Pentru că a trecut deja ceva vreme de când am scris aticolul despre viperele din România și am ceva noutăți, am decis să scriu acest articol, completat in proporție de 80%, despre viperele Europei.

[În colaj sunt prezentate cele 8 specii europene cu care m-am intersectat în ultimii ani]

Viperele europene sunt, contrar părerii generale, animale retrase, teritoriale, sfioase, greu de văzut și insuficient cunoscute de publicul larg. Fac precizarea că aceste vipere au un areal mai larg decât ați putea crede, iar în unele zone ale Europei (inclusiv in România) sunt prezente înclusiv in localități, chiar reședințe de județ (de pildă în Oradea, Deva, Cluj Napoca etc). Nu e o informație menită să inducă panică (mă gândesc în primul rând la orădenii, devenii și clujenii care care mă citesc :D), ci mai degrabă să vă facă să vă documentați mai mult, mai ales dacă vă place să călătoriți în sudul, estul și centrul Europei (mă rog, sunt și în nord, dar 90% din români preferă destinațiile sudice/mediteraneene etc). Profit de recentele mele intâlniri cu reptilele europene, din care destule veninoase (ma refer, desigur, la șerpi, deoarece șopârle veninoase nu exista în Europa, deci puteți fi pe pace când vedeti șopârle de orice talie și culoare) pentru a vă face un mic ghid vizual cu speciile prezente pe bătrânul continent.

Le-am împărțit, simbolic, în trei grupe.

Viperele din Vestul Europei (Spania, Franta, Portugalia, Elveția, Italia etc)

1. Vipera latastei – pe care am găsit-o în Spania în 2021

[prima V. latastei cu care m-am intâlnit în nordul Spaniei era un pui, dar contrastul la pui e mult mai ofertant din punct de vedere fotografic/estetic, pentru ca puii năpârlesc mai des și culorile sunt mai aprinse]

[Acest adult era foarte aproape de linia caselor, într-o zonă de platou. Era ieșit pe o vreme rece, cu soare dar vânt puternic, în martie. Asa că nu mai credeti localnicii din zona Mediteranei care spun ca viperele pot fi văzute doar vara, pe căldură și doar la munte]

Pentru veninul acestei vipere sunt fabricate doua seruri, denumirile comenrciale fiind Vipera Tab, respectiv serul antiviperin Viperfav. . Primul este creat special pentru o alta viperă, vipera comună (Vipera berus), dar se pare că este eficient și pentru alte specii europene.

2. Vipera seoanei – pe care am găsit-o în Spania în 2021

[O viperă cu desen dorsal interesant, linia mediana unind romburile tipice viperelor. Este o viperă ușor de găsit în culturi agricole, dar și liziere din zona acestor terenuri]

[Solzii albi de pe mandibulă aduc cu Vipera berus, dar aspectul cârn, fără corn, o face ușor de distins de aceasta din urmă, cu care oricum nu are deloc suprapunere de areal]

Pentru veninul acestei vipere sunt fabricate doua seruri, denumirile comenrciale fiind Vipera Tab, respectiv serul antiviperin Viperfav. . Primul este creat special pentru o alta viperă, vipera comună (Vipera berus), dar se pare că este eficient și pentru alte specii europene.

3. Vipera aspis – pe care am găsit-o în Spania în 2021

[Vipera aspis se poate intersecta cu Vipera latastei in areal, putand rezulta inclusiv hibrizi. Acest exemplar este un exemplar pur de V.aspis, mascul adult]

[Femelele de V. aspis sunt adesea roșiatice, lucru care se întâmplă și la alte specii de vipere europene]

Pentru veninul acestei vipere sunt fabricate doua seruri, denumirile comenrciale fiind Vipera Tab, respectiv serul antiviperin Viperfav. . Primul este creat special pentru o alta viperă, vipera comună (Vipera berus), dar se pare că este eficient și pentru alte specii europene.

