Archive for Foto

Poveste de Intâi Decembrie (in memoriam)

Amintiri de Întâi Decembrie pe aproape 4 roți

Acum, că ați terminat de vizionat parada tancurilor mai vechi decât Sfinxul, ați șters de pe mustăți sosul de fasole și ați mârâit de pe băierile gâtlejului aroma de ciolan fugărit prin cazan de un polonic nedrept cu porțiile, să vă povestesc o isnoavă de acum mai bine de 10 ani, taman de un 1 Decembrie Național și autentic.

Eram la un concurs de offroad în Buzău, ultima etapă a campionatului din acel an, iar eu eram copilot pe un G-Klasse condus de regretatul meu coleg de liceu, prieten și companion pe la diverse ieșiri cu acaretele de teren, Alin.


[mașina de concurs din această poveste, fotografiată în Deltă, la una din primele mele ieșiri pe coclauri cu Alin]

Alin își cumpărase de la un alt pasional acest Mercedes negru GKlasse 230 benzină, ediție limitata, din 1988 dacă nu mă înșel, căruia îi schimbase motorul să aibă mai mult cuplu pe noroaie; ulterior, Mercedesul fusese pregătit de el cu minuțiozitate. Cu el mergea la vânătoare și, ocazional, la concursuri de offroad.


[aici, Alin având copilot pe Raluca, soția lui, la o tură prin Insula Mare a Brăilei – pe fundal se văd munții Măcin]

După ce mi-am exprimat dorința de a-i fi copilot la competiții, am început să ieșim mult mai des pe coclauri (pentru că nu-l mai văzusem vreme de aproape 10 ani de la terminarea liceului, dar ne-am reîntâlnit în context de business, el conducând o mică agenție de publicitate full service, iar eu vanzator de publicitate online la ArboMedia). Am recuperat anii dintre liceu și momentul poveștoo de față prin ture cu ambele mașini (eu aveam Terrano pe vremea aia, nu îmi luasem încă Patrolozaurul, dar deja cochetam cu ideea de offroad mai serios decât cu Terrano).

Dar să revin la poveste… în acea zi de 1 decembrie, Alin era pompat să scoată un timp bun la acest concurs, unde participam la categoria Open, o categorie unde era foarte probabil să-ți rupi mașina dacă nu ești suficient de dibaci.

La Open se mergea în tandem, doua mașini cu doua echipaje, ideea era să poți beneficia de asistență și să dai dovadă de fairplay pe parcursul concursului.


[imagine cu mașina lui Alin din acea zi de concurs, când vremea superba si peisajele de poveste ne făceau să ne bucurăm că am venit la competiția de la Buzău]

Cealată mașină, un Nissan Patrol Y60 cu roți mai mari decât ale noastre (cred că avea 37”, noi, modești, aveam doar 35”), detaliu care avea să conteze în povestioară mai mult decât credeam.

[același loc, dar mașina cu care făceam tandem – un Patrol Y60 la fel de bine pregătit, dar la fel de vechi ca Mercedesul nostru 😀]

Zis și făcut, aliniați regulamentar la start, plecăm în trombă de la Sărata Monteoru, pe niște drumuri pe car ele știam destul de bine, județul Buzău fiind unul din locurile cele mai bune de offroad din țară, dintr-un motiv simplu: aici sunt multe zone cu ”badlands” și nu îți ia mai mult de 5 metri sa te impotmolesti cu orice mașina ai avea, dacă nu stai pe drumul corect (care de cele mai multe ori nu e tocmai vizibil).


[nu eram singurii cu necazuri tehnice, și alte echipaje au avut de furcă datorită traseului destul de dur – aici, un echipaj de la Extrem]

Fix așa au pațit și partenerii noștri din mașina de tandem. După nici doua ore de mers după roadbook pe traseul de concurs, într-o zona cu șleauri, pilotul Nissanului a forțat cu volan maxim dreapta ieșirea dintr-o baltă și caseta de direcție a cedat. I-am luat la șufă cinetică pe băieți să degajăm drumul pentru celelalte echipaje și am decis să abandonăm și noi, în ideea să îi ducem la Buzău să facă rost de o casetă de direcție second-hand.


[Această fotografie este realizată la doar câteva minute după ce caseta de direcție a Nissanului a cedat]

După vreo 3-4 telefoane la băieții veseli de la Buzău, am găsit și am tocmit o casetă de direcție, doar că… trebuia să mergem la Buzău să o luăm. Și cum traseul era departe de orice urmă de asfalt, am luat-o înapoi pe roadbook și ne-am tot chitit cum să ieșim mai repede de acolo. G-Klasse-le nostru era în două uși, așa că am rabatat scaunul de la copilot, cei doi din echipajul de pe Patrol s-au înghesuit pe bancheta din spate, luptând pentru loc cu sufele, scripeții și alte echipamente de recuperare puse la îndemână de Alin în spate și… dunga spre civilizație!

