După o primăvară în care am dovedit niște capitole importante din herpetofauna continentului, vara a venit cu o sumedenie de revizitări ale unor specii dragi. Pentru că temperatura din termometre s-a mai domolit, fac o mică trecere în revistă a unor specii (doar de reptile) găsite anul acesta, pe la noi și pe aiurea. Vi le voi arăta pe rând, cu o mică poveste la pachet.

[O viperă de stepă (Vipera ursinii) îmi aruncă o privire încruntată. Nici habitatul ei nu e mai relaxat, dar încă putem găsi asemenea frumuseți pe dealuri.]

Cum am ajuns acasă, în iunie, am și pornit în căutarea faunei locale, de care îmi era dor. Am căutat câteva specii de negăsit altundeva, sau cu mari eforturi. Avantajul conferit de experiențele anterioare, dar și un anturaj competent, atât la herping, cât și la distracție, a fost suficient ca în câteva luni de vară să reușesc mai multe întâlniri interesante, lăsate pe alocuri cu ședințe foto, majoritatea in situ.

Aveam de revăzut locuri cu bogăție faunistică notabilă, cu specii ofertante, cu peisaje memorabile și cu potențial fotografic bun pentru diverse idei. Aici, de pildă, am exersat fotografia cu o focală wide, care să suprindă nu doar animalul, subiectul, dar și pitorescul împrejurimilor.

[O șopârlă de munte (Zootoca vivipara), o femelă gestantă, fotografiată lângă niște minicascade pentru o păstrăvărie, peisaj montan adesea întâlnit în Carpați]

La distanță relativ mică de păstrăvărie, într-o zonă depresionară, șopârlele de câmp sunt baștanele poienilor însorite. Aceasta, și ea tot șopârlă adaptată traiului în catena carpatică, unde poate urca și la peste 1500m altitudine (în mod excepțional), se sorea într-o poiană. Tot femelă gestantă, semn că mult trâmițatele „defrișări” din presă nu sunt de mare interes și panică pentru ele (nu că aș fi de acord cu abuzurile din exploatările de lemn).

[O șopârlă de câmp (Lacerta agilis) este fotografiată pe un buștean din poiana încă verde. Marcajele laterale, acei oceli, sunt tipici speciei]

Acolo unde cateva carpatică întâlnește Dunărea, o nouă idilă se înfiripă între crestele pe alocuri ascuțite ale calcarelor Carpaților, în fugă spre Balcani, respectiv șiretul gros format de Dunăre, care își face loc printre stânci în Cazane. Îngemănarea apelor Dunării, adunate din centrul continentului, cu substratul litologic ferm al catenei carpatice are ca rezultat cel mai mare și mai spectaculos defileu european* (*- vă rog, nu călătoriți în Grecia sau Muntenegru că o să vă zdruncine topul). Aici, un șarpe de apă melanistic ne arată cât de bine se bucură de soarele verii cu un fundal celebru deja, al malului sârbesc din Defileu.

[Un șarpe de apă melanistic (Natrix tessellata) care provoacă spaime nejustificate multor turiști și localnici. Este o specie neveninoasă]

Dar nu orice șarpe negru este inofensiv. O viperă comună, varietatea din silvostepă (până de curând specie separată), poate fi o întâlnire cu potențial periculos. Aveți grijă cum vă încălțați și pe unde vă aventurați, viperele de la noi pot fi înâlnite la mare, in Deltă, la câmpie, la pădure, la deal, la munte și chiar și în unele localități.

[O viperă comună (Vipera berus ssp. nikolskii) este o prezență inedită, dar deloc improbabilă în curtea unei gospodării din Subcarpați. Este o specie veninoasă]

La fel de întunecat, cu căpușorul lui negru (acea pată își modifică forma și mai ales culoarea la exemplarele adulte), un pui de șarpe de alun (de câteva ore sau zile pe lume) ne pune la grea încercare. Dacă nu ar avea ochii ăia mari și blânzi, cu pupile rotunde, am fi foarte tentați să greșim, interpretând lipsa modelului și culoarea intunecată drept un semn de specie veninoasă. Dar nu e. Si, oricât de fioros ar părea, are 15 cm. Și când va fi mare, va mânca alți șerpi, ba chiar și vipere, la veninul cărora este imun.

[Un șarpe de alun (Coronella austriaca), cu un colorit aparte, mișună pe pietrele unui baraj din Munții Apuseni. În curând va pleca la vânătoare de șopârle]

Tot pui de anul ăsta și tot din Apuseni, șopârla de câmp din imagine era activă în vegetație. Degeaba e numită „agilis„, acest lacertid pare în reluare față de alte reprezentante ale familiei de la noi. O parte sunt prezentate mai jos (dar să nu anticipăm). Portretul este realizat cu un obiectiv de macro, folosind stacking.

[Această șopârlă de câmp (Lacerta agilis) este născută anul acesta. De dmensiuni mici, ea vânează deja primele insecte ale sezonului, să apuce să crească suficient până la prima hibernare]

Mergem puțin mai la sud, unde ardeam de nerăbdare să văd marea. Dar nu să fac vreo baie, ci ca să găsesc pe plaja bijuteria cea mai de preț a Dobrogei, o specie pentru care mulți fieldherperi bat drum din Occident până în România. Și șopârla de nisip, și vipera de stepă au folosit cordoanele litorale de la Marea Neagră drept culoare ecologice pentru a-și extinde teritoriul până la arealul actual (completat cu alte zone cu soluri afânate, mai departe de mare). Din păcate, presiunea antropică a dus la extincții locale și fragmentarea arealului, astfel că acum, multe populații au rămas izolate. Să vă spun că și eu, și oaspeții noștri le pândim printre șervețele puse peste diverse chestii… cu moț? Nu vă spun, că e rușine.

