Amintiri din rafinărie – ediția cu aripi

Vă povesteam săptămâna trecută că păsările astea sunt căpoase și ne recuceresc, mergând pe unde noi am crede că nu mai avem cum să avem natură pură din motive de antropizare.  

[O pereche de pescăruși cu picioare galbene (Larus michahellis) în ritual nupțial pe clădirea administrativă a rafinăriei]

Oricum, treaba asta cu natura pură mai e valabilă pe crestele Carpaților, în Alaska, Amazon, inima deșertului si… nici acolo. Păsările, cel puțin, au reușit să se adapteze prin majoritatea reprezentatelor clasei și iată că suntem în postura de a urmări viața sălbatică printre blocuri, pe lacuri antropice sau… chiar prin rafinării și platforme industriale de tot felul.

Vineri, la invitația celor de la Petromidia, parte din grupul de firme Rompetrol, am purces la scotocit pe platforma industrială de pe malul mării. Alături de mine au fost Marius Bogdan, cunoscutul ilustrator/desenator de animale sălbatice, și el mare pasionat de păsări și Gabi Plăiașu, aflat recent la interescția dintre birdwatching și fotografie, dar chitit să vâneze cu aparatul foto cât mai multe din speciile de păsări de la noi.

[Marius în costum de rafinărie, cu ochii după păsări]

Am plecat cu noaptea în cap și, după un scurt instructaj de protecția muncii și siguranță, am luat-o la picior prin platforma industrială. Petromidia este la ceas aniversar, sărbătorind 40 de ani de când nispurile de pe malul mării s-au ales cu o platformă care prelucrează niște milioane de tone de țiței pe an, fără ca acest lucru să afecteze (prea mult) ecosistemele locale. Bine, bine, e greu să zici că o zonă costieră unde tronează o rafinărie arată ca în sălbăticia grindurilor din nord, dar numărul mare de păsări și alte animale vin în spriijinul afirmației de mai sus. Dar să nu anticipăm…    

Ajutorul nostru cel mai de preț a fost imensa experiență a lui Cornel Cotorogea, parte din managementul rafinăriei, care ne-a explicat cu mult patos nu doar despre ce se întâmplă din punct de vedere tehnic pe platformă, ci și despre speciile pe care el le-a monitorizat ani de zile aici, pe aleile betonate și, paradoxal, pline de viață sălbatică. O dualitate în care m-am regăsit, și eu fiind la fel de pasionat în a vorbi despre marketing online și birdwatching, fix cum a făcut Cornel toată ziua. 😀

[Gabi și Marius (în costume de camuflaj), ajutați de Cornel-cel-care-vede-tot-cu-ochiul-liber să vadă rațele de pe lacurile din incinta rafinăriei]

Primul șoc a fost să vedem puzderia de pescăruși, cu care probabil sunteți obișnuiți atât în București, cât și pe litoral. Petromidia nu face nici ea excepție, fiind pe malul mării. 

[Imagini ca aceasta (cu mulți pescăruși de talie mare la cuibărit pe acoperișurile de orice formă) sunt o realitate cotidiană pe platforma industrială]

Avantajul de a avea un birdwatcher pasionat în incintă s-a concretizat imediat. Cornel ne-a purtat la punct ochit punct lovit, știind cel mai bine locurile unde stau diversele specii de păsări.

Primul popas a fost la înălțime, pe una din instalațiile vizitabile ale rafinăriei, de unde am avut o imagine de ansamblu asupra tuturor instalațiilor. Dar mai mult ne interesa colonia de pescăruși, o colonie probabil mixtă de Larus michahellis și Larus cachinnans (deși mi-a fost greu sa reperez a doua specie, posibil să fie și cuiburi de-ale lor), care cuibăresc nestingheriți pe o bună parte a construcțiilor înalte ale rafinăriei.

În mod tradițional, aceste două specii de talie mare cuibăresc pe clădirile înalte din marile orașe. Faza frumoasă este că aici, pe malul mării, pescărușii au luat cu asalt clădirile înalte care le-au venit la îndemână. Și, pentru un naturalist pasionat, ocazia de a documenta așa ceva într-un loc în care nu oricine are acces mi s-a părut cu atât mai interesantă.

Sigur, pescărușii nu au fost singurele păsări văzute în periplul nostru prin unitatea de producție. Coțofene, pitigoi mari, mierle, ciocanitori de grădini, nelipsitele vrăbii (ambele specii), codroși, fazani, pietrari și multe alte specii se arătau rând pe rând.

[Vrabie de casă (Passer domesticus), mascul]

[Vrăbii de câmp (Passer montanus), preponderent masculi]

[Coțofene (Pica pica), una din primele păsări suprinse de Marius]

[Coțofană (Pica pica); am reușit și eu un cadru pe finalul turei, de aproape, cum greu reușești la aceste corvide extrem de inteligente și bănuitoare]

Instalațiile astea sunt mare parte în funcțiune, dar unele sunt și scoase din producție. Pentru că unele nu au fost încă neutralizate sau demolate, păsări de orice talie nu au așteptat invitații speciale, ba unele au lăsat și urme ale trecerii lor prin clădirile abandonate. Iată, de pildă, cuiburi de rândunică nefolosite încă pe anul în curs (fiind martie încă, majoritatea rândunelelor sunt încă pe drum dinspre Africa).

