Refrene pe care le-ai auzit deja de la parintii tai

Am stat multa vreme in cumpana daca sa scriu acest articol sau nu. In primul rand pentru ca stiu ca ai mei ma citesc, in mod special mama, din scoarta in scoarta chiar, iar tata peste umarul dansei. In al doilea rand, multa vreme am crezut ca nu toti parintii sunt la fel ca ai mei si ca na, ai mei sunt speciali din acest punct de vedere. Nici nu stiti cat de rau m-am inselat.

Vorbind cu prieteni de varste apropiate, am identificat niste sabloane care urmaresc “generatia muta” de-a lungul timpului, astfel ca dupa o vreme toti devin amuzant de previzibili, mai ales ca ce urmeaza sa cititi mai jos este clar produsul unei conjuncturi si a unor vremuri pe care ei “le-au apucat”. Si spun asta pentru ca mie toti ceilalti parinti care se comporta similar mi se par amuzanti, mai putin ai mei, fireste, care de multe ori, mai ales cand repeta (si repeta mai abitir ca un rapper care-si bodogane refrenul), au darul de a te scoate din pepeni de-ti vine sa fugi invartindu-te pentru a te ascunde de tirul ucigator de refrene celebre descrise mai jos.

Intr-adevar, si mie parintii altora mi se par niste scumpi si niste haiosi. Pana ti se intampla tie sa mergi acasa cu niste prieteni si toti sa fie incantati iar tu sa te dai cu capul de pereti din pricina ideilor putine dar fixe pe care le auzi si rasauzi. Si nu ca ar fi idei rele, dar sunt din… secolul trecut si nu mai au treaba cu realitatile anilor 2000 si dupa.

Dar… sa facem un mic calcul: daca tu ai peste 30 de ani, ai tai au sigur peste 50 de ani. Cel mai probabil 55-60, ceea ce inseamna ca sunt nascuti in 1960 in cel mai bun caz. Asta inseamna ca in 1980 terminau scoala, deci au fost infectati de maladia rosie a baietilor de la est de Prut pana in maduva oaselor, au servit munca patriotica, PTAP (pregatirea tineretului pentru apararea patriei – pentru necunoscatori), muzica occidentala pe ascuns dar pe banda de magnetofon, Radio Europa Libera, nechezol, kentoase numai de la shop, paine pe cartela si concedii regulamentare la Eforie, Herculane sau Olanesti.

Asa ca pe undeva este perfect de inteles ca, traind alte vremuri, au apucat sa se formeze intr-un alt mediu si au niste frici ancestrale pe care noi, generatia post-decembrista, nu le mai avem pentru ca nu avem cum sa le avem. De aceea voi elucida pas cu pas pildele si povetele lor care azi ni se par obositoare, dar ar fi functionat perfect pe vremea lor. Dar ce mai tura vura, sa incepem:

Refrenul nr. 1 “Ce-i ta-su ce-i ma-sa?”

De cate ori mergeam acasa sau aflau ai mei ca sunt cu o fata pe care nu o stiau incepea operatiunea “Dosarul”. Cine este, ce hram poarta, la ce liceu/facultate era, ce note are la scoala, cat este de serioasa (sic!), cate carti are in casa (indiciu primordial) si mai ales, cu ce se ocupa parintii ei. Asta ma scoatea din minti. Inchipuiti-va ca sunteti oarecum usor spre mediu aptiguiti, invitati o fata la dans in Club A si ii soptiti suav in ureche: “Cu ce se ocupa parintii tai?” Poseta in cap ar fi fost o garantie a dezastrului, pecetluind soarta unui interogatoriul despre nivelul intelectual al inaintasilor.

Refrenul nr. 2 “Nu mai tine usa deschisa la frigider!

Urmat indeaproape de sintagme precum “Ce te uiti atata in frigider? Tu stii cat platim noi curentul?”, refrenul nr. 2 este desprins din Cascadorii Rasului Scotian.
Evident, este valabil si adaptat si pentru apa de la chiuveta, usa de la baie, plasa de tantari de la balcon sau geamuri [in Braila aceasta echipare e standard la orice apartament] sau luminile aprinse in casa. Tot ce se poate tine aprins, deschis si care va produce pagube sau prejudicii gospodariei sau facturilor de utilitati este cu atentie monitorizat. Ar trebui sa fac exercitii acasa sa scot o bere din frigider in 0,7 secunde. Si poi voi putea sa schimb rotile la standuri la Formula 1. De asta cand ajung acasa dupa o vizita la ai mei stau doua minute pe ceas cu frigiderul deschis, zgaindu-ma la goliciunea acestuia si ma bucur ca am plecat de acasa…

Refrenul nr. 3 Ce faci cu atatia bani? De ce nu-i pui deoparte?

