Daca as intreba 1000 de oameni pe strada „Credeti ca exista boa in Romania?„, 999 mi-ar raspunde da, la circ, la petshop sau la colectionari. Intrebarea urmatoare insa i-ar ului pe toti cei 999: „M-ati crede daca v-as spune ca in acest weekend, undeva pe langa Dunare, am fotografiat un boa (o femela care avea alaturi nu mai putin de sase pui!) care se reproduce in Romania si exista in fauna Romaniei de mii de ani?”

Este vineri, 12 septembrie 2014, ora pranzului, iar eu imi pregateam bagajul (si psihicul) pentru a cauta o specie de batracian mai rara si mai greu de vazut, Bombina bombina (lifer, adica o specie in premiera pentru mine daca aveam sa o gasesc). Planul era simplu: mergeam in gasca restransa intr-o padurice aflata in apropiere de Bucuresti (unde mai fusese semnalata), urmand sa cautam activ pana o gaseam, alaturi de alte specii de herpetofauna care momentan imi lipsesc din portofoliu. Suna telefonul. Este Vlad Cioflec, un bun prieten si camarad de iesiri pe coclauri si un mare iubitor de tot ceea ce inseamna herpetofauna, cu care trebuia sa plec in cautarea broscoiului buclucas.

– Doru, avem Eryx!

– Unde?

– Undeva in judetul @*&^%#^@, la nici 200 de kilometri de Bucuresti.

– Nu creed? Cum, ce, cand? Da-mi detalii!

– M-a contactat cineva pe Facebook, zice ca a fotografiat acum cateva luni un exemplar in apropiere de orasul $%@&*&@%&$%^&@#%^$.

-Gata, mergem!

Eryx jaculus (lat) sau boa de nisip (rom) sau Javelin sand boa (eng) este singurul boid (sarpe din familia Boidae) de pe teritoriul Europei. El traieste o viata in general nocturna in sudul si estul batranului continent, putand fi gasit (extrem de rar) in Romania (limita nordica a arealului european), Albania, Macedonia, Bulgaria si Grecia (unde sunt cele mai mult semnalari, fiind si ceva mai sudic si mai cald, implicit). Acest sarpe traieste si in Orient, putand fi semnalat din Turcia pana in Israel. In Romania a fost vazut de asa putine ori, incat orice pista de acest fel merita investigata. Si cum Vlad primise fotografii de la V., era evident de ce nu am mai stat mult sa ne gandim!

In primul rand, nu aveam aceasta specie in portofoliu (de fapt, ultimul exemplar viu fiind gasit in 1937, la Cochirleni, puteam afirma ca nimeni care ne este contemporan nu a vazut acest sarpe viu pe teritoriul Romaniei; 1986, 2011 alte doua semnalari, dar cu exemplare moarte / calcate de masini). Cu exceptia lui V., care il gasise in vara si il fotografiase, desigur :D. Un motiv in plus sa imi salte nivelul adrenalinei si sa plec imediat in cautarea lui. Cum Vlad nu a putut sa plece chiar imediat (din motive de sanatate), am vorbit cu V., baiatul care il fotografiase, care mi-a zis unde locuieste si zona aproximativa unde a vazut si a fotografiat sarpele asta vara. Poanta era ca, desi ardeam sa plec mai repede, Patrolul meu sangera de la radiator. Asa ca l-am sunat pe B., un bun prieten, si la 11 noaptea paraseam satul cu ministri in cautarea celui mai rar sarpe din fauna Europei.

Nu ne-a luat mai mult de doua ore sa ajungem in zona. Desi V. nu-mi spusese exact unde sa caut, la un moment am gasit un perete de pamant galben, din acelea in care vedeti de obicei grauri, lastuni de mal sau prigoriile Doinei Russu. Desi era noapte, am oprit imediat masina sa arunc o mica privire. Stiam de la V. ca il gasise intamplator, la baza unui perete similar. Aici insa era o liniste apasatoare (nici macar soriceii nocturni nu miscau), asa ca am inceput sa escaladez dealul in cautare de fauna nocturna. Odata ajunsi pe culme, am vazut ca zona continua cu pasaje verticale expuse, dar pline de gauri. Ei bine, in prima gaura in care am pus lanterna sa vad mai bine, misca ceva!

