Offroad de noapte – lectie deschisa

Ziua Pasiunilor a facut deja primii pasi spre recunoasterea “internationala”. Cele zece minidemonstratii de ieri din parcul Herastrau au avut impact, mai ales ca agentia care a promis ca ma ajuta chiar a miscat presa spre aceste evenimente. Eu m-am ocupat de aducerea a zece masini preparate pentru offroad, cu care am si plecat intr-o tura de noapte pentru a sarbatori cum se cuvine aceasta initiativa.

Propunerea de a merge intr-o tura de noapte a fost bine primita de membrii clucului Club4×4. DIn pacate, cele zece masini s-au transformat rapid in 8 (doua echipaje au abandontat pe motive de program incarcat in dimineata zilei de luni), apoi in 7 dupa un alt abandon (una din masini nu avea anvelope MT si nici troliu), iar in final au mai fost doua avarii usoare al alte doua masini.

Traseul in schimb a fost senzational, si desi drumurile au fost uscate am gasit cateva santuri destul de apetisante si care au muscat din plasticele tuturor masinilor. Traseul a fost practic o combinata de camp si padure, asezonata cu cateva balti, terase si cateva treceri mai suparate, la limita masinilor lungi (cu patru usi).

In final am ajuns in satul Galbinasi (pe directia Oltenita) unde un boboc intr-ale offroadului a pus la bataie ograda parintilor, un ceaun de ciorba de perisoare si un crap prajit scos ieri din apa (vreo 6 kilograme dupa spusele martorilor). Am completat cu rachiu de pere adus din Bulgaria si am terminat cheful pe dimineata devreme. Descarcam si pozele in curand.

In final, enumar si cateva ponturi pentru o tura de noapte cat mai reusita – pe post de invataminte:

- niciodata nu ai destula lumina (cu patru proiectoare de 100 de watti nu vedeam indeajuns)

- fa traseul dinainte. Am mers pe incredere si bucati de drum vizionate doar pe Google Earth. Chiar si cu harta zonei stiuta bine de doi din soferi am avut surprize de orientare din cauza intunericului.

- verifica putin masina inainte de traseu (m-am trezit cu bateria aproape descarcata, daca ar fi trebuit sa ma troliez sigur o omoram de tot); un furtun spart inca din iarna a facut tura un calvar – din cauza noroiului sarit pe parbriz nu vedeam nimic si nici nu puteam curata geamurile.

- nu veni cu anvelopele de strada pe principiul “inca nu a plouat destul”. Una din masini a rupt un tendon spate din cauza unei urcari nervoase in care a fortat datorita lipsei de aderenta.

- “oricat de bine pregatita e masina ta, vei gasi o balta mai mare”. Aroganta de dinaintea turei pentru cei cu masinile bine echipate e de neinteles pentru mine. Poti sa ai mama masinilor de teren; in final tot unul din colegii de club te va scoate de unde te-ai impotmolit. Pariurile si misto-ul sunt evident din partea casei.

- aveti incredere in cel ce va ghideaza (daca nu e copilotul vostru). Nu ai cum sa vezi totul in manevrele deosebit de tehnice, nici ziua, d-apoi noaptea, iar riscul de a lasa masina pe o parte sau de a o rasturna de tot sau lovi serios este destul de mare. Totusi apelati la un copilot bun pentru asa ceva, unele manevre fiind greu de repetat (cum s-ar zice, “there’s no undo” :) )

- puneti masina cea mai echipata si cu cea mai multa lumina disponibila sa fie cap de coloana; masina din fata a luat doua santuri si s-a avariat serios. Asta cu atat mai mult cu cat omul isi cumparase un Nissan Patrol GR lung impecabil cu doar doua zile in urma.

- programati tura de noapte sambata noaptea si nu duminica noaptea. Traseul s-a prelungit si a dus la abandonuri pe motiv de program de luni dimineata, iar numarul celor care au luat startul a fost redus din acelasi motiv.

3 Comments »

  1. R.R said,

    September 15, 2009 @ 12:42 am

    As mai adauga si – incet si fara teama nu rupi masina – un cumul la cele auzite si testate.

    Poze cand vedem?

  2. O baterie, un fort şi offrodeală de noapte | R.R said,

    September 15, 2009 @ 1:01 am

    [...] pentru că am plecat la primul meu serios “noaptea pe coclauri cu 4×4″ sau “offroad de noapte”. O grozavo – senzaţionalo experienţă. Şi asta nu neapărat pentru că am coborât pe unde nu a [...]

  3. bms said,

    September 17, 2009 @ 2:06 pm

    Salut Doru,
    si vreau sa ma scuzi ca sunt total offtopic cu comentariul meu .. a fost cea mai “ieftina” modalitate de a face publica aceasta anomalie care este pe cale a se concretiza la Braila.

    Am ales blogul tau pentru ca ne cunoastem , pentru ca esti brailean la baza si pentru ca stiu ca iubesti adrenalina si sporturile cu motor.

    Postez mai jos esentialul .. repet .. cu scuzele de rigoare … poate va fi un cititor de-al tau interesat de situatie ..

    In data de 19 Septembrie , in jurul orelor 15 ( nu stiu exact ora ) va avea loc la Braila pe stadionul municipal etapa Campionatului Europei de Sud Est , cupa MACEC la speedway (dirt-track)

    Participarea este internationala vin sportivi din Romania , Cehia , Ungaria , Ucraina , Bulgaria , Polonia.

    Spectacol garantat!
    Ceea ce este cel mai important in acest context este faptul ca conform ideii stupide a CJ Braila : VA FI ULTIMA CURSA DE DIRT-TRACK DE PE ACEASTA PISTA!!!
    Tinand cont ca este ultima pista omologata international pentru astfel de curse concluzia este ca : NU SE VOR MAI TINE CURSE DE DIRT-TRACK in Romania!!!
    http://www.obiectivbr.ro/politic/33786-stancu-interzice-dirt-track-ul-pe-municipal.html

    Fac un apel pe aceasta cale adresat iubitorilor de moto care nu stiu ce sa faca in ziua de sambata.
    HAIDETI LA BRAILA SA FIM CAT MAI MULTI IN TRIBUNA! SA ARATAM CONDUCERII CA ACEST SPORT CU TRADITIE NU TREBUIE SA MOARA LA NOI IN TARA! CA VREM DIRT-TRACK (SPEEDWAY)

    Cu ocazia asta veti fi martorii unui spectacol inedit:
    Motocicletele de speedway sunt monocilindru (500cc) , alimentate cu metanol si ulei de ricin si nu poseda FRANE. La intrarea in curbe se ating viteze ~ 100km/h.

    http://www.youtube.com/watch?v=ZuDKikWrQNU
    Campionul en-titre Alexandru Toma (casca rosie ) la etapa ungureasca MACEC din 2008.

    Numai de bine!

RSS feed for comments on this post · TrackBack URI

Leave a Comment

Switch to our mobile site