Pe vremea lor, casa si masina erau universul poetic in care un om era realizat. Exceptand fireste intemeierea familiei si copiii de rigoare, regulamentari, ca sa, citez, “nu ne rada lumea”. Dar cum mie imi place al naibii sa ma rada lumea, iata-ma nerealizat, fara copii, fara familie, dar fara un ban in cont. Spre disperarea alor mei, harciogi de profesie, care se plang ca-s toate scumpe dar care au uitat sirul bancilor in care au un mic depozit. De prisos sa va spun ca acest refren se aude ori de cate ori indraznesc sa spun cuvantul bani, banca, rata la teren, plata, card de debit sau orice alt termen care duce cu gandul la domeniul financiar. Plimbatul asta pe coclauri este de neinteles pentru ai mei, care pe vremea mea la aceeasi varsta cresteau doi copii. Cat ai de gand sa te mai plimbi? Arunci banii numai pe distractii in loc sa iti mai iei o casa (de parca as putea sa dorm in doua case deodata) sunt cuvinte care imi rasuna (strident) in ureche cand vad placuta indicatoare cu Braila – oras martir.

Refrenul nr. 4 Tu nu te mai insori?

Acest refren este evident de imprumut. Si nu de la oricine, ci chiar de la cele doua bunici care au propovaduit institutia casatoriei din frageda pruncie (sa va spun ca in clasa a saptea ai mei ne cumparasera verighete, ba chiar si cercei pentru presupusa nepotica pe care si-o dorea mama?). Aveam sa aflu ulterior ca TOTI parintii, fara exceptie, vor sa isi vada odraslele la altar. Iar la remarca mea realista ca majoritatea colegilor mei casatoriti din facultate sunt actualmente divortati de fiecare data pleiada de argumente pro-casatorie imi ingroapa guitaturile (de-a dreptul penibile si frivole in opinia lor) despre libertate, golaneala prelungita post facultate si plimbari netingherite, fara cherem.

Refrenul nr. 5 De ce umbli dezbracat?

De fiecare data cand ajung la ai mei am impresia ca am intrat intr-o statiune de nudisti. Sau intr-o civilizatie unde fularul, caciula si manusile sunt obligatorii prin lege, iar maieurile, camasile fara maneci si pantalonii scurti sunt niste blasfemii indiferent anotimp. “Iar ai venit cu gatul ala golas” ma face sa ma pipai de gheare si cioc, pentru ca asemanarea mea cu gainile parca nu era atat de evidenta, iar continuarea inefabila a refrenului nr 5 “o sa vezi tu la batranete cand o sa te ajunga reumatismul” ma face sa ma uit de fiecare data in oglinda retrovizoare cand gonesc pe autostrada sa vad, o veni dupa mine vreun reumatism in sase cilindri, gata sa ma ajunga au ba?

Refrenul nr. 6 De ce vii acasa urat imbracat, vrei sa ma faci de ras?

Realitatea este ca dorinta mea ascunsa este ca de Paste, Craciun sau vara prin vacante, tot ce imi doresc eu de la viata este sa ma intalnesc pe strada cu tot felul de cunoscuti, facandu-ma in acest fel de rusinea comunitatii in care parintii mei nu mai contenesc cu laudele la adresa odraslelor. Si zau daca pricep povestea asta cu imbracatul frumos. Mai cu seama ca deja stiu, e un facut, de fiecare Paste petrecut acasa mama imi indeasa in bagaj o pereche de ciorapi curati in speranta ca ma voi conforma si ma voi innoi de Paste cu ceva nou pe mine, cum e traditia. Sa ii dau doua adrese de magazine online cu confectii militare sau de camuflaj, ar avea un succes teribil pentru Pastele viitor. Ah, stai, culorile de camuflaj nu sunt pe placul babelor de pe scara bunicilor… Pacat.

Refrenul nr. 7 Azi e ziua lu’ ma-ta marea, da-i un telefon.