Uitându-mă eu pe roadbook, văd ca la doar 10 poziții mai încolo de unde eram e desenat un teren de fotbal. Cum terenurile de fotbal nu sunt prea multe în mediul rural, am făcut următorul raționament – stadionul ăla e sigur într-un sat mai răsărit, iar satele mai rasarite poate au fost miluite de prefectură cu niscaiva asfalt, de unde am fi ajuns mult mai repede la Buzău, decât să orbecăim prin pădure pe drumuri desfundate.

Așa că iată-ne ajunși în cătunul dinainte de locul unde rupsesem caseta de direcție a Patrolului, iar în mijlocul cătunului, lângă o troiță, vedem un birt, evident deschis, unde se legăna un uncheș. Am făcut repede calculul: e 1 decembrie, e duminică, deci toată lumea e mangă. E inutil să intru în birt, poate ne trezim că ne luăm și la bătaie cu ciuciubații satului. Dar încerc măcar să aflu de la moș unde o fi stadionul ‘cela.

– Stai, oprește mașina, strig la Alin, care mesteca prin casetofon după o melodie de dor și jale. Să îl întreb pe creștinul ăsta despre stadion, și… hop! sar repede din mașină, în timp ce Alin dă geamul jos și îți aprinde o țigară să nu-i afume prea rău pe partenerii noștri de tandem.

Mă dau aproape de nenea ce se legăna și îl întreb pe un ton familiar, bătându-l tovărășește pe spate.

– Ia zi unchiule, un stadion găsim și noi pe aici? Am auzit că e unul pe aproape.

Unchiul se clatină amenințător spre planetă, apoi se îndreaptă brusc, își dezvelește singurul incisiv de pe mandibulă, rânjind a la Guță și ridică un deget, sfătos. Apoi începe să îngaime:

Jâjâ-jâjî….jâjâ-jâji! Apoi clipește șmecher, iscodindu-mă cu o privire tulbure să vadă ce am priceput.

– Unchiule! Un stadion! Unde e? Aveți stadion aici? Repet eu, ridicand puțin glasul, ca poate pricepe.

Jââââjî-jâââjî jâââjâââ-jâââjî… începe iar să gâjâie ceva neinteligibil din gât, rotind degetul îngălbenit de tutun, în semn de mare prețuire pentru ideea pe care se chinuia să o articuleze.

Uluit de onomatopeele moșului, având sonoritatea unui Mig în cădere, mă retrag mustăcind dar și ușor nedumerit de dialogul celest de mai devreme, urc în dreapta și îi zic lui Alin, care sorbea ultimul fum din țigara pe care o fumase cu mare viteză:

– Hai, dă-i înainte, m-a lămurit buștean!

– Dar ce a zis? Întreabă Alin, pornind spre capătul cătunului.

– Nu știu exact, că nu a scos pe gură decît cuvinte compuse cu litera J, îi răspund eu.

La care copilotul celeluilalt echipaj ne consolează:

– Lasă mă că e bine, măcar omul a fost coerent!

– Cee? Unde vezi tu corerență în jâjâ-jâjî jâjâ-jâjî?

– Păi măcar a zis același lucru și a doua oară, că l-am auzit!

La mulți ani, România, pardon, Jojâjia!

#ÎntâiJejejjie

Comentarii

Fauna de sub stâlpi

După cele două ședințe din Cazanele Dunării, respectiv Dobrogea la parcurile eoliene despre care am povestit pe larg aici pe blog, am primit o nouă misiune legată de faună și biodiversitate, de această dată legată de rețelele de electricitate din județele unde grupul Enel are operațiuni. Profitând de zilele calde de vară, am purces spre sudul țării, căutând cu aceeași ardoare fauna din zonele unde E-Distribuție a efectuat în ultima perioadă lucrări de modernizare. Finișul acestui periplu de câteva zile a fost în Delta Dunării, unde aceste rețele prezintă un regim special, datorită accesului dificil (în multe din locurile unde sălbăticia Deltei se întâlnește cu nevoia oamenilor locului de a avea electricitate).


[Stâlpii modernizați sunt prevăzuți cu teci izolante, pentru ca păsările (ici un stol de grauri – Sturnus vulgaris) să se poată așeza în siguranță pe fire]
Citeste mai mult »

Comments (2)

Animale călătoare (prezentate în colaborare cu Kinder Suprise)

(Adv)
V-am prezentat săptămâna trecută animalele prezente în America de Nord, care sunt și la noi în Europa și chiar România, animale ce sunt prezentate și în noua campanie Kinder Surprise. Aventura animalelor năzdrăvane continuă cu o nouă temă: există animale care “călătoresc”, mai ales folosind oamenii și mai ales mijloacele lor de transport pentru a ajunge departe de arealul lor nativ. Azi avem în lumina reflectoarelor… șopârle care fac astfel de incursiuni, ba mai mult, stabilesc noi populații reproducătoare, inclusiv pe alte continente.


