Unde gasesc miere naturală?

O intrebare simpla la care raspunsul este unul complicat. Dupa cum probabil ati vazut de ceva timp, colectionez sortimente de miere naturala si fac si degustari de miere, fie adhoc (la ceainaria Tashi, joia, din cand in cand), fie la cerere, la evenimente private sau teambuildinguri. Si pentru ca multi cunoscuti, dupa degustare, imi adreseaza intrebarea fireasca din titlu si nu am de gand sa-mi fac un magazin online cu asa ceva, m-am gandit sa va usurez munca, asa ca poftiti un material destul de amplu din categoria „ne-am interesat pentru dumneavoastra”.

resize DSC09520_1600x1069

Practic, in afara de a va pune in legatura cu mai multi apicultori din toata tara (doi in Bucuresti, restul impartiti in tara, si in Muntenia, si in Dobrogea, si in Banat, si in Ardeal, si in Moldova), va mai spun si cateva din secretele mierii si cateva mituri despre miere pe care vi le demontez repede, in cateva randuri, ca stiu ca nu aveti vreme sa cititi. Bonus: in final va prezint si cateva metode prin care veti putea deosebi mierea contrafacuta grosolan de cea autentica si cum puteti aprecia (organoleptic doar, in conditii de targ) o miere de buna calitate. Pentru cunoscatori, gasiti detalii aici.

Inainte insa de a va spune de unde puteti cumpara, trebuie sa stiti cateva lucruri despre miere. Le-am grupat mai jos intr-o enumerare de tip adevarat sau fals pentru a demitiza putin povestea mierii.

1. Mierea cristalizata este stricata. Fals!

Mierea nu se strica. Niciodata. Ma rog, fermenteaza daca este culeasa inainte de capacire sau este depozitata necorespunzator. Dar de regula, cristalizarea intervine la un interval de la cateva saptamani (mierea de rapita, de tei, poliflora, de floarea soarelui cristalizeaza destul de repede, in vreme ce mierea de castan, de pin cristalizeaza greu, iar cea de salcam aproape deloc – ma rog, dupa vreo un an doi si cea de salcam se incleieaza). Cristalizarea este un fenomen natural si reversibil (mierea incalzita redevine fluida), dar cristalizarea nu este nicidecum un semn ca s-a stricat. Dimpotriva, cumparand o miere complet cristalizata in borcan aveti o garantie in plus ca este miere naturala, pentru ca mierea inmultita cu glucoza sau alte siropuri si melase de regula nu cristalizeaza sau nu cristalizeaza complet. Sfat: daca va plangeti ca mierea cristalizata este greu de manevrat, pastrati-o intr-un recipient cu gura cat mai larga. Un borcan de 800 ml in care va intra 1 kilogram de miere este suficient. Nu va faceti stocuri, mai ales daca sunteti pofticiosi. Veti fi tentat sa o mancati mai repede si nu va veti indura sa cumparati si alte sortimente de miere, daca veti avea ocazia (si va dau eu ocazia cu lista de mai jos). Mierea prin cristalizare isi poate schimba culoarea. Cat despre textura, dupa cristalizare unele raman cremoase (urasc acest cuvant dar nu am altul mai nimerit), cum ar fi cea de tei (cu o textura inconfundabila, mai ales daca este aproape pura, neamestecata), de portocale rosii sau de eucalipt, in vreme ce altele au senzatie de „zahar” prin cristalizare foarte puternica, la limita deranjului, campioane din acest punct de vedere fiind mierea de floarea soarelui, unele mieri poliflore, mierea de lucerna etc.

2. Mierea de salcam este cea mai buna miere. – Fals!

Mierea de salcam este ceruta (si implicit are un pret mai mare) pentru ca are tipicitate, cristalizeaza greu si contine mai putina glucoza (în mierea florală raportul fructoză/glucoză este de circa 1,15, in vreme ce la mierea de salcam raportul este 1,35). Este motivul pentru care medicii recomanda diabeticilor sa consume in cantitati moderate doar miere de salcam. Daca nu aveti diabet, nu aveti de ce sa mancati doar miere de salcam. Ideal este sa mancati tipuri variate de miere monoflora sau miere poliflora (vezi punctul 3). In plus, sunt alte varietati de miere mult mai gustoase, mai parfumate sau cu alte indicatii terapeutice.

3. Mierea poliflora este o miere de proasta calitate. – Fals!

Mierea poliflora este o miere de buna calitate tocmai pentru că, fiind amestecata din nectaruri ale mai multor tipuri de flori, îmbină nu doar parfumul, ci și puterea terapeutică a acestora. Este ca si cum ati avea un cupaj natural. Atentie, nu confundati mierea poliflora cu mierea amestecata de apicultori sau mai grav, de procesatori si comercianti. Mierea poliflora este mierea adunata in stupi care nu sunt dusi in lan sau in padure in regim pastoral sau la care extractia mierii se face dupa mai multe sezoane de inflorire la plante variate. Mierea poliflora, de regula, este mai deschisa daca e miere de primavara si mai rosiatica daca este extrasa din stup in a doua jumatate a verii sau toamna. De asemenea, mierea poliflora culeasa la altitudine este ceva mai dulce si mai inchisa la culoare fata de cele de campie. Dar nu e o regula, exista multe exceptii notabile la aceasta observatie personala. Si pentru ca ciumetii merg chititi sa cumpere miere de salcam ca asa au ausit ei de la ta’su marea ca e cea mai buna, lasati-i sa dea 30 sau chiar 40 de lei pe kilogramul de miere de salcam si voi luati miere poliflora (poliflora, naturala, nu amestecata din resturi de tot felul de „pietari”) ca e mai buna.

4. Mierea luata de pe marginea drumului este o miere buna. – Fals

Mierea luată de pe marginea drumului (si va pacaleste si mai tare faptul ca e stupina amplasata chiar acolo) are cel putin patru neajunsuri care trebuie sa va faca sa va ganditi de doua ori daca sa cumparati de acolo au ba:

– mierea expusa la soare isi pierde proprietatile, in special datorita actiunii razelor ultraviolete dar si supraincalzirii (si nu sta nimeni sa va aduca tocmai voua miere din borcanele alea bune, care nu au stat la soare).
– albinele care stau la strada sunt expuse la intoxicatii (si asta se rasfrange in calitatea mierii pe care o achizitionati) de la praful de la placutele de frana, cauciucuri, uleiuri etc. Ganditi-va ca albinele beau zilnic apa. De unde? De langa drum, unde sunt toate gunoaiele posibile.
– mierea respectiva poate fi indoita si vanzatorul sa fie un precupet cu initiative de „lungit” mierea, el nefiind de fapt producatorul/apicultorul din sat. Mai ales pe drumurile circulate gen DN1, unde e plin de stupine scoase la strada pentru a comercializa miere la taraba.
– albinele sunt expuse la gazele de esapament. De aceea este ideal sa stiti stupina de unde achizitionati mierea, pentru a va asigura ca este amplasata departe de drumuri circulate. Tot din acest motiv este mai bine sa achizitionati miere produsa in regim stationar (pentru ca nu veti abea niciodata garantia amplasarii corecte a stupinei in regim pastoral)

5. Mierea nu este buna pentru (unii) copii. Partial adevarat.

Copiii pana la varsta de un an nu au aparatul imunitar functional la capacitate nominala. De aceea, consumul de miere la sugari poate avea ca efecte aparitia botulismului. Mai mult, pentru ca aparatul imunitar nu e inca pregatit pentru ce e mai rau, resturile de polen din miere si alte substante cu potential alergen pot genera alte complicatii nedorite la copiii mici. De asemenea, mierea (care contine resturi de polen) poate genera alergii copiilor si chiar adultilor alergici la polen. Astfel ca o vizita la medicul specializat poate sa va confirme daca mierea este periculoasa pentru sanatatea copilului vostru sau poate manca fara probleme.

