Redescopera Romania 3: Imblanzirea ghidului de Romania

Pe lumea asta sunt ‘jdemii de feluri de ghizi. Ghidul este o specie necesara pe lume: de el depinde bunastarea psihica a turistului mediu, cu aparatul de gat si cu ochii dupa copiii ce pot fi oriunde (fie sub autocar, fie in copac, fie ascunsi dupa magazinul de suveniruri, batandu-se cu pistoalele cu apa). In Romania insa ghizii sunt o familie aparte, cu specii bine conturate in peisajul muzeal sau al monumentelor “oficiale”.

In primul rand, o precizare: rolul unui ghid este de a produce o experienta cat mai placuta turistului. 90% din experienta unui muzeu este data de prestatia ghidului. Spre exemplu, la Muzeul Mineritului din Petrosani un fost miner vorbea cu atata patos despre mineri si minerit, incat eram gata gata sa ne facem toti mineri. In Slovenia am vizitat o mina de mercur, iar ghidul era atat de pasionat, incat muncea la mina de 20 de ani in subteran, stiind ca se expune la o mare doza de mercur, de 20 de ori peste limita maxim admisa. La muzeul Bran am gasit un actor (care ce e drept, vine doar la grupuri anuntate) care facea din vizitarea muzeului un adevarat spectacol, atat in romana cat si in engleza (grupul nostru fiind mixt).

Asa ca facem portretul robot al ghidului “perfect”, imprumutand caracteristici diferite de la ghizi reali, intalniti in deja numeroasele editii ale Redescopera Romania.

Ghidul roman este in primul rand agramat. Se chinuie sa pronunte corect cuvinte, mai ales pe cele de specialitate pe care s-a chinuit sa le invete pentru a duce mai departe stindardul stiintific. Evident, e greu sa pronunti cuvinte mai complicate ca hercinic sau holocen cand nu ai pus mana pe nici un manual de liceu. Dar astea sunt detalii, dragii mei.

In al doilea rand ghidul roman este un bun casetofon. Odata apasat “reda”, acest casetofon va reproduce cu exactitate trilul de la grupul trecut, singurele inflexiuni fiind cele de atragere a atentiei celor din spate care rad sau fac poze neautorizate. Discursul sau contine dupa caz glume rasuflate, legende vechi trasnformate in mic refrene sau pareri personale ridicate la rang de legitate.

In al treilea rand ghidul roman este un bun cerber. Chit ca nu stie ce e aia cerber, ghidul isi va pazi raul cel negru de luntrasi nedoriti: “Liniste in spate!”, “fumatul este interzis, ma refer adultilor!” (asta e coroborata cu punctul 1 de mai sus), “fotografiatul se face contra unei taxe care trebuie achitata inainte!”, “v-am vazut, ati dat cu blitzul!”, “nu e treaba mea, nu e voie sa filmati si sa fotografiati!”. Diferenta dintre un ghid si un mascat de la firma de securitate este imperceptibila, iar cautatura periculoasa are darul de a convinge turistul sa isi caute norocul in alte destinatii.

In al patrulea rand ghidul roman este complet dezinteresat. Nu prea il intereseaza ca ai batut 1000 de kilometri sa vezi un fenomen rar sau un muzeu celebru, el respecta cu sfintenie orarul sau chiar inchide inainte de vreme, daca are treaba. Deranjul suprem este sa fie plecat si sa suni la numarul scris pe usa. O voce de cavou va anunta ca vine. Venirea va comporta inerente intarzieri, iar fata acra alunga tot ce mai insaila cheful de turism al sarmanului care a cuezat sa vada un muzeu al chihlimbarului, o manastire pictata sau o cetate medievala.

In al patrulea rand ghidul roman este un bun intreprinzator. Pentru el. Inzestrat cu suveniruri productie proprie, nu se va sfii sa ti le bage pe gat, mentionand asta de patru ori in discursul standard care rupe spart echilibrul fragil al linistii muzeului.