Uneori am impresia ca prima grija a parintilor mei in momentul in care cumpara Calendarul Ortodox si-l atarna pe perete este sa noteze cu sfintenie toate zilele de nastere ale tuturor rudelor, inclusiv ale celor de care nici nu-ti mai amintesti sau cu care nu ai mai vorbit de secole. Acest veritabil Facebook arhetipal (totusi remarcabil de functional) tiparit pe perete este consultat cu o regularitate dezarmanta, judecand dupa frecventa cu care sunt tras de maneca referitor nu doar la zilele de nastere, dar si zilele de sfinti (stiati ca exista doua zile de Sfantul Toader?) care se suprapun cu numele rudelor, apropiate sau nu. Bonus: de cate ori pronunti numele unui oras prin care treci, sigur e o matusa acolo de care abia mai stii si pe care s-ar cuveni sa o vizitezi, desi tu poate esti cu un convoi de masini de teren sau de pretecareti dupa tine. Este ilogic (dupa ei) sa ai ca prima prioritate relaxarea sau distractia, in detrimentul vizitatului de neamuri care initial nu ti-ar deschide la usa si ar suna la 112 (Acum sincer va intreb: daca ati avea 80 de ani si ar veni un barbos cu hainele pline de noroi intr-o duminica seara la usa, l-ati asocia cu baietelul de acum 30 de ani vazut o singura data in vizita tuturor neamurilor de la Braila? Sau ati suna la politie ca iar au venit derbedeii pe scara ta?).

Refrenul nr. 8 Ce rau imi pare ca nu ai facut armata.

Armata, aceasta mana cereasca pentru ciobanii din Fagaras care vedeau prima data furculita sau chiuveta, este in opinia parintilor nostri o portie fireasca de educare si de bagat mintile in cap a “tineretului de azi”. Da, pentru multi ciobanasi saltul de la Cro-Magnon la feudalism era probabil remarcabil, dar pentru mine mai putin, armata ramanand in continuare o adunatura de frustrati cu pretentii de institutie a carei singura calitate pe care i-o recunosc este priceperea de a face curat. Din pacate iti face curat si la mansarda, astfel incat poti veni cu sechele, cu frustrari sau cu vreun ochi scos din pricina unei glume de dormitor (asta in cazul fericit). In rest, sa auzim de bine, cat despre abilitatile mele de a face taras sau de a ma adapta si de a ma descurca in viata prefer speologia sau tehnicile de bushcrafting. Fara douazeci de instructori cu grad si doua randuri de haine de la stat, dar cu IQ de gaina. “Cine face armata e barbat”, spunea tata. “Cine n-o face, e barbat destept”, adaug eu de fiecare data. Asa sa-i ramana numele: cand oi vrea chipiu si concentrat de injosire la borcan o sa ma duc sa ma predau, ca tare drag mi-ar fi sa tarasc un cufar de lemn prin garile patriei, de nu pot sa-ti povestesc.

Refrenul nr. 9 De ce-mi aduci straini in casa?

Xenofobia era o meteahna la ordinea zilei pe vremea lui Ceasca, mai ales ca pe vremea aia casele se spargeau si profitand si de naivitatea copiilor care purtau de gat speraclul perfect: cheia de la intrare. Anii au trecut, dar in ochii alor mei inca sunt un copil de clasa a doua usor de fraierit de orice borfas care se da drept lucrator la telefoane, apa sau gaze si care poate intra peste mine in casa. Cat despre ceilalti copii sau prieteni care mi-au trecut pragul sau mai grav, i-au trecut pragul, toti sunt infractori pana la proba contrarie. “E plina lumea de tot felul de derbedei”, par a spune ochii tatalui meu de absolut fiecare data imi calc pe inima si vin cu un prieten nou sau pe care nu-l cunoaste inca. Si atunci se aplica refrenul nr. 1, care brusc se extinde si la semintia masculina, daca e cazul.

Refrenul nr. 10 Esti pregatit de cutremur? O sa vina, o sa vezi!

Cutremurul, acest inefabil Bau-Bau pentru varste inaintate, continua sa produca panica si victime la varsta senectutii, cu largul ajutor al mass-media. Oriunde merg, tatal meu stie nivelul seismic al zonei si este direct interesat de rezistenta imobilelor in care dorm, stau sau imi fac veacul E foarte fericit cand dorm afara, desi aici aplica referenul cu reumatismul, ba chiar ma indeamna, in functie de imbecilii platiti de Antene sau de Irealitatea sa iasa din Institultul de Seismologie sa mai manance putin maron pe post pentru un pumn de bistari, sa nu dorm pe acasa o vreme, pentru ca evident, blocul meu este cu grad mare de risc, nu ca al lui care e buncar proiectat pentru gradul 10 pe scara Richter. Asa ca ii ascult cu smerenie sfatul si plec cat pot de des pe acasa, uitand inadins insa sa precizez ca nu din frica de cutremur o fac, ci fix ca sa ii fac lui pe plac.

