca o fiara mai prezentam, un alt Jeep, si el bine garnisit pentru padure si alte locuri greu accesibile sedanurilor:

Dar sa va arat si cateva cadre din “competitie”…

Un Suzuki Vitara bine garnisit, dar din pacate prea ingreunat de toate fiarele puse pe el pentru motorul pe care il are:

Un Jeep care a trecut in mare viteza peste cauciucurile-obstacol:

Un Patrol care mai lung fiind el de fel, s-a supendat cu gratie, dar a terminat cursa intreg:

Un alt Jeep care nu a fost asa de norocos (cel de mai sus de care va povesteam, a rupt bara de directie si o planetara, fiind necesara interventia unei masini de asistenta pentru a iesi din traseu):

Si o alta nazdravanie pe post de masina 4×4 care s-a descurcat bine in traseu:

Si in incheiere, preferata mea, un Land Rover HMS care nu mai are nevoie de nici o prezentare (sa va mai spun ca ani de zile un vehicul asemanator a plimbat Regina Angliei?):

Si restul pozelor aici [click pentru download arhiva] – pentru parola stiti cum sa dati de mine.

Bonus: un film de prezentare a evenimentului. Multumiri tuturor celor care au contribuit pentru amaratii aia mici!

Impotmoliada 2011 – 17.12.2011 from yonutz4x4 on Vimeo.