contact publicitate in teste wildescapes fotoreportaj inapoi din weekend mediaroom training consultanta despre

Hyundai ix35 – la final de test

Am predat cu o usoara parere de rau noul model 4×4 de la Hyundai. Dupa un periplu (cu prea mult asfalt dupa gustul meu, dar care m-a ajutat sa aduc o colonie de lastuni iubitori mai aproape de voi) pe litoralul romanesc, am adus inapoi aratosul dar in acelasi timp puternicul SUV (are aproape 190 de cai putere modelul testat de mine).

Dupa cum bine stiti, nu sunt foarte impresionat de SUV-uri, mai ales de cele cu forme fluide, rotunjite. Dar noul ix35 are o grila frontala chiar frumoasa, si niste faruri foarte reusite. Cumulez aspectul interesant cu un consum bun (intre 6,5 si 9, in functie de regimul de viteza), ceea ce pentru un SUV cu litraj si masa marisoara este mai mult decat decent.

In offroad nu am bagat-o cum as fi bagat Patrolul, nici nu e o masina de offroad pur-sange, dar am intrat cu ea pe un drum mai noroios intre Vama si 2Mai si fata s-a descurcat fara sa atinga pe niste sleauri destul de adanci, ocazie care mi-a permis sa ii activez sistemul de asistenta care e un soi de reductor (desi e electric, nu manual ca la offroadere, in esenta face fix acelasi lucru).

Desi am testat sufiente SUV-uri din aceeasi categorie, pot sa spun ca am amas cu un gust extrem de placut:

- spatiul pentru pasagerii din spate mi s-a parut foarte mare comparativ cu talia masinii (nu pare incapatoare la prima vedere); am incercat sa stau in spate si am constatat ca pot sta destul de comod, fara nicio sansa sa ating scaunul soferului;

- touchscreenul multifunctional este la nivel de 2010. Camera pentru marsarier, USB pentru propria muzica, navigatie, conexiune la telefon prin Bluetooth, ce mai, timp sa ai sa butonezi la el.

- comportament rutier foarte bun. Am mers cu ea pe autostrada destul de tare, am prins portiuni unde am mers chiar foarte tare, iar zgomotul a fost mult sub ce eram eu obisnuit cu Patrolul de exemplu;

- trapa foarte misto – din doua bucati, si pentru pasagerii din spate.

Ce i-as putea reprosa? Nu mare branza. Poate mi-ar fi placut si mai mult daca avea un portbagaj putin mai mare (am destinatiid e weekend pentru care echipamentul necesar nu ar incapea, de exemplu scufundari sau o tura speo mai mestera), si iar mi-ar mai fi placut sa aiba unghiuri mai bune de atac si degajare. Evident, modelul nefiind un offroader autentic, nu pot sa ii reprosezi asta decat ca nota personala.

Per total o masina buna, ieftina, dotata la nivel absolut acoperitor pentru orice exigenta, cu un comportament foarte bun pe sosea si pe forestiere, cu un consum modest pentru talia ei, o recomand pentru persoane cu nivel mediu de aventura :) .

Leave a Comment

Switch to our mobile site