Refrenul nr. 11 Au zis la televizor ca se inchid gazele.

Televizorul asta, pardon, tembelizorul asta e un fel de vecin care le stie pe toate. Daca va vine sa credeti, televizorul ii spune tatii ca la mine pe strada nu mai sunt gaze. Sau apa. Sau mai stiu eu ce minune. Inutil sa va spun ca desi vad cum vine apa la robinet, ai mei stiu mai bine decat mine ca nu am apa. “Haide domnule, au zis la televizor”. Argumentul suprem al vazutului pe sticla se extinde la orice, de la modificarea dobanzii la ING Bank pana la sensurile giratorii de pe strada pe care locuiesc si care se incapataneaza sa nu fie cum au vazut ai mei. Dar nu mai stau sa-i contrazic, in fond… au vazut cu ochii lor, nu?

Refrenul nr. 12 Ne-ai uitat de tot.

Santajul emotional este la apogeu atunci cand imi aduc aminte si sun. “Sunt patru zile de cand nu ai mai sunat” sau mai rau “special nu te-am sunat sa vad cand o sa suni”. Am vaga senzatie ca undeva pe tocul usii, ai mei noteaza constiinciosi ultima zi in care le-am dat telefon. Iar cand vad mai mult de cinci apeluri pierdute de la ai mei, stiu ca s-a intamplat ceva grav, bunaoara ca au vazut la televizor refrenul nr. 11. Sau orice alta chestie mult mai importanta decat ce fac ei sau ce fac eu. Santajul emotional sincer ma scoat edin sarite. Nu sun mai des pentru ca te plangi, ba e posibil sa obtii contrariul. La refrenul asta se adauga “mai da si tu un telefon la ma-ta marea, ca intreaba zilnic de voi” sau “dar Mircea de ce nu mai suna, a patit ceva?”. Si evident Mircea are parte de acelasi tratament. Ca vorba aia, parintii nu fac diferenta intre copii :)

Refrenul nr. 13 Da-ne un telefon cand ajungi acasa.

O expresie valabila de la majorat incoace. Furiosi ca puii sunt prea departe de cuib, parintii nu au alt mecanism decat sa foloseasca bratul lung al inventiei numita telefonie mobila pentru a detecta orice miscare a odraslelor. Daca plec la Belgrad, la mare sau aiurea, cel mai important este sa dau telefon cand ajung, chiar si la 2 dimineata. Si pentru ca i-am obisnuit intr-un final sa nu se mai panicheze la fiecare plecare, se consoleaza citind pe Facebook unde ma preumblu, iar la telefoanele (prea rare in opinia lor) pe care le dau sa vad ce mai fac, mormaie nemultumiti “da, stim, am citit pe Facebook, am fost informati”. Macar atat. Sper sa se distreze copios si la citirea acestui articol, pe care, ghiciti ce, o sa il postez si pentru ei. Mama, tata, suntem bine! Asa ca nu va mai sun cand termin de scris. 😀

Refrenul nr. 14 Nu-mi da SMS ca nu stiu sa le citesc.

Se pare ca SMS-ul est eunealta diavolului. Toti parintii fug de ele ca dracul de tamaie, si nu doar cei car enu mai vad bine. “Butoanele sunt prea mici, nu nimeresc” este replica tipica. A naibii tastatura, aceeasi pe care o folosesc pentru a suna. “Dar ce, nu mai vrei sa-l auzi pe taica-tu? Te-ai plictisit de vocea mea? Asta sunt, cu asta defilezi, eu te-am facut si nu poti sa te folfilezi de la asta”. Chiar, nu pot sa ma fofilez. Dar pe Facebook poti sa citesti.

Refrenul nr. 15 Unde pleci pe vremea asta? Nu vezi ce-i afara?

