Refrene pe care le-ai auzit deja de la parintii tai
Am stat multa vreme in cumpana daca sa scriu acest articol sau nu. In primul rand pentru ca stiu ca ai mei ma citesc, in mod special mama, din scoarta in scoarta chiar, iar tata peste umarul dansei. In al doilea rand, multa vreme am crezut ca nu toti parintii sunt la fel ca ai mei si ca na, ai mei sunt speciali din acest punct de vedere. Nici nu stiti cat de rau m-am inselat.
Vorbind cu prieteni de varste apropiate, am identificat niste sabloane care urmaresc „generatia muta” de-a lungul timpului, astfel ca dupa o vreme toti devin amuzant de previzibili, mai ales ca ce urmeaza sa cititi mai jos este clar produsul unei conjuncturi si a unor vremuri pe care ei „le-au apucat”. Si spun asta pentru ca mie toti ceilalti parinti care se comporta similar mi se par amuzanti, mai putin ai mei, fireste, care de multe ori, mai ales cand repeta (si repeta mai abitir ca un rapper care-si bodogane refrenul), au darul de a te scoate din pepeni de-ti vine sa fugi invartindu-te pentru a te ascunde de tirul ucigator de refrene celebre descrise mai jos.
Intr-adevar, si mie parintii altora mi se par niste scumpi si niste haiosi. Pana ti se intampla tie sa mergi acasa cu niste prieteni si toti sa fie incantati iar tu sa te dai cu capul de pereti din pricina ideilor putine dar fixe pe care le auzi si rasauzi. Si nu ca ar fi idei rele, dar sunt din… secolul trecut si nu mai au treaba cu realitatile anilor 2000 si dupa.
Dar… sa facem un mic calcul: daca tu ai peste 30 de ani, ai tai au sigur peste 50 de ani. Cel mai probabil 55-60, ceea ce inseamna ca sunt nascuti in 1960 in cel mai bun caz. Asta inseamna ca in 1980 terminau scoala, deci au fost infectati de maladia rosie a baietilor de la est de Prut pana in maduva oaselor, au servit munca patriotica, PTAP (pregatirea tineretului pentru apararea patriei – pentru necunoscatori), muzica occidentala pe ascuns dar pe banda de magnetofon, Radio Europa Libera, nechezol, kentoase numai de la shop, paine pe cartela si concedii regulamentare la Eforie, Herculane sau Olanesti.
Asa ca pe undeva este perfect de inteles ca, traind alte vremuri, au apucat sa se formeze intr-un alt mediu si au niste frici ancestrale pe care noi, generatia post-decembrista, nu le mai avem pentru ca nu avem cum sa le avem. De aceea voi elucida pas cu pas pildele si povetele lor care azi ni se par obositoare, dar ar fi functionat perfect pe vremea lor. Dar ce mai tura vura, sa incepem:
Refrenul nr. 1 „Ce-i ta-su ce-i ma-sa?”
De cate ori mergeam acasa sau aflau ai mei ca sunt cu o fata pe care nu o stiau incepea operatiunea „Dosarul”. Cine este, ce hram poarta, la ce liceu/facultate era, ce note are la scoala, cat este de serioasa (sic!), cate carti are in casa (indiciu primordial) si mai ales, cu ce se ocupa parintii ei. Asta ma scoatea din minti. Inchipuiti-va ca sunteti oarecum usor spre mediu aptiguiti, invitati o fata la dans in Club A si ii soptiti suav in ureche: „Cu ce se ocupa parintii tai?” Poseta in cap ar fi fost o garantie a dezastrului, pecetluind soarta unui interogatoriul despre nivelul intelectual al inaintasilor.
Refrenul nr. 2 „Nu mai tine usa deschisa la frigider!
Urmat indeaproape de sintagme precum „Ce te uiti atata in frigider? Tu stii cat platim noi curentul?”, refrenul nr. 2 este desprins din Cascadorii Rasului Scotian.
Evident, este valabil si adaptat si pentru apa de la chiuveta, usa de la baie, plasa de tantari de la balcon sau geamuri [in Braila aceasta echipare e standard la orice apartament] sau luminile aprinse in casa. Tot ce se poate tine aprins, deschis si care va produce pagube sau prejudicii gospodariei sau facturilor de utilitati este cu atentie monitorizat. Ar trebui sa fac exercitii acasa sa scot o bere din frigider in 0,7 secunde. Si poi voi putea sa schimb rotile la standuri la Formula 1. De asta cand ajung acasa dupa o vizita la ai mei stau doua minute pe ceas cu frigiderul deschis, zgaindu-ma la goliciunea acestuia si ma bucur ca am plecat de acasa…
Refrenul nr. 3 Ce faci cu atatia bani? De ce nu-i pui deoparte?
Pe vremea lor, casa si masina erau universul poetic in care un om era realizat. Exceptand fireste intemeierea familiei si copiii de rigoare, regulamentari, ca sa, citez, „nu ne rada lumea”. Dar cum mie imi place al naibii sa ma rada lumea, iata-ma nerealizat, fara copii, fara familie, dar fara un ban in cont. Spre disperarea alor mei, harciogi de profesie, care se plang ca-s toate scumpe dar care au uitat sirul bancilor in care au un mic depozit. De prisos sa va spun ca acest refren se aude ori de cate ori indraznesc sa spun cuvantul bani, banca, rata la teren, plata, card de debit sau orice alt termen care duce cu gandul la domeniul financiar. Plimbatul asta pe coclauri este de neinteles pentru ai mei, care pe vremea mea la aceeasi varsta cresteau doi copii. Cat ai de gand sa te mai plimbi? Arunci banii numai pe distractii in loc sa iti mai iei o casa (de parca as putea sa dorm in doua case deodata) sunt cuvinte care imi rasuna (strident) in ureche cand vad placuta indicatoare cu Braila – oras martir.
Refrenul nr. 4 Tu nu te mai insori?
Acest refren este evident de imprumut. Si nu de la oricine, ci chiar de la cele doua bunici care au propovaduit institutia casatoriei din frageda pruncie (sa va spun ca in clasa a saptea ai mei ne cumparasera verighete, ba chiar si cercei pentru presupusa nepotica pe care si-o dorea mama?). Aveam sa aflu ulterior ca TOTI parintii, fara exceptie, vor sa isi vada odraslele la altar. Iar la remarca mea realista ca majoritatea colegilor mei casatoriti din facultate sunt actualmente divortati de fiecare data pleiada de argumente pro-casatorie imi ingroapa guitaturile (de-a dreptul penibile si frivole in opinia lor) despre libertate, golaneala prelungita post facultate si plimbari netingherite, fara cherem.
Refrenul nr. 5 De ce umbli dezbracat?
De fiecare data cand ajung la ai mei am impresia ca am intrat intr-o statiune de nudisti. Sau intr-o civilizatie unde fularul, caciula si manusile sunt obligatorii prin lege, iar maieurile, camasile fara maneci si pantalonii scurti sunt niste blasfemii indiferent anotimp. „Iar ai venit cu gatul ala golas” ma face sa ma pipai de gheare si cioc, pentru ca asemanarea mea cu gainile parca nu era atat de evidenta, iar continuarea inefabila a refrenului nr 5 „o sa vezi tu la batranete cand o sa te ajunga reumatismul” ma face sa ma uit de fiecare data in oglinda retrovizoare cand gonesc pe autostrada sa vad, o veni dupa mine vreun reumatism in sase cilindri, gata sa ma ajunga au ba?
Refrenul nr. 6 De ce vii acasa urat imbracat, vrei sa ma faci de ras?
Realitatea este ca dorinta mea ascunsa este ca de Paste, Craciun sau vara prin vacante, tot ce imi doresc eu de la viata este sa ma intalnesc pe strada cu tot felul de cunoscuti, facandu-ma in acest fel de rusinea comunitatii in care parintii mei nu mai contenesc cu laudele la adresa odraslelor. Si zau daca pricep povestea asta cu imbracatul frumos. Mai cu seama ca deja stiu, e un facut, de fiecare Paste petrecut acasa mama imi indeasa in bagaj o pereche de ciorapi curati in speranta ca ma voi conforma si ma voi innoi de Paste cu ceva nou pe mine, cum e traditia. Sa ii dau doua adrese de magazine online cu confectii militare sau de camuflaj, ar avea un succes teribil pentru Pastele viitor. Ah, stai, culorile de camuflaj nu sunt pe placul babelor de pe scara bunicilor… Pacat.
Refrenul nr. 7 Azi e ziua lu’ ma-ta marea, da-i un telefon.
Uneori am impresia ca prima grija a parintilor mei in momentul in care cumpara Calendarul Ortodox si-l atarna pe perete este sa noteze cu sfintenie toate zilele de nastere ale tuturor rudelor, inclusiv ale celor de care nici nu-ti mai amintesti sau cu care nu ai mai vorbit de secole. Acest veritabil Facebook arhetipal (totusi remarcabil de functional) tiparit pe perete este consultat cu o regularitate dezarmanta, judecand dupa frecventa cu care sunt tras de maneca referitor nu doar la zilele de nastere, dar si zilele de sfinti (stiati ca exista doua zile de Sfantul Toader?) care se suprapun cu numele rudelor, apropiate sau nu. Bonus: de cate ori pronunti numele unui oras prin care treci, sigur e o matusa acolo de care abia mai stii si pe care s-ar cuveni sa o vizitezi, desi tu poate esti cu un convoi de masini de teren sau de pretecareti dupa tine. Este ilogic (dupa ei) sa ai ca prima prioritate relaxarea sau distractia, in detrimentul vizitatului de neamuri care initial nu ti-ar deschide la usa si ar suna la 112 (Acum sincer va intreb: daca ati avea 80 de ani si ar veni un barbos cu hainele pline de noroi intr-o duminica seara la usa, l-ati asocia cu baietelul de acum 30 de ani vazut o singura data in vizita tuturor neamurilor de la Braila? Sau ati suna la politie ca iar au venit derbedeii pe scara ta?).
Refrenul nr. 8 Ce rau imi pare ca nu ai facut armata.
Armata, aceasta mana cereasca pentru ciobanii din Fagaras care vedeau prima data furculita sau chiuveta, este in opinia parintilor nostri o portie fireasca de educare si de bagat mintile in cap a „tineretului de azi”. Da, pentru multi ciobanasi saltul de la Cro-Magnon la feudalism era probabil remarcabil, dar pentru mine mai putin, armata ramanand in continuare o adunatura de frustrati cu pretentii de institutie a carei singura calitate pe care i-o recunosc este priceperea de a face curat. Din pacate iti face curat si la mansarda, astfel incat poti veni cu sechele, cu frustrari sau cu vreun ochi scos din pricina unei glume de dormitor (asta in cazul fericit). In rest, sa auzim de bine, cat despre abilitatile mele de a face taras sau de a ma adapta si de a ma descurca in viata prefer speologia sau tehnicile de bushcrafting. Fara douazeci de instructori cu grad si doua randuri de haine de la stat, dar cu IQ de gaina. „Cine face armata e barbat”, spunea tata. „Cine n-o face, e barbat destept”, adaug eu de fiecare data. Asa sa-i ramana numele: cand oi vrea chipiu si concentrat de injosire la borcan o sa ma duc sa ma predau, ca tare drag mi-ar fi sa tarasc un cufar de lemn prin garile patriei, de nu pot sa-ti povestesc.