Citeste mai mult »

Comments (1)

O vară cu solzi (scurtă retrospectivă)

După o primăvară în care am dovedit niște capitole importante din herpetofauna continentului, vara a venit cu o sumedenie de revizitări ale unor specii dragi. Pentru că temperatura din termometre s-a mai domolit, fac o mică trecere în revistă a unor specii (doar de reptile) găsite anul acesta, pe la noi și pe aiurea. Vi le voi arăta pe rând, cu o mică poveste la pachet.

Citeste mai mult »

Comentarii

Animale „americane” prezente în Europa

(Adv)
Mereu mă întreabă prietenii – de ce nu mergi în State să vezi acolo păsări și alte animale meseriașe? O parte a răspunsului cred că o intuiesc mai ușor – e greu cu zburatul peste ocean, la mine. Dar a doua parte s-ar putea să îi uluiască: o parte din animalele prezente în America de Nord sunt și la noi. Așa că profit de noua campanie Kinder Surprise pentru a vă povesti puțin despre animalele sălbatice din America de Nord care pot fi văzute și în Europa.


Citeste mai mult »

Comments (1)

Fauna Dobrogei – ediția „pe sub eoliene”

În ultimele săptămâni am postat puține fotografii în comparație cu alte perioade ale anului, așa că mulți m-au întrebat ce e cu mine și pe unde mișun? Răspunsul, ușor de intuit pentru o bună parte din cei ce mă cunosc, este simplu – am avut nițică treabă prin Dobrogea. Încă de acum vreo două săptămâni anunțam aici pe blog că am treabă în Dobrogea, să monitorizez tot ce mișcă în parcurile eoliene ce aparțin Enel Green Power România, iar azi a venit rândul tuturor lighioanelor dobrogene ce au dat nas în nas cu mine pe cocaluri să iasă în lumina reflectoarelor virtuale, pe firmament.


[O cucuvea (Athene noctua) așteaptă înserarea pentru a porni în calea viețuitoarelor nopții. Este una din zecile de specii observate în doar câteva zile în Dobrogea, în parcurile eoliene pe care le-am vizitat]

Citeste mai mult »

Comments (3)

Liziera de Lac și un nou album foto în portofoliu (plus un concurs)

Merg de mai bine de 10 ani la balta Tătaru. De fapt, chiar aniversez anul acesta 10 ani de când am fotografiat acolo prima mea pisică sălbatică. Dar în această postare vreau să vă povestesc mai mult decât atât – aniversez – cu lansarea unui album foto – cei 10 ani de când am făcut primele mele fotografii mai interesante.


[Un lăcar mare (Acrocephalus arundinaceus) cântă, la mijlocul lunii mai, de mama focului, fiind una din cele mai vocale specii estivale din zona incintei piscicole]
Citeste mai mult »

Comments (14)

Șerpii Spaniei (partea întâi)

Nimic nu e mai frumos decât, fieldherper fiind, să te gândești la o țară anume și să exclami – hmmm, nu mai am după ce șerpi să merg acolo! Știu, mulți din voi asociați Spania cu chorizo, jamon, coride, flamenco, Pirinei, Ibiza, paella, Tenerife etc. Eu, mai defect, mă gândesc ce șerpi aș putea să văd când merg într-o țară europeană; momentan îmi ajunge herpetofauna bătrânului continent, mai ales că mai am de furcă suficient cu unele specii europene. Iar vestea bună este că, în Spania, i-am văzut pe toți. Acum, că am lista completă, vi-i prezint într-un articol lunguț, cum îmi place mie, în speranța că vă va fi de ajutor să știți cu ce lighioane fără picioare vă puteți întâlni în Peninsula Iberică.


[Nu puteam să nu ilustrez acest inceput de articol cu cea mai frumușică viperă spaniolă- vipera cantabrică (Vipera seoanei), singura viperă ce nu poate fi văzută în afara peninsulei Iberice]

Citeste mai mult »

Comments (1)

Reptilele Bucureștiului

Că tot am discutat azi la Radio Tanănana despre reptilele din București, m-am gândit să fac și aici, pe blog, o scurtă trecere în revistă a reptilelor pe car ele putem găzi în Capitală. Am întocmit o listă (ordonată pe grupe de șerpi, șopârle și țestoase) care conține speciile native, rezidente, specii native dar observate accidental (fără populații rezidente), precum si speciile introduse sau eliberate în sălbăticie, prezente în București.

Șarpele de casă (Natrix natrix) – specie nativă, rezidentă

Citeste mai mult »

Comments (3)

Monștrii din tufe – animale ciudate

O sa las câteva fotografii aici, un fel de duș rece pentru cei care admiră doar animăluțe pufoase și drăgălașe. De ce să ne mințim că natura are doar pufoșenii? Cine dorește să aibă o bună înțelegere a naturii și a echilibrelor naturale trebuie să accepte și acele animale care nu arată deloc cum ne gândim noi la un animal… în sens idilic.

[O pereche de scorpioni galbeni balcanici (Mesobuthus gibossus), unele din cel mai puțin înțelese animale de pe planetă, fotografiați pe marginea unei autostrăzi în apropiere de Atena]
Citeste mai mult »

Comments (3)

« Previous entries Pagina următoare » Pagina următoare »