Una din angoasele mele ancestrale: sa cutez sa-l sun pe tata cand da o bura de ploaie. Vijelia de la televizor se rasfrange si in imaginatia prapastioasa a alor mei, care vad numai coduri galbene, viituri, inundatii si ploi cu grindina, desi e august. Indiferent in ce anotimp il sun, imi face un rezumat al intemperiilor pe care le am de infruntat cand ies din casa. Si se maresc de la an la an, seismele cresc, furtunile la fel, patura de ozon e o slaba amintire iar viiturile par sa ia pe sus Bucurestiul cu blocuri cu tot. Si la primul pasaj inundat in Bucuresti, telefonul suna victorios sa anunte cataclismul: “evita pasajul Obor, am vazut zece masini cu alternatoarele inundate!”. Dap, parintii nostri sunt meteopati si depind de buletinul meteorologic ca un bolnav de dializa de unitatea mobila. Si am senzatia ca la anul va fi si mai rau. Sa va spun ca fix cand plecam eu in Sicilia, tatal meu a vazut o emisiune la televizor (refrenul nr 11, stiu, ma repet, dar e de dragul demonstratiei) in care un reputat seismolog (nu stiam ca exista seismologi in Romania, cu atat mai putin seismologi reputati, in plus, cine sunt eu sa contrazic ditai seismologul care vorbeste la televizor?) spunea ca anul asta pe Etna sunt de doua ori mai multe eruptii decat anul trecut. Ma intreb cate vor fi in 2014, de doua ori mai multe ca anul asta? Pentru ca, ce credeti? O sa merg iar pe Etna :)

Refrenul nr. 16 Ce-ai de gand sa faci in viata?

Un “clasic” al tuturor refrenelor, care evidentiaza neincrederea parintilor nostri in ambitia si pofta noastra de reusita in viata. Pentru ca reusita in viata este ceva extrem de subiectiv, neincrederea generala se transforma in serii lungi si plictisitoare de intrebari legate de munca. Oricum, pana acum cativa ani, ai mei nu intelegeau exact cum poti sa faci bani cu un calculator, in loc sa devii contabil si sa faci o gramada de bani? Sigur ca da, de asta mi-am rupt coatele in facultate, ca sa buchisesc bonurile de benzina ale altora si sa alerg cu declaratii sstivuite cub pachetul de cafea pentru vreo imbecila de la Directia Taxe si Impozite. Noroc ca, spre deosebire de ani mei, astia de la Directie nu ma citesc. Atat imi mai lipsea, trebuia sa ii mai menajez si pe ei aici pe blog.

Refrenul nr. 17 Uite la baiatul lui X-ulescu, s-a realizat.

Strans legat de refrenul de mai sus, refrenul de fata se refera la exemplele aflate la indemana: toti fostii mei colegi, de liceu sau generala, toti copiii vecinilor pe car eii stiu si pe care nu-i stiu, dar care pot fi repede enumerati in niste detalii de ajung sa cred ca taica-miu nu se mai ocupa cu altceva decat cu a culge exemple de succes din generatia mea. “Pai ala cum a reusit?” este standardul discutiei, neumbrit catusi de putin de indoielile mele. “Are un copil, e in State, castiga bine, are casa si masina”. Si slava Cerului, indoielile mele sunt la fel de numeroase ca exemplele tatii, care le culege cu migala intre doua vizite rare din piata, de pe scara, de la vreo intrunire sau de aiurea din oras. Mai mult, intreaga discutie pleaca pe carari astrale cand il intreb pe grijuliul parinte cum a decis ca baiatul lui X-ulescu este “realizat”: copil, casa si masina. Un trio formidabil care ma pune la colt: doar copacul plantat si balenele salvate lipsesc de pe lista oricarui X-ulescu “realizat”.

Refrenul nr. 18 Ti-a venit o scrisoare importanta. Trebuie sa vii sa o ridici personal.

Daca e cineva pe care vreau sa-l strang de gat, ala trebuie sa fie postasul de la noi de la bloc. Orice balarie venita de la Ministerul de Finante, orice scrisoare de la Fondul de Pensii, orice extras de cont sunt prilej de tanguiala telefonica pentru ai mei. “TREBUIE” sa ma prezint personal sa ridic recomandata. Si stiti regula: nimeni nu trimite bani prin recomandate. Prin recomandate vin doar amenzi, notificari si citari la tribunal. “Vrei sa infunzi puscaria?” exclama la telefon tata, suparat ca ignor cu gratie balariile venite prin posta. Daca e ceva important, ii caut eu, spun eu, spre disperarea parintilor care nu numai ca respecta cu sfintenie orice tampenie indrugata de vreun militian de pe scara, dar composteaza si doua bilete de autobuz ca poate primul nu s-a compostat bine. Cel putin mama asa face, si tare ma bucur ca la de-astea nu seman deloc cu ea, ajungeam in sapa de lemn in ritmul asta.

Refrenul nr. 19 De ce nu mai vii pe acasa?