Refrenul nr. 9 De ce-mi aduci straini in casa?
Xenofobia era o meteahna la ordinea zilei pe vremea lui Ceasca, mai ales ca pe vremea aia casele se spargeau si profitand si de naivitatea copiilor care purtau de gat speraclul perfect: cheia de la intrare. Anii au trecut, dar in ochii alor mei inca sunt un copil de clasa a doua usor de fraierit de orice borfas care se da drept lucrator la telefoane, apa sau gaze si care poate intra peste mine in casa. Cat despre ceilalti copii sau prieteni care mi-au trecut pragul sau mai grav, i-au trecut pragul, toti sunt infractori pana la proba contrarie. „E plina lumea de tot felul de derbedei”, par a spune ochii tatalui meu de absolut fiecare data imi calc pe inima si vin cu un prieten nou sau pe care nu-l cunoaste inca. Si atunci se aplica refrenul nr. 1, care brusc se extinde si la semintia masculina, daca e cazul.
Refrenul nr. 10 Esti pregatit de cutremur? O sa vina, o sa vezi!
Cutremurul, acest inefabil Bau-Bau pentru varste inaintate, continua sa produca panica si victime la varsta senectutii, cu largul ajutor al mass-media. Oriunde merg, tatal meu stie nivelul seismic al zonei si este direct interesat de rezistenta imobilelor in care dorm, stau sau imi fac veacul E foarte fericit cand dorm afara, desi aici aplica referenul cu reumatismul, ba chiar ma indeamna, in functie de imbecilii platiti de Antene sau de Irealitatea sa iasa din Institultul de Seismologie sa mai manance putin maron pe post pentru un pumn de bistari, sa nu dorm pe acasa o vreme, pentru ca evident, blocul meu este cu grad mare de risc, nu ca al lui care e buncar proiectat pentru gradul 10 pe scara Richter. Asa ca ii ascult cu smerenie sfatul si plec cat pot de des pe acasa, uitand inadins insa sa precizez ca nu din frica de cutremur o fac, ci fix ca sa ii fac lui pe plac.
Refrenul nr. 11 Au zis la televizor ca se inchid gazele.
Televizorul asta, pardon, tembelizorul asta e un fel de vecin care le stie pe toate. Daca va vine sa credeti, televizorul ii spune tatii ca la mine pe strada nu mai sunt gaze. Sau apa. Sau mai stiu eu ce minune. Inutil sa va spun ca desi vad cum vine apa la robinet, ai mei stiu mai bine decat mine ca nu am apa. „Haide domnule, au zis la televizor”. Argumentul suprem al vazutului pe sticla se extinde la orice, de la modificarea dobanzii la ING Bank pana la sensurile giratorii de pe strada pe care locuiesc si care se incapataneaza sa nu fie cum au vazut ai mei. Dar nu mai stau sa-i contrazic, in fond… au vazut cu ochii lor, nu?
Refrenul nr. 12 Ne-ai uitat de tot.
Santajul emotional este la apogeu atunci cand imi aduc aminte si sun. „Sunt patru zile de cand nu ai mai sunat” sau mai rau „special nu te-am sunat sa vad cand o sa suni”. Am vaga senzatie ca undeva pe tocul usii, ai mei noteaza constiinciosi ultima zi in care le-am dat telefon. Iar cand vad mai mult de cinci apeluri pierdute de la ai mei, stiu ca s-a intamplat ceva grav, bunaoara ca au vazut la televizor refrenul nr. 11. Sau orice alta chestie mult mai importanta decat ce fac ei sau ce fac eu. Santajul emotional sincer ma scoat edin sarite. Nu sun mai des pentru ca te plangi, ba e posibil sa obtii contrariul. La refrenul asta se adauga „mai da si tu un telefon la ma-ta marea, ca intreaba zilnic de voi” sau „dar Mircea de ce nu mai suna, a patit ceva?”. Si evident Mircea are parte de acelasi tratament. Ca vorba aia, parintii nu fac diferenta intre copii 🙂
Refrenul nr. 13 Da-ne un telefon cand ajungi acasa.
O expresie valabila de la majorat incoace. Furiosi ca puii sunt prea departe de cuib, parintii nu au alt mecanism decat sa foloseasca bratul lung al inventiei numita telefonie mobila pentru a detecta orice miscare a odraslelor. Daca plec la Belgrad, la mare sau aiurea, cel mai important este sa dau telefon cand ajung, chiar si la 2 dimineata. Si pentru ca i-am obisnuit intr-un final sa nu se mai panicheze la fiecare plecare, se consoleaza citind pe Facebook unde ma preumblu, iar la telefoanele (prea rare in opinia lor) pe care le dau sa vad ce mai fac, mormaie nemultumiti „da, stim, am citit pe Facebook, am fost informati”. Macar atat. Sper sa se distreze copios si la citirea acestui articol, pe care, ghiciti ce, o sa il postez si pentru ei. Mama, tata, suntem bine! Asa ca nu va mai sun cand termin de scris. 😀
Refrenul nr. 14 Nu-mi da SMS ca nu stiu sa le citesc.
Se pare ca SMS-ul est eunealta diavolului. Toti parintii fug de ele ca dracul de tamaie, si nu doar cei car enu mai vad bine. „Butoanele sunt prea mici, nu nimeresc” este replica tipica. A naibii tastatura, aceeasi pe care o folosesc pentru a suna. „Dar ce, nu mai vrei sa-l auzi pe taica-tu? Te-ai plictisit de vocea mea? Asta sunt, cu asta defilezi, eu te-am facut si nu poti sa te folfilezi de la asta”. Chiar, nu pot sa ma fofilez. Dar pe Facebook poti sa citesti.
Refrenul nr. 15 Unde pleci pe vremea asta? Nu vezi ce-i afara?
Una din angoasele mele ancestrale: sa cutez sa-l sun pe tata cand da o bura de ploaie. Vijelia de la televizor se rasfrange si in imaginatia prapastioasa a alor mei, care vad numai coduri galbene, viituri, inundatii si ploi cu grindina, desi e august. Indiferent in ce anotimp il sun, imi face un rezumat al intemperiilor pe care le am de infruntat cand ies din casa. Si se maresc de la an la an, seismele cresc, furtunile la fel, patura de ozon e o slaba amintire iar viiturile par sa ia pe sus Bucurestiul cu blocuri cu tot. Si la primul pasaj inundat in Bucuresti, telefonul suna victorios sa anunte cataclismul: „evita pasajul Obor, am vazut zece masini cu alternatoarele inundate!”. Dap, parintii nostri sunt meteopati si depind de buletinul meteorologic ca un bolnav de dializa de unitatea mobila. Si am senzatia ca la anul va fi si mai rau. Sa va spun ca fix cand plecam eu in Sicilia, tatal meu a vazut o emisiune la televizor (refrenul nr 11, stiu, ma repet, dar e de dragul demonstratiei) in care un reputat seismolog (nu stiam ca exista seismologi in Romania, cu atat mai putin seismologi reputati, in plus, cine sunt eu sa contrazic ditai seismologul care vorbeste la televizor?) spunea ca anul asta pe Etna sunt de doua ori mai multe eruptii decat anul trecut. Ma intreb cate vor fi in 2014, de doua ori mai multe ca anul asta? Pentru ca, ce credeti? O sa merg iar pe Etna 🙂
Refrenul nr. 16 Ce-ai de gand sa faci in viata?
Un „clasic” al tuturor refrenelor, care evidentiaza neincrederea parintilor nostri in ambitia si pofta noastra de reusita in viata. Pentru ca reusita in viata este ceva extrem de subiectiv, neincrederea generala se transforma in serii lungi si plictisitoare de intrebari legate de munca. Oricum, pana acum cativa ani, ai mei nu intelegeau exact cum poti sa faci bani cu un calculator, in loc sa devii contabil si sa faci o gramada de bani? Sigur ca da, de asta mi-am rupt coatele in facultate, ca sa buchisesc bonurile de benzina ale altora si sa alerg cu declaratii sstivuite cub pachetul de cafea pentru vreo imbecila de la Directia Taxe si Impozite. Noroc ca, spre deosebire de ani mei, astia de la Directie nu ma citesc. Atat imi mai lipsea, trebuia sa ii mai menajez si pe ei aici pe blog.
Refrenul nr. 17 Uite la baiatul lui X-ulescu, s-a realizat.
Strans legat de refrenul de mai sus, refrenul de fata se refera la exemplele aflate la indemana: toti fostii mei colegi, de liceu sau generala, toti copiii vecinilor pe car eii stiu si pe care nu-i stiu, dar care pot fi repede enumerati in niste detalii de ajung sa cred ca taica-miu nu se mai ocupa cu altceva decat cu a culge exemple de succes din generatia mea. „Pai ala cum a reusit?” este standardul discutiei, neumbrit catusi de putin de indoielile mele. „Are un copil, e in State, castiga bine, are casa si masina”. Si slava Cerului, indoielile mele sunt la fel de numeroase ca exemplele tatii, care le culege cu migala intre doua vizite rare din piata, de pe scara, de la vreo intrunire sau de aiurea din oras. Mai mult, intreaga discutie pleaca pe carari astrale cand il intreb pe grijuliul parinte cum a decis ca baiatul lui X-ulescu este „realizat”: copil, casa si masina. Un trio formidabil care ma pune la colt: doar copacul plantat si balenele salvate lipsesc de pe lista oricarui X-ulescu „realizat”.
Refrenul nr. 18 Ti-a venit o scrisoare importanta. Trebuie sa vii sa o ridici personal.
Daca e cineva pe care vreau sa-l strang de gat, ala trebuie sa fie postasul de la noi de la bloc. Orice balarie venita de la Ministerul de Finante, orice scrisoare de la Fondul de Pensii, orice extras de cont sunt prilej de tanguiala telefonica pentru ai mei. „TREBUIE” sa ma prezint personal sa ridic recomandata. Si stiti regula: nimeni nu trimite bani prin recomandate. Prin recomandate vin doar amenzi, notificari si citari la tribunal. „Vrei sa infunzi puscaria?” exclama la telefon tata, suparat ca ignor cu gratie balariile venite prin posta. Daca e ceva important, ii caut eu, spun eu, spre disperarea parintilor care nu numai ca respecta cu sfintenie orice tampenie indrugata de vreun militian de pe scara, dar composteaza si doua bilete de autobuz ca poate primul nu s-a compostat bine. Cel putin mama asa face, si tare ma bucur ca la de-astea nu seman deloc cu ea, ajungeam in sapa de lemn in ritmul asta.
Refrenul nr. 19 De ce nu mai vii pe acasa?
