Fara maieu la Ateneu – sau cum sa mergi (imbracat) la Serile Lipatti

Mi-ar fi placut ca acest titlu sa fie mai pe liniste si energie pozitiva, dar imi este greu. Oricat de manierat si fi si oricat ai evita sa privesti, sala Ateneului se umple si cu oameni care uita ca nu sunt la plaja. In iarna am fost la un prim concert din seria spectacolelor organizate la Ateneul Roman de Fundatia Culturala Dinu Lipatti. Acest sir de evenimente (Serile Lipatti) va continua, dar sper din tot sufletul sa nu mai vad ce am vazut ultima oara in sala mare a Ateneului Roman.

Ma stiti, nu sunt un elegant si un distins. Ma imbrac sport, camuflajul este viata mea (mai ales ca o mai tai si in timpul saptamanii prin vreun parc, la balta Vacaresti – balta, nu delta, da? :), la padurea Cernica, la lacul Tataru sau chiar la Comana), dar cand merg la teatru, opera sau la Ateneul Roman pun pe mine un pantalon inchis la culoare si o camasa. Sigur, sa mergi intr-o seara de mai cu costum sau cravata poate sa fie o povara, mai ales daca nu esti un friguros (cum e cazul meu). Da, vremurile sunt cum sunt si eticheta de a merge seara imbracat de gala a devenit mai permisiva. Poti sa-ti lasi sacoul sau cravata in casa, mai ales la 27 de grade in jurul orei 19.00… Dar am vazut in sala tot felul de oameni, de toate varstele (si asta e de bine!), mai mult ca sigur mari melomani, dar care… „cam prea uitasera” unde sunt.

Am vazut in primele randuri o domnita (aflata intre doua talii) cu un maieuas alb mai scurt decat toracele. Ghiciti unde se putea pianistul (presupunand ca s-ar fi uitat) la un bis cerut cu sala in picioare. Pielea se revarsa in falduri largi, la vedere, vizibile atat din fata cat si din spate. #Ombilicodelmondo…

Am intors privirea…

Spre un alt domn venise cu pantaloni trei sferturi, mulati pe deasupra, dar cu pantofi de gala. Probabil ar fi smult aplauze pe un catwalk , doar ca nu eram la Festivalul de Moda de la Milano. Asa o fi ultima moda…

Am intors iarasi capul…

O alta duduie avea un rucsac gen mutunache (gri cu roz, semanand izbitor cu un elefantel Dumbo). S-a asezat fara prea mari greturi intre niste oameni mai in etate si imbracati clar de seara. Alaturi era un domn care o insotea, purtand pe spate un rucsac la fel de fistichiu. Poate venisera oamenii pe role si nu m-am prins eu.

Riscul de torticolis era evident…

Si colacul peste pupaza care avea sa-mi zdruncine rau retina a fost… o alta domnisoara. Imbracata extrem de decent… de la brau in sus. In jos insa avea, nu exagerez, niste budigai de plaja. Ii stiti, aia tarcati ca un fund de albinuta harnica din cartile de colorat pentru copii. Alb cu negru, la jumatatea piciorului, iar silueta distinsei nu o ajuta deloc.

Asa ca am preferat sa tin ochii in sus sa creada lumea ca sunt prima data venit la Ateneu si ca nu am mai vazut tramvai, lift sau tacam de desert in viata mea.

As vrea sa ne vedem mai spre vara la urmatoarele recitaluri, dar va rog, fara maieu si costum de baie ca imi iau halatul de camuflaj!

PS Nu pun poze, ca stiti cum arata Ateneul pe dinauntru, iar pe mine prefer sa vreti sa ma vedeti in persoana, nu pe Internet. Daca nu stiti cum arata Ateneul pe dinauntru, veniti sa-l vedeti. Dar va garantez ca veti da inauntru peste pianisti care va vor face sa inchideti ochii si sa lasati muzica sa va patrunda. Pentru ca daca nu o vor face pianistii invitati, exista riscul sa o faca vreo duduie purtatoare de maieu ridicat peste ombilic.

Facebooktwitterpinterestlinkedinmail

Pe aceeaşi temă

Un comentariu »

  1. Ilie Valentin said,

    28 mai 2015 @ 10:54 pm

    Poate nu avea cu ce sa se imbrace, a gasit si ea maieul care il purta prin liceu :)))

RSS feed for comments on this post · TrackBack URI

Lasă un comentariu