Viperele din Estul insular al Europei (arhipelagurile grecesti)

4. Macrovipera lebetina (Milos, Cipru, Turcia) – pe care am fotografiat-o în 2017 și 2019

[Deși subadultă, această viperă avea aproximativ 1 metru lungime, fiind capabilă să mănânce șopârle de talie mare sau păsări mici]

[Viperele adulte cresc în grosime, devenind mult mai lente decât rudele lor continentale. Acest exemplar poate mânca prăzi mai mari, de talia unei prepelițe sau a unui iepure adult]

Veninul său este extrem de complex, cu efect preponderent citotoxic, iar necrozele locale pot duce la cazuri severe sau chiar amputarea membrelor muscate.
Această viperă nu are doar un venin extrem de puternic, dar adulții au și glande de venin mari, astfel încât cantitatea de venin poate duce la reacții toxicologice puternice, până la deces. În veninul acestei specii sunt gasite substante numite metaloproteaze, responsabile pentru o reacție severă numită apoptoză (autodistrugerea celulelor). Aceste metaloproteaze apar în diverse cantități (de regulă mai mici) și în veninurile altor vipere europene. Antiviperinul folosit este un poliser (Vetel), care poate fi folosit pentru cele doua specii de talie mare prezentate in acest material, plus vipera cu corn.

5. Montivipera xanthina (Samos, Lesbos, Samothraki) – pe care am fotografiat-o în 2017 si 2018

[Viperele de stâncă sunt extrem de bine camuflate în teren. Întâlnirile cu ele sunt rare și scurte, se pricep de minune să dispară din raza vizuală, camuflajul excelent ajutându-le să se facă una cu mediul ambiant]

[Această viperă este cea mai mare cu care m-am întâlnit în sălbăticie, în apropiere de orașul grecesc Alexandroupoli. Se poate vedea ochiul opacizat, semn că era gata de năpârlire]

Și această viperă are un venin extrem de puternic. Este considerată una din viperele cu cel mai mare risc la nivel mondial în caz de mușcătură, deoarce serul anticiperin care exista pentru această specie se pare că nu est efoarte eficient în ctratamentul persoanelor mușcate (dar exista alternative din diverse plante perene, tratamentul fiind folosit cu succes in Turcia continentală). Veninul este complex, cu efecte citotoxice. Deseori victimele dezvoltă edem la locul mușcăturii plus alte afecțiuni sistemice și pot rămâne cu sechele chiar dacă scapă cu viață. Antiviperinul folosit este un poliser (Vetel), care poate fi folosit pentru cele doua specii de talie mare plus vipera cu corn.

Viperele central si est europene (din Balcani, inclusiv Romania)

6. Vipera ammodytes (prezentă în țara noastră cu cele două subspecii: V. ammodytes ammodytes si V. ammodytes montandoni, plus V. ammodytes meridionalis in sudul Greciei)

Vipera cu corn este cea mai ușor de recunoscut viperă europeană, după botul proeminent (numit și rostru sau scut rostral, modificat). Nu se știe exact la ce este folosit acest „corn”, dacă are rol în curtare, iar dimensiunea și orientarea variază de la individ la individ.

[Viperele cu corn prezintă variabilitate coloristică – acest exemplar din ssp. ammodytes de talie mare (aproximativ 1 metru lungime) este fotografiat la 1600m altitudine, în Muntenegru]

[Subspecia montandoni se găsește și la noi în Dobrogea, precum si in estul și centrul Bulgariei, până în Grecia. Acest exemplar este fotografiat în apropiere de Ruse]

[Subpecia meridionalis este de talie mică, adulții rar depășind 50 cm. Acest exemplar este fotografiat în peninsula Peloponez]

Viperele cu corn prezintă o remarcabilă paletă coloristică, dar mărimea acestui articol nu-mi permită să pun prea multe exemple; găsiți destule pe pagina mea de Facebook, în albumul cu herpetofaună.