Am inceput sa urlu „Sarpele, sarpele!” L-am vazut bine, si eu si B., dar din pacate carligul era legat inca de manusa si pana am scos carabiniera, sarpele, deranjat de lumina, a inceput sa se miste. Am incercat sa sap si sa-l apuc, dar pozitia era defectuoasa si dupa nici doua minute de lupta, am pierdut sarpele, care s-a retras incet in adancul peretelui, la adapostul unui imens depozit de loess uscat si prafos in care era efectiv imposibil sa inaintezi mai repede decat ar fi mers el. Nu am renuntat usor: am continuat sa cautam si alte gauri, dar pana spre dimineata nu am mai avut noroc de alt exemplar.

A doua zi de dimineata, il sun pe V.

– V., am ajuns in zona si, surpriza, am gasit un exemplar, dar nu am apucat sa-l prindem.

– Unde l-ati gasit?

Dupa ce i-am dat localizarea exacta, V. imi spune ca fix in acelasi loc l-a gasit si el, dar jos, la baza peretelui. Asa ca am mers intr-un suflet sa-l luam de acasa, si impreuna cu bunul sau prieten I., am continuat cautarile in locul respectiv.

Nu a durat mai mult de o ora de cand ne-am intors la zona plina de gauri in loess cand aud un strigat. Era I., care gasise alt exemplar cu vreo 10 metri mai jos de unde cautam eu:

– Doru! Doru! Vinoo! Vino repede! Vino ca il tin de coada! Vino repede, l-am gasit! Are pui! Este cu puii!

Nu stiu cum am sarit cele trei etaje expuse ale dealului care ne desparteau si in secunda doi eram langa I. si V., excavand pamantul din jur. Cred ca as fi luat premiul intai la Olimpiada cartitelor la ce frenezie ne cuprinsese! Un sarpe care nu mai fusese vazut de aproape 80 de ani era in mainile noastre!

Am scos cu grija atat adultul, cat si progeniturile. Aratau atat de bine impreuna!

Apoi am numarat puii: erau sase pui, recent „nascuti”. Interesant la aceasta specie (si nu e singura: toate viperele care traiesc pe teritoriul Romaniei, sarpele de alun (Coronella austriaca), naparca (Anguis fragilis) sau soparla de munte (Zootoca vivipara) nasc pui vii). Puii erau destul de molateci la inceput, dar pe masura ce ii fotografiam deveneau din ce in ce mai activi, si datorita faptului ca se incalzeau. Unul chiar a apucat o mica gaza aflata in raza sa de actiune, ceea ce demonstreaza independenta lor inca de la nastere si mai ales pofta lor de viata!

Un alt detaliu care arata cat de adaptata este aceasta specie si ce pofta de supravietuire are: coada animalului seamana la forma cu capul: un sistem de aparare eficient pentru pradatorii care apuca de coada, in felul acesta organele vitale ramanand intacte. Iata un detaliu al cozii:

Apoi V. ne-a povestit ca o ruda de-a sa, in tinerete, i-a povstit ca gasise un sarpe tot in zona, despre care imporant era un detaliu: era descris ca un sarpe cu doua capete, dar nu ramificate, ca in povesti, si un capat intr-o parte a corpului, unul in celalalt. Descrierea ne-a dus cu gandul ca si in alte dati, exemplare din aceasta sepcie au fost gasite de localnici, dar probabil nu au constientizat importanta descoperirii. Lucru rau si bun in acelasi timp: nu ne dorim ca localnicii din zona sa afle de existenta acestei specii in zona sa inceapa sa deranjeze situl pentru a colecta exemplare pentru colectionari si braconieri.

Am inceput rapid sedinta foto; intre timp au ajuns si Tibor Sos si Vlad Cioflec, alaturi de Corina Cioflec si micuta Maria, care au participat impreuna cu noi la uluitoarea descoperire. Tibor si Vlad s-au ocupat de masuratori si notarea informatiilor stiintifice, culegand informatii atat despre sarpele gasit, cat si despre habitat, in vreme ce eu ardeam sa fotografiez mica familie exotica. Sarpele nostru avea un ochi lipsa, cicatricea fiind la culoare tegumentului. Daca nu erai atent ai fi zis ca pe partea aceea era orb. Asa ca i-am gasit si un nume de cod: „Pirățica„.

