Nu cred că este nevoie să vă mai spun: românii sunt terorizați de ideea că ar putea sfârși mușcați de o viperă. Am auzit povești care mai de care mai fanteziste. De aceea aș vrea să facem puțină lumină în acest domeniu și să vă povestesc puțin despre viperele din România. Mai precis despre cele trei specii de viperă de la noi: care sunt? unde le găsim? cât sunt de periculoase? ce trebuie să facem și mai ales să nu facem când ne întâlnim cu o viperă? (poate cel mai important lucru din articol – că pe net sunt tot felul de baliverne).

[Portret de viperă cu corn dobrogeană – Vipera ammodytes montandoni. Undeva în Dobrogea sudică]

Mulți mă știți de „speolog”. Alții de „păsărolog”. Alții, de căutător de experiențe unice pe coclauri. De niște ani de zile îmi împart timpul liber și locul de pe cardul aparatului foto între păsări și reptile. Nu pentru că sunt mare iubitor de reptile (desi recunosc sportiv, îmi plac la nebunie șopârlele), dar mă fascinează toate formele de viață, în special șerpii, de care imi este în continuare frica (și nu glumesc, chiar mi-e frică de șerpălăi), deși m-am intalnit cu mai mult de 12 specii până acum (din România și din alte țări) și nu am fost niciodata mușcat de unul. Motivul este simplu: suntem pe ultima sută de metri cu albumul cu reptilele si amfibienii României (anuntat de săptămâna trecută aici pe blog), dar, până această carte o fi să vadă lumina tiparului, fac aici o scurtă prezentare (cu poze, cum vă place) a speciilor autohtone de vipere.

In Europa extinsă* sunt peste 15 de specii de vipere (* – asta dacă adunăm Cipru, Rusia și Turcia continentală). În lume câteva sute. O să le enumar pe cele europene get beget aici, cu mentiunea că doar de acestea stiu specialistii să fie europene (nu vorbim de cele din Turcia, Georgia, Rusia etc, pentru că acolo nu prea mai e Europa). E posibil să se strecoare mici greseli aici, nu contest – depinde cum stabilim granița Europei, așa că le corectăm împreună 😀

Viperele din Vestul Europei (Spania, Franta, Portugalia, Italia)
[update martie 2021]
1. Vipera latastei – după care am mers din 2018 în Portugalia și Spania, fără succes. Abia în martie 2021 am reușit sa o fotografiez – detalii aici.
2. Vipera seoanei – după care am mers în 2019 în Spania, fără succes. Abia în martie 2021 am reușit sa o fotografiez – detalii aici.
3. Vipera aspis – dupa care am mers, fara succes deocamdata, din 2015 încoace, în Italia și Slovenia. Abia în martie 2021 am reușit sa o fotografiez – detalii aici.
[end of update]

Viperele din Estul insular al Europei (arhipelagurile grecesti)

4. Macrovipera lebetina (Milos, Cipru, Turcia) – pe care am fotografiat-o în 2017, 2018 si 2019. Detalii aici
5. Montivipera xanthina (Samos, Lesbos, Samothraki) – pe care am fotografiat-o în 2017 si 2018. Detalii aici

Viperele europene cu răspândire largă (inclusiv Romania)

6. Vipera ammodytes (prezentă în țara noastră cu cele două subspecii: V. ammodytes ammodytes si V. ammodytes montandoni)
7. Vipera berus (prezentă în țara noastră cu cele două subspecii: V. berus berus și V. berus nikolskii)
8. Vipera ursinii (prezentă în țara noastră cu cele două subspecii: V. ursinii rakosiensis și V. ursinii moldavica)

[Later update: 1 octombrie 2016] Se pare ca una din subspeciile de vipere de mai sus, mai exact Vipera ursinii graeca a fost ridicată la rang de specie.

