Azi am facut o surpriza placuta colegilor de drum si de peripetii #dinromania, anuntandu-i cu 20 de minute inainte ca vor vedea niste caprioare. Si ele nu s-au sfiit sa se arate, undeva intre Pitesti si Slatina, intr-un loc in care le-am vazut de nenumarate ori, iarna, vara, indierent de anotimp. Ma rog, nu erau foarte bucuroase sa vada patru Dustere colantate in toate culorile, asa ca au rupt-o la fuga peste ogoare. Le-am urmarit vreo doua minute si apoi le-am lasat in plata Domnului, stiind ca le voi gasi de fiecare data acolo. [nota: fotografia nu e facuta in aceasta tura, ci intr-o tura similara in care caprioarele au fost mai curioase si s-au oprit sa stea putin la poza]

Totusi, vreau sa raspund intrebarilor cetatenilor nedumeriti “de unde spanac stiu eu ca sunt acolo caprioarele?” Raspunsul este simplu daca ai putina bibilica (adica glagore, ceva in cap, nu o pulpa gustoasa in farfurie cum ar crede unii mancai, asa ca mine ).

1. Exista multe specii teritoriale. De la caprioare, iepuri (mamifere mai mici sau mai mari) pana la reptile, pasari etc. Si daca le-am vazut de cateva ori acolo, e clar ca le voi vedea si data viitoare.

2. Terenul este cel care iti da de banuit ca acele animale prefera acel loc. Ingemanarea dintre campie si padure, zonele cu stufaris sau smarcuri care sunt excelente locuri de ascunzis, campiile roditoare cu amestec de culturi care ofera ierbivorelor hrana diversa in orice anotimp.

3. Am ochi sa le vad. Nu in cazul asta, ca erau ascunse privirilor celor de pe drumul european, dar de multe ori le vezi pur si simplu pe camp. Imi aduc aminte de un Craciun facut la mare anii trecuti cand, impreuna cu fostul meu copilot, am vazut zeci de carduri de caprioare in doar 200 de kilometri de drum. Si atunci zapada fiind mare, am reusit sa ne apropiem la o distanta suficient de buna pentru a face fotografii reusite acestor caprioare.

4. Putina tehnica nu strica. Masina trebuie sa fie deja pusa in 4×4, traseul sa fie deja cunoscut cat de cat pentru a nu fi necesare sufe, ocheti, trolii, tractoare sau boi, viteza de croaziera medie (daca e prea mica animalele au timp sa se ascunda), daca e prea mare animalele se pitesc si nu le mai vezi din viteza. Cu alte cuvinte trebuie sa exersati viteze diferite si sa combinati cu punctul 3. Pentru miopi am o veste proasta: ori va faceti operatie de corectare, ori ne credeti pe cuvant ca in copacul ala era o veverita, pe dealul ala e un iepure, undeva in zare se vad siluetele caprioarelor etc.

Acestea fiind zise, am plecat cu inima plina de bucurie spre Clisura Dunarii. Nu inainte de a face un mic popas la celebrul Atlet Albanez “Memish” de nde ne-am indestulat cu braga, rahat turcesc cu diverse arome si alvita cu alune, toate foarte gustoase si facute ca odinioara.

Apoi am inventat centura Severinului. Dupa Strehaia, la Prunisor am facut dreapta si am parasit asfaltul pe ruta: Prunisor – Husnicioara – Malovat – Godeanu – Marga – Ciresu – Bahna – Orsova. Un traseu usor, facubil cu orice 4×4 fara pretentii, indiferent de anotimp (sa nu fie zapada prea mare si sa aveti minim doua masini), care ofera in afara de cateva privelsiti spectaculoase din drumul de creasta si o varietate a reliefului: de la culmile domoale pana la calcarele semete din complexul carstic Topolnita Epuran pe care acest traseu il traverseaza.

Unde mai pui ca la pestera Topolnita ne-am intalnit cu un bun amic, speolog, care ne-a servit cu o baclava delicioasa (Drobeta Turnu Severin e unul din putinele orase unde mai gasiti comunitati turcesti autentice), spre mirare colegilor care nu prea intelegeau cine e misteriosul domn care ne da ofranda o tava de prajituri insiropate. Baclava care s-a potrivit de minune cu peisajul cald si siropos.

Apoi drumul spre Clisura a decurs normal, cu un pranz tarziu la pensiunea Septembrie, pe care v-o recomand pentru priveliste, meniu si liniste (dar trebuie sa veniti cu un chelner de acasa, eventual unul hlizit, sa compenseze serviciul slab, in totala neconcordanta cu atmosfera generala a locului). De incercat aici ciorba de peste, foarte buna (ciorba de burta a fost mult sub asteptari), dar si escalopul sau plachia de crap.

Seara s-a incheiat cu o partida de fotografie de noapte in centrul Timisoarei, anticipand putin vizita de maine. Scuze pentru fotografiile nereusite pe alocuri, dar avem scuza celebra a vremii deosebit de insorite care s-a abatut asupra noastra in aceasta frumoasa zi de plaja.