“Ce cauti in Mehedinti?” “De ce mergi pana in Apuseni, nu mai bine veneai la Braila?” “Ce tot mergeti in Delta, toata ziua buna ziua?”. “Nu ai mai venit pe acasa de trei luni”. “Daca nu veniti de Craciun acasa nu mai vorebsc cu voi” (e valabil si de Paste, acelasi refren). Mai nou, ai mei au inceput sa ma momeasca cu chestii de mancare: “am un ciortan in frigider”, “maica-ta se gandea sa faca o baclava” sau si mai perfidul “se vad frumos muntii Macin in perioada asta”. Da stiu ca se vad, si mai stiu ca daca vin sigur merg si pe acolo, mancand din timpul de stat acasa. Si asta se intoarce impotriva voastra, ca doar stiti ca ma uita Dumnezeu pe colaurii dobrogeni aflati atat de aproape de casa parinteasca.

Refrenul nr. 20 Ai sa ajungi la varsta mea si ai sa-mi dai dreptate

Cu varianta deloc amuzanta: “sa vezi ce o sa ma distrez cand o sa faci fix ce faceam eu si o sa patesti la fel de la copiii tai” sau si mai prapastioasa “tare mi-e ca n-o sa mai apuc ziua aia in care copiii tai o sa rada de tine cum razi tu acum de mine”. Sincer ma bucur ca ai mei s-au pensionat si au niste batraneti linistite si au tot ce le trebuie. Da, stiu ca nepoti nu au, da rimi iese pe nas asta la fiecare telefon. Si sper sa nu ajung sa le dau dreptat ecu tot ce zic, asta ar insemna sa fiu ca ei si zau daca e bine sa fii ca ei in ziua de azi, as ajunge la balamuc cu stilul lor de a pune problema.

Si bonus, preferatul meu, cireasa de pe tort, incomparabilul, magistralul, chintesenta tuturor parintilor nostri, adica a celor ce se distrau in anii ’70 si au cam uitat ca si noi avem dreptul la distractie:

Refrenul nr 21. Mai baiete, in viata nu este asa cum crezi tu!

Un citat care poate sa tina prima pagina a Facebook-ului, sectiunea aforisme de postat pe “wall”, neaparat cu fonturi mari si scris alb pe negru. La asta efectiv nu am ce sa comentez. Mi-as dori ca la varsta lui, tatal meu sa poata sa vada macar o zi cu ochii mei si sa imi dea dreptate. Dar stiu ca nu se va intampla asta niciodata, pentru ca pur si simplu nu se poate. Nu poti castiga o cursa cu un cal de tractiune asa cum nu poti sari obstacole cu un ponei. Din pacate viata imi va da dreptate si va fi exact asa cum cred eu, numai ca va fi foarte dificil sa ii demonstrez tatalui meu acest lucru. Prapastia dintre tata si fiu e cu atat mai mare cu cat pregatirea, calificarile si experientele personale sunt mai diferite intre cei doi. Si e mai mare pacatul sa incerc sa il conving pe tatal meu ca intr-o pestera rece, intunecoasa si umeda nu e nici un pericol, ba mai mult, te poti distra sau poti face si bani din asta fara sa te prinda refrenul numarul 10 fix acolo (inutil sa va spun ca nu am cum sa-l conving ca intr-o pestera formata in calcare seismele nu se simt din motive de plasticitate a rocii), fix intocmai cum ii este lui sa ma convinga pe mine ca muiatul unei undite in apa vreme de zeci de ani in acelasi loc poate fi ceva interesant, ba chiar spectaculos. Asa ca zic si eu ca el, doar ca fac la randul meu ca mine si imi vad de viata mea.

De curiozitate, e cineva care a citit pana aici si nu a regasit refrenele astea deloc la parintii lui?

[later edit] Era sa uit: referenul 22: De ce nu mi-ai adus acasa borcanele? Eu in ce va mai dau mancare? (via Tvdece)

 

facebooktwitterpinterestlinkedinmail

Pe aceeaşi temă

121 Comments »

  1. abramburicu said,

    2 Noiembrie 2013 @ 1:18 am

    iar mananci fara paine????????????????????????????????????????????

  2. Laura said,

    2 Noiembrie 2013 @ 2:05 am

    Nu am avut rabdare sa citesc toate raspunsurile… dar ce aud eu foooarte des este ceva de genul: ‘ai grija ce faci pe acolo, nu stii peste ce vecini, portar, babe comuniste… extraterestii dai si o sa ai probleme’. Aici intra si categoria ‘ai grija cum te porti’ (mama inca are impresia ca la aproape 30 de ani o sa-mi pun poalele in cap la cea mai mica ocazie si o sa umblu, eventual, in chiloti pe strada… beata fiind). Replica favorita a lui tata ‘copila asta n-a mancat nimic toata ziua’ :)) Evident ca la serviciu eu ma indopasem cu ciucalati, meniuri la 10 lei, niste acidulos si eventual si niste pufuleti/chipsuri, dar eu ‘n-am mancat nimic’.