„Ce cauti in Mehedinti?” „De ce mergi pana in Apuseni, nu mai bine veneai la Braila?” „Ce tot mergeti in Delta, toata ziua buna ziua?”. „Nu ai mai venit pe acasa de trei luni”. „Daca nu veniti de Craciun acasa nu mai vorebsc cu voi” (e valabil si de Paste, acelasi refren). Mai nou, ai mei au inceput sa ma momeasca cu chestii de mancare: „am un ciortan in frigider”, „maica-ta se gandea sa faca o baclava” sau si mai perfidul „se vad frumos muntii Macin in perioada asta”. Da stiu ca se vad, si mai stiu ca daca vin sigur merg si pe acolo, mancand din timpul de stat acasa. Si asta se intoarce impotriva voastra, ca doar stiti ca ma uita Dumnezeu pe colaurii dobrogeni aflati atat de aproape de casa parinteasca.
Refrenul nr. 20 Ai sa ajungi la varsta mea si ai sa-mi dai dreptate
Cu varianta deloc amuzanta: „sa vezi ce o sa ma distrez cand o sa faci fix ce faceam eu si o sa patesti la fel de la copiii tai” sau si mai prapastioasa „tare mi-e ca n-o sa mai apuc ziua aia in care copiii tai o sa rada de tine cum razi tu acum de mine”. Sincer ma bucur ca ai mei s-au pensionat si au niste batraneti linistite si au tot ce le trebuie. Da, stiu ca nepoti nu au, da rimi iese pe nas asta la fiecare telefon. Si sper sa nu ajung sa le dau dreptat ecu tot ce zic, asta ar insemna sa fiu ca ei si zau daca e bine sa fii ca ei in ziua de azi, as ajunge la balamuc cu stilul lor de a pune problema.
Si bonus, preferatul meu, cireasa de pe tort, incomparabilul, magistralul, chintesenta tuturor parintilor nostri, adica a celor ce se distrau in anii ’70 si au cam uitat ca si noi avem dreptul la distractie:
Refrenul nr 21. Mai baiete, in viata nu este asa cum crezi tu!
Un citat care poate sa tina prima pagina a Facebook-ului, sectiunea aforisme de postat pe „wall”, neaparat cu fonturi mari si scris alb pe negru. La asta efectiv nu am ce sa comentez. Mi-as dori ca la varsta lui, tatal meu sa poata sa vada macar o zi cu ochii mei si sa imi dea dreptate. Dar stiu ca nu se va intampla asta niciodata, pentru ca pur si simplu nu se poate. Nu poti castiga o cursa cu un cal de tractiune asa cum nu poti sari obstacole cu un ponei. Din pacate viata imi va da dreptate si va fi exact asa cum cred eu, numai ca va fi foarte dificil sa ii demonstrez tatalui meu acest lucru. Prapastia dintre tata si fiu e cu atat mai mare cu cat pregatirea, calificarile si experientele personale sunt mai diferite intre cei doi. Si e mai mare pacatul sa incerc sa il conving pe tatal meu ca intr-o pestera rece, intunecoasa si umeda nu e nici un pericol, ba mai mult, te poti distra sau poti face si bani din asta fara sa te prinda refrenul numarul 10 fix acolo (inutil sa va spun ca nu am cum sa-l conving ca intr-o pestera formata in calcare seismele nu se simt din motive de plasticitate a rocii), fix intocmai cum ii este lui sa ma convinga pe mine ca muiatul unei undite in apa vreme de zeci de ani in acelasi loc poate fi ceva interesant, ba chiar spectaculos. Asa ca zic si eu ca el, doar ca fac la randul meu ca mine si imi vad de viata mea.
De curiozitate, e cineva care a citit pana aici si nu a regasit refrenele astea deloc la parintii lui?
[later edit] Era sa uit: referenul 22: De ce nu mi-ai adus acasa borcanele? Eu in ce va mai dau mancare? (via Tvdece)
vali said,
30 octombrie 2013 @ 5:44 am
trei sferturi dintre ele le aud și eu.
bălăria aia cu „dar n-ai loc de muncă din 2008, tu ce faci cu viața ta” o știi?
Doru Panaitescu said,
30 octombrie 2013 @ 6:19 am
Vali, nu ti-au zis nimic de cartea de munca fara de cara nu pupi pensie?
Cristina said,
30 octombrie 2013 @ 6:20 am
Ca sa-ti satifac curiozitatea , eu sunt persoana care nu a auzit niciodata asa ceva. Ai mei m-au crescut intr-o libertate absoluta. 😉
Doru Panaitescu said,
30 octombrie 2013 @ 6:25 am
Cristina, esti facuta din kriptonita? Da-ne reteta!!!!
gigi22 said,
30 octombrie 2013 @ 8:00 am
Bine alese „referenele”. Aproape toate mi se aplica (si) mie. Eu sunt sigur ca viata in comunism, cu toate rahaturile de atunci, este in primul rand responsabila de aceste idei ale parintilor nostri. Abia apoi vine diferenta de varsta, profesie, educatie, etc.
Ciprian said,
30 octombrie 2013 @ 9:11 am
Ai grijă să nu te tragă curentul. 😉
Auras said,
30 octombrie 2013 @ 9:26 am
Am bifat vreo 7-8 :))
Vali said,
30 octombrie 2013 @ 9:29 am
Totul e ok, dar tare imi e teama ca si tu la varsta lor te vei comporta (grija, teama, cocolosire etc) la fel cu copiii tai. Si nu insa neaparat ca un asemenea comportament e ceva rau…
Ciprian Oprea said,
30 octombrie 2013 @ 9:42 am
Le-am regasit pe toate cu mici variatii, de genul: „tu nu ai cum sa stii pt ca nu ai copii” sau „o sa-mi dai dreptate cand o sa ai si tu copil”, foarte tare este: „vreau sa te vad aranjat la casa ta sa pot sa pot sa mor si eu linistit/linistita”, in rest se pare ca jucam in acelasi film.
Kathy Bates said,
30 octombrie 2013 @ 10:19 am
„Frăţioare” (refren de fan BUG Mafia din 1997-2000 🙂 ), „ai vrut să fii amuzant” (refren de forumist din 2003-2006 şi comentac d-al lui Zoso de la 2006 încoace 🙂 ) şi „a ieşit cam maro” (refren de Academia Caţevencu din anii ’90 🙂 )
E foarte uşor de zis că „e realist să remarci că majoritatea colegilor căsătoriţi din facultate sunt actualmente divorţaţi” (fiindcă e chiar adevărat, dacă te uiţi în jur la cei care s-au căsătorit în pripă, chiar aşa au făcut peste 3-4 ani de la nuntă) şi că „guiţi despre libertate, golăneală prelungită post facultate şi plimbari nestingherite, fără cherem”.
Uşor de zis, dar greu de făcut. Chiar aşa face lumea? E liberă, se golăneşte, se plimbă nestingherit? Eu nu prea văd asta.
Adică mă uit la toţi dăştepţii de ambele sexe cu „căsătoria e o hârtie, nu mă ţine legat, deci eu nu sunt căsătorit”. Şi văd că da, nu sunt căsătoriţi la Starea Civilă. Dar toţi, fără excepţie, au o relaţie de lungă durată. Orice femeie tânără sau de vârstă medie (sau chiar babă, dacă a rămas văduvă sau a divorţat) „are prieten”, orice bărbat „are gagică”. Trăiesc împreună, pun banii la un loc, se trezesc împreună dimineaţa şi mănâncă micul dejun, merg împreună la cumpărături, uneori iau şi credite împreună. Nu văd pe nimeni să agaţe un/o necunoscut/ă „în Club A” (care e o tavernă jegoasă cu neanderthali pe post de bodyguarzi), să meargă acasă şi să o pună.
Deci nu sunt căsătoriţi pe hârtie, dar trăiesc ca şi cum ar fi.
Doru Panaitescu said,
30 octombrie 2013 @ 10:20 am
Kathy: Faza cu Club A era din facultate. Nu am mai mers in Club A de mai bine de 10 ani. In rest, de acord cu tine, dar parintii pana nu te vad cu saiba pe mana nu se lasa.
dt said,
30 octombrie 2013 @ 10:21 am
Pe langa mentalitatea generatiei, care nu se poate schimba prea usor, mai e o problema in Romania: pensionarii nu au nicio metoda de a-si petrece timpul liber (in afara de privit la TV si pelerinaje la moaste). Foarte putini si foarte rar pleaca in excursii, exista prea putine cluburi (poate doar de table). Parerea mea.
Maria said,
30 octombrie 2013 @ 10:22 am
Pentru fete exista si o alternativa la 15 – Unde te duci la ora asta?
Doru Panaitescu said,
30 octombrie 2013 @ 10:23 am
Maria, e la fel de valabila si la baieti!
anca said,
30 octombrie 2013 @ 10:28 am
Incredibil! Si eu care credeam ca ai mei sunt mai speciali…wow!
Claudiu said,
30 octombrie 2013 @ 10:32 am
Ai uitat-o pe aia cu: De ce nu termini facultatea, vrei sa ajungi un ratat?
Ciupercutza said,
30 octombrie 2013 @ 10:45 am
O, Doamne! Am citit tot cu zambetul pe buze 🙂 Parca o auzeam pe maica-mea! Am trecut prin toate refrenele (mai putin ala cu armata).
Auzi, dar tie tot la Braila iti vin „scrisorile oficiale”? Ca eu mi-am facut buletin de Bucuresti doar ca sa nu ma mai sune mama panicata de fiecare data cand imi venea un extras de cont de la Raiffeisen 🙂
Hai ca mi-ai facut un dor de Braila cu postul asta de cred ca dau o fuga pana in Viziru III 😛
Doru Panaitescu said,
30 octombrie 2013 @ 11:09 am
Ciupercuta: sunt brailean si nu o sa imi schimb domiciliul. Pe mine nu ma deranjeaza trei scrisori pe an, chiar daca produc panica si dupa caz consiliu de familie in apartamentul parintilor mei de fiecare data…(si cu telefonul aferent de rigoare de fiecare data)
Alina said,
30 octombrie 2013 @ 11:16 am
Superb!
Si eu le aud pe majoritatea de la ai mei, plus alte cateva:
Unde te duci la ora asta? intotdeauna combinata cu: La ce ora te intorci?
Daca nu gatesti, sotul tau ce mananca toata ziua?
De la bunici: In loc sa cumparati un porc sa il cresteti, dati mancare la caine, sa ii mancati coada la iarna!
Nu putem sa venim in excursii, noi nu avem „disponibilitati” ca voi!
Doru Panaitescu said,
30 octombrie 2013 @ 11:28 am
Excelente! Cu permisiunea ta, le voi trece ca apendice la articol, la final. Aia cu cainele de belea ra, nu am caine, deci nu aveam cum s-o aud, dar e prefect paluzibila si pentru ai mei – taica-miu uraste orice e cu blana prin casa.