In al cincilea rand, ghidul roman est eun bun cunoscator al domeniului. Crescut in sat, pe langa obiectivul pe care il prezinta de ani de zile, stie mai putine lucruri decat media tursitilor care citesc pe Internet inainte sa vina acolo. Adevarul este ca pentru pestera Scarisoara, e mult mai important sa stim cum il chema pe zevzecul care a cazut prima data in ea, in detrimentului unui sincer si insignifiant amanunt: cum s-a format. Anii palesc in fata altor aberatii: diversele speleoteme sunt comparate cu animale obisnuite, Fecioare cu Pruncul, actori celebri si personaje mitice, comparatiile fiind rodul unor zamisliri imaginative submediocre, apucate de strechea unor fantasmagorii auzite de la vreo strabunica bolnava, care povestea grozavii cu balauri in vreme ce isi stuchea in san convinsa de natura aievea a dihaniilor descrise copiilor.

Si iata cum niste povesti de adormit copii ajung sa fie servite sub forma de autenticitate, dupa ani de intunecare a mintilor subrede ale ghizilor care dau destula spaga la Prmarie pentru un post mai caldut decat cositul domeniului public.

Dar destula teorie, sa trecem la partea practica. Cateva cazuri si specimene din teren sa stiti de ce va loviti:

Muzeul Cazanelor Dunarii, Severin. Doamna vigilenta a inceput sa urle dupa noi ca am facut doua fotografii. Brusc am simtit nevoia sa ma asez pe coji de nuca si sa imi iau regulamentar cele trei scatoalce dupa ceafa.

Muzeul Chihlimbarului, Buzau. Doamna s-a miscat cu ochiul mortului de acasa pana la muzeu, desi era in timpul programului. La intrebarea pertinenta: “cum s-a format chihlimbarul”, raspunsul a venit sec: “mai aveti mult? Mai sunt si in cealalata camera, dar nu mai deschid”.

Pestera Ursilor (vizitata ieri). Domnul a inceput sa urle la copii. Cu o romana stricata, a inceput sa redea masinal despre Galeria “Oselor”, despre “pestera formata acum 4 milioane de ani” si alte aberatii.

Biserica Evangheliza, Sighisoara. Doamna si mai tarziu domnul pastor ne-au explicat foarte raspicat ca inainte era permis fotografiatul, dar dupa ce biserica a fost sparta, au decis sa nu mai lase pe nimeni sa fotografieze. La argumentul ca prin fotografii promovam acest loc, replica a venit firesc: “vin destui turisti din strainatate, nu avem nevoie. De unde stim ca nu sunteti hoti care fotografiaza inainte?”. Prezumtia de nevinovatie a saracului turist venit sa imortalizeze locurile pe unde a trecut este astfel un miraj. Speraclul care imi iese din buzunar, gura de lup si setul de chei potrivite m-ar fi dat oricum de gol.

Precizare: acum ani de zile am citit “Taming a guide” de Mark Twain. Credeam cu tarie ca e o aberatie de dragul aberatiilor, si doar umor incontestabil al autorului m-a facut sa nu-mi pierd increderea in el. Acum, dupa ani de zile, ajung la vorba lui si imi ridic palaria. As vrea sa tiparesc aceasta carte in limba romana si sa o inmanez solemn fiecarui ghid peste care dau prin Romania, in speranta ca poate isi va face o autoinstructie atat de necesara pentru ca zilele turistului roman sa fie mai senine.

Voi mai stiti si alte specimene de acest soi?

Redescopera Romania 2011 este un proiect Petrom, impreuna cu BCR, DaciaRomtelecomParalela 45 si Muzeul National al Taranului Roman.

