Redescopera Romania (ziua 6) – Pe urmele vulturilor

Prima excursie Redescopera Romania se apropie de final si deja ma apuca putin nostalgia. In mai putin de 24 de ore toata aceasta frumoasa tura va fi o amintire. De fapt o suma de amintiri, la care aceasta a sasea zi a contribuit cu varf si indesat. Doua tablouri la mare altitudine vreau sa va zugravesc (din etapa de azi): una dintr-un loc drag mie pe care l-am vazut demulte ori, unul dintr-un loc premiera (unde nu mai fusesem niciodata, desi treusem in zona de nenumarate ori):

Traseul offroad spre Canionul Cheii

Dupa cinci zile de explicatii despre carst, carstologie, pesteri, avene, polii, stalactite, stalagmite, lapiezuri si alte acareturi, azi colegii de tura credeau ca vor scapa de dadaceala geologica. Aiurea! La doar 30 de kilometri de Ramnicu Valcea pe directia Olanesti, Dusterele au apucat calea schiturilor.

In masivul Buila Vanturarita nu gasiti doar schituri celebre (Arnota, Ascunsa, Pahomie sau Iezer), ci si faimoase peisaje alpine si carstice. Revin de fiecare data cu placere pe drumul ce duca la cantonul Cheii, de aceasta data zapada moale (in curs de topire) punand serioase probleme Dusterelor. Pe drum am admirat doi ulii sorecari care se roteau la mica distanta de masini, in vreme ce noi, mai putin sensibili la gratia avifaunei, detectam sub zapada rugii de mure care fac deliciul turstilor in august si septembrie (va invit sa veniti aici pe finalul verii, peisajul e fabulos, iar mure din belsug pentru toate gurile). Stii cum e, e bine sa-ti pregatesti din vreme turele de supravietuire cu mure :D.

Gratie unor soferi experimentati (Adi, Augustin, Bobby si Mihai), am invins zapada moale, sleaurile si avalansele cazute pe alocuri in drum, ajungand cu bine la punctul de belvedere de dinainte de intrarea in tunelul ce traverseaza masivul. Logic, dupa tunel drumul nu era curatat iar zapada atat de mare, incat nu am avut de ales si ne-am intors: am trebuit sa mergem cu spatele prin tunel (toate cele cinci Dustere!) pentru a putea intoarce cu bine, fara a folosi sufa cinetica, dar impingand putin la masini prin zapada mare de pe versantul umbrit. Am coborat cu masinile intregi, dar namolite bine, spre satisfactia tuturor participantilor care au vazut ca se poate sa vezi ceva spectaculos, aproape de Bucuresti (pana in 200 de kilometri) si fara sa mergi neaparat pe Valea Prahovei.

Cetatea Poienari

De fiecare data cand veneam de pe Transfagarasan, lenea era atat de mare, incat preferam sa nu ma amestec in aglomeratia de pe cele 1480 de scari pentru a vizita unul din locurile unde Vlad Tepes se refugia de cotropitori. De aceasta data insa, profitand de vremea frumoasa si de penuria de turisti (v-am spus ca de regula ma apuca sociopatia in apropierea obiectivelor turistice intesate de turisti?), am urcat initial in fuga, apoi la pas cele 1480 de trepte ce pareau a nu se mai termina (credeam ca ma tine pana sus, dar dupa vreo 400 de trepte am dat in branci – totusi am reusit sa urc pana sus in doar 19 minute – si cu trei pauze de tras sufletul pe traseu).

Privelistea de sus este fabuloasa, doar pasarile mai erau acolo cu noi, iar cetatea conferea o vedere superba atat pe o parte a versantului (spre sud) cat si spre nord. Unde mai pui ca am admirat incercarile zadarnice ale lui Augustin Radu (de la #Yellowish) de a inalta un zmeu chiar sus, la cetate. Pacat insa ca termicele nu l-au ajutat foarte mult: conformatia stancii pe care era cocotata cetatea Poienari facea imposibila fructificarea curentilor calzi pentru a inalta in siguranta un zmeu (si cand spun siguranta ma refer atat la integritatea zmeului, cat si la cea a vizitatorilor care se fereau de picajele furibunde ale sfarlezei).

Azi e ultima seara si pun repede textul pe blog, sper doar sa fie (ca si aseara) megadistractie. Pentru maine deja cateva fete si-au anuntat lacrimi la despartire (probabil au ardei iuti la ele), iar eu ma pregatesc moral sa ma reintorc la civilizatie (e drept ca nu pentru multa vreme, ca nu-mi sade bine). Stiu ca sunt in urma cu pozele pe ultimele trei zile, dar maine dimineata le veti avea. Tchus!

[Vulturii nu s-au lasat aratati, dar la cate capre negre sunt in caldare, nu m-ar mira sa ii vad ontr-o buna zi rotind – ca doar au destule rumegatoare mari – fel de baza in alimentatia accipitridelor mari]

Redescopera Romania este un proiect Petrom, sustinut de BCR, Dacia, Romtelecom, Paralela 45 si Muzeul National al Taranului Roman

facebooktwitterpinterestlinkedinmail

Pe aceeaşi temă

2 Comments »

  1. Redescopera Romania – Buila-Vanturarita & Poenari (ziua 6) - Elena Cîrîc said,

    13 Martie 2011 @ 9:57 am

    […] fapt, la un moment dat sunt sigura ca toti (soferii) il injurau in gand pe Doru fiindca ne-a adus pe drumul acela si fiindca le-a zis ca sunt 25 de km de mers in loc de 40. Eu […]

  2. #fieca spiritul Redescopera Romania sa dainuie prin voi toti | Comunicarea este Nonverbala by Lavinia Biberi said,

    15 Martie 2011 @ 2:57 am

    […] Mi-e urat fara voi toti asa cum m-ati obisnuit. Asteptam cu o inima ASA DE MARE surpriza de la Doru. “Dusterul Nr.1 #dinromania a fost azi dimineata la spalatorie sa-si stearga cazierul. […]

RSS feed for comments on this post · TrackBack URI

Leave a Comment