Dus la sectie pentru un pistol de jucarie

In anul trei de facultate veneam cu un prieten de la un carnaval. Veneam de fapt de la o petrecere ce avusese loc in indepartatul P10, unde ne betivaniseram ca ghiburusii la ziua unei prietene care nu accepta oameni imbracati normal. Era deja 11 dimineata si ne trezisem dupa un somn de maxim doua ore cu nisip in ochi, dar nici prin cap nu ne trecea ca vom bea cafeaua la sectie. Dar sa nu anticipam.

Colegul meu de camin era din Moldova. Nu dau numele si nici orasul, pentru ca nu are relevanta pentru textul de fata. Ce pot sa va spun era ca avea un costum de mexican, cu palarie cu boruri mari (luata de la tarabele de la Azuga, dar astea-s detalii) si, atentie, un pistol de jucarieee… primit de la colegul lui de grupa, un marocan cu bun simt care venea cu mici suveniruri pentru colegii sai care catacdiseau sa ii mai dea cursuri sa le copieze.

Veneam agale spre camin, numai ca in spatele discotecii R1 (club Maxx de azi) mahmureala ne este tulburata, auzind in spate o interpelare pe ton oficial:

– Buna ziua, sa ne prezentati si noua un act, agent Cutare de la Sectia 20, un act de indentitate va rugam.

Ne-am intors nedumeriti, sa ne cada perucile de pirat din cap si mai multe nu.

– Un act. Si dumneavoastra, arata spre mine celalalt agend, frecandu-si ridichea fara prea multe circumvolutiuni cu un baston cauciucat datator de mari senzatii scarpinicioase. Era clar ca nu eu eram tinta „raziei”.

– Pentru? intreb eu, dandu-mi jos peruca si adoptand o postura de cetatean onorabil. Costumul si fata ma dadeau insa de gol ca eram dupa o noapte lunga si deloc inchisa la culoare. Colegul se oprise si el si se uita nedumerit spre ei, fluturand pistolul. Asa cum ati flutura si voi un pistol in maini daca ati fi student care vine de la o petrecere si inca mai tine un pistol de jucarie in maini, in lumina bunelor moravuri invatate in sala de lectura unde avusese loc maritul chef.

– Ati fost oprit de o patrula aflata in exerictiul functiunii, aveti obligatia sa va legitimati, continua oficial agentul.

– Da, foarte bine, si eu am dreptul ca cetatean sa stiu motivul legitimarii. Imi cunosc drepturile si vreau sa stiu de ce ne-ati oprit.

– Am vazut ca aveti in mana un pistol. Aveti permis de port arma? intreba mai departe impasibil politistul.

Am crezut ca nu aud bine. Ne-a busit instantaneu rasul, fapt care i-a indarjit pe oamenii legii.

– Dar e o jucarie, spuse colegul. Pentru ce pistol?

Agentul se zburli imediat:

– Va rog sa imi inmanati in acest moment arma!

Colegul se supuse fara nici o impotrivire. La urma urmei, era doar o jucarie. Sau cel putin asa parea in ochii nostri, de copii de 20 de ani dar cu ceva carti citite si banci scolare frecate cu coatele.

– Va rog sa ne insotiti la sectie. Si dumneavoastra, adauga agentul uitandu-se glacial spre mine si peruca mea multicolora, va rugam sa veniti in calitate de martor.

– Incantat sa va fiu de ajutor, am replicat eu mucalit, dandu-mi coate cu colegul chiar sub nasul politistilor. Martor si intr-o sectie de politie, astea erau doua premiere pentru mine.

Ce a urmat a fost un episod desprins din Cascadorii Rasului. Desi ne era foame, nu am regretat nici o clipa acest spectacol.
Practic, colegul meu de camin fusese luat de o patrula a sectiei 21 pentru un pistol de jucarie. Iar eu fusesem „invitat” ca martor sa semnez probabil procesul verbal. Nu ne-a luat mult sa ajungem din spatele Cantinei R1 la P21, unde era Biroul de politie Regie. Cert este ca de cate ori un student intra acolo pe vreme aaceea, probabil ca egala puterea de calcul a intregii sectii, de la opinca la comandant cu tot cu cainii cu care mai veneau din cand in cand cand era meci in Giulesti. Si cred ca egaleaza si azi, lucrurile neevoluand prea mult pentru saracii oameni ai legii (din pacate pentru ei).

Intram asadar in sectie si suntem poftiti sa luam loc intr-o camera dotata cu mese, scaune si alte elemente de mobilier care la o adica ar fi putut sa ne fie foarte bine rupte pe cocoasa sau in cap, daca nu ne conformam.

– De unde il ai? a inceput cercopitecul incaschetat.

– E un suvenir…, ingaima colegul meu, care deja o cam sfeclise cand a realizat ca este intr-o sectie de politie si urma sa dea o declaratie despre o arma de foc. Eu radeam in gand, mimand o fata oarecum serioasa, dar cu greu ma abtineam sa nu ii iau peste picior pe „domnii” politisti. Sunt curios cati polistiti din sectia 21 ar crede ca suvenir „inseamna” vreo specie de patruped din America de Sud care cutreiera jungla amazoniana. Stati asa, exagerez, nu cred ca stiau nici patruped ce este cu exactitate.

