Înapoi din weekend: Cum fotografiezi o specie în premieră #biodiversitate #expedition1001

De cate ori plec de acasa, ma cuprinde panica: dacă nu cumva, de această dată, mă voi întoarce cu mâna goală acasă? Articolul asta vrea să răspundă mai detaliat la veșnica întrebare „cum găsești de fiecare dată ceva nou pe unde umbli”?

[Imagine din lateral a celei de-a treia specii de țestoasă de uscat din portofoliul meu de specii, Testudo marginata, fotografiată în Grecia – povestea pe indelete mai jos]

Povestea acestui articol incepe acum câțiva ani de zile, când mi-am achiziționat primul meu set de inele macro. Citisem pe Internet că am două variante: lentile macro adăugate peste obiectiv, respectiv inele depărtătoare. 900 de lei mai târziu, aveam prima jucarie ce-mi permitea să intru intr-o noua lume.
Primul portret cu o lighioană din clasa saurienilor (reptilelor) a fost o țestoasă indigenă, țestoasa de apă europeană (Emys orbicularis):

Câțiva ani mai târziu, la o ieșire pe teren cu prietenul meu Vlad Cioflec, am convenit (spre bucuria și in același timp spre marea lui „îngrijorare”, că doar știa în ce se bagă) să nu ne lăsăm până nu fotografiem de aproape, cu inele macro, ochii tuturor reptilelor și amfibienilor de la noi. Deși fotografiasem deja ochiul de Emys, de mai sus, revelația am avut-o fotografiind un iris de buhai de balta cu burta galbenă (Bombina variegata), poate unul din cei mai tulburători (pot să zic așa? firește că pot) iriși din lumea animală, pentru că are formă de… inimă.

Istoria a demonstrat că, indiferent de tipul de iris, ochii animalelor sunt fascinanți, dacă sunt priviți de aproape. În acest fel, stârnind curiozitatea, putem să ne adresăm cu detalii interesante inclusiv neinițiaților, care pot descoperi, prin intermediul aparatului de fotografiat situat extrem de aproape de subiect, o lume fascinantă, care merită măcar admirată de la distanță, dacă nu mai mult de un simplu răsfoit prin albume de fotografii pe Facebook. De pildă, mulți privitori ar asemui acest ochi cu iris rotund (al unui șarpe de pe la noi) cu o eclipsă de soare.


[Detaliu la ochi de șarpe rău (Dolicophis caspius). Irisul circular e specific pentru majoritatea serpilor neveninosi, numite si colubride]

Irisul la reptile si amfibieni poate fi si vertical. Iata un exemplu de iris vertical la una din broaștele mele favorite:

[Detaliu la ochi de broască de pământ verde (Pelobates syriacus). Irisul vertical e întâlnit la unele specii nocturne de broaște, dar și la cele trei specii de viperă prezente în țara noastră sau la boa de nisip (Eryx jaculus)]

La alte specii, irisul poate fi orizontal, iris întâlnit la majoritatea broaștelor diurne. Iata un exemplu de iris orizontal, la broasca râioasă verde (Bufotes viridis).

Dar să ne întoarcem la povestea noastră: cum găsim o specie nouă în sălbăticie? Răspunsul depinde de nivelul de experiență. la început, veți găsi numai specii noi :). După o vreme însă, veți fi văzut majoritatea speciilor comune și veți fi siliți (la reptile cel puțin) să vă deplasați cât mai departe de casă pentru a putea vedea alte specii.

Februarie nu este o lună propice expeditiilor herpetologice. Multe din speciile de amfibieni si reptile hibernează în Europa. În țara noastră, clima temperat continentală face ca iernile să fie grele, toate speciile din România hibernând. Chiar si in sudul Europei, unde temperaturile sunt mai mari, speciile sunt mai obisnuite cu temperaturile mari, asadar iarna sunt la fel de greu de găsit, chiar dacă temperaturile pot părea propice. Totusi, cu puțină insistență puteți găsi herpetofaună.

Destinația despre care vreau să vă povestesc este Atena, capitala Greciei. Aici, desi antropizarea este evidenta, fauna poate fi gasita, cu multă căutare și puțin noroc, chiar și în perioada rece a anului. Ideal este să căutați herpetofauna în parcuri și grădini sau, în cazul unei capitale cu atata incărcătură istorică, inclusiv in siturile arheologice sau in preajma acestora, chiar daca afluxul mare de turisti poate fi aparent descurajant. Atena este plina de coline inverzite in sezonul rece, aici putand avea surpriza sa gasiti fauna chiar in preajma sau in interiorul templelor si zonelor vizitabile in regim muzeal in aer liber.


