Primul meu șef, un adevărat “Maverick”. Și un concurs de la Glenfiddich

Pentru că suntem deja pe final de an, ia să vă spun eu o mică poveste. O poveste despre unul din puținii oameni care m-au ajutat cu adevărat să devin ceea ce sunt azi. Nu e un articol despre mine, ci despre cineva care m-a format și m-a făcut să văd altfel lucrurile în cariera și în viață în general.

Eram in anul doi de facultate si aveam o colega pe care la început nu o înghițeam deloc. A fost suficientă o serie de povești în pauzele de la curs și Andreea avea sa îmi devina prietena la cataramă si un excelent confident. Mai mult, aveam sa fim nu doar colegi de facultate, ci și colegi de birou.

Asa l-am cunoscut pe Guy Burrow, primul meu sef adevarat. Îi tin minte numele intreg: Guy Peter Willian Burrow. Eram in perioada in care citeam multe cărți în engleză (un obicei pe care l-am cam lepadat dupa terminarea facultății – Tim Berners-Lee e de vină!) și am fost imediat intrigat de asocierea “guy” – ins, tip si “burrow” – vizuina.

people_img2
[Guy, zambind „the British way” in poza oficiala de la Candole Partners]

In opinia mea (de student neumblat prea mult prin lume pe vremea aceea), britanicii erau niste roșcati spălăciți, cu pistrui si cu patima alcoolului și a bătăilor la ieșirea de pe stadion. Guy însă era din cu totul alt film: brunet, deja cărunt, slab, mustăcios, cu ochelari, mereu uitându-se în orice alta parte decat in ochii tai, fluierand vesel de fiecare data cand iesea din biroul sau mic unde rareori închidea usa (semn ca puteai oricand sa îl întrebi ceva). Guy părăsise o functie bine platita (de director general la o companie petroliera) pentru a-si deschide un birou cu cativa oameni, plecand pe cont propriu intr-o economie instabila si politic, si economic, si cum mai vreti voi.

Eram pustan si credeam (din povestile altora si din scurtele mele joburi de vacanta din liceu si primul an de facultate) ca seful e un om al dracului de care e bine sa te feresti si cu care sa dai ochii cel mai putin. Ei bine, Guy era pe dos: mereu sfatos, mereu gata sa te ajute, mereu dornic sa te formeze. Si nu facea asta doar cu mine: sa va dau un exemplu… Placerea lui cea mai mare era sa ne dea salariile. Era ziua in care fiecare din cei ctiva angajati petrecea cateva zeci de minute bune depanand cu Guy si povestind despre munca, viata si orice altceva iti trecea prin cap.

Daca fetele il cam boscorodeau, pentru ca il stiau deja de niste ani si abia asteptau sa isi ia salariul pentru a pleca victorioase la shopping, eu abia asteptam ziua de salariu pentru ca era singura zi din luna cand puteam vorbi cu Guy cat pofteam eu. Asta spre disperarea celor care intrau dupa mine sa-si ia salariul…
Am invatat multe lucruri utile de la Guy, dar nu pot sa uit ce am invatat la prima discutie pe care am avut-o cu Guy, respectiv cand am luat primul salariu. Am auzit atunci o vorba care imi suna in urechi de feicare data cand interactionez cu un client (nou sau nu):
“Assume your client is stupid!”. Ce inseamna asta de fapt? Guy mi-a povestit atunci intr-o ora, dar va rezum aici rapid: pleaca de la premisa ca stai de vorba cu cineva de la care vrei ceva si care nu intelege ce-I spui. Ia-l incet, trateaza-l cu blandete si pleaca la drum in aceasta interactiune cu asteptari minime. In acest fel, nu numai ca nu vei avea dezamagiri, ba vei avea numai bucurii cand vei descoperi ca respectivul client/furnizor/ce-o fi el este mult peste asteptarile tale.

Am interactionat din acea zi cu mii si mii de oameni, gratie profesiei mele in marketing. Preponderent jurnalisti, oameni de marketing, vanzatori de publicitate, oameni de afaceri, omeni de toate soiurile – de la oameni simpli din catune pana la vreo doi presedinti de stat. Am aplicat regula lui Guy si ii sunt si azi recunoscator pentru aceasta mica dar importantă lecție de viață.

Guy a fost un om vizionar de-a lungul carierei sale. El a facut ceva ce putina lume facea pe vremea aia: a parasit un post caldut si a plecat pe cont propriu. Mai mult, a investit mereu in oameni si azi toti cei care i-au trecut prin mana sunt profesionisti in domeniul lor. Chiar si cei (prea putini, din fericire) pentru care trebuia sa aplici regula pe bune 😀 au ajuns profesionisti in domeniul lor, gratie eforturilor lui Guy de a ne cizela si de a ne pune pe drumul corect. Guy s-a retras din afacerea de government affairs anul trecut.