6. Mierea încalzită este toxica. Fals!

Pana acum ceva vreme, circulau pe Internet informatii alarmante potrivit carora mierea incalzita contine o cantitate mult mai mare de hidroximetilfurfural, prescurtat HMF, responsabil pentru aparitia carcinoamelor gastrice, in anumite cantitati. Stirile alarmante despre mierea toxica au fost, se pare, rspandite de un anume domn „nutritionist” aflat acum undeva la racoare. De fapt, desi toate stirile afirma sus si tare ca mierea ar fi toxica, nu exista nici un studiu clinic public au nu citat in sprijinul afirmatiei alarmante. Cat despre Wikipedia, aici se specifica despre HMF ca este prezent in miere asa cum este prezent in multe alte alimente, pentru ca este un produs ce apare in procesarea termica a unor alimente ce contin diverse tipuri de glucide, in special cele procesate prin coacere (paine, covrigi, cozonaci, cafea prajita, cacao prajita etc) sau fructe uscate, bere bruna etc. Si la miere, cantitatea maxim admisa de Uniunea Europeana este de 40 mg pe kilogram pentru mierile autohtone si 80 mg pe kilogram la mierile exotice. In mod normal, in mierea naturala cantitatea la recoltare este de 1-10 mg la kilogram, ajungand dupa maturarea mierii la 15-25 mg pe kilogram. Asta in vreme ce la cafeaua prajită continutul de HMF este de pana la 2900 mg pe kilogram, la prunele uscate de pana la 2200 mg pe kilogram, asa ca mierea e ultima voastra sursa de acumulare de furfural in organism. [multumiri lui Mircea Panaitescu pentru documentarea acestui paragraf!]

Totusi, se cuvine o precizare: deși incalzirea mierii poate creste cantitatea de hidroximetilfurfural (care depinde de temperatura la care se incaleste mierea), pierdeti din vedere esentialul: la peste 37 de grade Celsius, multe din vitaminele si elementele minerale, proteinele (din resturile de albine), veninul, propolisul si alte componente ce întaresc imunitatea sunt degradate ireversibil, astfel ca mierea încalzita se transforma dintr-un aliment complex intr-un simplu indulcitor. Dar nici vorba de toxicitate. Recomandarea mea personala este sa evitati consumul de miere reîncalzită din motive nutritive și nu toxicologice (cu exceptia prajiturilor sau sosurilor cu miere, unde expunerea la caldură nu poate fi evitata). Oricum, este mai bine sa gatiti prajiturile cu miere decat cu zahar, deoarece cantitatea de HMF obtinut prin coacerea aluaturilor cu zahar poate depasi de 10 pana la 100 de ori cantitatea de HMF din aluaturile framantate cu miere. Ideal este sa adaugati mierea in infuzii, cafea sau lapte dupa racire. Cat despre ceai (verde sau negru), acesta oricum se bea neindulcit, pentru a nu altera aromele.

Va prezint pe scurt si principalele tipuri de miere comercializata in Romania (le-am ordonat in functie de ordinea perioadei de recoltare):

miere de pomi fructiferi (cireși/meri/amestec). Deschisă la culoare, cristalizează destul de repede, parfum discret, floral. Greu de obtinut pentru că se amestecă oricum și cu alt eplante care înfloresc primăvara devreme (pomii fructiferi infloresc timpuriu, când albinele inca nu parasesc stupul), de regula este lasata de apicultori la consumul propriu al stupului in primavara.

miere de rapita. Alb-galbuie (in functie de puritate), cristalizeaza foarte repede. Cu cat este mai alba cu atat are puritate mai mare. Iz usor uleios, deranjant pentru mofturosi. Contine o cantitate mai mare de apa, fiind mai putin dulce decat mierea poliflora sau de tei. Cremoasa, usor de servit, cu aspectul unui serbet. O miere desert excelenta. (de notat ca unii apicultori o blameaza, dar adevaratul motiv este ca poate cristaliza în doar cateva zile, îngreunand procesul de extracție a mierii din rame)

miere de salcâm. Galbenă, aurie cu tenta verzuie, mierea de salcam are tipicitate si este usor de recunoscut. Cristalizeaza greu sau deloc (în cativa ani, dacă e stocată în recipiente de sticlă sau metal, șla temperatură de beci – 14 – 18 grade). Daca e amestecată („contaminata” cu miere de rapita sau pomi fructiferi), poate avea un aspect tulbure si poate cristaliza partial. Tulbureala NU este un semn ca nu este buna, ci doar impură, acest lucru neafectand calitatea mierii (asa cum sustin unii producatori prea mandri că mierea lor de salcam este „pura”). Se gaseste pe tot teritoriul Romaniei, cu precădere în Sud.

miere de tei. De regula galbena-aurie, poate varia ca nuanta de la auriu deschis la rosiatic. Cristalizeaza repede si are o textura aparte, inconfundabilă, precum si o aroma extrem de puternica (una din top cinci arome ca intensitate din toate tipurile de miere pe care le-am incercat pana acum). Se gaseste in special in sudul si estul tarii (Bucuresti, Dambovita, Calarasi, Ialomita, Braila, Tulcea, Constanta), dar si in Banat sau Oltenia.

miere de floarea soarelui. Aurie, cu un gust placut, dar fara sa iasa in evidenta fata de alte mieri. Cristalizeaza usor. Aspect si textura „zaharoasa” dupa cristalizare. Este considerata de unii o miere de slaba calitate (doar comercial, nu și nutritiv). Se gaseste usor in zonele de campie, cu multe culturi agricole.

miere poliflora. Contine de regula amestecuri fractii de miere provenind de la plante perene. Cea de camp de regula este mai deschisa la culoare decat cea de faneata din zonele montane, care poate fi cu tenta rosiatica. Mierea poliflora este cea mai dulce miere din toate sortimentele incercate de mine (iar unele varietati au arome cu note extrem de complexe), gustul variind destul de mult in functie de zona, altitudine, perioade de recoltare, clima din anul respectiv etc.

miere polifloră de mărăcine (Scolymus hispanicus) / ciuline măgăresc (Onopordum acanthium) / armurariu (Silybum marianum). Aurie, extrem de parfumată, se recoltează la sfârșitul verii. Nu este niciodata extrasă în regim monofloral, fiind denumita si miere de câmp. Cristalizează repede și are o textură plăcută, cremoasă, fără senzația că strivești între dinți „zahar”. Mai dulce decat alte sortimente, asemanatoare cu mierea poliflora. Usor de gasit in sudul tarii.

Mai rarut, ca-i mai dragut, puteti gasi si alte sortimente:

– miere de cimbrisor (Thymus serpyllum). Foarte parfumata, greu de gasit (necesita camp mare si recoltare separata).
– miere de mentă (Mentha piperita). Preponderent in lunca Dunării si in Delta Dunarii. Usor de gasit in judetul Tulcea.
– miere de pin (neagra, lemnoasa, densa, cristalizeaza greu)
– miere de coriandru. Parfumată, rosiatica, tenta usor lemnoasa (numai daca sunt culturi in zona). Usor de gasit in judetul Constanta.
– miere de lavandă Alba, parfumata, cu miros de sapun de la bunica (numai daca sunt culturi in zona)
– miere de castan (culoare inchisa, dar mai rosiatica decat cea de pin). Usor de gasit in zona Baia Mare.
– miere de paducel (Crataegus monogyna) (auriu – rosiatica, lemnoasa)
– miere de lucernă Deschisa la culoare, usor picanta (fara a deranja insa). Una din mierile delicatesa.
– miere de zmeură Se face numai la munte si e greu de gasit.
– miere de mustar (numai daca sunt culturi in zona)
– miere de mană Culoare inchisa (aproape neagra), gust tipic. Mierea de mana se face doar la deal/munte (nu este miere de inflorescenta) si este una din cele mai contrafacute mieri. Contine mai multe minerale decat mierea normala. Recomandată copiilor pentru procentul mai mare de minerale comparativ cu alte mieri – Feriti-va sa achizitionati daca sursa nu este de incredere, deși asta e valabil la toate mierile de mai sus.

Local mai puteti gasi si alte tipuri de miere (cu posibilitatea ca unii apicultori sa mai „inventeze” sortimente doar pentru a avea mai multe sortimente de vanzare).