Un alt amanunt interesant: gura acestui sarpe este pozitionata ventral, spre deosebire de ceilalti serpi sau soparle. Acest sarpe sapa in nisip sau pamant pentru a-si fac galerii in care sta ascuns, el fiind un animal cu activitate preponderent nocturna.

Aceasta descoperire era de multa vreme asteptata de oamenii de stiinta din Romania. Specia este insuficient cunoscuta datorita putinelor exemplare gasite, mai ales in perioada recenta. Ultimele exemplare semnalate pe teritoriul tarii noastre (in 1986 si 2011) au fost gasite moarte/calcate de masini (aveti aici detalii despre repartitia geografica a exemplarelor gasite pana acum). Aceasta semnalare a unui adult cu pui atesta continuitatea speciei si prezenta indubitabila in zilele noastre in fauna Romaniei.

Am terminat sedinta foto si am eliberat puii si femela, intr-un habitat care pare neatins, dar care de fapt este pe muchie de cutit: aici au fost activitati antropice (si inca mai sunt) din care mai diverse: a fost o linie de tren, a fost o cultura de vie chiar in zona, dealul este situat intr-o zona circulata de oameni, in deal se vad urme care atesta ca pamantul a fost rascolit (ceramica recenta, sticle etc), excavatii pentru pamant galben de constructii/chirpici, urme recente de pasunat (atat oi cat si vite) etc. Sus pe deal se vad atat poteci de animale, cat si recente populari cu stejar (probabil lucrari silvice de fixare a dealului). Incredibil cate vicisitudini suporta o specie atat de straveche, care se incapataneaza sa traiasca si sa ne incante in pofida unui evident deranj antropic. Acest sarpe fantastic are nevoie de protectie. Stiu ca Vlad Cioflec discuta acum si cu alti experti in conservare si ar fi minunat ca zona sa beneficieze de protectie pentru ca aceasta specie ocrotita sa prolifereze nestingherita. Uitati-va putin la ei, cum sa nu le admiri pofta de viata?

Dupa eliberarea exemplarelor fotografiate au mai fost observate alte exemplare, semn ca populatia este sanatoasa. Un alt semn bun: zona este abundenta in exivii (piei naparlite) de diverse dimensiuni, fapt ce confirma ca populatia de Eryx din zona o duce bine.

Biodiversitatea este la doi pasi de casa noastra. Sa o protejam cat o mai avem! Aceasta mica poveste cu fotografiile aferente reprezinta un mic si neinsemnat omagiu adus maretiei naturii. Nu trebuie sa stai cu serpii in mana sau de gat sau sa-i venerati. Trebuie insa sa intelegeti ca aceste specii au rostul lor in habitatele respective si prezenta lor atesta sanatatea unui ecosistem. M-ar bucura ca tu, cititorule, sa faci cunoscuta povestea acestei specii uluitoare: cea mai rara specie de sarpe din Europa, singura specie europaean din familia Boidae (adica inrudita cu pitonii, anaconda sau boa), este inca prezenta in Romania si se inmulteste in pace intr-un habitat greu incercat de deranj antropic.

Pirățica este cu siguranta o supravietuitoare. Stiu ca vi se pare ciudat sa vedeti ditamai barbatul emotionat de un sarpe fara un ochi, dar va spun, sa vedeti toti puii aia incolaciti pe mama lor, este un spectacol oferit de natura… NE-PRE-TU-IT! Da, Pirățica a stat calma si a aseptat cuminte sa o eliberam, tarandu-se agale in gaura. Dar mai depinde si de noi sa ii asiguram in continuare o vanatoare de soricei cat mai placuta si, de ce nu, noi generatii de pui rozalii si amatori de insecte.

[inca o data, multumiri lui Vlad Cioflec pentru pont, deplasare si ajutorul in redactarea acestui material, lui V. si I. pentru implicare, lui B. pentru ca a fost calauza mea prin noapte, lui Tibor Sos pentru tot, Corinei si Mariei pentru rabdare, familiei lui V. pentru sprijin si ospitalitate!]

Update: Intre timp a scris si Vlad despre asta.

Si iata si cateva imagini cu cel mai rar sarpe european – am filmat eliberarea sa – a plecat tacticos spre strafundurile galeriilor in care l-am gasit: