Daca o sa faceti o incursiune prin blogurile de turism autentice veti observa ca in noiembrie gasiti o sumedenie de povesti din vacanta de vara. Asa e si la mine, s-au adunat zeci de povesti care trebuie scrise pentru posteritate, asa ca incep in ordine aleatoare (ca am din urma de povestit despre taberele de #biodiversitate, #taradornelor, expeditia #calatorestecumine etc). Azi, ca tot e weekend si a stat aproape tot vinul din fiert, povestesc despre prima mea vizita de „lucru” in Republica Moldova.

[sticle de vin odihnindu-se de cativa zeci de ani in crama Cricova, un ansamblu de tuneluri indesate de butoaie de vin ce se intinde pe niste zeci de kilometri]

Curioasa treaba, de cate ori pronunt Republica Moldova tot am impresia ca vorbesc despre o coasta rupta din patria mama. O fi asa, n-o fi asa, Stean cel Mare sa ne zica, direct de pe statuie. pana una alta, eu am simtit agonie si extaz, am trecut de la stari de furie incredibile (la Vama, desigur) pana la apartenenta la modul serios la un neam de regi. Si pentru ca Modova e o tara a contrastelor, sa o luam cu inceputul.

[Aveam sa constatam ca in Republica izul arhaic si puternic contrastant e la el acasa: in imagine, un camion propulsat de un motor cu.. gaz metan – puteti vedea buteliile ce garnisesc aceasta bomba ambulanta]

Am plecat vineri seara din Bucuresti, cu speranta ca cei peste 400 de kilometri pana la Chisinau vor fi rapid parcursi cu o masina buna. Masina o fi fost buna, dar lipsa unei procuri in original ne-a facut sa pierdem cateva ore. Am biruit sistemul cu niste legitimatii scoase la timp si cu niscaiva dat din gene si iata-ne intrat in Moldova. la 2 dimineata. Drumul pana in Chisinau a fost prin Gagauzia, lucru pe care aveam sa-l aflam abia a doua zi dimineata. Nu, nu ne-au deranjat minele, cuiburile de mitraliera sau trupele speciale ori militiile separatiste. Doar doua pisici salbatice care m-au facut sa ma indrept cu speranta spre patria serpilor estici (ma rog, asa credeam eu, uitandu-ma pe prognoza meteo). Dar timp de serpi nu prea am avut…

[undeva, sub pamant, la zeci de kilometri de intrare, un set de vinuturi ne astepta sa le sorbim cu nesat. Si zau, am incercat sa NU facem asta tot weekendul cu pricina. Nu ne-a iesit…]

Am ajuns in Chisinau pe la 4 dimineata. Nu aveam cum sa ii deranjam pe ceilalti bloggeri veniti si ei la festivalurile vinului (da, ati citit bine, nu e invers, cum ar fi normal – festivalul vinurilor, ci pe dos – fiecare podgorie si-a tras propriul eveniment – unii la cramele proprii, unii in Butuceni, unii in Chisinau – prilej pentru noi sa ne fataim de la un „festival” la altul – si ah ce bine ne-a priit :D). Asa ca am tras repede la un hotel destul de comunist judecand dupa usa de tip buncar de la intrare. Dar de dimineata am facut ochi si am sters-o direct la crame. Am inceput cu cramele Mimi.

[una din multele frumuseti ale patriei vecine. Svetlana se pricepe la stors strugurii direct in teasc. Si cine suntem noi sa ii contrazicem priceperea?]

Din acest moment las fotografiile sa vorbeasca de la sine. Cert este ca, mergand in Republica Moldova, veti asista la un melanj atemporal de bine si rau, de traditie si nitel kitsch, de autoritati obtuze si oameni de toata isprava, de natura nealterata si viticultura la modul serios, de mancare buna si vin pe masura, de peisaje faine si crame minunate.

[pare o simpla poza de vacanta. In spatele butoaielor insa se poate distinge uriasa crama ridicata si in curs de amenajare de la domeniile Mimi]

Mircea amestecandu-se cu localnicii. Bine ca in poze nu se aude accentul… 🙂

Eu mai degraba as fi fotografiat niste prepelite de la mica distanta… Sa ne desparta doar o lungime de furculita…

Svetlana nu era singura in realizarea mustului dulce. Avea susori de suferinta…

Teascul era la dispozitia publicului. Cine muncea putea apoi sa bea.