Eram prea mic sa inteleg asta in 1997, dar zece ani mai tarziu i-am urmat calea si am plecat pe cont propriu, dupa 10 ani de acumulat experienta de business ca specialist in marketing. Ii multumesc si acum lui Guy pentru increderea avuta pentru acel mic post de Press Officer din 1997, considerand ca un om precum Guy este ceea ce oamenii de la Glenfiddich numesc un “maverick”.

Cuvantul va este probabil cunoscut daca sunteti anglofili, dar incerc sa il descriu in romana asa cum il vad eu: un om vizionar, care schimba destine, care face ce nu reusesc altii intr-un domeniu, un om care poate sa schimbe cursul istoriei sau macar pe tine ca om. Pe scurt, un “maverick” este un om remarcabil.

Exact despre acesti oameni remarcabili este vorba in campania Maverick Whisky Makers of Dufftown.

Acest videoclip are puterea de a te duce inapoi in timp in anul in care Glenfiddich lua fiinta ca marca. Si cine a fost in Scotia stie ca exact asa arata locurile unde distileriile produc de sute de ani dupa aceeasi reteta „apa vietii”, cum o alinta scotienii. Cel de-al doilea are in atentie un eveniment de marca pentru Glenfiddich, cucerirea Americii. Vazand videclipul, veti intelege de indata de ce:

De aceea, incerc sa va corup si pe voi la o mica introspectie. Ganditi-va la cineva care, asemenea primului meu sef, v-a influentat viata si v-a facut sa alegeti drumul corect in viata.

Oamenii de la Glenfiddich au facut deja o galerie de “mavericks” romani. Ii puteti vedea la Cristian Sutu in galeria foto realizata cu aceasta ocazie si, evident, aveti si voi sansa de a propune pe cineva aici.

Puneti-mi va rog cateva randuri intr-un comentariu aici pe blog despre un om aidoma lui Guy si eu va rasplatesc cu un premiu extraordinar: acel “maverick” al vostru va concura alaturi de alti “mavericks” in concursul lansat de Glenfiddich pentru gasirea acelor oameni care schimba pe cei din jurul lor prin atitudinea vizionara si curajul de a face ceva remarcabil, inaintea vremurilor in care traiesc.

Asadar, spuneti o poveste a acestui om ales de voi în comentarii. Eu la randu-mi voi alege un comentariu care va fi raslatit cu o sticlă de Glenfiddich de 12 ani. Adica ceva cu staif. Fuguta!

Glenfiddich este distribuit de Alexandrion Grup Romania, cel mai mare producător de băuturi spirtoase din România.

Facebooktwitterpinterestlinkedinmail

Pe aceeaşi temă

3 Comments »

  1. irina said,

    21 decembrie 2015 @ 4:29 pm

    Maverick poate fi Claudiu Miu, un tanar de 31 de ani care susține copiii cu nevoi speciale să practice escalada ca metoda de adaptare și integrare socială. În 2014, Claudiu a înființat Asociația Climb Again, la puțin timp după ce a realizat că, în ciuda deficienței pe care o avea, se putea cățăra și putea ajunge în vârf.
    Pasiunea pentru cățărare o are de la fratele său mai mare. Claudiu Miu a fost campion multinaţional şi balcanic la escaladă. În 2009 şi în 2010 a câştigat Cupa Mondială de la Munchen, fiind desemnat cel mai bun căţărător român. Însă, în 2010, s-a îmbolnăvit; a fost diagnosticat cu boala Lyme şi poliartrită asociată, a zăcut mai bine de trei ani, dar datorită fratelui său, a soției și a prietenilor, s-a mobilizat să lupte cu boala. Apoi, în 2014, sprijinit de Asociatia Assoc și Hope and Homes for Children Romania, Claudiu a pornit în expediţie, împreună cu Jaggi, un avocat indian din New Delhi, cu intenția de a cuceri un perete de 700 de metri în munții Atlas. Până acum, a lucrat cu cel puțin 200 de copii și vrea să ajungă să lucreze cu cât mai mulți. Pentru viitorul apropiat, Claudiu vrea să construiască un perete de cățărat în Școala pentru deficienți de vedere din București. Dar mai multe despre el și ceea ce a făcut până acum, am scris aici – http://irina.bartolomeu.ro/cand-imposibilul-devine-posibil/

  2. Doru Panaitescu said,

    22 decembrie 2015 @ 8:40 am

    Foarte fain!

  3. Andrei Iordache said,

    3 ianuarie 2016 @ 10:59 am

    Articolul este superb. Sa pornesti pe cont propriu e cel mai greu insa poti avea satisfactii pe masura, daca ai si putin noroc bineinteles.

RSS feed for comments on this post · TrackBack URI

Lasă un comentariu