Mihai said,
30 octombrie 2013 @ 11:37 am
Cel mai rau „refren” este cel nespus, cel comunicat nonverbal. De multe ori este un oftat adanc care te darama, este acea privire de amaraciune, este acea voce stinsa pe care parintii o folosesc pe post de refren.
Este acel lucru care ma face sa nu ma pot muta la apartamentul meu (pe care il am in proprietate personala) ca sa nu ii las singuri. Lucrez in IT asa ca nu am probleme in a ma intretine singur, dar nu vreau sa ii las singuri. Din punct de vedere al mintii as pleca acum, dar inima nu ma lasa.
Mirel Curea said,
30 octombrie 2013 @ 11:44 am
Absolut corect! Atata doar ca „refrenele” astea nu au nicio legatura doar cu “generatia muta”, nu-s specifice doar ei, ci la fel au auzit si parintii de la parintii lor, la fel au auzit si buncii de la strabuncii nostri, pe cand erau si ei tinerei. Ii zice „conflict intre generatii”, de fapt nu-i niciun conflict, cei in varsta pun pe primul plan experienta de viata, cei tineri cred ca regula lui „nicio regula” nu-i va expune in niciun fel, niciodata. Le va trece si lor, la fel cum le-a trecut si parintilor lor, si bunicilor lor, si… , caci toti au fost tinerei candva si au crezut ca „nicio regula” este mai bine decat „niste reguli”.
In fond, chestia asta, de care la maturitate iti amintesti ca despre ceva foarte penibil, face farmecul vietii.
Mai prost este cand realizezi toate astea brusc, intr-o duminica in care iti vizitezi parintii la cimitir!
Doru Panaitescu said,
30 octombrie 2013 @ 12:01 pm
Mirel: Hai sa pastram o nota optimista. Am pus refrenele astea pentru amuzament, nu pentru taiat venele. Stim si noi la fel de bine ca odata si odata se va intampla, ca nimeni nu ramane pe partea asta a lumii…
Draghici George said,
30 octombrie 2013 @ 12:02 pm
Va veni o vreme cand si noi, la randul nostru, vom fi parinti si sper sa fim la fel de grijulii dar cu altfel de refrene.
Vlad said,
30 octombrie 2013 @ 12:13 pm
Da, cred ca toti le aud, cu mici variatii din pacate sau din fericire nu folosesc la nimic si asta pentru ca nu ai cum sa transmiti experienta de o viata cuiva care nu a ajuns la jumatatea ei. Pur si simplu nu exista scurtaturi …
Mirel Curea said,
30 octombrie 2013 @ 12:14 pm
Am retinut ca parintii domniei voastre – sa le dea Dumnezeu sanatate si viata lunga – obisnuiesc sa va citeasca scrierile, ceea ce inseamna ca se mandresc cu dumneavoastra – este minunat! Daca nu as fi vazut ca ati pomenit de acest obicei al domniilor lor, n-as fi gasit nimic de comentat. De ochii domniilor lor, am scris ceea ce am scris, nu pentru amicii mai tineri care va urmaresc. Este foarte bine ca acestia sa-si traiasca acest clasic si obligatoriu pojar acum, la varsta potrivita. 🙂
Andra said,
30 octombrie 2013 @ 12:15 pm
Fix astazi m-am confruntat cu vreo 2-3 astfel de refrene si dupa ce mi-au trecut nervii, m-am amuzat. Excelent articol!
Doru Panaitescu said,
30 octombrie 2013 @ 12:20 pm
Andra: Si eu cu vreo doua trei. 🙂 Multumesc de apreciere, vizita si share!
Vlad said,
30 octombrie 2013 @ 12:32 pm
Pfu, nu-mi vine sa cred cate dintre astea am auzit si eu :)) O alta pe care o aud mereu si care ma amuza e, atunci cand ma duc sau plec de-acasa, indiferent daca eu conduc sau altcineva: „Of, iar pleci tarziu si intri in noapte”. In rest, pot sa merg noaptea cat vreau, dar nu atunci cand ma duc acasa.
andreea badescu said,
30 octombrie 2013 @ 12:38 pm
din pacate le-am auzit pe toate ( in varianta pentru fete) si de prea multe ori. si mi-a luat ceva timp pana sa inteleg ce efect de auto-sabotare dau refrenele pe care le tot auzi si auzi. dar m-am prins in cele din urma ( mai bine mai tarziu decat deloc) si am inceput sa nu mai tin cont de ele. ba chiar organize si evenimente in care vor fi disecate si dezbracate de puteri refrenele care sapa si saboteaza. va invit si pe voi: htt://www.koolhunt.ro/pozitii-de-viata-fitness-mental-pentru-relatii-mai-armonioase/
Attilla said,
30 octombrie 2013 @ 12:53 pm
mai adaug eu doua:
1. mama, tu nu prea mananci
2. iar nu te-ai barbierit
Alina said,
30 octombrie 2013 @ 12:56 pm
Sigur ca le poti adauga in articol, si daca stau bine sa ma gandesc, mai am 😛 deoarece parintii sunt o sursa inepuizabila de asa ceva:
De ce dai banii la restaurant, cand pot sa gatesti acasa?
De ce sa cumperi sosete/pantofi/haine noi, cand le poti coase/repara pe cele vechi daca s-au rupt?
Nu aruncam hainele care nu ne mai vin, le transformam in carpe.
Mama: mi-am luat o bluza (de baba, intre noi fie vorba) si nu imi mai place: poart-o tu!
Inainte sa ma marit: Baiatul lui X-uleasca lucreaza in Politie, e muncitor, are apartament si masina, nu vreti voi sa va cunoasteti?
De ce esti asa slaba, nu mananci nimic?
De ce te-ai ingrasat asa de tare? Mananci cam mult!
ionela said,
30 octombrie 2013 @ 1:01 pm
Vai!!deci m-ai amuzat copios,..nu numai cu articolul, dar si cu finalul.
cica „ë cineva ca re a citit pana aici?”..asta a fost tare. Caci desi imi place foarte mult stilul tau de a scrie, faptul ca l-am citit printre picaturi..caci deh, avem si alte treburi..m-a facut sa mai sar cate o fraza doua.
Dar am inteles ideea si mai ales refrenurile.
M am amuzat teribil!
Eu cred ca ma regasesc in toate! :)))
maria said,
30 octombrie 2013 @ 1:03 pm
oo daaa…le-am auzit pe toate (mai putin cea cu armata) si ma enervau la culme. Amuzant este ca intre timp am devenit si eu mama (baietii mei sunt deja adolescenti) si acum refrenele acestea le cant eu baietilor mei cu o naturalete inexplicabila. Spre exasperarea baietilor refrenele cantate de mine sunt acompaniate ca intr-un cor „pervers” de bunici (parintii mei) care imi amintesc cu o placere dezarmanta, ca exact asa faceam si eu si ca m-au ajuns „blestemele” lor, cand imi spuneau: ” Sa dea Domnul sa ai si tu copii cum esti tu acum..sa vezi cum o sa fie”….si mi i-a trimis D-zeu la fel de..sau poate si mai rebeli decat mine :)))
Camelia said,
30 octombrie 2013 @ 1:22 pm
Felicitari!!!! Am retrait refren cu refren, totul! Dupa ce m-am linistit din ras si mi-am sters lacrimile, am sunat-o pe mama… „Tocmai ma gandii, ca de duminica, nu am vorbit!!!”
Totusi, ai tai erau de acord sa lipesti postere pe pereti sau sa bati macar un cui in perete?
Daca tatal meu ar mai trai, l-as lista si as alerga sa-l dezbatem impreuna 🙂 Parca il si aud spunand… „Da bine, ti-ai gasit unul ca tine!” .Pentru ca el a plecat acum un an, randurile scrise de tine sunt si mai valoroase. Ceea ce aparent ne chinuie, ajunge intr-o zi sa ne faca placere, sa ne lipseasca.
Voi face cadou acest articol, surorii mele si duminica de ziua ei, il vom „dezbate”… 100% va fi distractie garantata!
Multumesc
Doru Panaitescu said,
30 octombrie 2013 @ 1:23 pm
Camelia: Doamne fereste sa bat un cui. In clasa a zecea am obtinut dreptul de a pune postere. Era peretele tapetat de sus pana jos, negociam cu Mircea locuri la schimb etc. Da, articolul asta probabil ca a rascolit si alte sentimente in afara rasetelor, pentru ca recunoastem parintii cu bune si rele care sunt ai nostri si defilam cu ei asa cum ii avem si ne bucuram ca inca ii avem alaturi (chiar daca ne despart niste sute de kilometri). Si totusi, cum iti vajaie capul dupa doar doua trei zile de stat cu ei sub acelasi acoperis… Am niste prieteni caroare le-au plecat parintii (cu car elocuiesc in aceeasi casa mare, dar tot e nasol) in concediu o saptamana. Au facut sex in toate camerele, chiar si in garaj. Iti dai seama cat de bine e sa locuiesti fara parinti abia cand auzi povesti de-astea. Spor la hahaiala cu sora ta!
Ioana said,
30 octombrie 2013 @ 1:25 pm
Daca tu ai suna-o pe „ma-ta marea” de ziua ei cu siguranța nu ti-ar mai aduce aminte. Gandeste-te cam ce bucurii are un bunic/bunica de 80 ani si cum isi ocupa timpul si poate vezi atlfel importanta unui telefon. „Da-ne un telefon când ajungi acasă” nu înseamnă control! Te-ai gândit din perspectiva asta? Înseamna ca mama vrea sa se asigure ca puiul ei (de acord, adult acum) este în siguranță. Mama e tot mama și tu pentru ea tot copil ramai oricât de independent ești acum. Părintii noștri nu au făcut cursuri de dezvoltare personala sau mai știu eu ce alte chestii care sa ii ajute sa își exprime direct îngrijorările. De ce nu însori poate însemna „oare de ce iți e teama sa iți asumi responsabilități? Oare am greșit când te-am crescut?”. Si nu o spun ca sa te enerveze dar pentru ei asa curge viata. Faptul ca tu nu te însori, nu faci copii, nu iți iei casa, nu iți termini studiile poate fi interpretat prin prisma părinteasca ca fiind un eșec al educației oferite de ei. La bătrânețe ai timp sa te gândești și sa vezi lucrurile într-o lumina diferita si de aici sa iți pui veșnice întrebări de tipul „oare unde am greșit de băiatul meu nu ma suna cu zilele?” în condițiile în care băiatul nu suna pentru ca nu are timp sa sune mereu din cauza ritmului de viata alert.
Fatadinport said,
30 octombrie 2013 @ 1:28 pm
Cred ca le pot bifa pe toate. :)))
Anca said,
30 octombrie 2013 @ 1:34 pm
Vai de mine, da’ eu stau bine la capitolul „refrene” fata de ce-ai insirat tu aici 🙂 Si in ultimii ani s-au tot redus, desi de aia cu „de ce te-ai imbracat asa urat?” nu prea am scapat (nu ca ar fi plin de fashionistas in provincie…).
