Primul meu turneu

În 2019 (în perioada februarie – aprilie inclusiv) pregătesc un mic “turneu” prin țară cu prezentările mele pe teme de educație naturalistică . Primele trei vor fi la Băile Herculane, cu spijinul celor de la Parcul National Domogled-Valea Cernei, respectiv la Orșova, cu sprijinul celor de la Parcul Natural Portile de Fier. A treia este în afara țării, voi reveni cu detalii la momentul potrivit.


De acea, intenționez să ajung în cât mai multe orașe mari din țară, cumulând 2-3 prezentări în zile consecutive în orașe apropiate (am deja aranjamente discutate de principiu pentru Craiova, Brăila, Sibiu, Vatra Dornei, Timișoara, Constanta). Lista este deschisă și sunt deschis la orice propunere.

Având in vedere că momentan nu am niciun sprijin de la sponsori, vreau să știu unde aș fi primit pentru o prezentare de 1-2 ore (si mai mult, daca există interes din partea audienței) și dacă puteți să mă ajuați cu ponturi pentru o sală la voi în oraș unde să încapă 30-50 persoaneși unde să pot susține prezentarea.

Nu este nevoie musai de administratii de arii naturale sau parcuri, vin oriunde sunt invitat in limita timpului meu lber disponibil si bugtului propriu alocat pentru deplasări). Orice sală unde pot strange minim 20-25 de suflete mă motivează să vin să vorbesc despre fauna țării, biodiversitate, educație naturalistică și experiențele mele personale pe coclauri.

Vreau de multă vreme să fac asta, dar m-am săturat să vorbesc cu tot felul de sponsori neserioși care m-au încurcat în repetate rânduri în ultimii ani. Așa că încerc să fac efortul ăsta singur, fără să mai aștept după nimeni. Dacă cineva vede în asta o oportunitate, să zică.

Este binevenit orice ajutor (de orice fel) pentru ca acest miniturneu naturalistic să ajungă la cât mai mulți oameni interesați și va fi răsplătit cu bere după prezentare (mi-e frică să mă inham la mai mult). Pentru cei care vor să ajute dar nu vor expunere aștept și mesaje în privat.

Mulțumesc anticipat tuturor ce vor să mă ajute în acest demers educațional.

Facebooktwitterpinterestlinkedinmail

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu