Ma uit in oglinda retrovizoare: in spate Mona motaie, cuibarita pe un rucsac mai mare decat ea, in vreme ce eu ma entuziasmez din kilometru in kilometru. Abia am iesit din sectorul de chei, iar pasarile nu au intarziat sa apara, alergand si jucandu-se de-a lungul drumului ce duce la asfalt si civilizatie, in vreme ce gusterii ne privesc taios de pe marginea drumului.

Drumul este suficient de pitoresc, iar plantele submediteraneene au inflorit cu miile, asigurand un specatcol cromatic irezistibil dslr-ului ce atarna de tetiera.

Ca la orice racan aflat pentru prima data la mine in ornitomobilul imprumutat de la Porsche Inter Auto, ii adresez cateva intrebari de calibrare:

– Mona, iti plac pasarile?

– Nu cine stie ce…

– Crezi ca o sa vezi vreo pasare faina azi?

– Nu stiu, pe aici? Nu cred, poate daca imi arati tu. Si se cuibari la loc langa rucsacul mai mare decat ea.

Cand scosesem plicul cu fotografii de la ultima expozitie de „Urmeaza-ti Pasiunea” (nu le-am aruncat, chiar daca au lasat toti berbecii amprente pe ele), Mona nu era in tabara de corturi. Asa ca nu prea stia ca pe drumul de intoarcere din Cheile Nerei aveam sa ma opresc ori de cate ori aveam o ocazie de a zari si admira sau chiar fotografia o pasaroaie frumoasa.

Desi fotografiasem in chei o vipera destul de frumusica, (vezi foto) setea mea de pozat nu era inca stinsa. Aveam sa imi primesc o portie zdravana de adrenalina ornitologica in mai putin de o ora dupa iesirea din Sasca Montana.

Ceilalti ocupanti ai masinii mustacesc. Stiu deja ce urmeaza. Ma uit la vegetatie: Banatul este o prelungire de mica altitudine a Campiei de Vest, o campie manoasa si roditoare exploatata de oameni din vechime. In acelasi timp insa, vegetatia de stepa, cu influente submediteraneene este un excelent refugiu pentru galinacee (fazani, potarnichi, prepelite), rapitoare de zi (soimi, ereti, mai rar acvile si chiar vultur plesuv, care a fost semnalat mai sus, intre Arad si Timisoara, dar numai in pasaj). Aceasta vegetatie poate deveni chiar prea deasa in zona cheilor, facand dificila inaintarea.

Tufele de salcami si alte acacii sunt inflorite, tufele fie albe si fie galbene de pe intinderea campului fiind excelente refugii pentru tot felul de jivine.

Drumul dintre Sasca Montana si Moldova Noua iti arata un peisaj tipic de stepa, cu liziere de origine antropica, dar si cu tufe de arbusti din cei descrisi mai sus. Daca pentru mine potentialul biodiversitatii era destul de clar, pentru ceilalti participanti la raid, nefamiliarizati cu puzderia de specii din zona de campie, ce aveau sa vada era inca o necunoscuta, in special alternantei reliefului, de la chei cu apa limpede la campie.

Dupa nici un kilometru vad un sorecar. Opresc aproape de el si le zic:

– In doua secunde o sa zboare.

Dupa cinci secunde sorecarul se opreste din scrutarea ogorului, zareste sclipirea obiectivului in soare si isi intinde aripile maiestuos, gonind in directie opusa, in timp ce eu ii admir bataile de aripi si evident tartita (venita la pachet in priveliste, aidoma excavatoarelor puse langa cele douazeci de tone de rosii de export pentru arabi de pe vremea lui ‘Ceasca).

Dupa alt kilometru ma apropii de o balta. Opresc masina si ma uit: habitatul este propice pripasirii unei gainuse de balta sau poate observarii unei lisite. Verific intreg conturul baltii, iar Mona se impacienteaza putin, pentru ca evident nu vedea nimic.