[Vedere spre Atena de pe dealul Acropole. Unde credeam ca voi pune doar un hamac cinstit, aveam sa fotografiez specia in premiera pe care o visam de acasa]

Pe de alta parte, in sezonul rece, te bucuri orice specie gasita, pentru că la noi în Romania, în februarie zăpada încă este la putere. Mai cu seamă că, dacă azi specia fotografiată este o specie comună, s-ar putea in cativa ani geneticienii si taxonomii sa „spargă” respectiva specie în doua specii, caz frecvent în ultimii ani (vedeti complexul Anguis, Hyla sau Bufotes), pe măsură ce știința avansează și datele despre herpetofauna se adună. De pildă, una din speciile mele preferate este broasca râioasă brună (Bufo bufo), specie relativ ușor de găsit și în România (trebuie doar să-ți pui problema că există și trebuie să o cauți).


[Portret de Bufo bufo, realizat in masivul Făgăraș, intr-una din taberele de #biodiversitate organizate începând încă din 2015]

Ei bine, într-una din expeditiile mele din Europa în căutare de faună (parte din proiectul #delteleeuropei), am găsit o broască râioasă despre care am crezut ca este un banal Bufo bufo. Dar, anul trecut, geneticienii au decis: in Spania subspecia Bufo bufo spinosus a fost ridicata la rang de specie, Bufo spinosus.


[Broască râioasă brună vestica (Bufo spinosus), fotografiată în Syurana, Catalonia, nordul Spaniei]

Ce este fascinant la această broască este că, dacă sunteți familiarizați cu tehnicile de fotografiere macro, aveți posibilitatea să obțineti cadre bune profitând de marimea impresionantă a acestui amfibian. La inceput, aceste broscute sunt de dimensiunile unor picaturi de apă, motiv să le transformati într-un subiect fotografic inedit.


[Juvenili de Bufo bufo fotografiati pe vreme ploioasă, Cheile Bicazului, sfarșit de august 2016]

Așa că, găsind această femelă de mari dimensiuni (da, la această specie femela este semnificativ mai mare decât masculul, exemplarul găsit avand peste 1 kilogram!), am încercat să o fotografiez in alte ipostaze decat cadrele pe care le aveam deja cu specia. Prima idee este să incadrati animalul in asa fel incat sa fie vizibil habitatul. Eram intr-un parc cu multi pini, un copac frecvent intalnit intr-o varietate larga de habitate din Grecia, de la nivelul marii pana la altitudini de peste 1000 de metri.

Dar, vai! Obiectivul asta cu diafragma de 2,8 iti produce un bokeh frumos… in detrimentul evidentierii funadlului. Inchizand diafragma si profitand de aspectul „încremenit” al amfibianului, am marit profunzimea campului prin inchiderea diafragmei. Bokehul insa poate sa fie destul de derutant, campul mai mare de clar furand din atentia care in mod normal s-ar concentra pe subiect. Deh, chestie de gust, asa ca am lasat aici ambele cadre.

Dar acest broscoi arata mai bine pe fundal verde. Da senzatia de natural, il incadreaza mai bine, dă senzatia că animalul se „pierde” in iarba.

Dupa un mic crop, incadrarea e pe gustul meu. Doar ca nu scoacte în evidență lucrul de care vorbeam mai sus: detaliul. Detaliul este acel lucru care poate transforma monstrul de broasca râioasă (vă înțeleg sentimetele, stați liniștiți, la început aveam aceeași senzație de repulsie) într-un animal realmente fascinant.

Și… hai și mai de aproape! Iată un cadru în care sunt mulțumit de cum se vede ochiul animalului (click pe imagine pentru a vedea ochiul la 100% – scos din aparat):

Dar nu pentru Bufo bufo eram eu pregatit… Deși, vă spun, am cautat in fiecare dimineata devreme (doar la flipping, pentru ca noptile erau destul de reci – 6-8 grade in comparatie cu perioada zilei cand temperaturile sareau constant de 20 de grade, dar era fix perioada in care aveam training, deci nu aveam cum sa profit de imprejurimi).

Iata lista mea, facuta de acasa, cu ce specii vizam – un fel de wishlist. Asta doar pe herp, pentru pasari aveam alt wishlist, dar despre asta intr-un articol viitor:

– Rana graeca
– Algyroides moreoticus
– Algyroides nigropunctata
– Anguis cephallonica
– Anguis graeca
– Elaphe quatorlineata
– Hellenolacerta graeca
– Hierophis gemonensis
– Malpolon insignitus
– Mauremys rivulata
– Podarcis erhardii
– Podarcis peloponesianus
– Testudo marginata
– Zamenis situla
– Tellescopus fallax

Nu mi-am pus ca obiectiv sa gasesc TOT. Dar un singur punct bifat pe lista in luna februarie iti da un avant extraordinar pentru sezonul care urmeaza: planul pentru 2017 este sa ajung de la 70 la 100 de specii pe herpetofauna, ceea ce este foarte ambitios, speciile din Romania fiind deja bifate, ceea ce inseamna ca trebuie sa gasesc aceste specii doar in expeditii in alte tari. Si Atena a venit asa, pe nepregatite, dar ca mi-am făcut temele, chiar daca scopul vizitei la greci era un training legat de profesia mea – marketing online.

