De niște ani, petrec iarna prin zona bazinului Mării Mediterane, dintr-o sumă de motive. Azi vă prezint câteva reușite ornitologice din lista mea personală de „ținte” – specii interesante, mai greu sau imposibil de văzut pe la noi. E si un moment bun să trag o linie importantă – dacă acum 6 ani, când împlineam o vârstă fără colțuri, plecam într-un tur personal (și de durată). Era un tur de răfuială cu vertebratele Europei și aveam, atunci, un portofoliu modest comparativ cu azi – 275 pasari, 70 herpetofauna si 40 mamifere (deci sub 400 în total). Acum sunt la aproape 750 (415+205+105), dintr-un total teoretic de aproximativ 1500 (950+225+350), ceea ce face ca dezideratul de 1001 specii europene* să fie mult mai plauzibil decât era în 2016. (* – Europa extinsă – adică Western Palearctic – pentru pasionați)

[Nu e prima oară când fotografiez dropii, dar de data asta am fost foarte fericit să le găsesc într-o zonă cu ferme, lângă asfalt, în apropiere de Madrid – februarie 2023]

Până ajung la mult visata sumă de 1001, vă prezint câteva păsări mai interesante fotografiate în ultima perioadă (în ultimii trei ani majoritatea covârșitoare a expedițiilor reflectă afinitatea mea pentru bazinul Mediteranei – Israel, Maroc, Spania, Portugalia, Italia, Grecia etc – cu două excepții notabile – Tenerife plus coasta de est a Marii Britanii).

O specie intrată recent în portofoliul propriu, silvia de zăvoi (Sylvia borin). Nu e cea mai bună fotografie, dar promit să revin, stiu valea montană unde își face veacul în perioada de cuibărit.

O altă specie fotografiată bine (radically improved encounter) după gioarsa din Thassos de acum ani de zile – mierla de piatră (Monticola saxatilis). Și ea, fotografiată pe lapoviță la altitudine, în Pirinei.

Buha (Bubo bubo), cea mai mare răpitoare nocturnă a Europei, aflată la repaos într-o carieră de piatră încă activă. De la distanță, momentan, dar m-am bucurat să o văd și așa, impasibilă în perete, așteptând seara să plece la vânătoare.

Și cu silvia de tufiș (Sylvia undata) aveam poze mai bune de anul trecut, dar cele din acest finald e iarnă sunt mai pe placul meu. Un exemplar tolerant și foarte energic, surprins în zona aridă din nordul Catalunyei, la sud de Pirinei.

Nu e noutate pentru mine, m-am răfuit în destule cadre cu ei iernile trecute, dar e prima dată când îi văd regurgitând… măsline. Foamea e mare iarna la nehaliții ăștia de pescăruși cu cap negru (Larus melanocephalus).

O altă prezență tipică la Mediterana, silvia mediteraneeană (Sylvia melanocephala). Dacă în Sicilia am fotografiat bine masculii, aici femela a stat frumos, undeva într-o mică deltă de lângă Barcelona (deltă pe bune, nu glumele de pe la noi cu Delta Dâmboviței) – Delta de LLobregat, chiar lângă aeroport.

Închid această mică serie cu o fotografie multicoloră, cu o specie ce se reproduce în sălbăticie deja în Spania – privighetoarea japoneză (Leiotrhix lutea), un bulgăre de culoare care trimite la plimbare (cromatic vorbind) prigoriile, dumbrăvencele și pupezele la un loc.