Alte cateva sute de metri pe drum si zaresc un erete de stuf. Franez si il vad din lateral, planand deasupra unei fasii de stufaris, vazandu-si de vanatoare. Decid ca e prea departe si nu am lumina buna si pornim mai departe. Scuze ca e neclara, dar veti distinge aripile cu negru si coada de culoase deschisa, net diferite de sorecari, care-s mai uniform colorati.

Dupa alt kilometru, trec incet peste un podet. Cu coada ochiului vad doua mogaldete verzi pe luciul canalului. Opresc si le zic:

– Pe dreapta veti vedea, dupa ce dau cu spatele, doi masculi de rata mare.

– Unde unde?

– In canal, zic eu in timp ce rulez incet in marsarier. In dreptul canalului se vad cele doua rate. Opresc masina, ma uit in marsarier: din spate venea o masina de politie. Pun avaria, in timp ce ratele se ridica zgomotos, cu macanit de alarma. Oamenii din masina se lumineaza la fata, probabil gandindu-se cum Dumnezeu am ochit ratoii din goana printre parapetii metalici care clar obturau mare parte din peisajul de peste canal. Astept sa ma depaseasca masina de politie si pornesc incet. Am numere rosii si nu am chef de explicatii de unde e masina si a cui e in zona de granita.

Inca un kilometru si vedem deasupra o falconiforma, un vanturel rosu in zbor stationar. Opresc putin, ne uitam la el. Pana la destinatie am mai vazut cel putin cinci (cel din imagine e surprins in repaos), dar ma entuziasmez de fiecare data.

Dupa o curba unde a trebuit sa incetinesc din motive de lipsa de vizibilitate, de la un metru de parapet se ridica un erete vanat. Mascul, frumos, cu desenul ventral tipic, cu varfurile aripilor vinete, de unde si denumirea speciei. Dau geamul jos sa il fotografiez, stiind ca are un zbor neregulat, in zigzag, ceea ce imi putea da prilejul de a-l prinde bine in cadru. Ghinion: pasarea deja vanase ceva si se ascunde dupa o liziera, in vreme ce doua cotofene si o cioara griva incep sa se foiasca printre arbusti, semn clar ca asteapta resturi de la pradatorul de talie mult mai mare decat ele.

Ma uit cu disperare pe margine: erau locuri cu parapet lipsa, dar nu puteam baga Skoda Yeti printre acaciile alea, o faceam zebra pe laterale.

Ma resemnez si dau sa pornesc, dar copilotul iteste un fazan aflat la 10 metri de noi.

– Uite uite, un fazan!

Ma chinui sa ii iau urma: acum inteleg frustrarea celor carora le zic din trei in trei minute: „ai vazut pasarea aia?” iar ei nu vad nimic. Intr-un final il vad, dar era prea departe si fugea destul de repede, si cum pe specia asta aveam destule cadre, trag doar un cadru doua de control. Scot sapca in semn de cinste in fata agerimii copilotului si plecam.

Alte cateva minute si vad pe stanga doi masculi de iepure batandu-se si sarind intr-o lupta dreapta pentru teritoriu si imperechere (sau amandoua, sau una din ele, ca tot aia e). Trag cateva rafale, dar sunt departe si parapetul ma obliga sa raman pe fasia asfaltata. De curiozitate, uitati-va din nou la a sasea fotografie din acest articol: ati remarcat cei doi iepuri sub tufe? Daca da, de la mine, numai respect!

Dupa alti cativa kilometri in care nu mai oprisem nicaieri, vad pe lateral un nagat pe stanga inaltandu-se de pe un ogor. Le arat si celorlalti pasarea, care are un zbor tipic, imposibil de confundat. Opresc si vad venind din sens opus un Mitsubishi Pajero mai vechi, cu numere de Anglia, care iesise la joaca pe ogoare. Cand trece pe langa noi, din cauza zgomotului mai sare un nagat si de pe dreapta, impreuna cu ceea ce parea sa fie un sitar.

– Uitati-va, un sitar, il vedeti?

