Șopârlele României

August e toiul verii și mai toți suntem plecați într-o binemeritată vacanță. Fiind cald aproape în fiecare zi (30 de grade și chiar peste), la tot pasul este posibil să vedeți ițindu-se de după o piatră (sau o tufă un cap curios), care dispare repede. Pentru că sunt sătul să aud în jurul meu „era o șopârlă comună, dintr-aia cenușie, de care prindeam cand eram mici”, m-am hotârât să vă rup pe genunchi acest mit: nu există în fauna României această specie – șopârla cenușie e o exprimare de om neinformat! Toate șopârlele văzute în fugă pot părea mai mult sau mai puțin cenușii, mai cu seamă că își schimă culoarea în funcție de sezon și nu numai, așa că am alcătuit mai jos un top al șopârlelor patriei – în ordinea probabilității de a le vedea. Acestea sunt cele zece șopârle din fauna României.


[Portret de șopârlă de câmp – Lacerta agilis, avand o căutătură extrem de asemănătoare cu T. Rex; sopârlele sunt poate cei mai demni urmași ai dinozaurilor europeni – că pe alte meleaguri varanul de Komodo ia toți laurii la acest capitol]

Înainte de a începe să le enumerăm, se cuvine să fac câteva precizări importante. Primul lucru pe care trebuie să îl știți despre șopârle este că sunt printre cele mai curioase, mai jucăușe și mai comice ființe. Poate de aceea sunt preferatele mele în rândul reptilelor și amfibienilor după care tot colind în ultimii ani. În al doilea rând, trebuie să știți că aceste șopârle sunt mai vulnerabile decât am putea crede. În afară de faptul că sunt masă proteică pentru numeroase alte specii de prădători care le consumă cu mare plăcere (de la șerpi, arici, vulpi, păsări de pradă și nu numai), habitalele unora din specii sunt amenințate prin fragmentare, antropizare, agricultură etc. Un ultim aspect: niciuna din aceste specii nu este veninoasă. Unele din exemplare pot mușca să se apere, dar mușcătura nu este dureroasă și nici periculoasă pentru om. Iată așadar cele zece specii de șopârle din România, în ordinea abundenței și arealului fiecărei specii:

1. Gușterul (Lacerta viridis)

Gusterul este o specie de talie mare, cea mai răspândită șopârlă din Romania, probabilitatea să o vedeți aproape oriunde fiind destul de mare (inclusiv în București!), de la nivelul mării până în zonele montane. Ocazional se urcă și în copaci sau arbuști, în special juvenilii, în scop defensiv.

Masculii pot avea gatul albastru, dar nu e o regulă, aceasta culoare intalnindu-se si la femele în anumite populații.

Poate fi intalnit la aproape orice altitudine, de la nivelul marii pana in zonele montane, variabilitatea coloristica fiind destul de mare. Specie extrem de rapidă, dar teritorială.

2. Șopârla de câmp (Lacerta agilis)

Este o șopârlă de talie mare, cu capul mai scurt decat al gușterului. Poate fi găsită pe întreg teritoriul României, la aproape orice altitudine (pana la 1600m, excepțional și mai mult), ea fiind semnalată chiar și in Bucuresti (amatorilor de curiozități zoologice le pot furniza în privat locurile din București unde poate fi găsită).

În unele zone ale țării acestea pot avea aspect „pătat”, maculat, coloritul făcând din această specie un subiect fotografic deosebit.

Soparlele de talie mare si medie (cum e si cazul celor de camp) pot fi parazitate de capuse. Le puteti vedea usor daca aveti rabdare ca soparlele sa iasa la soare pe buturga sau piatra preferată.

3. Șopârla de ziduri (Podarcis muralis)

O altă specie abundentă, atât în arcul carpatic, cât și în Dobrogea și alte zone mai joase, ea putând fi întâlnită chiar și în Bucuresti (amatorilor de curiozități zoologice le pot furniza în privat locurile din Capitală unde poate fi găsită). Specie extrem de rapidă și curioasă, un bun vânător de insecte și alte nevertebrate.

Si la aceste șopârle variația coloristică poate fi destul de mare, spatele putând avea nuante de roșcat, verzui, pana la cenușiul de care râdeam în primul paragraf al acestui articol. Gușa poate și ea să varieze de la alb imaculat (preponderent în sudul tarii) la roșu aprins (la unele populații transilvănene).

Buni cățărători, adulții pot fi intâlniți în populatii abundente inclusiv in zone locuite, pe ziduri, de unde si numele speciei.

4. Năpârca (Anguis colchica)

Singura șopârlă apodă (fără picioare) din fauna actuală a României. Datorită asemănării cu serpii, este cea mai napastuită specie de șopârlă, fiind adesea omorâtă în contul șerpilor.

Juvenilii pot avea un aspect lucios, catifelat. Exemplarele bătrâne câștigă în grosime. Aceasta șopârlă nu mușca decât foarte rar, fiind complet inofensivă.

Năpârcile pot fi găsite la altitudini medii si mari, ele depinzand de pădure, dar pot fi întâlnite și în afara arcului carpatic, în silvostepa din sudul țării sau în pădurile de foioase din Dobrogea.

