Una din cele mai neroade afirmatii pe care le aud în discuțiile despre fauna Romaniei este: “daca vrei să vezi păsări, trebuie să mergi în Delta Dunării”. Serios?? mă uit eu mirat. Și atunci cum îți explici că mai putin de 10% din speciile văzute de mine sunt fotografiate în Delta Dunarii? Pai… nu ai mers destul, vine replica, amuzantă de-a dreptul. Realitatea este nițel la mijloc: sunt păsări destule în Delta, slavă Domnului! Dar asta nu înseamnă că sunt numai acolo. Personal știu câteva specii (le numar pe degetele de la ambele maini) care pot fi văzute PREPONDERENT în Delta. În rest… păsările pot fi admirate oriunde. Și cum noi ne-am incapatanat sa “redam” terenuri agriculturii, nici păsările nu se dau de ceasul morții să plece de pe aceste terenuri 😀

[Păsările pot coabita cu omul și culturile sale agricole, în multe cazuri omul având beneficii prin prezenta înaripatelor în suprafețele cultivate. Iată, de pildă, un mare amator de lăcuste, cosași și alte insecte dăunatoare: sfrânciocul roșiatic (Lanius collurio), în echilibristică în lanul de porumb]

Despre păsările din zonele locuite am mai vorbit anul trecut, așa că azi vom vorbi (in imagini) despre doar o mică parte din păsările care își gasesc refugiu în culturile agricole. Unele pentru a cuibări, unele pentru odihnă, altele în migratie. Indiferent de motiv, păsările din intreaga lume folosesc zonele cultivate în deplasările lor în căutare de hrană, zone bune de cuibărit, parteneri sau adăpost, iar Romania nu face excepție. Mai jos vă prezint cateva imagini cu păsări surprinse în zone agricole, cu o mica poveste a speciei sub fiecare fotografie.

Sfrânciocul roșiatic (Lanius collurio) este o mică pasăre ce poate fi văzută în special pe marginea câmpurilor cultivate. Iată-l pe acest perfid vânător (de la insecte până la pasari mici și chiar și rozătoare) în balans pe un fir de porumb, de unde poate vedea bine câmpul din jur.

Tot pe un fir de porumb se leagănă și acest mascul de vrabie de casă (Passer domesticus), hrânindu-și odrasla sau învățând-o să mănânce din florile bărbătești ale porumbului, situate în vârful tulpinii. Apropos, știați că în România avem trei specii distincte de vrăbii?

De veghe în lanul de grau, dar în gașcă! Grâul este o cultură tipică în Cîmpia Română și este generator de imagini idilice vara in zona sudică a țării, unde una din presurile mele preferate, presura cu cap negru (Emberiza melanocephala), face legea în lan. Iată un grup de adulți și juvenili la o bârfă mică.

Ideal ar fi ca zonele cultivate să alterneze cu zone lăsate necultivate, sau în pârloagă. Astfel păsările găsesc adapost și hrana mai usor, iar culturile dau randament mai bun dacă pământul nu este exploatat anual din punct de vedere agricol. Prezența pârloagelor, alternanța suprafețelor cultivate cu cea a coridoarelor necultivate și a perdelelor forestiere crește densitatea de viață sălbatică chiar și in contextul unei folosiri intense a zonei respective în scop agricol. Asta produce mari satifacții inclusiv populațiilor de potârnichi (Perdix perdix), o specie pe cât de frumoasă, pe atât de afectată de agricultura intensivă, de tip monocultură, din ultimele decenii.

Un alt mare aliat al agriculturii este cioara de semănătură. O specie hulită (mai ales de cei care o confundă cu surata sa, cioara grivă și nu înțeleg că această specie nu prevestește moartea, nu fură puii de găină sau alte bazaconii), cioara de semănatură (Corvus frugilegus) se hrănește cu nevertebrate din sol, afânând pământul cu ciocul său puternic și tine sub control dăunătorii din agricultură (coropișnițele și alte nevertebrate ce atacă rădăcinile plantelor cultivate de om).

Ne mutăm puțin și în livezile patriei. Aici, pasarile mici (passeriformele, cum le alintam noi, pasionații) fac legea când vine vorba de hanitul cu insecte. Și ce horticultor iși dorește insecte dăunătoare la el în livadă? Pițigoiul albastru (Cyanistes caeruleus) este doar una din cele nouă specii de pițigoi care dau atacul în insectele din copaci. Și de-ar fi doar pițigoii…

Alaturi de pitigoi, se înfrupta din livezi și gradini, tot cu insecte, si unele păsări ceva mai greu de văzut decât neobosișii pițigoi. Acest ausel cu cap galben (Regulus regulus) nu mai prididește curățind livezile și gradinile de insecte mici.

Din livadă, direct în vie. Iată un mascul de vrabie de casă (Passer domesticus) stăpân pe situație în viile de la Murfatlar. Cu siguranță viticultorii ii datoreaza lui si fraților lui o producție normală de struguri, ferită de dăunători.

Tot la marginea culturilor sunt prădătorii. Rapitoarele diurne (impreuna cu cele nocturne) dau iama zilnic in soarecii patriei. Motiv să ne bucurăm de silueta impunatoare si privirea incruntată a unui șorecar comun (Buteo buteo). E un semn că răzătoarele vor fura mai cu teamă de pe câmpurile cultivate…

Culturile agricole sunt insa si un important loc de popas pentru pasarile aflate in migratie. Primavara si toamna, oriunde te uiti in culturile de mica inaltime, vei vedea acesti maginifi acrobati ai aerului, nagâții (Vanellus vanellus)

Dar când culturile sunt gata sau aproape gata, unele specii le folosesc pe post de turnuri de observatie pentru a vâna în lege. Acest sfrancioc cu frunte neagra (Lanius minor) foloseste palariile uscate deja de floarea soarelui pentru a lansa atacuri rapide si de efect asupra parzii sale preferate, insecta cea daunatoare.

La fel de pasionate de insecte mici sunt ghionoaiele si ciocanitoarile. Aceasta ciocanitoare neagra (Dryocopus martius) tine sub control pupulatiile de furnici din fanete, nesinchisindu-se ca est eciupita pe parcursul prânzului său bogat în… acid formic :D.

La fel procedează și această presură sură (Emberiza calandra), folosind rândurile de floarea-soarelui pentru a se ascunde de prădători și a se hrăni în același timp.

Inchei cu o singura concluzie: cand vedeti intinderi nesfarsite de culturi agricole, nu vă resemnați că nu mustesc de viață. Înțelegând mecanismele prin care păsările se adaptează schimbărilor de habitat vă va fi mai ușor să le observați și să le admirați in mediul lor, aproape natural, unde nu se dau la o parte din a-și vedea de treabă, in pofida faptului ca omul a exploatat marile suprafete in avantajul sau. Avem loc cu totii, asa cum acest sfrancioc roșiatic (Lanius collurio) s-a obișnuit cu terenul cultivat unde cuibărește, ba chiar ne “păzește” lanul de rapiță de daunătorii sai.

[va urma]