  3. Alma said,

    2 Noiembrie 2013 @ 8:50 am

    Cateva, putine, le-am identificat usor ca facand parte din arsenalul parintilor mei:). Marea majoritate, insa, apartineau bunicii. Acum ca nu mai e nu-mi mai amintesc daca ma iritau sau nu “refrenele” ei, stiu numai ca-mi lipseste peste masura de tare uneori. Cu refrenele ei cu tot:).
    Iar aia cu frigiderul… parca m-am auzit spunandu-i fiica-mii “inchide usa aia, ca-i frigider nu dulap” :)). Si jur ca nu are legatura cu factura la curent :)))

  4. mariana said,

    2 Noiembrie 2013 @ 12:17 pm

    Draga Doru,
    sunt o mama pe care tu o descri mai sus si sunt in totalitate de acord cu tine dar vreau sa-ti spun ca si noi la randul nostru am crescut cu aceleasi refrene, asta nu inseamna ca era obligatoriu sa le redam. In cazul meu, cand baiatul meu mai ajunge pe la noi si il intrebam ce face sau cum se simte sau altceva – raspunsul este BINE! Din dorinta de a scoate mai multe vorbe, mai multe vorbe inseamna timp mai mult stat cu noi, incepem sa debitam (recunosc) tot felul de intrebari care nu-si au locul lor si chiar si pe mine m-ar enerva. DORUL, draga DORU, cred ca ne face intrun fel insuportabili pentru voi asa cum cred ca simteam si eu pentru parintii mei cand veneau cu refrenele…Ar mai fi multe de spus dar deja devin plictisitoare, oricum eu va iubesc pe voi -acesti tineri care sunteti <obraznici –
    (Lipsit de respect, de rușine; nerușinat, impertinent, insolent, arogant, neascultător, neastâmpărat), nu mai imi vine aum in minte…deci va iubesc pentru ca voi stiti ce vreti, noi chiar daca stim ce vrem nu avem acea putere pe care o aveti voi si nici acel tupeu. O zi buna va doresc…si pentru am 52 ani si sunt mama, va zic…o sa aveti si voi copii…

  5. Felix said,

    3 Noiembrie 2013 @ 8:30 am

    Cu permisiunea ta, as mai adauga cateva:
    – dar unde mergeti voi, sa va intalniti, la ora asta?
    – de ce nu va intalniti si voi, ca toti oamenii, in timpul zilei?
    – la ce ora vii?
    Evident, toate cele trei le primesti in cascada, cand apuci de le faci o vizita si vrei sa iesi seara la o bere cu prietenii.
    – ai grija de tine, mai mananca si tu ceva!
    – un salariu e ceva stabil, nu dai vrabia din mana pe cioara de pe gard (toti cei care au renuntat la patron pentru a lucra pe cont propriu au auzit asta)

  6. Moldovan Iulia said,

    3 Noiembrie 2013 @ 7:44 pm

    La parintii mei nu le-am regasit. Insa la bunica cu siguranta pe foarte multe dintre ele! In special refrenul numarul 12!

  7. Care au fost cele mai viralizate articole pe bloguri si site-uri de stiri? | refresh.ro said,

    4 Noiembrie 2013 @ 10:34 am

    […] Refrene pe care le-ai auzit deja de la parintii tai – dorupanaitescu.ro521 shares 471 comments 1841 likes 28 tw. trackbacks 93793 tw. followers […]

  8. Codrin said,

    5 Noiembrie 2013 @ 11:56 am

    M-am regasit, sau mai bine zis “i-am” regasit pe ai mei in mai bine de 80% din refrenele pe care le-ai exemplificat. O lectura placuta, mi-am adus aminte de multe chestii din trecut si am ramas cu un zambet tamp, pe fata. :)

  9. turbo said,

    6 Noiembrie 2013 @ 2:00 pm

    majoritatea refrenelor le aud si eu, parca parintii ar fi toti setati la fel :)

  10. Emil said,

    6 Noiembrie 2013 @ 4:38 pm

    Eu am virsta in care m-ai incadrat , dar nu ma regasesc in nici unul ditre cliseele pe care le enumeri . Nu zic ca nu exista …dar nu sunt general valabile . Poate tin de casta, de orientare politica :).
    Poate acestea se aplica mai mult poporului roman in totalitate .
    Mie mi se pare discursul tau , discursul unuia pentru care oricine e vinovat de ratarea lui in-afara de propria persoana, parintii mai ales.
    Sigur daca ai fi fost fiul meu te-ai fi pierdut pe drum.