Redescopera Romania 2011 este un proiect Petrom, impreuna cu BCR, Dacia, Romtelecom,Paralela 45 si Muzeul National al Taranului Roman.

Majoritatea vin din latina (rost, runc), franceza (), slava (utrenie), dar si din maghiara (guguli), greaca (mirosi), turca (caldarâm), sarba (bunar), bulgara (caraula) sau chiar italiana (codobatura).

Totusi, sunt si cuvinte despre care nici dracu nu stie ce-i cu ele. Nu va lasati pacaliti de dictionare insa: multe cuvinte din fondul lexical de baza dac/trac sunt trecute la etimologie necunoscuta, desi despre ele se stie clar ca provin din limba dacilor, prezenta in spatiul carpato-danubiano-pontic anterior arogantelor romanilor. Un exemplu elocevant, cuvantul branza, trecut samavolnic in Dexonline cu et. nec., desi clar nu e cazul.

Din lectia de azi, sa retinem urmatorii vinovati et. nec.:

gâldău – scaldatoare

loloți – scame

boárcă – specie de peste

a bosoli – a terfeli

fâsă – specie de pasare

zvârlugă – specie de peste

comănac – potcap

bulz – mamaliga cu branza pe jar

jápșă – depresiune de apa cu vegetatie bogata din delta

geandră – terci

zgâtie – fata zglobie

torocală – amestecatura (de mancare)

úrdă - tip de branza derivata din laptele de oaie

glie – pamant, brazda

zăplaz – gard

brâncă – mana, laba

găgău – mamaliga prajita in untura, puricei (thnx Cata)

ostropel

Mai stiti si alte et. nec.?

[promit sa lungesc lista de et.nec.-uri]

Ieri am oprit Dusterele intr-un loc ce nu prevestea nimic, o poarta sculptata care ducea spre mirific as putea spune. Odata trecuti de poarta, am patruns intr-un univers al lemnului. Micul atelier era intesat de jmatati de machete si lucrari, plin de scule, daltite si rindele felurite, mirosea frumos a rumegus, un miros ce imi aducea aminte de profesorul Schiopu.

Profesorul Schiopu era printre cei mai saraci cu duhul profesori pe care i-am avut vreodata. Evident, pentru a fi profesor de atelier nu iti trebuia multa carte, astfel incat orele de atelier erau, pentru niste baieti de clasa a saptea, un deliciu: accentul moldovenesc, expresiile neaose si comportamentul halucinant (pentru un astfel de comportament deviant; orice profesor din ziua de azi ar fi fost cel putin arestat) ne dadeau ghes, dar nu la sculptat in lemn sau taiat mai abitir la traforaj, ci din contra, la chiulit si inganat profesorul, suficient de nebun sa arunce cu ceapa in copii la sesiunile de practica agricola de pe vremea lui Ceasca.

Iar copiii nu se lasau mai prejos: inchipuiti-va un profesor, in mijlocul patulului de ceapa din ferma de la Zagna Vadeni, incercand sa nimereasca pe ai mai obraznici copii, evident fara chef de munca la varsta aceea, cu cepe din patul pe care noi trebuia sa le pretuim si sa le curatam pentru a fi prelucrate si transformate in sinistrele conserve de trista amintire. Iar daca profesorul Schiopu nu avea nici un fel de tinta, toti copiii aveau. Vanataile si echimozele l-au facut pe Schiopu sa ceara schimbarea clasei in alocarea pe munci agricole, in rasetele generale ale cancelariei Scolii nr. 23 (stiu acest mic amanunt pentru ca mama preda la Scoala 29 si profesorii mai vorbeau intre ei).

Dar sa-l lasam pe profesorul Schiopu in ceapa straunilor lui si sa ne concentram pe mesterul Cramariuc. Cramariuc, un nume ce numai romaneste nu suna (si nici nu e, dupa cum aveam sa aflam), este un sculptor hatru, un mester cu acte in regula pe la OSIM, Consiliul Mesterilor Populari sau cum s-o chema el si alte comitete si comitii de Arta Populara pe unde si-a inregistrat daraverile.

Dar sa vi-l descriu putin pe mesterul Florin. Asa cum il vad eu, e o combinatie fericita intre Brancusi, Ion Creanga si tata: are o barba alburie, e un om solid (nu prea ii place brocoli), are o bunda ce il pironeste in nordul (inima) Moldovei si e genul ce nu poate sa stea serios mai mult de un minut. Poate doar cand vorbeste la telefon, o contradictie de proportii intre aspetul sau hatru si seriozitatea cu care isi programeaza clientii la mesterit cu daltitele.

Si dupa cum ne spunea chiar el ieri, originile lui sunt la fel de alambicate precum “valatucii” de lemn ce se carliontau in fata cutitoaiei: provenit din neam de scotieni veniti aici pe filiera poloneza, mesterul vorbeste o ciudata limba slavona, ce se vorbeste pare-se doar in Huţulşcina (sau Tara Hutulilor). E de fapt un dialect ucrainean, pe care doar aici, in satele din zona Vetrei Moldovitei il mai poti auzi.