Așadar…

9. Vipera graeca (după care am mers, fără succes, în iunie 2020, respectiv august și septembrie 2021, dar am reușit să o fotografiez în 2022). Detalii aici

O să vorbim despre cele trei specii care sunt si la noi, în ordinea… reputației. În primul rând, pentru că voi cu aceste trei specii aveți șanse mai mari să vă întâlniți. În al doilea rând, pentru ca eu am in palmaresul personal toate cele trei speciile, deci pot spune ca vi le pot prezenta cum se cuvine, că vorbesc în oarecare cunoștință de cauză…

[Subsemnatul, analizând o viperă de stepă. Folosirea unei mânuși groase, de sudură sau a unei mânuși herpetologice este obligatorie pentru siguranța tuturor]

Atentie: după citirea acestui material, nu vă dati zmei cum că si voi puteti prinde o viperă. Nu acesta este scopul acestui articol. Viperele trebuie tratate cu înțelegere dar și cu respect pentru calea lor de a evolua prin folosirea veninului pentru hrana si ocazional aparare. Nu fiti Chuck Norris, nu e cazul. Mergeti la un paintball daca va fierbe sangele in vene.
In orice caz, aceste fotografii sunt cu scop educativ, nu pentru a va influenta sa va apucati de asa ceva. Cine vrea sa vada si sa prinda o vipera trebuie sa se asigure ca primeste instructaj specializat si ca isi asuma toate riscurile asociate acestei indeletniciri. Dar nu vreau sa povestim prea mult despre asta, să ramanem la speciile noastre neaoșe.

Vipera ammodytes – vipera cu corn

Vipera cu corn are o reputație teribilă = în România cel puțin. 90% din oamenii cu care am interacționat personal sau prin email/Facebook care mi-au povestit că au vazut un șarpe credeau că au văzut o viperă. Din ei, peste 50% cred că au văzut o viperă cu corn. În general oamenii întâi văd o viperă, chiar daca de fapt șarpele văzut este de alta culoare și ae alt aspect – cel mai adesea un banal sarpe de casa sau de apa, mai rar un sarpe de alun sau sarpele lui Esculap. Dar sa nu intram in detalii, s-o luam cu inceputul. Vipera cu corn poate fi intalnita și la munte, și la mare :). Glumesc, iată arealul viperei cu corn (ambele subspecii) – prezentat pe județe (ea poate fi gasita in restul tarilor din Balcani):

Așadar, aici puteți să vă întâlniți cu această specie. Veninul ei este hemotoxic și putin cunoscut. Este cea mai periculoasă specie de la noi (datorita cantității mari de venin injectate în comparație cu celelalte două specii), mușcătura putându-se solda cu consecințe grave: edem, soc anafilactic, blocaj renal, tulburări de vedere, necroze în imediata apropiere a locului mușcăturii și alte complicații. Mai rar poate surveni decesul, în special la copii, oameni bolnavi, alergici sau în varsta. Dar un risc de deces exista oricum, de aceea este bine să citiți în continuare. Vipera cu corn în general are un desen dorsal în romburi (variabil) și este usor de recunoscut dupa cornul caracteristic.

Vipera cu corn e destul de usor de zărit în zone stancoase (calcare dar nu numai), in paduri batrane de stejar sau alte foioase, pajisti inalte din vecinatatea acestor zone, liziere. Vipera cu corn este inconfundabilă în opinia mea datorita cornului sau proeminent, fiind cel mai usor de reperat in teren din toti serpii Romaniei.

Vipera cu corn este mare iubitoare de caldură (specie termofilă), sezonul de activitate fiind aprilie – octombrie (dar le puteți vedea și in martie sau noiembrie, dacă esuficient de cald). Rețineți vă rog ca toate speciile de viperă de la noi hibernează, inclusiv cea comună, mult mai rezistentă la frig. Așadar, iarna este aproape imposibil sa întâlniți vipere (și serpi in general). Deci, pentru ăi mai fricoși, măcar iarna puteți răsufla ușurați. Excepții există, dar este puțin probabil să vi se întâmple tocmai vouă să le vedeți în toiul iernii, cu excepția zilelor când sunt temperaturi peste 10 grade și soare, iar voi să aveți norocul să nimeriți lângă un hibernacul.