  11. Doru Panaitescu said,

    6 Noiembrie 2013 @ 5:07 pm

    Asa este. Esti mai fericit acum? Ti s-a parut ca e propusa spre publicare Legea refrenelor? Pamfletul de mai sus ascunde ceva mult mai distins si mai fin, din pacate greu de procesat pentru cei cu ochelari de cal. Stai linistit, daca nu ma pierdeai tu pe drum te pierdeam eu de parinte. Nu am scris acest articol nici sa amuz prieteni de varsta mea, nici sa manii oameni de varsta ta. Daca insa nu ai desprins esentialul articolului – si vad asta dupa replica ta, iti recomand cu incredere ziarul Libertatea, de pe la mijloc spre oricare din coperti. Lectura usoara in continuare, fara multe batai in teava de la neuroni pe sinapse. Succes!

  12. ovidiu said,

    6 Noiembrie 2013 @ 9:34 pm

    Ma gasesc in marrea majoritate a expresiilor, dar mai am una care pe mine ma scoarea din minti ”mama pot sa merg si io la discoteca in seara asta? raspunsul mamei era: du-teeee, da ce sa faci tu la discoteca?

  13. Capitalism pe pâin… pişcot | Pentru perfectionisti said,

    7 Noiembrie 2013 @ 2:07 pm

    […] Cum spunea alt prieten d-al meu: până în 1989 se spunea că “numai armata te face om, e instituţia care te învaţă să te legi la şireturi”. Dar asta se întâmpla numai dacă recrutul în cauză era cioban din Munţii Făgăraşului, care vedea prima dată şireturi, furculiţă şi chiuvetă când ajungea la unitate. Pentru el era un salt la fel de important ca şi cum ar fi ajuns pe Marte. […]

  14. Marinela Datcu said,

    10 Noiembrie 2013 @ 10:04 pm

    Draga Doru, nu stiam ca esti asa talentat in ale scrisului! Este un pamflet reusit si m-am amuzat pe masura. Istoria se repeta si painea se mananca pe rand.
    Te invit sa o mananci si tu si ai sa vezi cat de gustoasa este.
    Mihai este tatic si universul sau a capatat deja alte dimensiuni.

  15. Kathy Bates said,

    11 Noiembrie 2013 @ 1:35 pm

    @Emil: nu-i aşa? Nişte rataţi, toţi de pe aici, ne umblă şobolanul prin burtă de foame, nu avem nici serviciu, nici calculator, nici carte, numai analfabeţi şi cocalari 😀

  16. Cristiana said,

    12 Noiembrie 2013 @ 1:39 am

    La refrenul nr. 14 eu aș completa cu “dar ce bine ca exista SMS-urile predefinite pentru ca stim sigur ca tu le citesti!”. De cand au descoperit SMS-urile predefinite, parintii imi trimit mereu unul dintre cele doua mesaje: “Suna-ma, este urgent!” sau “Suna-ma, dar nu este important”.
    Mie mi se par simpatici foc si inca ma gandesc sa le introduc in telefon niste bancuri la mesajele predefinite, sa fie comedie pe sms pana la capat 😀

  17. Ramona said,

    12 Noiembrie 2013 @ 9:38 am

    Mai adaug si eu una: “dar carte de munca ai? sa mearga vechimea!”

  18. MonicaS said,

    21 Noiembrie 2013 @ 3:16 am

    Excelent articol, Doru! Felicitari!

    Eu as adauga si “pe vremea mea, [insert anything], nu ca acum…”
    😀

  19. Pelesh said,

    22 Noiembrie 2013 @ 9:52 pm

    Eu către fiica-mea (cea mare, 24 de ani):
    – Ai grija cum conduci înapoi la București ca duminica seara e aglomerat si sunt tot felul de nebuni pe autostrada!

  20. Vali said,

    11 Iunie 2014 @ 8:12 am

    …cand o sa ai si tu copilul tau sa vedem atunci daca “refrenele” astea o sa-ti mai para atat de hazlii…
    Un lucru e sigur, cand odrasla va face ceva bun, va fi gratie “genelor” tale, cand va face gresit, va fi din cauza maica-sii.

  21. Doru Panaitescu said,

    13 Iunie 2014 @ 10:12 am

    #miseparecorect!

RSS feed for comments on this post · TrackBack URI

Leave a Comment