– Ce suvenir ma, zi de unde il ai! se rasti agentul iar.

– De la un coleg de facultate din Maroc.

– Cum il cheama?

– Abdul.

– Abdul si mai cum. Zi ma tot numele, ti se pare ca ma joc?

– Abdul Nu-stiu-cum, isi aminti brusc tovarasul meu de pahare si de chefuri, dupa o privire de-a agentului de iti venea sa ii rupi mutra cu o ranga.

– Asa, pai zi cum trebuie ca nu ne jucam aici. Si, faceti trafic de arme, ‘ai?

– Ce trafic domnule, ma bag eu in discutie, nu vezi ca e pistol de panoplie?

Un alt cuvant probabil necunoscut de agenti.

– Domnulee… Panaitescu, se otari si mai tare politistul. Sa vorbiti cand sunteti intrebat!

EU nimic, ii dadui inainte, vazand ca situatia se albastrea in defavoarea prietenului meu:

– Domnule ofiter! Serios acum: Uitati-va la tragaci, actioneaza o maneta care nu duce nicaieri. Iar teava e ingropata in lenmul patului pistolului. Chiar nu vedeti ca e pistol de jucarie, noi venim de la o petrecere, nu vedeti cum suntem costumati? Suntem studenti, avem acte in regula, chiar nu va e jena sa va pierdeti vremea cu noi in timp ce indienii din Crangasi probabil acum dau vreo spargere in complex?

– Imi permiteti? E o jucarie! dati-o-n Doamne Iarta-ma de treaba, ne luati degeaba de pe strada, mergeam spre casa si dumneavoastra nu aveti treaba… adauga si colegul meu, incurajat de rabufnirea mea.

si tot asa vreo doua ore. Ce mai tura-vura, ne-am stricat toata dimineata: eu convingand huidumele sapcalioase ca e chiar o jucarie, colegul meu scriind de zor de mana declaratii si detalii peste detalii despre o arma cu care puteai cel mult sa arunci dupa cainii din spatele caminului, doar era pacat de incrustatii. Am plecat hohotind dupa ce colegul a terminat de scris (dupa dictare desigur) o declaratie pe care azi as inrama-o daca as gasi-o cumva prin sectia cu pricina.

Imi pare rau ca pe vremea aia nu erau telefoane mobile care inregistrau. Dar macar nu am luat bataie pentru un pistol de jucarie care nu tragea nici macar cu capse.

Doar ca… Altii nu au fost asa norocosi. Spiritul civic iti poate indrepta coastele, acum cu ajutorul inteloputilor (copyright Ellunes) care te bat in vazul polistitilor, chiar si cu ajutorul lor. Povestea care m-a inspirat sa caut si sa scot de la naftalina aceasta intamplare in sacul cu amintiri din studentie o gasiti aici.

Si ma intreb de ce nu mai merg vanzarile in Centrul Vechi. Sau de ce nu am incredere in politia pe car etot eu o platesc sa ma apere de imbecili dotati cu spray paralizant, dar putini dotati cu glagorie. In schimb nu strica, daca stiti ca aveti in general chef de mers dimineata pe aleile orasului dupa shaorme aparent inofensive, sa aruncati un ochi aici si sa va luati cele trebuincioase linistirii unei gorile pentru care datul din falange stranse tine loc de iscalit. Ca e mai sanatos asa.

„Decat sa planga mama, mai bine sa planga ma-ta” este un proverb din ce in ce mai actual in Romania. Cat despre pistolul din povestea de mai sus, il am si azi si il folosesc ca recuzita pentru unul din cele mai vandute programe Wildescapes.

Facebooktwitterpinterestlinkedinmail

Pe aceeaşi temă

2 Comments »

  1. Danyzus said,

    7 februarie 2013 @ 12:40 am

    Cred ca tocmai faptul ca i-ati luat la misto i-a enervat. Politia te poate legitima oriunde fara motiv (sau poate nu stiai asta?), de aceea si regula ca trebuie sa ai buletinul la tine tot timpul. Dar in cazul de fata aveau motiv: unul din voi avea un pistol care de la distanta nu se observa daca e jucarie sau nu. In plus erati imbracati ciudat si va aflati intr-un campus universitar unde in mod normal nu se vede asa ceva. In plus, nici cheful din P10 nu era „autorizat”, asa cum crezi ca este normal sau se intampla de obicei in Regie. Acum ca v-au dus la sectie, e prostia lor, dar asta nu-i o noutate 🙂

  2. Doru Panaitescu said,

    7 februarie 2013 @ 8:08 am

    Serios? Daca pleci pana la paine iti iei buletinul dupa tine? Sau dac amergi la un vecin sa bei o bere si sa joci niste table? 🙂 Cred ca era destul de evident ca daca doi studenti merg prin campus imbracati in mexicani nu merg sa jefuiasca nici macar un chiosc alimentar, daramite o banca.

    Probabil lumea se vede altfel de sub borul unei caschete: criminalii merg nestingheriti, agitand potentiale arme de foc chiar pe sub nasul lor, eventual avand prin buzunare si munitie de razboi, sticlute cu mercur si minifocoase rusesti ce trebuie transportate la granita 🙂

RSS feed for comments on this post · TrackBack URI

Lasă un comentariu