Vipera berus – vipera comună

Alintată în popor și viperă de munte, viperă cu cruce, viperă neagră sau chiar năpârcă (eronat în cazul năpârcii, deoarece năpârcile sunt de fapt șopârle fără picioare, dar popular așa se spune viperei comune în anumite zone), această viperă are o răspândire mult mai largă în județele țării: doar în unele zone de câmpie (inclusiv Bucureștiul, stați liniștiți :D) nu o veți găsi, în rest e aproape oriunde e deal sau munte (exceptând Dobrogea). În restul Europei poate fi intalnită oriunde este altitudine suficientă (de la 800 de metri in sus trecand si de 2500!, în munții Balcani, Carpați, Tatra, Alpii Francezi, Alpii Dinarici, Alpii Iulieni, Munții Scandinaviei) sau în țările din centrul și nordul continetului, unde poate fi întâlnită și în etaje altitudinale mai joase, inclusiv de câmpie sau de coastă (Scandinavia, UK, Rusia, Țările de Jos, nordul Franței etc). Lipsește complet din Peninsula Iberică, dar este întâlnită în nordul Peninsulei Italice sau în nordul și centrul Peninsulei Balcanice, fiind cea mai răspândită viperă europeană.

Veninul ei, hemotoxic si citotoxic, este mai puternic, dar pe ansamblu mușcătura e mai puțin periculoasă pentru că veninul este administrat in doze mult mai mici sau deloc. Da, toate viperele manifesta acest comportament de „mușcătură seacă”: animalul se apără mimând o mușcătură dar lovind doar cu capul. De aceea auzim si povesti de vitejie cu „șmecheri” care, mușcați de viperă, au pus garou dintr-o cravată si au supt sângele ca Rahan și au scăpat. Stați linistiti, așa nu scăpați, ba mai mult, vă agravați și mai mult starea critică în care sunteți dacă ați fost mușcat de-a binelea. Revenind, vipera comună este și mai usor de văzut, dar și mai ușor de confundat cu alti șerpi. Revin la acest aspect.

Iubitoare de pajiști montane și fânețe seculare, dar și de stâncării sau baraje de piatră antropice, vipera comună este mai usor de vazut în poteca decât vipera cu corn. Unele forme coloristice ajung la negru parțial sau complet. De aceea, vipera comună este adesea confundată cu șarpele de casă, șarpele lui Esculap, șarpele de apă, șarpele de alun sau chiar cu năpârca (ultima fiind o șopârlă fără picioare).

Vipera de munte este o specie iubitoare de habitate montane. Dacă sunteti la peste 1000 de metri altitudine în Carpați și ați văzut o viperă, 99,99% ați văzut o viperă comună. Celelalte două specii preferă locurile mai joase, fiind specii termofile. Vipera comună poate fi văzută în mod obișnuit în intervalul sfârșit de martie – început de noiembrie, dar în mod excepțional au fost văzute exemplare active în februarie sau chiar decembrie. Deci fiți atenți și în afara sezonului cald, vipera comună mulțumindu-se cu câteva raze de soare pentru a ieși, fiind capabilă de a vana activ și pe vreme noroasă.

Vipera ursinii – vipera de stepă.