Veninul său este foarte puternic, mai ales că doza injectată la o mușcătură poate fi de doua-trei ori mai mare decât în cazul viperei comune. Veninul este complex, cu efecte locale (edem, necroză) dar și hemotoxice (hemoragie, hematom local) si neurotoxice. Mai pot apărea complicații și la nivelul altor organe (blocaj renal sau hepatic, tulburari de vedere, variatii puternice ale tensiunii arteriale sau ale glicemiei etc). În cazurile severe, victimele pot ramane cu sechele medicale post mușcătură.

Pentru veninul acestei vipere sunt fabricate doua seruri, denumirile comerciale fiind Vipera Tab, respectiv serul antiviperin Zagreb. Primul este creat special pentru o alta viperă, vipera comună (Vipera berus), dar se pare că este eficient și pentru alte specii europene. AL doilea este un cocktail de seruri din veninurile a 6 specii de viperă europeană, inclusiv pentru V. latastei, fiind folosit și în spitalele din România.

7. Vipera berus (prezentă în țara noastră cu cele două subspecii: V. berus berus și V. berus nikolskii)

Este vipera cea mai comună de la noi. Veninul său este foarte puternic, dar doza este mică și multe mușcturi sunt seci. Totuți, e bine să citiți acest raport legistic al unui bărbat decedat după ce a fost mușscat undeva în zona Clujului, nemaiputând fi salvat în ciuda administrării serului antiviperin.

[Viperele comune au și ele variabilitate coloristică mare. Subspecia berus poate avea si forme roșiatice, cum e acest exemplar din munții Făgăraș- se distinge ochiul roșu, cu pupilă eliptică]

[La exemplarele melanistice din ssp. nikolskii, ochiul roșu nu mai este vizibil. Este un motiv în plus să nu atingeți șerpii dacă nu știți exact ce specie sunt, în special cei de culoare neagră]

Veninul acesteia este considerat cu toxicitate mai mare decat al viperei cu corn, dar adesea cantitatea de venin injetata este mica sau chiar absentă (mușcătură seacă). Este un venin complext, preponderent citotoxic, fiind inregistrate edem si necroze locale. În cazuri severe poate surveni decesul, dar procentul de mortalitate post mușcătură este mic (literatura de specialitate variază cu procente între 1 și 4%). Atenție! Spre deosebire de celelalte specii europene, vipera comună este extrem de rezistentă la frig și poate fi activă și în zile reci de primăvară sau toamnă (inclusiv pe vreme noroasă) sau zile însorite de iarnă. Grijă mare în zonele de munte sau împădurite, pe ce călcați, unde vă așezați sau pe ce puneți mâna!

8. Vipera ursinii (prezentă în țara noastră cu cele două subspecii: V. ursinii rakosiensis și V. ursinii moldavica)

Această viperă este cea mai rară de la noi, fiind greu de văzut. Este o specie adaptată zonelor deschise, fiind dificil de reperat în tufele pe care le folosește drept adăpost. Veninul ei este considerat a fi mai slab decat în cazul celorlalte două vipere de la noi, dar asta nu înseamnă sa nu fiți cu băgare de seamă în prezența ei.

[Această viperă are un areal puternic fragmentat. Subspecia rakosiensis de la noi din țară poate fi întâlnită în jud. Alba și Cluj, dar a fost semnalată și în Ungaria, respectiv istoric în estul Austriei (personal, nu stiu sa mai fie semnalari recente la austrieci, dar nu garantez că e așa)]

[Subspecia moldavica are o distribuție și mai ciudată, in Moldova noastră și în jud. Tulcea. O mică populație este rezidentă în Delta Dunării, în zonele de coastă, fiind adaptată traiului în zone cu nisip]

Vipera de stepă este în general de talie mică, iar hrana sa este altătuită preponderent din insecte, mai puțin rozătoare. De aceea, veninul nu este așa puternic precum la celelalte două specii de la noi. Cazurile de mușcături sunt puține, iar severitatea lor mult mai mică decât în cazul altor specii descrise aici. Totuși, pot apărea hematoame sau edem local, dar și alte efecte sistemice: tahicardie, tulburări gastro-intestinale sau reacții alergice la venin. La aceste mușcături, tratamentul cu ser antiviperin uneori nu este administrat, pentru că reacția organismului la ser poate fi mai dură decât în czul veninului însuși.