Ah, mai e intrebarea cheie, cand ma duc acasa si ies in oras, chit ca ma duc pana la colt sa iau paine – „cu cine te-ai intalnit?” Si bonus, daca m-am intalnit cu cineva: „ce a zis?” Adica a cazut pe spate ca te-a vazut, s-a produs un…seism?
dana said,
30 octombrie 2013 @ 1:38 pm
declar pe aceasta cale ca sunt nascuta in 1962, am terminat liceul in 1981 si sunt o mama cicalitoare.
articolul de mai sus este bun rau de tot ! mi-a placut la nebunie si promit sa il citesc o data pe luna …poate asa mai uit din „refrenele de altat data”.
trebuie sa spun ca generatia mea a fost la fel ca si a voastra. ne enervau parintii care ne spuneu in fiecare zi- invata ca altceva nu ai de facut !- inchide lumina cand iesi din camera – ce este taica-sau, ce este ma-sa….exact aceleasi refrene.
la 20 de ani am jurat ca eu nu le voi face copiiilor mei la fel ! si totusi…cu varsta te schimbi si nu te poti abtine sa nu te transformi.
cand veti avea copii de 26 de ani, ei vor scrie la fel de voi. este trist dar adevatat !
Doru Panaitescu said,
30 octombrie 2013 @ 1:38 pm
Ioana: ia un pahar cu apa si o spumiera. Bea apa in liniste, aduca cu spumiera ce e de adunat si linisteste-te putin. Daca nu ai citit nimic printre randurile acestui articol, nu ma obosesc sa iti mai explic.
Am deja niste parinti minunati, nu am nevoie de altii de tastatura ca tine. Multumesc mult pentru explicitarile tale, erau mai mult decat necesare; le voi lua cu mine pe o insula si le voi citi de zece ori pe ora.
A, era sa uit, verifica si tu pe Dexonline ce inseamna cuvantul „ghilimele„. E clar ca ai nevoie. PS vezi ca e defectiv de singular.
Ioana said,
30 octombrie 2013 @ 1:41 pm
Ok Doru te rog sterge comentariile mele!
spi`oana said,
30 octombrie 2013 @ 2:02 pm
Eu am scapat doar de cel cu armata, ca noroc ca-s fata. Vezi ca ti s-au mai lipit literele unele de altele pe la refrenul : 20, 11, 12, 13 🙂 Sunt putine, dar sunt
arakelian said,
30 octombrie 2013 @ 2:03 pm
bonus:
„te-am facut om… sa imi pupi mainile”
„trasul de urechi nu e bataie”
„nu ai pus si tu muraturi?”
„cumpara si tu, la salariu, juma de porc sa ai peste iarna”
„cum, nu ai racit? ma mir…”
Doru Panaitescu said,
30 octombrie 2013 @ 2:03 pm
ma uit, te deranjeaza dac aimi dai pe email? ca poate imi scapa vreuna
Doru Panaitescu said,
30 octombrie 2013 @ 2:04 pm
Haha, excelente si astea… Aia cu muraturile e o alta „clasica”, nu stiu cum de mi-a scapat! cred ca o sa strangem vreo 100 si ceva daca ne mai fortam putin! Multumesc de completari!
Mihai said,
30 octombrie 2013 @ 2:07 pm
Este un FLUTUREEEEEEEE!!!!!!!!!!!!!!!
Alexandra said,
30 octombrie 2013 @ 2:20 pm
Alt refren: „Pe cand un nepotel?” Cred ca daca ne-am lua dupa cereri si le-am pune in aplicare fara amanare am intineri populatia Romaniei cu 100% in 2-3 ani. 😀
Doru Panaitescu said,
30 octombrie 2013 @ 2:36 pm
Mihai: Exact! e un articol de tip flutureeeee! Ma bucur ca cineva a pus des’tul pe rana!
Daniel said,
30 octombrie 2013 @ 2:53 pm
Sunt haioase refrenele identificate de Doru (si ma regasesc foarte mult in ele), dar in acelasi timp cred ca sunt un pic si triste. Radem acum si glumim, dar cred ca aceste refrene ne-au indepartat oarecum de parintii nostri si nu mai comunicam suficient de bine unii cu ceilalti.
Daca nu ar fi asa, am fi si noi poate in filmul Cristinei unde aceste refrene sunt aproape necunoscute (si cred ca filmul ala ar fi fost ceva mai misto, parerea mea).
Diana said,
30 octombrie 2013 @ 3:35 pm
daaa, bifez mare parte din ele
din fericire sau din nefericire, ai mei parinti nu-mi citesc blogurile
din fericire sau din nefericire, fiindca nu am renuntat la slujba de 8 ore inca, acestea sunt in ochii lor doar niste hobby-uri din prea mult timp liber (p.s. -nu am copii)
ai mai putea sa adaugi un refren acolo, unii s-ar putea sa se regaseasca: tu esti fratele mai mare, tu trebuie sa fii responsabil / sa ai grija, tu trebuie sa fii un exemplu…si alte variatii
Andrei said,
30 octombrie 2013 @ 3:36 pm
Absolut toate!
Sara Badescu said,
30 octombrie 2013 @ 4:14 pm
Felicitari!!!…m-am regasit in toate situatiile descrise. Citind la tine imi vine sa rid dar vreau sa-ti spun ca de fiecare data cind imi faceau observatie ma simteam in culpa.Eu mai am si o matusa de consiliile careia trebuie sa tin cont . In plus am facut si armata…… nu mi-a scapat nimic.
geta said,
30 octombrie 2013 @ 4:32 pm
IOANA,e greu dorul de parinti…
geta said,
30 octombrie 2013 @ 4:38 pm
Ioana,e tare greu dorul de parinti! E amuzant ce am citit,desi am trecut si eu prin asa etapa,uneori cam grea…:)
Doru said,
30 octombrie 2013 @ 4:52 pm
Doru, ai și precizat la urmă : „Mi-as dori ca la vârsta lui, tatăl meu să poată să vadă măcar o zi cu ochii mei și să îmi dea dreptate. Dar știu că nu se va întâmpla asta niciodată, pentru că pur și simplu nu se poate.”.
Sper totuși să mai fie și părinți care să nu uite că ce au avut de dat copilului e la timpul trecut o dată ce ăla mic nu mai e mic. De atunci încolo, ia el cât, dacă și când simte nevoia.
ela said,
30 octombrie 2013 @ 4:59 pm
Eu una nu am avut parte de refrene de genul asta…dar nu e nici un bai asta, chiar si cei crescuti mai liber si care au parinti un pic mai „detaliati” la minte sa zicem, au alte refrene tipice :))))
MirceaCo said,
30 octombrie 2013 @ 5:01 pm
Cred ca deja ai inceput sa imbatranesti si te incearca melancolia.
lecampeur said,
30 octombrie 2013 @ 5:06 pm
Partea proasta e ca au dreptate la aia cu „cand ai sa ajngi la varsta mea ai sa-mi dai dreptate”.
ELLA said,
30 octombrie 2013 @ 5:25 pm
SI ULTIMUL REFREN:EU AM FOST CA TINE, TU NU AI FOST CA MINE
Mirel Curea said,
30 octombrie 2013 @ 6:12 pm
Ce este ala „articol tip future”?
Cristina said,
30 octombrie 2013 @ 6:51 pm
Amuzant. Mult mai amuzant decat sa nu ai posibilitatea sa le auzi ca inca stai cu ei!!! LOL
marian said,
30 octombrie 2013 @ 7:39 pm
l-am citit cu mare placere, si la f multe puncte am avut o senzatie de deja-vu….m-am si distrat la f multe..:-)….eu unul am rezistat pana la 35 de ani iar de 4 ani sunt familist si parinte, si deja vad lucrurile altfel …..:-)
partea trista insa este ca parintii nostri au fost puternic marcati de sistemul comunist si f multi sunt irecuperabili…oricum, e f greu daca nu imposibil sa schimbi modul de gandire al unor oameni „indoctrinati” la greu in floarea varstei lor …chiar si noi, cei de 30-40 ani, am ramas cu multe sechele pe care nu le sesizam dar ne tin in loc si probabil ni le vor semnala copii nostri dar e posibil sa nu le mai intelegem/acceptam…
personal am facut niste eforturi sa schimb modul de gandire al mamei mele (cu tatal am cedat nervos si am decis sa nu insist fara rost…:-)..) si nu am reusit mare lucru , dar ceva progres am obtinut (i-am dat mamei si un laptop, acces internet si a inceput sa descopere netul si informatia de acolo…..dar nu are sanse sa prinda din urma generatia noastra asa cum nici noi nu vom fi la nivelul generatiilor viitoare…)
CONCLUZIA MEA ESTE CA PE PARINTI TREBUIE SA-I IUBESTI SI SA-I ACCEPTI ASA CUM SUNT, PT CA TOATE ACELE REFRENE DERANJANTE DE CARE VORBESTI TU VIN DINTR-O GRIJA/PREOCUPARE PARINTEASCA CI NU DIN RAUTATE …SI SA NU INCERCI PREA MULT SA-I SCHIMBI CA NU VEI REUSI! OAMENII SE POT SCHIMBA DOAR DIN INTERIOR, POTI CEL MULT SA LE STIMULEZI PUTIN ACEA DORINTA INTERIOARA ….
Laura Caluian said,
30 octombrie 2013 @ 7:59 pm
Oooo…daaaaa…citind articolul, am trait un sentiment puternic de „deja vu, deja connu” 🙂 Exceptand chestia cu armata, care nu mi se aplica, toate celelalte ma urmaresc de ani buni. Super.
balasa violeta said,
30 octombrie 2013 @ 9:19 pm
Felicitari si multumesc! Am doi baieti, refrene am destule si-n urma a celor citite, promit sa ma detasez de ele!
Cristina said,
30 octombrie 2013 @ 9:53 pm
Doru, jos palaria!
Am ras pana mi-au dat lacrimile. Genial articolul.
Din cat te stiu eu, imi amintesc clar ca iti respecti si iubesti foarte mult parintii – asta apropo’ de cele de mai sus.
Refrenele se repeta indiferent de cat de mult iti propui sa nu le faci: de ex. in perioada cand eram insarcinata am jurat ca nu voi insista ca puiul meu sa manance, pe stilul refrenului: „altii nu au ce pune pe masa si tu faci mofturi” sau „unii copii mor de foame si tu abia daca te atingi de mancare” (iar eu copil fiind nu stiam ca daca eu mananc tot din farfurie tot nu rezolvam cu foametea din Africa). Dar… acum vad ca deja insist pe acest lucru (recunosc ca merg pe santaj de minute pe xBox sau alte penalizari) si, cine stie ce voi „canta ca refren” pe mai departe.