Puțin cunoscută publicului larg, această specie este critic periclitată. Fragmentarea teritoriului, pășunatul și alte forme de deranj antropic au restrâns arealul acestei specii la câteva județe. Iată unde aveți norocul de acum să o puteți admira în sălbăticie (sau să stiti să fugiți de ea, după caz :D, desi spun si o sa mai repet: șerpilor le e mai frică de noi decât ar trebui să ne fie nouă – dacă nu îi deranjați din fugă, dispar repede la adăpost :D) – arealul este prezentat tot pe județe (în restul Europei mai puteti găsi specia în Franța, Italia, Ungaria, restul țarilor din Balcani, în vreme ce în Republica Molvova nu mai sunt semnalări recente și specia este considerată a fi exctinctă sau cu minipopulații ce așteaptă să fie descoperite/redescoperite):

Vipera de stepă poate fi întâlnită și la malul mării – specia fiind adaptată deplasării și traiului în zone nisipoase, acest lucru întamplandu-se la noi în prezent doar în Delta Dunării, în cateva locuri (cel mai accesibil/tranzitat este Sfântu Gheorghe). Vipera de stepă poate fi întalnită în celelalte județe în alte tipuri de habitat: fânețe seculare (de tip pârloagă) sau în zone de deal. Veninul viperei de stepă este hemotoxic, dar cel mai puțin periculos din cele trei specii de la noi. Asta nu înseamnă că trebuie să vă expuneți inutil. Această specie este ușor de confundat cu vipera comună (si nu numai cu ea), asa ca va dau înca un pont (am tot zis si la celelalte specii): cum sa deosebiți viperele de ceilalti serpi? Cum stiti ca e un animal cu potential periculos sau nu?

În situații de forță majoră (un scenariu simplu: vă treziți cu ea în cort, în bagaje, în curte sau chiar în mașină sau în casă) trebuie să știți cum să reacționați și ce să faceți când vedeți una. Dar pînă vedem ce (îi) facem pentru a ne pune la adăpost de orice pericol, haideți să vedem cum o recunoaștem că este viperă. Așa că, pentru cei care citesc cu spaimă în ochi acest articol, vă puteti opri din citit după acest paragraf, pentru ca vă spun cum stiți, ca să știti dacă vă ușchiți tare sau foarte tare: toate viperele din Romania cu care aveti sansa să vă întâlniți în sălbăticie la noi, așadar toate cele trei speciile… au pupila eliptică, adică verticală în lumină puternică (fix ca la pisici).

E simplu: pupila verticala = viperă. Pupila rotundă (sau orice alta formă) = specie neveninoasă. Indiferent de culoarea pielii șarpelui (mă rog, mai există și boa de nisip, dar în cazul acestui șarpe e simplu să știți că e boa, după botul lui ascuțit, ca de rață – vă recomand articolul acesta). Vă spun asta din doua motive:

1. la toate cele trei speciile de viperă de la noi, variabilitatea coloristică e mare. Simpla descriere prin culoare (și eventual romburile – modelul de pe spate – nu este suficientă). De la gri la neagră, de la maronie la roșiatică, vipera, idiferent de specie, are pupila verticala. Punct. [Atenție – dacă părăsim țara, regula nu se mai aplică]

2. În cazul multor specii de la noi, multi juvenili au colorit tărcat, ca de viperă. Este cazul balaurului, al șarpelui rau, al șerpilor de casă, de apă, de alun etc. Este un mimetism cu scop defensiv (sperie eventualii atacatori prin imitația coloritului unei specii veninoase cu care aceste specii inofensive pot coabita).

Uitați-vă, așadar, la toate fotografiile de mai sus și veți vedea că toate pupilele de mai sus sunt verticale/eliptice. Iată mai jos un colaj cu ochii altor specii de șerpi de la noi:

[In imagine aveți pupilele de formă rotundă, cu inel, pentru cele șase specii de colubride autohtone neveninoase: șarpele de apă (stânga sus), șarpele de casă (stânga jos), șarpele de stepă (dreapta jos), șarpele lui Esculap (centru jos), șarpele de alun (centru sus) respectiv balaurul (dreapta sus)]

Comparați, acum, cu ochii celor trei specii de viperă de la noi!