Facebooktwitterpinterestlinkedinmail

Pe aceeaşi temă

5 Comments »

  1. Barbu M said,

    15 iunie 2011 @ 10:23 am

    Dragule, am un fior de mirare atunci când *nu* ţipă careva după mine când fotografiez. Lăsând toate celelalte deoparte, asta cu pozatul interzis e o cutumă de pe vremea când toţi se simţeau datori să emuleze instituţia numită (numai în şoaptă) „ochiu’ şi timpanul”. Fie şi numai despre asta cu interzisul oricărui gest aş putea poliloghí mult şi bine; balcanicii au în sânge atât prezumpţia de vinovăţie, mai ceva decât protestanţii. Şi tot aşa, dacă nu e explicit permis atunci este clar interzis.
    Revenind la fotografie: mi-am făcut un reflex să fac stânga împrejur când aud că fur sufletu’ cu aparatul ăla mic şi negru, de declanşează greu.
    Un exemplu de activitate la care nu mai particip, chiar dacă uneori înjur în barba-mi: concertele trupelor de categorie B– sau mai sus. Fără excepţie, n-ai voie cu DSLR acolo; nu mă interesează nici să-mi pun în funcţiune pile/cunoştinţe/relaţii pentru acreditare de presă (am refuzat de mai multe ori, din principiu), nu mă interesează nici să-mi furişez rucsacul foto prin spatele unui bategard neatent. Şi culmea, am auzit des un argument venit fix de la alţi tovarăşi de interdicţie: dacă merg cu camera la concert, ajung să nu mai văd spectacolul; prin urmare interdicţia e spre binele meu. Sună cu atât mai absurd, cu fix acei oameni ajung să-şi ia aparate mici (gen Olympus Pen sau Sony NEX) cu senzor mare şi obiective interschimbabile, ca să treacă de cerberii arenelor.
    Mă uitam la pozele cu care ai ilustrat Scorpions… Oare chiar le foloseşte roacărilor bătrâni că ai venit cu un Kodak d’ăla cu superzoom, şi nu cu Alpha-urile? Or să vândă organizatorii mai puţine bilete dacă nu-ţi dau ţie voie să faci poze (şi mai) bune?
    Mi-e lehamite…
    (P.S., de editat/şters: ar fi interesant să pui textul ăsta drept post nou, citat drept comentariu, apoi să spui şi matale despre experienţele proprii cu „fără poze”, şi să invităm oamenii la discuţii; presimt că ar fi una din cele mai discutate teme de p’aici, puţini fiind cei care nu s-au lovit de absurditatea asta; până şi în parcuri am avut experienţa incredibilă de a fi abordat contra pozelor, de gardieni care s-ar presupune că nu-s doar muşchi închiriaţi ci niscaiva oficiali, apărători de lege)

  2. Bogdan Aron said,

    15 iunie 2011 @ 11:48 am

    Ha ha. La Sighisoara, ala mic cu cercel in ureche care face pe ghidul e si pastor?

    La prezentarea bisericii n-am avut rabdare sa ascult ce vorbea. Dupa am stat cam 5 minute de vorba. Ne-a spus cateva lucruri interesante desi, la un moment dat, intrebarile noastre incepusera sa-l cam irite.

  3. Tara Duveanu › Redescopera Romania: Pestera Ursilor said,

    16 iunie 2011 @ 2:04 am

    […] cea mai lunga si mai grea zi din Redescopera Romania am fost si la Pestera Ursilor. Duelul dintre Doru si ghidul ce vorbea molcom si ca pentru o grupa de turisti de clasa a IV-a a fost unul interesant. Mi-a […]

  4. “Cred ca sunteti suficient de destepti incat sa nu va rataciti” | The Frowned Upon Area said,

    16 iunie 2011 @ 8:34 am

    […] de destepti incat sa nu va rataciti” sunt doar 2 din dumele servite. Spre deosebire de ghidul de la pestera Ursilor, flacaul asta a fost simpatic rau. Sigur, si el spunea o poezie insa era autentic. Si ungur […]

  5. gaben.ro said,

    25 iulie 2011 @ 7:55 pm

    credeam ca sunt singurul cu problemele de genul ăsta. ma simt deja mai bine. foarte frumos articolul!

RSS feed for comments on this post · TrackBack URI

Lasă un comentariu