„Sitarul” taie soseaua prin fata noastra si scoate niste sunete tanguitoare. Il vad invartindu-se in cercuri si ma strafulgera o idee. In stanga ogor, in dreapta ogor cu urme de sleauri si o balta cu putin stuf langa. Ma uit in rest, ogor lucrat, arat si neted ca-n palma. Sitarii, becatele, fugacii si alte specii limicole (de tarm) iubesc baltoacele. Sansa de a reveni e mare, asa ca decid sa opresc masina, intorc dupa el sa-l vad: de pe stanga mai sarisera catibva nagati care se fugareau in aer intr-un dans complet haotic.

Intorc repede masina si o aliniez invers, cam cum sta o masina de politie cand pune radar in afara localitatii, pentru sens invers (vezi schema).

Dupa nici cateva zeci de secunde, „sitarul” se intoarce si se aseaza pe partea cealalta a baltii, la nici 15 metri de masina. In momentul ala sasai „linisteeee” si las geamul jos. Ma uit prin vizorul aparatului si nu-mi vine sa cred: in fata mea aceam nu un sitar, ci un culic (vezi foto), intr-o a doua intalnire cu aceasta specie.

E drept ca prima oara era mai aproape (eram pe Grindul Lupilor), dar era pe inserat si cu vizibilitate minima. Trag repede 6 cadre si ma uit. Supraexpusesem cam mult, si nici soarele nu-mi batea grozav. Fara sa imi iau ochii de pe pasare, care era inca pe sol, dar destul de agitata, cobor doua trepte si mai trag o rafala. Pasarea se intoarce in loc si incepe sa patruleze pe balta. Mai trag o rafala si pasarea chiuie scurt, decoland. Supraexpun fara sa ma uit trei trepte pe plus si prind doua cadre si in zbor.

Ma las pe spate si respir. Aveam orgasm ornitologic (daca nu stiti ce e aia nu intrebati, e greu de explicat). Ceilalti incep cu intrebarile:

– Ce era? Ce e ala?

Vazusera si ei ciocul lung si incovoiat, aspectul nefiresc ale unei pasari cu un cioc specializat in culegerea de crustacei, meci, broaste si alte animale de balta.

Scot ghidul de pasari din spate si deschid masinal la pagina 128. Mona casca niste ochi cat cepele: pe pagina tronau nu una, ci trei desene infatisand trei specii de culici.

– Dar eu nu stiam ca pasarea asta exista!

– Exista, ai vazut-o, si e in Romania.

Ca s-o conving ca e putin nepregatita, dau foile si ii arat inca patru cinci pagini cu fugaci, becatine si prundarasi de namol care seamana izbitor cu ce fotografiasem eu (pentru un ochi neobisnuit cu speciile de tarm).

Intorc masina si plec spre casa cu un ranjet care s-a estompat tarziu in noapte, in timp ce goneam spre Bucuresti. Uneori e si chestie de noroc, dar si de pregatire: daca esti in permanenta pregatit sa surprinzi natura, ea nu se va lasa mai prejos si te va surprinde cu o giugiumica (a se citi o specie noua, o fotografie spectaculoasa sau pur si simplu o bucatica de „Discovery Channel” ce-ti va ramane intiparita pe retina).

[later edit]

Asta e o tura tipica de fotografiere din masina. Cum va povesteam si cu alta ocazie, masina e cea mai buna ascunzatoare, in plus iti permite sa inventariezi rapid multe specii de-a lungul drumului. Si voi puteti face asta, in urmatoarele conditii:

– sa fiti mancati (foamea e inamicul rabdarii cand vine vorba de alergat dupa jivine, cu masina sau pe jos)

– ceilalti participanti sa vrea si ei sa faca asta; e de ajuns sa am un fitos in masina care vrea la farmacie sau la toaleta si imi strica tot cheful

– sa nu fiti pe graba

– sa aveti tot ce va trebuie la voi (aparat, monopod sau trepied sau fixator de geam cu cap de trepied, card de memorie, baterie) plus soare sau lumina buna.

Multumiri Porsche Inter Auto pentru multele masini testate care mi-au permis sa ma apropii si sa fotografiez animale atat de frumoase.