[In imagine aveți pupilele de formă eliptică (verticală), pentru cele trei specii de viperă de la noi: viperă comună (sus), viperă cu corn (centru), respectiv vipera de stepă (jos)]

Bun, acum că stim cine sunt „dușmanii”, sa vedem cum ne ferim de neplăceri. Un bun prieten spunea: vrei să nu pățești nimic? stai în casă. Nu sunt întru totul de acord cu el, dar… daca ești din / locuiești în București sau Ilfov (probabil peste jumătate din cei ce citesc acum) și ți-e frică de vipere, în Herăstrau (sau chiar la Snagov) e în regula, poți merge. Dacă, totuși, decizi că ai treabă prin județele colorate cu verde din hărțile de mai sus, iată ce trebuie să faci.

Știind de mai sus care sunt habitatele preferate ale viperelor, sfatul Lion este: feriți-vă de astfel de habitate. Evitați zonele stancoase, pașunile cu iarbă înaltă, pajiștile alpine, lizierele. E mai puțin probabil să gasiți viperele în mijlocul drumului (dar na, se mai întamplă). Pentru a evita și mai mult din riscuri, purtați încălțăminte adecvată în astfel de zone. Purtați ghete, bocanci, cizme etc. Sandale cu fereală, da? Adica fiți atenți pe unde călcați, pe unde puneți mâna, pe unde vă așezați și, dacă vedeți ceva mișcând, retrageți-vă încet, păstrând distanța.

[Viperele adoră să se camufleze, folosind iarba, frunzele sau stâncile cu care se confundă, gratie unui camuflaj specific. Formele melanistice sunt mai usor de reperat, cum este această viperă comună din masivul Calimani]

Viperele nu atacă de capul lor (cum relatează presa avidă de senzațional)! Ele se apără. Orice povești sau păreri ați avea vizand comportamentul agresiv al viperelor, vă rog să le lăsați acasă. Am manevrat zeci de vipere în mână, le-am prins și le-am calmat, așa că stiu foarte bine cum se comportă. Viperele fug. Dacă sunt încolțite, se apără prin sâsâituri și mișcari specifice. Limbajul corpului este clar: vipera încolăcită, cu gâtul în S, e într-o poziție defensivă.

[Deși au dimensiuni mici (15-20cm), și puii de viperă au potential periculos, pentru că au suficient venin să provoace neplăceri încă de la prima mușcătură. Un juvenil de viperă cu corn dobrogeană, cu capul în poziție defensivă]

Dacă se întinde și se lungește să fugă, lăsați-o să fugă. E atat de simplu. Tot pentru a evita riscul de a fi mușcat, țineți cortul închis. Verificați sub cort, mai ales în serile călduroase de vară. Căscați ochii pe unde mergeți și urmati potecile bătute. La cățarat, verificați cu privirea fiecare priză când intersectați cleanțuri sau alte brâne cu acces din mai multe părți. Mulți cățărători au pățit-o.
Daca e musai nevoie, manevrați vipera cu ajutorul unui un băț, luând-o din drum. Dacă sunteși în gospodărie, folosiți o mătură lungă și o găleată sau un făraș cu mâner lung. Nu folosiți mănuși/cârpe subțiri etc. Riscați să fiți mușcați, mai ales dacă nu aveți experiență în mânuirea șerpilor. Nu ațâțați vipera și nu faceti mișcări bruște. Viperele pot sări, dar numai dacă sunt provocate. Nu le testați viteza, veți pierde pariul.