Cu aceste informatii in tolba, nu ramane decat sa vedeti ce iese din mainile sale dibace: fie ca mangaie usor coada unei barde pentru a despica un lemn sau ca apasa strasnic pe manerul din corn de cerb al unui cutit atat de ascutit incat poti barbieri cu el un adolescent cu piele sensibila, mesterul transforma un butuc anost intr-o masca de lemn zambitoare sau incruntata, dupa comanda prichindeilor care-l inconjoara.

Si iata si masca de lemn pe care a facut-o in doar caetva minute, aici intr-o impostaza aproape finala, unde cutitul cu maner de corn de cerb desavarsea mica lucrare:

Pentru ca nu te poti simti altfel decat un prichindel dupa ce ii vezi magazinul cu produse de lemn: linguri, masti, solnite, ciubere si cate alte minuni pe care iti e greu sa crezi ca un om atat de masiv le poate bibili in halul asta. Asa ca nu am putut decat sa ma inghesui si sa bag mana in buzunar pentru a rasplati acest efort, in vreme ce magazinul m-a rasplatit cu niste mici nimicuri ce-mi vor aminti de mestesugul acestui om, mai bogat decat multi de pe planeta (si nu am facut referire la vreun ban).

Mesterul lemnar este un mare calator: stand cu el de vorba mi-a martusrisit ca nu numai ca merge des prin tara si ia legatura cu numerosi alti mesteri populari, dar face si schimburi de experienta cu alte categorii de mesteri, cu olarii de exemplu. Am ramas siderat cand mi-a spus ca in martie a stat mai bine de o luna la cine credeti? La Nicoleta si Laurentiu Pietraru, cei doi mesteri olari la care am mers in Redescopera Editia 1 sa facem oalele in Horezu. Doamne, ce mica e lumea!

Evident ca si Florin Cramariuc va poate invata, aidoma Nicoletei si lui Laurentiu, din tainele acestei arte. Daca pentru cazare in zona nu trebuie decat sa gasiti o pensiune in apropiere, pentru mesterit in lemn nu trebuie decat sa ii dati un telefon la 0741 – 679458 sau un email pentru rezervare (ca si Florin e din neam ducaci, nu prea sta mult pe acasa) la kramer_meshter @ yahoo.com.

Redescopera Romania 2011 este un proiect Petrom, impreuna cu BCR, Dacia, Romtelecom, Paralela 45 si Muzeul National al Taranului Roman.

Deocamdata incep cu o lista si cu o invitatie pentru voi sa raspundeti ce credeti ca inseamna ele. Eu va zic si cuvintele, dar si zona de unde e cules fiecare termen:

- Baoarca, pl. baorci (jud. Calarasi)
- Ghizuroi (jud. Braila)
- Hultoana (jud. Neamt)

[PS Nu va obositi sa le cautati pe google sau dexonline, nu sunt de gasit.]

Cateva argumente (in opinia mea pentru care nu poti afirma ca Braila este in Moldova)

- istoric vorbind, Braila nu a fost pe nicio harta ca figurand in Moldova (nici pe vremea lui Stefan, nici altcandva)

- Braila si Galati sunt doua orase foarte apropiate (15 km in linie dreapta) – cele mai apropiate orase mari din Romania. Explicatia e simpla: istoric vorbind, unul era in marginea Regatului, celalalt in marginea Moldovei. E drept ca a existat o mica perioada (pe vremea lui Gheorghiu Dej parca) in care raionul Galatiului cuprindea si judetul Briala si judetul Galati. Dar fost, repet, ceva temporar, dictat de impartiri administrative ale resurselor de catre to’a'rasii de la Est.

- accentul brailenilor este diferit de cel al vecinilor galateni de la nord (cu care oricum nu se inteleg prea bine, prietenii stiu de ce )

- vocabularul brailenilor difera semnificativ de cel al galatenilor. Cuvinte “endemice” precum corniza, flisa, bosoli, torocala, ghizuroi sau saghita nu sunt cunoscute galatenilor (sa ma contrazica cineva daca e din Galati si le stie).

- traditiile sunt si ele diferite. Asta si datorita diversitatii etnice, mult mai evidenta in Braila decat in Galati (cu care adesea este comparat). In Braila convietuiesc din vremuri istorice turci, greci, lipoveni, tatari etc.

Si inca o resursa utila: regiunile istorice ale Romaniei, evidentiate pe harta, sa stie toata lumea care sunt si care le sunt granitele.

PS Nu am nimic nu moldovenii sau cu locuitorii altor zone istorice (moldoveni, ardeleni, olteni etc). Cu toate astea, ma apuca spumele cand aud remarci de genul: orsovenii sunt olteni, brailenii sunt moldoveni, hunedorenii sunt olteni etc. Eu personal sunt mandru de locul in care m-am nascut, si-l voi considera ca facand parte din Muntenia pana cand oi muri. Sa fie clar