Partea buna e ca toti invarteau la manivela mai mult decat era cazul, probabil inspirati de statuile blonde care misunau in zona acestui teasc. Si unde sunt fete frumoase, altfel curge vinul.

Si vinul nu curge fara o mancarica. Iata un guit pus la punct. Sau la sabie. Cert era ca si noi eram pusi. Pe mancat.

Kitschul era si el prezent. Din aceasta masina spelndida (la un zoom puteti vedea blanitele de vulpe de pe canapeaua din spate a decapotabilei) a coborat un Gica Petrecu local (varsta si parul vopsit erau identice). Canta mai prost si avea miscari de Demiurg. Probabil era adulat acolo, noi am vazut doa rridicolul situatiei si ne-am pus si mai tare pe tulburel…

De la Mimi am plecat spre Butuceni. Ascultati-ma pe mine, la anul vin si va scot sarpele rau din peretii astia de creta si tuf calcaros.

Butuceni este un taram de basm. Impietrit in timp si dotat cu tot felul de antichitati puse langa modernism, intr-un melanj placut. Oare cate dalti o fi rupt mesterul asta in aceasta capodopera?

Taxiul este decapotabil, puternic, torcand frumos ca un V12, cu un usor iz local… de lucerna.

Aceasta pensiune are o curte ce pare rupta din Miorita.

Piscina interioara insa pare rupta din Dubai.

Subsemnatul rezolvand o ghicitoare locala in fata magazinului din localitate. Chisinau. Strong pils.

In magazin, am primit restul dupa abac, dar m-am facut cu doua zgusanka. Cine nu stie ce e nu a fost niciodata in pestera cu speologii moldoveni.

Din acest moment filmul meu s-a incalcit putin pe rola. Parca eram la Butuceni, cantand la chitara cu o spanioloaica pe genunchi… apoi, din intuneric s-a itit un nume…

[Aici, la Ili Pili, am mancat cea mai buna ciorba de carnati si cele mai bune urechi in aspic rosu. De fapt, nu mai mancasem niciodata asa ceva, de aia mi s-au parut cele mai bune de pana atunci. Sa aiba vreo importanta ca era deja 4 dimineata si ca la toaleta deasupra pisoarului era o perna de piele und eputeai sa iti odihnesti… cefaleea? :D]

A doua zi am luat calea cramelor, din nou. De data asta am vizitat regina cramelor moldovenesti, Cricova.

Tulburelul asta are un efect nefast asupra unora. De pilda, pe Alin Popescu l-a facut sa fie si mai creativ in fotografiile sale…

Nu are sens sa va spun, dar in salile astea se faceau degustari pentru presedinti…

Pare ca e lumina afara, dar sala asta este la 65 de metri sub pamant…

iar aici a facut degustare presedintele Panaitescu. Ma rog, dinastia, ca era si Mircea prezent. 😀

Un detaliu de tavan ca sa intelegeti cati bani s-au bagat aici.

Iata si delegatia romanesca, usor cherchelita pentru sedinta…

Aici v-am prezentat doar o mica parte din experienta noastra de la Chisinau si imprejurimi, cu promisiunea ca revn cu un episod detaliat. Inchei aici sedinta foto a Republicii, cu o fotografie document care sper sa va starneasca si rasul, dar si curiozitatea pentru vecina noastra de granita, limba si vinuri bune. Nenea asta venise cu un palet de struguri la crama Mimi. Paletul, ca si motocicleta, erau functionale.

Acest periplu n-ar fi fost atat de spumos fara sprijinul Svetlanei si a colegilor din industria vinului care ne-au facilitat accesul si degustarea de vinuri de la crama Cricova, de la Butuceni si toata distractia aferenta (cu lacune mari pe la unii din noi – c-asa-i in tenis).

Articol scris după experiența Descoperă Moldova – Drumul Vinului 2015, organizat de către Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV), în parteneriat cu ANTRIM, SIXT Rent a Car Moldova, susținut de Hotel Olsi, Chateau Vartely, Purcari, Cricova, Asconi Winery, Mimi, Gitana Winery, Perna Mea, Agro pensiunea Butuceni.