Sigur, nu mergi in Grecia doar pentru herpetofauna. Am incercat sa imi proiectez in cap conjunctura ca eram cu niste oameni la un curs si sa nu par un defect complet, asa ca am profitat de ocazie si am mers cu ceilalti traineri prin oras, am vazut oamenii, cladirile, pietrele, traficul, na, stiti, ca un turist obisnuit. Si Atena are ce sa-ti ofere din belsug. Si cum turismul nu se face cu burta goala, intrerupem putin seria de fotografii cu fauna sa va arat ceva pentru care merita sa lasi macar intr-o seara cautarile dupa broaste deoparte.


[Tiropitta, o placinta cu branza feta, cred, pentru care as putea sa omor pe cineva daca as ramane singur pe o insula si ar fi doar o tava de placinta de-asta intre noi doi 😀]

Iar seara, Atena nu se compara cu Pireus, unul din porturile emblematice ale grecilor… Un apus aici este o explozie de culori si de subiecte fotografice, amplificata de luminile ofertante ale serii.

In vreme ce te bucuri de un gyros traditional, vezi forfota vaselor ce vin si pleaca din port.

Asa că mi-am concentrat întreaga energie pentru ultima zi, cea de sâmbătă, când aveam ocazia sa caut pe timp de zi, pană să plecăm spre aeroport. Am profitat de faptul că și ceilalti trei traineri aveau în plan să mearga spre Acropole, și, ascultând sfatul Alexandrei, o prietenă care este biolog local și stie bine zona, iata-ma sub Acropole, intr-o zona de relaxare. Am pus hamacul si am stat putin sa imi trag sulfetul, dupa ce am saltat toate pietrele pe care le-am putut urni, fara nici un rezultat.


[hamacul-pijama, cum mi-l alintă prietenii de expediții, este un model foarte ușor, ce cântărește sub 300 de grame – Ultralight by MinorSwing Hammoks – ideal pentru relaxare – deși poți dormi și peste noapte in doi in serile calde de vară – rezistă la 180 de kilograme sarcină]

Si deodata, o mogaldeata isi croia drum prin iarba. Ma holbam la ea in rasetele celorlalti traineri cu care eram: nu-mi venea sa cred ca era sub nasul meu si nici macar nu eram eu cel ce o observase. Dar mi-am revenit repede: aspectul de „casca de pompier” facea specia inconfundabila, chiar si de la spate. Era un Testudo marginata, specia pe care o cautam, printre multe altele…

Ma aflam in fata unei specii in premiera pentru mine. Inima imi batea cu repeziciune, cu aceeasi repeziciune cu care acest mascul superb incerca sa fuga din cadru 🙂

Adrenalia se instalase deja. E o senzatie greu de descris in cuvinte… am ratat nenumarate cadre, in parte din cauza faptului ca imi tremurau mainile, pe de alta parte si testoasa era destul de vioaie si naravașă. Nici vorba de linistea si confortul de la sedinta foto cu broasca raioasa din aceeasi dimineata.

Inca doua trei cadre si imi iese un cadru bun. Pe fundal, pentru conformitate, se intrevad cioburile amestecate cu pietre care sunt din abundenta sub Acropole.

Am plecat din Atena nauc: mi-am tras prima specie in premiera (de herpetofauna) a sezonului fix cu o zi ianinte de ziua mea. Ce autocadou frumos! Trebuie musai sa revin in sudul Balcanilor. Mai am cel putin alte 14 specii de gasit aici sau in zona de sud a Greciei. Cercetarile continua, pentru ca testoasa asta, combinata cu imaginile faine din Atena mi-au spart conducta de chef de iesit din casa. Ceea ce va doresc si dumneavoastra!

Facebooktwitterpinterestlinkedinmail

Pe aceeaşi temă

Un comentariu »

  1. constance penverne said,

    3 martie 2017 @ 9:36 am

    Este fascinant absolut tot ceea ce povestești și ne arăți cu atâta generozitate și pasiune! felicitări și baftă! CP

RSS feed for comments on this post · TrackBack URI

Lasă un comentariu