În afară de aceste 8 specii, mai sunt două specii endemice, una în Grecia/Albania, una în nordul Italiei. Ambele sunt recent desprinse din alte specii, taxonomia viperelor europene fiind în continuă schimbare în ultimii 20 de ani.

9. Vipera graeca (după care am mers, fără succes, în iunie 2020, august 2021 si septembrie 2021)… Dar pe care am reușit să o fotografiez în iunie 2022.

Este o viperă de talie mică, fiind recent desprinsă din complexul Vipera ursinii.

Astfel, colajul de început din startul acestui articol devine desuet… iată cele 9 vipere europene, într-un colaj cu fotografii care îmi parțin în totalitate (un colaj pe care mi l-am propus încă din 2017, când am fotografiat prima Macrovipera lebetina în Cipru – stiu, nu mi-a luat decat cinci ani, sunt un puturos :D).

Iar pentru iubitorii de curiozitati, ar mai fi fost si…

10. Vipera walser (după care nu am mers încă) a fost si ea supusa unor modificari taxonomice, fiind acum „retrogradată” la nivel de subspecie, Vipera berus walser.

Ea este înlocuită, la numărul 10, de o viperă de care teoretic nu vorbesc herpetologii europeni, mai ales în contextul geopolitic actual:

10. Vipera renardi. Considerată mult timp sinonimizată cu Vipera ursinii, această viperă este de fapt un Vipera Complex, cum spun specialiștii, taxonomii având încă dezbateri aprinse pe tema ei. Ea poate fi întâlnită în Ucraina, Rusia, până departe în est, spre China (fără Turcia, o altă mare nebuloasă taxonomică, unde în prezent sunt 15 specii de vipere din nu mai puțin de 4 genuri diferite). O parte din subspeciile complexului Vipera ursinii-renardi sunt considerate de unii specialiști a fi specii separate (V. eriwanensis, V.ebneri, V. lotievi etc), dar ne îndepărtăm de subiectul acestui material, așa că prefer, momentan, să nu o amestec cu specii europene, mai ales că arealul ei european este fix in zona de conflict actuală – Ucraina/Rusia, deci puțin probabil să merg după ea în viitorul apropiat.

Ce trebuie să știti despre viperele europene: toate sunt veninoase, dar, dintre ele, vipera cu corn este responsabilă pentru cele mai multe decese, ca urmare a distributiei si densitatii din Peninsula Balcanică, o zonă extrem de bine populată (cu oameni) a continentului. Ca număr de mușcături, vipera comună este, de fapt, campioana europeană, dar numarul de decese e mult mai mic. Sfatul meu sincer este să vă luați măsuri de precauție pentru orice viperă găsiți, în funcție de zona/țara unde vă aflați, locuiți sau călătoriți. În ultimii ani sunt studiate și testate in regim clinic si alte seruri antiviperin (Inoserp Europe este unul din ele), capabile să amelioreze simptomele pentru toate speciile prezentate în acest articol (puteți citi aici mai multe despre serurile antiviperin folosite în Europa). Acest articol este în curs de actualizare, vă rugăm să reveniți. 😀

Las, pe final, o imagine la rezoluție mare cu ultima mea viperă găsită în Spania, Vipera seoanei, cea care m-a inspirat să incropesc acest articol, pentru cei ce vor să își facă desktop background sau pentru telefon, tabletă etc (cu rugămintea să fie pentru uz personal, nu pentru publicare).