Dacă sunteți mușcați: primul ajutor se acordă prin liniștirea victimei (care va fi așezată în poziția culcat pe spate) si curățarea mușcăturii cu apă și săpun. Dacă nu aveți telefon sau semnal transportați victima (pe o targă improvizată) spre cel mai apropiat spital. În cazul în care victima prezintă semnele unui șoc anafilactic, de la alergia la venin, dați-i un antihistaminic (Calritin, Aerius) pentru a ajuta victima să nu se sufoce. Este cam tot ce puteți face. Dar sunați imediat la 112. Mentionați că este o mușcătură de viperă după ce vă asigurați că era o viperă; dacă nu sunteți în Apuseni, Dobrogea, Banat sau în munții Carpați (inclusiv în Subcarpați), cel mai probabil este vorba de o specie neveninoasă. Administrarea fără să fie nevoie a serului antiviperin este o manevră riscantă pentru sănătatea victimei. Specificați zona aproximativă a incidentului și altitudinea. Astfel medicii vor ști care din cele trei specii v-au mușcat și implicit ce ser antiviperin să vă administreze. Nu încercați să vă procurați unul: în primul rând expiră în câteva luni, chiar dacă este depozitat corect. În al doilea rând trebuie ținut la frigider. În al treilea rând trebuie administrat doar de către un medic specializat în asa ceva, la o unitate spitaliceasca dotată corespunzator. În al patrulea rând, nu pentru orice mușcatură (chiar și de vipera) trebuie administrat acel ser, pentru ca multe muscaturi sunt seci, cum am ma zis, și puteți face cunoștință cu efectele serului administrat degeaba (deloc plăcute în unele cazuri). Cel mai bun antiviperin este o distanță de minim un metru de animal. Prevenirea e cea mai buna armă, asta dacă nu punem la socoteală statul în casă.

Așadar, iată o lista cu ce NU TREBUIE să faceți (până vine salvarea sau până ajungeți cu victima la spital):

– NU aplicați un dispozitiv de vidare. Este inutil, veninul intra imediat în sânge.
– NU faceți incizii să se scurgă sângele. Sub nici o formă!
– NU folosiți ser antivenin ca măsură de prim ajutor pe teren, din cauză că multe persoane au diferite alergii şi pot avea un şoc anafilactic, mai ales că muscatura poate fi seaca si dati corpului ser de procesat aiurea. Decizia de administrare de ser se ia la spital de catre un medic specializat (eventual în ambulanță) pe baza simptomelor.
– NU sugeți rana pe modelul Cireșarii / Bruce Willis / Chuck Norris. Vă puteți învenina prin ingerare sau atingerea mucoaselor (gură/nas/ochi) și veți contribui la a fi doua victime în loc de una.
– NU dați cu nimic pe rană, doar spălați rana. Deci fără cremă de gălbenele, urină, alcool sanitar, apă oxigenată sau orice mai găsiți prin trusa de prim-ajutor sau prin mașină și credeți că ar ajuta că nu ajută.
– NU aplicați garou: dacă veninul rămâne concentrat în zona muşcăturii, acesta va distruge rapid celulele, cauzând necroză locală; dacă lăsați veninul să se răspândească, toxinele se vor dilua şi reduceți riscul de leziune a ţesuturilor.
– NU aplicați gheaţă sau obiecte reci, sângele trebuie să irige zona.
– NU dați victimei alcool (știu că sună ciudat, dar unii rezolvă orice cu niște tărie) sau orice fel de medicamente, este inutil. De asemenea, evitați cafeaua, băuturile energizante sau alte substanțe minune; nu veți face decât să agitați victima.

[Chiar daca are romburi/desene, acest pui de sarpe de stepă este inofensiv. Mușcătura serpilor poate fi dureroasă, dar de regulă scăpați doar cu o sperietură. Indiferent însă ce șarpe neveninos v-a mușcat, este bine să dezinfectați rana.]