Cand citeam articolul, eram in vestiarul clubului unde merge baietelul meu la inot, asteptandu-l. Acolo, o mamica tanara, de maxim 35 ani isi intreaba fetita: „ce ai facut la testul de la mate? Stiu ca ai avut 3 exercitii.” Fetita spune: „Pai, am facut doar unul bine?” Mama: „Cum asa?!?!?!?!?! Si Mara, ce a facut???” :)))
La ceas de seară după zi matinală | printreranduri.eu said,
30 octombrie 2013 @ 10:30 pm
[…] Articolul ăsta scris de Doru cu replicile şi metodele subversive ale părinţilor. Gen “Treci pe la noi că […]
Corina said,
30 octombrie 2013 @ 11:24 pm
Mai, sa stii ca ai mei au altele, hai ca unele se mai aseamana pe ici pe colo, dar sunt destul de diferite – aia cu tv-ul si cu maritisul le-am recunoscut, doar ca putin altfel formulate. In rest hm, parca parca ceva seamana. Totusi, cred ca nu toti parintii au fix aceleasi idei, dar cu siguranta au ideile lor pe care le repeta. Asta e, asa vad ei lumea. Si sa stii ca undeva incep sa cred ca au dreptate. Daca ei nu stiau poate decat sa aibe un serviciu, familie si copii, am senzatia ca noi, generatia de azi, plutim ca frunzele pe apa si ne e teama sa ne stabilim. Evident, nu vreau sa generalizez, nu consider ca e la toti asa, dar vad ceva la macar o parte din generatia noastra, parca o teama ca nu apucam sa mai traim tot, si ca, odata „asezati la casa noastra” se cam duce naibii totul, toata libertatea si distractia si posibilitatile, dar asta poate pt ca am vazut la ai nostri ca au pus egal intre casnicie si copii, lipsa distractiei si o viata grea, poate pt ca pe vremea lor nu erau posibilitati si poate pt ca Romania este destul de saraca astfel incat odata ce ai copii nu prea mai sunt bani sa mai si faci lucruri interesante. Desi uite ca unii reusesc. Stiu ca am deviat, dar printre randuri sa stii ca undeva cred ca i-am inteles pe ai tai si pe ai mei, cu exagerarile de rigoare si cu aceleasi fraze care noua ne suna atat de porafuit… E mare, mare diferenta intre generatii pt ca e mare diferenta inbtre timpuri.. Dar adevarul e ca nici ca frunza pe valuri nu putem fi la nesfarsit, este insa rezultatul epocii, a revoltei si contextului in care traim si a foamei de nou, de a face, de a cauta, pt acum exista posibilitati, avem o lume deschisa in fata noastra fata de ei, sau asa avem senzatia 🙂 Dar nu am inventat noi viata si nici ei, doar traim timpuri diferite si nu chiar atat de diferite, pt ca undeva viata tb sa aibe un numitor comun si un sens care nu tine de generatii.
lacramioara said,
30 octombrie 2013 @ 11:25 pm
In plus mai am un „eu te-am facut, eu te omor!” (nu ca s-ar apropia de realitate vreun moment, dar oferea un plus de dramatism necesar situatiei), „cat esti la usa mea, faci ce spun eu” – alta replica plina de incarcatura afectiva deosebita, „ce ora este asta de sunat?” pe vremea cand inca nu se inventasera telefoanele mobile si indiferent de ce ora respectabila era … tot nu era bine, urmat indeaproape de „nu stie sa se prezinte?” – tata uita mereu ca tonul taios pe care raspundea la telefon era vinovat de amneziile bruste. In rest, toate replicile sunt intocmai traite si auzite (exceptie cu armata si casatoria) si inca fac abuz de ele ori de cate ori se iveste ocazia.
iuliana said,
30 octombrie 2013 @ 11:29 pm
Eu sunt o mama .Am primit articolul de la fiul meu pur si simplu fara explicatii .Si acum sa bifam :sunt nascuta in 64 , mi-am regasit parintii aproape in toate refrenele , ma regasesc pe mine in mare parte din ele , pe mine care am jurat sa nu le fac asta copiilor mei ( am o fata si un baiat ) ,ma regasesc pana si in comenturile altora , am ras zdravan la unele , am zambit amar la altele . Eu stiu sigur ca am invatat multe de la copii mei inclusiv din acest articol „cu dedicatie ” la adresa mea dar la fel de bine stiu ca i-am incurajat sa zboare sa nu stea langa noi , sa-si traiasca viata , visele , sa calatoreasca , sa cunoasca , sa nu stranga banii ptr ca mai tarziu vor pati ca noi , adica sa nu regrete ca au bani dar nu mai e timp – noi abia acum am inceput sa facem asta si incercam sa nu lasam timpul sa treaca pe langa noi .Mi-am indeplinit un vis – permisul ptr motocicleta- sustinuta de ei , copii mei , acceptam si cerem sfatul lor in probleme ce ne depasesc , am invatat sa intru pe facebook ,( daca la inceput s-au amuzat acum nu prea ) cu toate astea stiu ca au sa citeasca si le spun ca nu renunt nici dupa ce am citit la refrenul 7 , 13 si 20 . Va pup si va iubesc – vorba lui nasu meu cand se imbata .
Angelica said,
30 octombrie 2013 @ 11:46 pm
=)))Genial articolul! Nu stiu ce m-a făcut mai tare sa rad, faptul ca mi-o imaginam pe mama ta in diversele ipostaze (am avut ocazia sa o cunosc in cu totul alte ipostaze) sau ca am recunoscut-o pe a mea in cel putin 90% din cazuri. Felicitari!!!
razvan said,
31 octombrie 2013 @ 7:36 am
Trece-o si pe asta in jurnal: „Ti s-au terminat lamele, de ce nu te barbieresti? Iti dau eu lame noi.”
sau
„Nu te mai tunde asa scurt, nu iti sta bine” si reciproca valabila „Tu nu te mai tunzi ca ti-a crescut parul de iti intra in ochi!”
Mihai said,
31 octombrie 2013 @ 11:09 am
http://www.youtube.com/watch?v=2kpLDkWg5DA
Mihai said,
31 octombrie 2013 @ 11:09 am
in varianta romaneasca (cea copiata de cosmote parca) era un fluture…
SorryNa said,
31 octombrie 2013 @ 11:49 am
eu le aud de la altii, nu de la ai mei 🙂
alina said,
31 octombrie 2013 @ 11:50 am
Pe mine m-a crescut bunica, si desi pentru virsta ei e o persoana deschisa la minte, nu se putea sa nu aiba citeva din refrenele enumerate de tine (din fericire destul de putine). Acum, la aproape 32 de ani aud un refren nou, pentru ca am facut „greseala” sa ma marit anul trecut: „Voi un nepotel cind faceti?” sau mai rau, unora li se pare absurd ca nu avem deja unul mic pe drum. Ma omoara asta…toti din generatia parintilor nostri (50+) au refrenul asta, nu numai parintii/bunicii nostri. Cind le spunem ca avem altele mai bune de facut, si ca nu ne dorim acum, ii vezi cum se schimba instant la fata. Nu pot sa conceapa ca un copil nu il faci pentru ca trebuie, ci pentru ca ti-l doresti, si ca e ceva optional, nu obligatoriu.
Gabi said,
31 octombrie 2013 @ 12:50 pm
am bifat o groaza de aici si m,da ,maica-mea are un carnet in care noteaza cand o sun
madalina said,
31 octombrie 2013 @ 1:00 pm
Aproape toate refrenurile mi se aplica. Si parintii mei au cam aceleasi ganduri si conceptii de pe vremea lor, care era mai frumoasa. Toata lumea era respectoasa, copii erau mai cuminti si mai ascultatori. Oricum de crescut m-au crescut bine si le multumesc pentru asta, dar aceste refrenuri le tot aud, desi sunt de abia la inceputul vietii. ” Ce te uiti atat in frigider? Inchide-l ca se strica”, ” Din cauza ca ai umblat dezabracata, ai racit. Ti-am spus eu sa nu mai umbli dezabracata”, ” Nu mai cheltui banii ca la anul ai nunta”, ” Sa nu cumva sa vii cu prietenul acasa, ca vorbeste lumea”(asta e valabil pentru sora mea) si inca multe altele, care sunt scrise mai sus. Este vorba despre diferenta dintre generatii, cu conceptii invechite despre cum trebuie sa-ti traiesti viata, [sa termini liceul,sa faci o facultate, sa ai un serviciu(ceea ce in ziua de azi e foarte greu, mai ales in Braila), sa-ti intemeiezi o familie, sa faci un copil], si esti realizat…..Asa au fost ei crescuti de parintii lor, si ceea ce au vazut la parintii lor aplica pe noi….Oricum tot parintii nostri raman, si ii iubim asa cum sunt ei. Eu cel putin ii iubesc pe parintii mei, chiar daca uneori ma enerveaza la culme. Foarte tare articolul!
Marian said,
31 octombrie 2013 @ 5:16 pm
Frumos… trece-ma si pe mine la cam toate aceste „refrene”… E cineva aici care a rezolvat din ele?!?
dana said,
31 octombrie 2013 @ 8:11 pm
touche, cum ar spune francezul, daca nu as fi in categoria celor cu dedicatie, as comenta… nu-mi ramane sa spun decat atat: a fi parinte este o boala care se (cam) ia si, invariabil generatia tanara va fi pro, fata de precedenta…
Calin said,
31 octombrie 2013 @ 9:10 pm
La faza cu armata nu sint de acord. La mult baieti le ar prinde bine 3 luni macar, sa le iasa figurile si sensibilitatile din cap si mai ales din caracter. Traim intr o lume in care parintii isi protejeaza excesiv copiii si tara asta o sa aiba o gramada de blegi.
andreea said,
31 octombrie 2013 @ 11:10 pm
Am zambit de la inceput pana la sfarsit! Zici ca ii cunosti pe ai mei 🙂 Mai e desigur refrenul cu cartea de munca-mare off, acum, ca lucrez ca freelancer, ce pensie oi lua, vai de capul meu, am lasat eu servici bun la banca etc etc. A, si maica-mea mai imi zice neagra de suparare: toate proastele s-au realizat! si cand eu rad, se enerveaza si plange! In loc sa se bucure ca nu sunt proasta :-)))
Uff, au fiert in aceeasi oala….sa ne vedem pe noi peste ani….asta da exercitiu de imaginatie. Oare cu ce o sa ne batem la cap odraslele?
Georgiana said,
31 octombrie 2013 @ 11:11 pm
Rau cu rau, dar mai rau e fara rau!
10 elevi din 30 cati am in clasa nu ar intelege mare lucru din ce spui tu aici. Au parintii decedati, despartiti sau plecati in strainatate si stau prin grija bunicilor, matusilor sau fratilor. Vorba aceea „n-am mama, n-am tata, sunt facut de o bunica”
Cand ma gandesc la ei ma gandesc cat sunt de norocoasa sa am o familie din perioada comunista, de pe cand parintii isi canalizau atentia asupra copilului, sa ii fie lui bine, nu mai stateau sa se gandeasca la divorturi sau amanti/amante.
Niste parinti simpatici din perioada comunista – http://www.youtube.com/watch?v=8HDM6ERbBKA
Linkuri de weekend said,
1 noiembrie 2013 @ 7:53 am
[…] Refrene pe care le-ai auzit deja de la parintii tai […]
gabi said,
1 noiembrie 2013 @ 9:51 am
cateva sunt universal valabile daaaar – pare ca ai atins chiar toata comunicarea cu parintii tai – chiar te deranjeaza ABSOLUT TOT ce iti spun ei? aveti si altele de care sa vorbiti fara sa te enerveze? …
Name required said,
1 noiembrie 2013 @ 9:54 am
Prea lung. Prea ca la tara.
Nadia said,
1 noiembrie 2013 @ 10:11 am
🙂
Diana L said,
1 noiembrie 2013 @ 10:16 am
Nu am citit toate comentariile articolului, asa ca nu stiu daca ti s-a mai pus intrebarea.: ce au zis ai tai dupa ce au citit minunatia? 🙂
Ca ma gandesc sa ii dau si eu mamei mele link, cu toate ca intuiesc reactia clara si ferma: „vezi, si te plangeai de noi!? Voi le numiti sacaieli, noi discutii motivationale. Ai sa intelegi si tu odata, sper.”
ratoiu said,
1 noiembrie 2013 @ 10:19 am
am avut parte de fiecare din ele; pe unele inca le mai aud 🙂
simt nevoia sa mai adaug doua refrene:
1. ia, mama, cu paine, ca ti se apleaca!
2. tu sa ma lasi cu sportul, tu la matematica sa-mi vii cu note bune!
Nadia said,
1 noiembrie 2013 @ 10:32 am
Cu bucurie am citit tot.Și articol și comentariile, prin care ne-ați pus la zid.:)
Sunt ”o mămică” născută în 1945, am copii de 33 și 31 de ani, fiecare la casa lor, cu persoanele pe care și le-au ales.
Evident că, încă, aud de la mine…”dați-mi telefon când ajungeți !”…”mai rade-te și tu, că nu ești popă !”… sau ”aveți grijă de voi !”.Tot evident, se rezumă la a auzi, nu și a face.Asta-i viața! Fără să vrem, sau să realizăm, toți mergem pe aceleași cărări, bătătorite de alți pași.
M-a distrat că am primit articolul, de la nora mea.Este un fin a propose 🙂
Important este să lăsăm copiii să-și trăiască viața așa cum cred ei că le este bine, nu cum vrem noi.Este viața lor. Dacă greșesc, vor învăța mai multe.Noi doar să le fim aproape și de ajutor.
Mona m said,
1 noiembrie 2013 @ 11:08 am
la intrebarea ,,de ce?,,………(.sa fac asa, sa cumpar asta, sa organizez ceva) pe care o pun mamei, raspunsul invariabil e ,,ca asa se face!,, cu continuarea ,,cine face asa?,, ,,Toata lumea,,. :))). Argument foarte puternic :))
Cristina said,
1 noiembrie 2013 @ 12:03 pm
Absolut toate se aplică socrilor mei și nici una alor mei (colegu de viață e primul care recunoaște asta, să nu credeți că nu)
Refrene pe care le-ai auzit deja de la parintii tai « ZeroAbsolut said,
1 noiembrie 2013 @ 12:15 pm
[…] Sursa: dorupanaitescu.ro […]
Florin said,
1 noiembrie 2013 @ 12:37 pm
Trebuie sa recunosc ca m-am blocat cand am vazut ca tampenia, incultura, incadratul in tipare mult prea strambe si stramte, balosenia, prostia dobandita, negarea originii si reaua vointa menita sa-i adoarma o constiinta care-i striga ca este un NIMENI, o capuse, un destructiv cum este autorul articolului „Refrene pe care le-ai auzit deja de la parintii tai”, un neica nimeni pe nume Doru Panaitescu, este sustinuta de atat de multi adepti ai convingerii gratuite ca.. ei sunt alfa si omega. De ce ?! Toate comment-urile facute la articolul lui paricid, imi dau o imagine reala a acelor invidiosi constienti de propria incapacitate de a realiza ceva, orice. Aceia ce trag in jos, intentionat, o multime de tineri creativi, plini de spirit si initiativa. Dobitocul vorbeste cu atata convingere despre ce nu cunoaste…Isi jigneste parintii care probabil au facut eforturi sa-l creasca, sa-l educe, sa-i dea o cale. Si asta doar pentru ca folosesc niste expresii normale, refrene cum le numeste el, ce vadesc grija fata de animalul lor de casa. Pot sa pun pariu ca nu le-a mai trebuit si caine in ograda… Fraiere, tu vorbeai de niste activitati adoptate de la rasarit ? Ce prost si neinformat esti ! Pai hai sa-ti spun… Oriunde ma duceam in tara asta, tinerii acelor ani ascultau Beatles, Deep Purple, Amstrong, Zeppelin, Mahalia Jackson si inca multi altii tot asa. Citeam Baudelaire, Petru Popescu, Sorescu, Preda, Malraux, Vintila Corbu si alte sute de autori. Faceam teatru, spectacole de muzica si poezie, faceam orice era de bun simt si ne mangaia sufletul. Ne distram pe rupte si invatam, munceam, ne pregateam noi singuri viitorul. Cel pe care l-ati vandut voi ! Pe vremea aia meditatiile erau pentru inapoiati handicapati ca tine. Noi nu aveam timp si nici dispozitie sa ne judecam unii pe altii si impreuna parintii, venind beti muci si drogati de la lautari. Voi, cei ca tine, gunoaiele, sunteti cei care au nenorocit tara asta…droguri, prostitutie, hotie, inginerii financiare, v-ati distrus parintii sufleteste…pentru ca nu v-au dat de ajuns… Sa vedem ce-o sa dati voi mai departe… Panaitescule, imi scuzi limbajul delicat, dar pe FB nu aveam voie sa scriu tot ce gandesc despre tine. Dar mai stii…poate ne vom intalni vreodata.
Doru Panaitescu said,
1 noiembrie 2013 @ 12:39 pm
Florin (cu adresa de email flora – ma rog, dubioasa alegere, dar sa nu fim rai): ai inteles perfect articolul. Intra pe Dex (daca stii ce e aia) si citeste si tu sensul cuvantului „ghilimele” (mai era o redusa intelectual care a citit in dunga si nu a priceput o iota din articolul meu). Am citit ce ai citit tu, ascult ce ai ascultat tu. Sunt mandru atat de parintii mei, cat si de locul in care m-am nascut. Animal de casa poate sunt, matale poate esti animal de tarla, ca asa educat esti incat sa dai cu maro in ceva ce cu siguranta nu ai inteles. Comunismul a apasat rau de tot pe comportamentul generatiei de atunci si nimeni nu poate nega asta; pana si noi, generatia post decretei am fost putin atinsi de filoxera, dar nici pe departe „activitati adoptate de la rasarit” cum ai „dedus” matale (ca altfel imi e greu sa ma adresez tie, vajnic penticostal cu pretentii de intelectual calare pe combina) probabil deranjat de aburii alcoolului sub influenta caruia ai silabisit ce am scris. Nu meritai sa-ti raspund, nici macar un scuipat, dar las comentariul aici sa vada si generatia mea, si generatia ta cat de ingust esti si nu vezi padurea din cauza copacilor. Pe facebook poti scrie absolut tot ce vrei, si aici la fel, nu te ccenzureaza nimeni asa cum o pateai in tinerete. Vezi insa ca singur te bagi in haznaua din care latri. Ca pe prispa vei putea latra cand o sa meriti (probabil cand o sa sari in cutia de brad). Pana atunci, da-ti frau liber la invective, sunt convins ca le-ai citit in Baudelaire. Nu te salut, du-te te rog si varsa-ti frustrarile si ineptiile bachice altundeva.
rodidoina said,
1 noiembrie 2013 @ 2:04 pm
Ganditi-va ca o sa vina o vreme cand nu o sa mai aiba cine sa va „deranjeze” cu toate astea si atunci o sa o regretati.
Nu o sa-i mai pese nimanui daca respectati aceste reguli „invechite” (desi e cam de bun simt sa tii minte aniversarile bunicilor si faptul ca se tem de cutremur se datoreaza experientei de viata. Nu va doresc sa treceti printr-un cutremur ca cel din 1977, ca apoi v-ati interesa si voi de potentialul seismic al zonei).
Asa ca savurati, cat mai puteti, „corvoada”.
Coral said,
1 noiembrie 2013 @ 7:35 pm
Mama intreaga! si Tata da’ mai slabut…cand are loc de mama, e foarte sarguincioasa. Bravo pentru articol! Am crezut ca celorlati parinti le-a trecut treaba asta si am eu dinozauri acasa … m-am linistit.
Doina p said,
1 noiembrie 2013 @ 9:55 pm
Doru,te felicit pentru articol.M-am amuzat copios.De fapt rasul meu a comportat doua valente:aproape in toate m-am regasit dar si in altele pe care nu le-ai scris.Dar ,si este un mare DAR undeva!Este firesc sa vezi lucrurile prin ochii tai si ai celorlalti de varsta ta si noi ,ca parinti,prin ochii nostri de cincizeci plus.Pentru ca cincizeci plus se compun di treizeci +douazeci+zece +….Sa stii ca si noi am fost tineri am avut responsabilitati am fost la scoli, am fost la teatre ,la spectacole ,am purtat blugi si plete dar in decenta anilor de atunci.Probabil societatea ne-a responsabilizat alfel,aveam o alta scara de valori.M-a luat valul si nu m-am prezentat:sunt o mama din orasul vecin cu orasul tau natal.Mama o sa raman pana cand voi trece dincolo.Un lucru este batut in cuie:eu,cel putin, traiesc pentu copii dar nu prin copii.Nu poti ca parinte responsabil sa spui pana aici eu sau noi,de aici descurcati-va singuri.Toate grijile,;apostrofarile”nu sunt facute cu rautate ,sunt pentru ca ne pasa ce se intampla cu voi ca va iubim neconditionat.Intre mama si copii este acel fir magic ,invizibil,acea legatura foarte puternica pe care nimeni si nimic nu o poate distruge.Am fost o persoana conservatoare dar am reusit sa corectez din mers lucrurile la care cei doi copii ai mei se asteptau-nu la toate dar la multe .Trebuie rabdare si timp.Din pacate de multe ori traim viata ca si cand am scrie totul pe ciorna iar cand vrei sa treci „pe curat „nu mai ai cand.Tineretea este exuberanta,frumoasa amestecata cu multa imaginatie si mult curaj cu mai putina responsabilitate…Noi nu mai putem tine pasul trecand de o anumita varsta,luati-ne asa cum suntem cu bune si cu rele.cu respect minim datorat si nu neaparat castigat.Pe acesta il obtii de la societate, de la prieteni, de la locul de munca.