[O șopârlă de nisip (Eremias arguta) este un semn clar de invazie „reptiliană” relativ recentă* (* – recent din punct de vedere geologic, nu pământean). În Turcia, bunăoară, sunt 4 specii din genul Eremias, la noi doar una. Să avem grijă de ea, zic. Măcar să nu-i transformăm casa în toaletă, se poate?]

Tot în sudul țării am găsit acest flăcău. Este numit și cățelandru, șarpe de stepă, șarpe de sadină, șarpe de dudău, după cum e văzut mai mult sau mai puțin de localnici. E un șarpe iute, neveninos, dar temperamental. Acst exemplar are 40 cm, deci este născut în plină pandemie. Deja poate înghiți șopârle adulte și alți șerpi mici, iar la maturitate va consuma popândăi și chiar prăzi mai mari de atât.

[La acest șarpe de stepă (Dolichophis caspius) desenul diferă destul de mult față de cel adulților, care rămân fără desen dorsal și au și alt colorit, mai puțin pestriț]

Tot în sud, tot în Dobrogea, o țestoasă de uscat dobrogeană ne ține calea în căutările noastre febrile după șerpălăi lungi și ochioși. E o fotografie „in situ„. A rămas semeață în fața noastră, probabil bucurându-se că am renunțat repede să o fotografiem în favoarea unei șopârle ieșite șa soare.

[La orice întâlnire cu o țestoasă de uscat dobrogeană (Testudo graeca) mă bucur când văd acest cuirasat al stepei. Ele, așa și așa]

Și, fix lângă țestoasa de mai sus, era șopârla de mai jos. Pe piatra ei preferată, nițel la umbră, cum îi șade bine când pietrele deja se încing bine, încă de la 10 dimineața. Este doar una din șopârlele ceva mai rapide decât șopârla de câmp de a cărei lipsă de viteză corespunzătoare făceam bâză mai sus.

[Cadru in situ cu o șopârlă de iarbă (Podarcis tauricus), într-una din canaralele Dobrogei de sud]

De pildă, un campion la făcut nevăzut poate fi gușterul din imagine. De data asta, a stat cuminte la picior, simțindu-se protejat de vegetația înaltă din care ieșise să se bucure de soare, într-un parc de eoliene din Dobrogea, recent vizitat.

[Mulți ar putea crede despre acest gușter (Lacerta viridis) că este veninos, în orice caz agresiv. Nimic mai fals, sunt animale pașnice, sfioase, care preferă fuga oricărei înfruntări]

E drept însă că șopârlele sunt printre cele mai curioase animale terestre. Vărul vărgat al gușterului de mai sus, și el la marginea vegetației, într-un alt parc eolian tot din Dobrogea, mi-a permis să mă apropii suficient cât să am de un portret.

[Se văd bine dungile caracteristice la acest gușter vărgat (Lacerta diplochondrodes), dar și începutul de gât albăstrui, tipic speciei – la celălalt gușter albastrul este prezent și pe gușă]

Periplul meu dobrogean se încheie cu verificarea unei informații interesante. Cică la Costinești este o populație de șerpi de apă gălbui, fără pete. Am fost să verific că îmi era oricum în drum. Concluzia: se înflorește mult pe grupurile de naturalistică, dar nu îmi permit să nu verific orice pistă, dacă îmi e la îndemână.

La acest șarpe de apă (Natrix tessellata), nuanțele sunt o idee mai deschise, dar desenul dorsal este prezent, aspectul fiind incadrat în limitele de variabilitate ale speciei.

Dar să nu uităm Bucureștiul, care devine, de la an la an, din ce în ce mai interesant pentru populațiile de reptile introduse (despre care am mai povestit și aici, pe blog). Aici puteți vedea un gecko cu degete subțiri, producție iunie 2021 (mă rog, producția era mai veche, prezentarea e recentă, în imagine fiind un adult).

[În nopțile calde de vară, puteți vedea gecko cu degete subțiri (Mediodactylus danilewskii) după lăsarea întunericului]

Tot Bucureștiul deține, în parcurile sale, un tanc blindat impresionant, de import. Țestoasele de Florida se simt foarte bine în parcurile Bucureștiului, unde împart locurile de sorire, hrană și hibernare cu alte specii de țestoase, autohtone sau de pe alte continente.

[O țestoasă de Florida (Trachemys scripta), foarte leneșă, se bucură de căldura solară lângă apă, unde devine deosebit de agilă când e la vânătoare]

Și pe aceleași maluri se mai pot vedea și alte curiozități faunistice, tot introduse, cum este această țestoasă americană, provenită tot din comerțul cu reptile și ulterior eliberată cu iresponsabilitate în apele românești.

[Țestoasa hartă de Mississippi (Graptemys psudogeographica) este și ea specie cu potențial invaziv, arealul său originar fiind limitat la America de Nord]

Ultimul cadru din această selecție este realizat tot in situ. Două șopârle de munte, foarte drăgăstoase, se soreau împreună pe același buștean. Fotografia este realizată la aproximativ 20cm de subiect(e).

[Orice șopârlă de munte (Zootoca vivipara) profită de zilele călduroase. Uneori o fac în grup]

Mai am și alte reptile surprinse în această vară, dar despre ele într-un material viitor.

va urma