5. Șopârla de munte (Zootoca vivipara)

Șopârla de munte poate fi întâlnită în tot arcul carpatic (fiind singura specie de șopârlă care lipsește din Dobrogea).

O specie extrem de rezistentă la temperaturi scăzute, se poate sori pe zăpadă sau la temperaturi joase, câteva grade peste zero. Poate fi întâlnită și la altitudini de peste 2000 de metri.

Abdomenul acestei specii este portocaliu, un indiciu bun de determinare rapidă a speciei. Șopârlele de munte sunt vivipare: ele nasc pui vii (ouăle eclozează în abdomen).

Șopârlele de munte sunt de asemenea teritoriale, având reputația de a fi ușor de revăzut sorindu-se pe același buștean preferat.

6. Șopârla de iarbă (Podarcis tauricus)

O specie întâlnită în sudul tarii, din Podișul Mehedinți până în Dobrogea, dar si in nordvestul României, în Crișana.

Varietatea coloristica e mare, unele exemplare fiind usor de confundat cu soparlele de ziduri si chiar cu gusterii juvenili.

Abdomenul acestei specii este portocaliu, un indiciu bun de determinare rapida a speciei.

7. Șopârlița de frunzar (Ablepharus kitaibelii)

Cea mai mica specie de soparla de la noi, aceasta este un scincid, singurul reprezentant al genului in Romania și in același timp specie periclitată. Are picioarele foarte scurte, fiind adesea confundata cu naparca sau chiar cu puii de serpi.

Un alt motiv de confuzie este tegumentul lucios, catifelat, asemanator cu al naparcilor.

Preferă zonele împădurite de foioase, fiind dependentă de stejerisurile din sudul țării (inclusiv Dobrogea).

Este o sopârlă dificil de reperat în habitat datorită dimensiunilor reduse, mai ales că își trăiește viața in stratul de frunze căzute în pădure, ea putând fi întalnită și în pădurile din jurul Capitalei și chiar pe raza municipiului (amatorilor de curiozități zoologice le pot furniza în privat locurile din București unde poate fi găsită).

8. Șopârla de pădure (Darevskia practicola)

Aceasta specie este usor de confundat cu soparla de ziduri, dar habitatul este destul de diferit. Prefera lizierele zonelor impadurite joase, umede, numele in engleza fiind meadow lizard.

Șoparla de padure este semnalata doar in sudul tarii (inclusiv in Dobrogea), fiind dificil de reperat in comparatie cu alte soparle. Este o specie periclitata.

9. Gușterul vărgat (Lacerta trilineata)

Inrudit cu gusterul, aceasta specie de talie mare este o specie raspandita la sud de Dunare, la noi în țară fiind semnalată doar în zona Dobrogei.

Aceasta este cea mai mare specie de șopârla din România, masculii atingând în mod exceptional și 50 de centimetri (cu coada cu tot). Juvenilii prezintă 3 sau 5 dungi pe corp, caracteristice. Dungile se păstrează la unele exemplare adulte, fără să fie o regulă însă.

Specia este usor de confundat cu gusterii. Preferă zonele de lizieră sau tufișurile dese. Ocazional se urcă și în copaci sau arbuști, în special juvenilii, în scop defensiv.

10. Șopârla de nisip (Eremias arguta)

O șopârlă extrem de rapidă – denumirea în engleză fiind steppe runner. Este întâlnită doar pe câteva plaje de pe litoralul Mării Negre, fiind una din cele mai percilitate specii de la noi.

In caz de pericol, se poate ascunde in nisip. Arma sa preferata de aparare este insa fuga, aceasta fiind cea mai rapida soparla din fauna tarii noastre.

Este singurul reprezentant al genului Eremias, aceasta specie fiind un relict asiatic, intalnita doa rin Crimeea (a disparut din Bulgaria si Republica Moldova).

În încheiere, vă reamintesc ca toate aceste specii sunt protejate de lege, capturarea si detinerea lor in casa ca animal de companie fiind interzisa. In schimb, lasand iarba netunsa in gradina, puteti avea privilegiul de a avea vecini aceste minunate, curioase, caraghioase și rapide fiinte.

Bonus: vă las cu o ultima fotografie cu specia mea preferată de șopârle, sheltopusikul sau ophisaurul (Pseudopus apodus). Aceasta șopârlă fără picioare este o năpârca de talie mare (cea mai mare șopârlă din Europa, depasind 1,4 metri!) si care a fost in fauna Romaniei pe vremea cand Cadrilaterul ne apartinea, asa ca merita amintită aici cu titlu de curiozitate. De o blândețe probervială, Pseudopus este un mic mostruleț ce populează centrul si sudul peninsulei Balcanice.

Facebooktwitterpinterestlinkedinmail

Pe aceeaşi temă

Un comentariu »

  1. Bogdan said,

    4 august 2017 @ 4:03 pm

    Foarte frumos scris articol. Am reusit sa le gasesc aproape pe toate in expeditiile mele!

RSS feed for comments on this post · TrackBack URI

Lasă un comentariu