Doina p said,
1 noiembrie 2013 @ 10:27 pm
Si ca sa continui,acel slogan eu „am experienta ,am trecut prin multe” este justificat,si ma refer la cutremurul din” 77 . Abordarea acestui subiect de exemplu in familia mea este motiv de conflict. Atunci eram in Bucuresti si am avut o experienta .De aceeaingrozitoare.Daca ,voi cei tineri ne-ati acorda mai mult timp pentru a asculta ce avem de spus,in general,nu ar mai fi conflicte sau probleme.Oricum,voi odraslele noastre sunteti cel mai de pret,cea mai mare realizare a noastra.Sentimentele vor fi si la voi la fel peste ani.Nici nu stiti cata greutate are un telefon de la voi sau un sms dat in fuga.Si ca sa glumesc este buna si o „ciocanitoare” la casa omului.Una peste alta,toti avem dreptatea noastra .Important este sa ne toleram reciproc,sa existe rabdare si timp de ascultat unul pentru celalalt sa existe iubire.Cand nu vom mai fi ,apar regretele si remuscarile atunci,de sarbatori,in momentele noastre de liniste si fericire asa cum si noi simtim pentru parintii nostri.In speranta ca nu v-am plictisit,cu scuzele de rigoare pentru inadvertentele posibile facute ,va imbratisez cu tot dragul cum numai o mama o poate face!
ala said,
1 noiembrie 2013 @ 11:54 pm
Regret ca nu pot ridica degetu’ mare-n sus pt. anumite comentarii
abramburicu said,
2 noiembrie 2013 @ 1:18 am
iar mananci fara paine????????????????????????????????????????????
Laura said,
2 noiembrie 2013 @ 2:05 am
Nu am avut rabdare sa citesc toate raspunsurile… dar ce aud eu foooarte des este ceva de genul: ‘ai grija ce faci pe acolo, nu stii peste ce vecini, portar, babe comuniste… extraterestii dai si o sa ai probleme’. Aici intra si categoria ‘ai grija cum te porti’ (mama inca are impresia ca la aproape 30 de ani o sa-mi pun poalele in cap la cea mai mica ocazie si o sa umblu, eventual, in chiloti pe strada… beata fiind). Replica favorita a lui tata ‘copila asta n-a mancat nimic toata ziua’ :)) Evident ca la serviciu eu ma indopasem cu ciucalati, meniuri la 10 lei, niste acidulos si eventual si niste pufuleti/chipsuri, dar eu ‘n-am mancat nimic’.
Alma said,
2 noiembrie 2013 @ 8:50 am
Cateva, putine, le-am identificat usor ca facand parte din arsenalul parintilor mei:). Marea majoritate, insa, apartineau bunicii. Acum ca nu mai e nu-mi mai amintesc daca ma iritau sau nu „refrenele” ei, stiu numai ca-mi lipseste peste masura de tare uneori. Cu refrenele ei cu tot:).
Iar aia cu frigiderul… parca m-am auzit spunandu-i fiica-mii „inchide usa aia, ca-i frigider nu dulap” :)). Si jur ca nu are legatura cu factura la curent :)))
mariana said,
2 noiembrie 2013 @ 12:17 pm
Draga Doru,
sunt o mama pe care tu o descri mai sus si sunt in totalitate de acord cu tine dar vreau sa-ti spun ca si noi la randul nostru am crescut cu aceleasi refrene, asta nu inseamna ca era obligatoriu sa le redam. In cazul meu, cand baiatul meu mai ajunge pe la noi si il intrebam ce face sau cum se simte sau altceva – raspunsul este BINE! Din dorinta de a scoate mai multe vorbe, mai multe vorbe inseamna timp mai mult stat cu noi, incepem sa debitam (recunosc) tot felul de intrebari care nu-si au locul lor si chiar si pe mine m-ar enerva. DORUL, draga DORU, cred ca ne face intrun fel insuportabili pentru voi asa cum cred ca simteam si eu pentru parintii mei cand veneau cu refrenele…Ar mai fi multe de spus dar deja devin plictisitoare, oricum eu va iubesc pe voi -acesti tineri care sunteti <obraznici –
(Lipsit de respect, de rușine; nerușinat, impertinent, insolent, arogant, neascultător, neastâmpărat), nu mai imi vine aum in minte…deci va iubesc pentru ca voi stiti ce vreti, noi chiar daca stim ce vrem nu avem acea putere pe care o aveti voi si nici acel tupeu. O zi buna va doresc…si pentru am 52 ani si sunt mama, va zic…o sa aveti si voi copii…
Felix said,
3 noiembrie 2013 @ 8:30 am
Cu permisiunea ta, as mai adauga cateva:
– dar unde mergeti voi, sa va intalniti, la ora asta?
– de ce nu va intalniti si voi, ca toti oamenii, in timpul zilei?
– la ce ora vii?
Evident, toate cele trei le primesti in cascada, cand apuci de le faci o vizita si vrei sa iesi seara la o bere cu prietenii.
– ai grija de tine, mai mananca si tu ceva!
– un salariu e ceva stabil, nu dai vrabia din mana pe cioara de pe gard (toti cei care au renuntat la patron pentru a lucra pe cont propriu au auzit asta)
Moldovan Iulia said,
3 noiembrie 2013 @ 7:44 pm
La parintii mei nu le-am regasit. Insa la bunica cu siguranta pe foarte multe dintre ele! In special refrenul numarul 12!
Care au fost cele mai viralizate articole pe bloguri si site-uri de stiri? | refresh.ro said,
4 noiembrie 2013 @ 10:34 am
[…] Refrene pe care le-ai auzit deja de la parintii tai – dorupanaitescu.ro521 shares 471 comments 1841 likes 28 tw. trackbacks 93793 tw. followers […]
Codrin said,
5 noiembrie 2013 @ 11:56 am
M-am regasit, sau mai bine zis „i-am” regasit pe ai mei in mai bine de 80% din refrenele pe care le-ai exemplificat. O lectura placuta, mi-am adus aminte de multe chestii din trecut si am ramas cu un zambet tamp, pe fata. 🙂
turbo said,
6 noiembrie 2013 @ 2:00 pm
majoritatea refrenelor le aud si eu, parca parintii ar fi toti setati la fel 🙂
Emil said,
6 noiembrie 2013 @ 4:38 pm
Eu am virsta in care m-ai incadrat , dar nu ma regasesc in nici unul ditre cliseele pe care le enumeri . Nu zic ca nu exista …dar nu sunt general valabile . Poate tin de casta, de orientare politica :).
Poate acestea se aplica mai mult poporului roman in totalitate .
Mie mi se pare discursul tau , discursul unuia pentru care oricine e vinovat de ratarea lui in-afara de propria persoana, parintii mai ales.
Sigur daca ai fi fost fiul meu te-ai fi pierdut pe drum.
Doru Panaitescu said,
6 noiembrie 2013 @ 5:07 pm
Asa este. Esti mai fericit acum? Ti s-a parut ca e propusa spre publicare Legea refrenelor? Pamfletul de mai sus ascunde ceva mult mai distins si mai fin, din pacate greu de procesat pentru cei cu ochelari de cal. Stai linistit, daca nu ma pierdeai tu pe drum te pierdeam eu de parinte. Nu am scris acest articol nici sa amuz prieteni de varsta mea, nici sa manii oameni de varsta ta. Daca insa nu ai desprins esentialul articolului – si vad asta dupa replica ta, iti recomand cu incredere ziarul Libertatea, de pe la mijloc spre oricare din coperti. Lectura usoara in continuare, fara multe batai in teava de la neuroni pe sinapse. Succes!
ovidiu said,
6 noiembrie 2013 @ 9:34 pm
Ma gasesc in marrea majoritate a expresiilor, dar mai am una care pe mine ma scoarea din minti ”mama pot sa merg si io la discoteca in seara asta? raspunsul mamei era: du-teeee, da ce sa faci tu la discoteca?
Capitalism pe pâin… pişcot | Pentru perfectionisti said,
7 noiembrie 2013 @ 2:07 pm
[…] Cum spunea alt prieten d-al meu: până în 1989 se spunea că “numai armata te face om, e instituţia care te învaţă să te legi la şireturi”. Dar asta se întâmpla numai dacă recrutul în cauză era cioban din Munţii Făgăraşului, care vedea prima dată şireturi, furculiţă şi chiuvetă când ajungea la unitate. Pentru el era un salt la fel de important ca şi cum ar fi ajuns pe Marte. […]
Marinela Datcu said,
10 noiembrie 2013 @ 10:04 pm
Draga Doru, nu stiam ca esti asa talentat in ale scrisului! Este un pamflet reusit si m-am amuzat pe masura. Istoria se repeta si painea se mananca pe rand.
Te invit sa o mananci si tu si ai sa vezi cat de gustoasa este.
Mihai este tatic si universul sau a capatat deja alte dimensiuni.
Kathy Bates said,
11 noiembrie 2013 @ 1:35 pm
@Emil: nu-i aşa? Nişte rataţi, toţi de pe aici, ne umblă şobolanul prin burtă de foame, nu avem nici serviciu, nici calculator, nici carte, numai analfabeţi şi cocalari 😀
Cristiana said,
12 noiembrie 2013 @ 1:39 am
La refrenul nr. 14 eu aș completa cu „dar ce bine ca exista SMS-urile predefinite pentru ca stim sigur ca tu le citesti!”. De cand au descoperit SMS-urile predefinite, parintii imi trimit mereu unul dintre cele doua mesaje: „Suna-ma, este urgent!” sau „Suna-ma, dar nu este important”.
Mie mi se par simpatici foc si inca ma gandesc sa le introduc in telefon niste bancuri la mesajele predefinite, sa fie comedie pe sms pana la capat 😀
Ramona said,
12 noiembrie 2013 @ 9:38 am
Mai adaug si eu una: „dar carte de munca ai? sa mearga vechimea!”
MonicaS said,
21 noiembrie 2013 @ 3:16 am
Excelent articol, Doru! Felicitari!
Eu as adauga si „pe vremea mea, [insert anything], nu ca acum…”
😀
Pelesh said,
22 noiembrie 2013 @ 9:52 pm
Eu către fiica-mea (cea mare, 24 de ani):
– Ai grija cum conduci înapoi la București ca duminica seara e aglomerat si sunt tot felul de nebuni pe autostrada!
Vali said,
11 iunie 2014 @ 8:12 am
…cand o sa ai si tu copilul tau sa vedem atunci daca „refrenele” astea o sa-ti mai para atat de hazlii…
Un lucru e sigur, cand odrasla va face ceva bun, va fi gratie „genelor” tale, cand va face gresit, va fi din cauza maica-sii.
Doru Panaitescu said,
13 iunie 2014 @ 10:12 am
#miseparecorect!
Ganriela said,
30 octombrie 2016 @ 7:01 am
Care din aceste refrene v a făcut rău sau nefericiți,ajungind cu copii la o vîrstă de peste 40 de ani nu a ti avut nici unul din aceste refrene pentru copii voștri?
Ovidiu said,
1 noiembrie 2016 @ 7:54 pm
Poate ca atunci cand esti tanar ti se par enervante, dar mai tarziu realizezi ca aveau dreptate parintii. Sunt si eu acum parinte si nu mai vad cu aceiasi ochi lucrurile astea. Inteleg ca articolul s-a vrut a fi interesant si amuzant, dar nu e nici una nici alta.