Pentru amatorii de plimbări prin Europa (nu extind discutia la alte continente pentru că nu e cazul, nu am competențe în afara bătrânului continent): în toată Europa găsiți cel putin o specie de viperă în (aproape) fiecare țară: în cele nordice Vipera berus (inclusiv în Marea Britanie, tarile scandinave sau Rusia), iar în zonele muntoase la fel, în Vest Vipera aspis, cât despre zonele sudice (inclusiv insulele grecesti), ‘Mniezo’ cu mila :D. Chiar râdeam de un prieten care zicea ca merge în Corfu sau în Thassos ca cică acolo nu-s șerpi veninoși. Și când am început să îi înșir speciile… s-a blocat :D. Sfaturile de călătorie sunt aceleași: ochii în toate părțile și nu fiți eroi. Vorba unui prieten: există două feluri de oameni pe Pământ: oameni curajosi și oameni bătrâni. Încercați să rămâneți în a doua categorie, e mai sănătos la pensie 😀

În încheiere: viperele de la noi din țară au potential periculos, dar nu sunt agresive. De regulă fug primele. Informați-va despre vipere, comportamentul acestora dar și prezența lor în zonele unde mergeți (parcuri naturale situate la altitudine; fânețe alpine; sectoare de creastă; chei și zone calcaroase; păduri bătrâne de foioase; pajiști în stepă, plaje și zone nisipoase din Delta Dunării; în general zone puțin locuite, fără agricultură intensivă – dar pot fi și excepții notabile, avem chiar vipere ce pot fi văzute în orașe – vă recomand acest articol, recent scris). Manevrați-le cu atenție numai dacă este necesar pentru a le reloca sau îndepărta din cort/mașină/locuință/grădină etc, altfel… păstrați o distanță de siguranță (de la un metru până la infinit – depinde cât de repede dispăreți din zonă). Întrebați localnicii, ei știu dacă în zonele respective sunt vipere sau nu, datorită unei reputații poate nemeritate, dar de netăgăduit.

Viperele sunt niște animale plăpânde și puțin înțelese, din cauza potențialului lor periculos pentru om. Indiferent cât de puțin vă plac, trebuie să înțelegem cu toții că sunt specii sensibile la deranj antropic și au nevoie de protecție, care este conferită de legile în vigoare. Amenajările antropice, deforestările, rețelele de drumuri, căi ferate și alte forme de interventie umană fragmentează și distrug teritoriul acestor animale. Este cunoscut din presă (dar a fost luat în râs la vremea lui) cazul viperelor gasite în Banat cu ocazia lucrărilor la autostrada Nădlac – Sibiu, anul trecut parcă). Dacă întâlniți un șarpe neveninos, aveți aici câteva sfaturi adunate într-un articol util, redactat de colegul meu Vlad Cioflec, caruia îi mulțumesc pentru ajutorul acordat în redactarea acestui material. De asemenea, tot la Vlad gasiti un ghid ilustrat in format pdf cu toate speciile de reptile si amfibieni din Romania.

Dacă vă pasionează animalele sălbatice, găsiți mai multe informații la zi despre fauna din țara noastră nu doar pe acest blog, ci și pe grupul dedicat acestora, Fauna României – Conservare prin Educație.

[Update 2023] Aveți de acum și un articol dedicat despre incidența viperelor în marile localități ale României.

Fotografiile din acest articol sunt din colecția foto a lui Doru Panaitescu; hărțile sunt realizate de Vlad Cioflec; textele sunt realizate de Doru Panaitescu și Vlad Cioflec. Orice reproducere parțială sau integrală se poate face numai cu acceptul scris al autorilor. Dacă tot dați copypaste, măcar puneți sursa, ok? Nu sunt biolog și nici herpetolog, asa că este posibil să fie strecurate erori. Greșelile din text pot fi semnalate cu o simplă tragere de mânecă printr-un comentariu, eu aducându-vă mulțumiri anticipate pentru amabilitatea de a mă atenționa. Numai cine nu muncește nu greșeste! Comentariile de tip „mi-e scârbă”, „vedea-l-aș curea”, „ești nebun” sau „îi dau [viperei] un par în cap oricum” vor fi tratate cu praf anticercopiteci și ștergerea comentariului integral, fără aviz. Cred mult în bun simț aici, la mine pe blog. Vă mulțumesc anticipat pentru subțirimea obrazului!

Happy herping!