Urasc (sau mai pe larg despre etica in afaceri)
Chestia asta cu etica se intampla in orice fel de afacere, dar lipsa ei se resimte si in industria digitala, si in industriile de training / teambuilding in care mai activez. In ultima vreme (poate si pe fondul crizei), unii jucatori si-au pierdut si bruma de bun simt in afaceri pe care credeam eu ca o mai aveau la purtator.
Urasc sa vad oameni care isi vorbesc de rau concurenta, uitand ca de fapt dau in industrie.
Cand spui ca bannerele sunt proaste, de fapt si cele din mediaplanul tau sunt la fel. Cand spui ca research-urile sunt facute aiurea, inseamna ca de fapt vrei sa ne intoarcem in timp, sa ne stergem cu toate research-urile undeva. Cand spui ca publisherul X fura, clientul va gandi ca si tu poti sa faci la fel.
Urasc sa vad oameni care denigreaza o initiativa a industriei doar pentru ca nu a pornit de la ei.
E usor sa critici, e greu sa pui mana sa faci tu, e si mai greu sa iti rupi din timpul tau pretios pentru a pune umarul la un efort ce iti va inzeci rasplata in timp. Putini gandesc pe termen lung, se uita la profitul de luna viitoare si la leasingurile care trebuie platite la scadenta.
Urasc sa vad oameni care copiaza cu nerusinare ce vad la concurenti apoi se bat cu pumnul in piept ca au facut primii acel lucru.
Urasc sa vad oameni a caror conduita de business este: “da-mi mie cati bani ai ca vad eu ce fac cu ei”.
Epoca agentiilor full-service care isi bateau joc de bugetele clientilor incepe sa apuna. Pe termen lung, cei care vor mai gandi asa vor disparea de pe esichier.
Urasc sa vad oameni care te grabesc foarte tare si sar peste rand cand au nevoie de ceva de la tine, apoi “uita” sa plateasca cu lunile sau cu anii pentru servicii de care au beneficiat.
Toti clientii mei sunt importanti. Totusi, aceasta importanta se pondereaza cu seriozitatea (termene de plata) si nu in ultimul rand cu valoarea facturii lunare. Unii clienti mici sau care vor chiar servicii pro-bono uita asta cu mare repeziciune cand au nevoie de ceva de la consultantul lor.
Urasc sa vad oameni care te suna numai cand au nevoie de tine.
Sau care te suna numai sa te intrebe daca te afecteaza ceva in mod negativ. Sau care te suna sa iti dea cu tifla cand ceva nu-ti iese sau iti poate iesi rau, fara sa vrea sa ajute neaparat. Pentru acestia am o sonerie separata in telefon, si sunt pusi in grupul care trebuie.
Urasc sa vad oameni care cer oferta in sapte variante si apoi nu iti trimit macar un email/SMS in care sa iti zica “fraiere, am cumparat din alta parte” si nu-ti mai raspund la telefon.
E o chestiune de bun simt sa refuzi o oferta proasta, scumpa, incompleta sau careia inca nu i-a venit vremea. A doua oara o sa iti vina mai greu cotatia, a treia oara mai mult ca sigur deloc. Lucru care nu va trebui sa te mire. Semeni vant, culegi furtuna.
Urasc sa vad oameni cu care bati in cuie ceva si se sucesc asupra pretului in momentul in care vii si ceri concret cel lucru.
Un contract e un contract. Chiar si verbal. Si in afaceri e vorba de obraz si de incredere. Daca un partener de afaceri e serios, nu e nevoie de niciun contract. Daca un partener de afaceri e neserios, va gasi o cale sa-ti dea teapa cu toate contractele din lume. Eu prefer sa miros acesti neseriosi si sa nu le ofer serviciile mele. Decat sa alerg in instanta dupa 5000 de ron, prefer sa ii dau discount unui client serios – in felul asta imi voi pierde foarte putin timp (si nervi), pastrand aceste resurse pentru alti clienti, care le merita mai mult decat teparii. Si prefer sa dau eu acest discount de la inceput (sau sa ofer servicii extra in aceeasi valoare a contractului), decat sa vad suceala dupa ce clientul se vede cu sacii in caruta. Data viitoare nu va mai fi aceeasi deschidere din partea mea in ceea ce priveste ajutorul dat si serviciile extra (care exced contractul).
De-asta o sa vedeti la mine pe blog multe fotografii de natura (printre care presar si chestiuni de business care imi plac): pentru ca necuvantatoarele nu se prostitueaza pentru bani.
[PS Am uitat vreo categorie de oameni pe care fara sa vrei ii urasti?]

catalin said,
June 6, 2010 @ 8:59 pm
mai e categoria celor(parteneri, colaboratori) care, cand aud ca ai nevoie de ceva, se ofera singuri sa te ajute iar apoi nu mai auzi de ei cu lunile.
partea nasoala e ca nu poti sa fii insistent si sa-i presezi, ca doar nu e obligatia lor sa te ajute, da’ nici nu stii daca doar intarzie sau au uitat de tine cu totu’
Mircea Popescu said,
June 8, 2010 @ 6:45 pm
Teoria asta cu “nu criticati ca se sperie clientu’” imi suna cam a bordel.
Faptul este ca publisherii chiar fura, ca reach-urile chiar sunt facute aiurea si asa mai departe. Ca recunoaste X sau Y chestia asta, sau ca se aduna A, B, C si D si nu recunosc impreuna nu se schimba mare lucru. Publisherii tot fura, reach-urile tot sunt facute aiurea si asa mai departe. In ambele modele se va pierde clientul, pentru ca mentinerea lui nu se rezolva la nivelul asta superficial.
Pe scurt, ce vrei tu e sa repari gauri in asfalt prin vopsire.
r: nu e nici o teorie, erau doar niste consideratii bazate pe comportamentul clientilor, atat. nu vreau sa repar nimic. vreau doar sa evidentiez niste comportamente deraiate.