Acum, mie mi s-a părut că unele din ele ar fi și cuiburi închise, de lăstuni de casă. Până în aprilie-mai vom elucida însă misterul, deocamdată locatarii lor fiind așteptați să sosească din clipă-n clipă. 

Tot printre clădirile abandonate cuibăresc fazanii, nelipsiți din orice loc cu puțin deranj.

[Fazan (Phasianus colchicus), mascul fotografiat de mine, ascuns după o cisternă cu produse petroliere]

[Fazan (Phasianus colchicus), Marius reușind să surprindă și femela]

Și tot aici cuibăresc și pietrarii suri, pe care îi anticipasem de la articolul trecut, iar Cornel mi-a suflat în cască informația că cei răsăriteni nu prea-și fac veacul prin incintă. Cei suri cuibăresc aici fără probleme, ei săpându-și galerii în solul nisipos.

[Pietrar sur (Oenanthe oenanthe) pe țeavă, o fotografie care acum zece ani nu trecea de rigoarea „purismului” meu de pe vremea aceea]

Codroșii de munte sunt și ei la post, noi având ocazia de a fotografia și masculi și femele, semn că se petrec chestii-trestii-hâța-hâța prin zonă.

[Codroș de munte (Phoenicurus ochruros), masculul folosind acoperișul clădirii administrației ca post de observație pentru a vâna insecte]

[Codroș de munte (Phoenicurus ochruros), femela s-a lăsat mai greu reperată, în spatele stabilimentului, undeva în zona de triaj – pe fundal se vede culoarea veselă a unei locomotive de la Electroputere Craiova]

Nici amfibienii nu au lipsit de la inventar. Ei sunt un bun indicator al calității apei, de aceea ne-am bucurat tar emult să îi găsim, deși vremea era rece. Un set de 5 broaște mari de lac (Pelophylax ridibundus) profitau de un palet aruncat într-unul din bazinele de preaplin, folosindu-l ca loc de sorire.

Mai încolo puțin, ochiul meu vigilent a zărit unul din cei mai frumoși amfibieni de la noi, brotăcelul răsăritean (Hyla orientalis), specie arboricolă care deja era în cântări prin curtea rafinăriei.

Nu e deloc rău pentru un loc despre care percepția generală este că e plin de pescăruși înecați în produse petroliere… E clar că cineva din management nu doar că respectă și legislația de mediu, ci iubește și păsările și în general natura mult peste medie.

Marius a găsit pe cer și un oaspete inedit. Pelicanii creți (Pelecanus crispus) rămân peste iarnă în zonă, folosind lacurile pentru adăpost și hrană. Deși era la mare înălțime, ne-am bucurat să vedem această specie, ceva mai rară și în declin mai pronunțat decât pelicanii comuni.

Pe sol, aglomerarea de păsări nu contenea să ne bucure. O cioară grivă (Corvus cornix) era la pauza de masă, luptând cu nevetrebrate din sol, ignorând cu desăvârșire salopetele și căștile albastre în care ne camuflasem pentru a nu le da de bănuit. Strategie reușită!

De aici, am dat un mic ocol și la bazinul de decantare finală, unde apa este în parametri (am vazut chiar buletinul zilnic de analiză, toți indicatorii fiind pe verde). Dar dovada o vedeam în teren.  Zeci de păsări acvatice (corcodei, rațe, lișițe etc) stăteau nestingherite pe luciul de apă al bazinului rafinăriei.

[Gabriel a reușit să surprindă aici nu mai puțin de trei specii – sitar de mal, fluierar de zăvoi și fluierar cu picioare roșii]

Ziua s-a terminat cu o pândă „aproape reușită” pentru păsări de stuf.

[Erete de stuf (Circus aeruginosus), survolând cordoanele de stuf]

[Presură de stuf (Emberiza schoeniclus), decolând]

[Pițigoi de stuf (Panurus biarmicus), unul din cei mai frumoși pițigoi europeni, în efective numeroase prin stuful de la Vadu]

Deși presurile, pițigoii și ereții de stuf și-au cinstit denumirea, lăsându-se imortalizați, mica nemernică pentru care am stat cel mai mult nu s-a lăsat fotografiată, cu toate că o auzeam cum cânta de zor. Da, erau mai multe privighetori de baltă care ne-au dat speranțe… deșarte.  Ziua s-a terminat cu un vant tăios care ne-a doborât fizic și, culmea, niște roiuri serioase de țânțari care ne-au convins sa fugim spre mașină, nu înainte de a “fila” toate păsările de țărm sosite deja.

Am văzut în total peste 30 de specii de păsări din care două treimi în rafinărie, ceea ce ne-a făcut să vrem să mai venim. Ce nu am văzut: speciile cu activitate preponderent nocturnă precum iepurii sau cucuvelele; iarăși, nu am văzut deloc șopârle (dar nici vremea nu ne-a ajutat) și au fost dubios de puține specii de țărm – limicolele tipice zonei Vadu.

Data viitoare sperăm să fie mai cald și numărul speciilor aflate în migrație măcar dublu…  Aprilie, sosim!

[fotografiile sunt realizate de Marius Bogdan, Gabriel Plăiașu și subsemnatul]

Facebooktwitterpinterestlinkedinmail

Pe aceeaşi temă

Un comentariu »

  1. Silvia said,

    5 aprilie 2019 @ 2:08 pm

    Foarte frumoase pozele, multumesc pentru postare.

RSS feed for comments on this post · TrackBack URI

Lasă un comentariu