Carnati de vanat
Azi am aniversat intr-un cadru festiv implinirea de catre un bun prieten a unei frumoase varste. Omul, mai vanator de fel, ne-a pregatit niste carnati de vanat (mistret si cerb) de ne-a plouat in gura, va jur ca de mult nu am mai mancat ceva bun. Oricat de mult as iubi natura, niste carnati din-astia ma fac sa o dau incolo de ecologie – la urma urmei animalele alea tot mor, nu? Virsli si plescoi, momentan sunteti in cadere din topul preferatilor mei cu mat de porc sau oaie. 
Apropos de cei care sustin sus si tare ca nu se ating de animalele vanate: ce e mai grav? Sa recunosti ca iti place carnea de vanat sau sa te minti singur zicand ca ai mancat doar sosul? Why don’t you just stand up and fight the wild boar in your plate?
Dupa cum stiti, vanatul e o mancare grea. Carnea are multi urati (compusi ai aciduli uric) si consumata in exces poate provoca guta (boala regilor, care se infruptau la ospetele zilnice doar cu prepelitele, potarnichile si iepurii vanati tot de ei). Dar va recomand din cand in cand sa va dati drumul poftelor, savurand un medalion de caprioara la Casa Iancului de pilda. Sau puteti trece granita la Ruse, cautand un restaurant fabulos, Ciflika. Aici puteti manca niste mancaruri de vanat pe care sincer eu pana acum nu le-am gasit (atatea la un loc pe un singur meniu) in toata Romania. Ma poate contrazice careva?