In continuare va prezint un mic ghid pentru a achizitiona o miere naturala, de buna calitate:

Nu cumparati de la supermarket. In unele gasiti si miere buna, naturala, dar probabilitatea sa luati o miere locala ambalata de un procesator istet care in prealabil a „botezat-o” cu miere chinezeasca sau cu alti agenti de lungire este mare. Ca idee, producatorii sunt obligati sa specifice pe ambalaj daca mierea contine si miere din spatiul extracomunitar CE. Asta inseamna miere chinezeasca, de care este bine sa va feriti. China este cel mai mare producator si exportator de miere la nivel mondial, cu peste 40% din totalul pietei, din care enorm de multa ajunge pe piete debusolate precum piata romaneasca. Mai puneti aici si initativele procesatorilor romani care amesteca mierea buna, autohtona, cumparata cu 5-10 lei/kg sau chiar mai putin de la producatorii mici, individuali, peste care toarna mizerii si apoi le vand drept miere „bio”. Deci, mai bine nu de la supermarket, unde riscul de „botez” exista.

Nu cumparati de la targuri apicole, de la producatori despre care nu stiti nimic. Multi apicultori dau numeroase medicamente albinelor sau le hrănesc cu zahar, fara discernamant si fara sa consulte un specialist. Altii dau diverse medicamente albinelor pentru ca stiu ca mierea facuta pentru consum propriu e din alti stupi decat cei pe care ii „mulg” pentru vanzare. De asemenea, la targuri apicole mai dati si peste procesatori de anvergura, care au prins gustul afacerii si au uitat ce inseamna mierea buna, de calitate. Am uitat sa va spun ca toti se pricep la miere si ca mierea lor e cea mai buna? Incercati sa treceti de placa asta. Am auzit-o si eu de m-am saturat, mai mult, pot sa va certific ca la cei mai vehementi mierea nu era de cea mai buna calitate. Poate am nimerit eu gresit de fiecare data, dracia naibii… :). Mai mult, am gasit la mai multe piete din Bucuresti aceeasi miere ambalata cu denumiri diferite. Totul pentru un sortiment mai bogat. Eu m-am prins, dar s-ar putea ca voi sa va pacaliti, mai ales ca acei vanzatori erau si insistenti, si versati. Si sigur nu muncisera ei sa scoata mierea din stup. Cine ingrijeste stupi nu are timp sa stea zi de zi in piata sa vanda…

Nu cumparati miere de pe marginea drumului. Am explicat putin mai sus de ce e periculos sa cumparati miere obtinuta din stupi aflati in zone afectate de diversi agenti de poluare, de la uleiuri si alte substante minerale toxice pana la praf de placute de frana, cauciuc si noxe.

In orice caz, cumparand o miere cristalizata complet (nu va speriati ca e din productia de anul trecut, mierea nu se strica) va sporiti sansele de a cumpara o miere nefalsificata. Ca sa verificati o miere lichida să nu fie contrafacută, puteți să faceti urmatoarele teste:

Testul imersiei.

Luati o lingurita de miere din borcanul proaspat achizitionat si amestecati cu ea repede intr-un pahar cu apa rece. Daca mierea se dizolva imediat in apa, mierea este „botezata”.

Testul focului.

Luati un colt de servetel, realizati un mic con din hartie si murdariti-l de miere cu ajutorul unei lingurite. Dati foc la capatul manjit cu miere cu ajutorul unui chibrit sau al unei brichete. Daca zona cu miere arde cu usurinta, mierea este autentică. Daca mierea este „lungita”, zona murdara de miere nu se va aprinde.

Testul bulei de aer.

Luati borcanul proaspat cumparat si intoarceti-l invers. Bula de aer formata in borcan ar trebui sa mearga incet spre suprafata, fara sa se divida. Acest test nu e relevant daca mierea este proaspat extrasa, deoarece este mai subțire. De aceea evitati sa cumparati miere prea lichida (mai ales daca are o usoara spuma alba deasupra, deoarece exista riscul ca mierea prea „cruda”, extrasa inainte de „capacire”, sa fermenteze).

Ca sa vin in sprijinul vostru, voi publica mai jos o lista de apicultori de incredere, pe care ii cunosc personal, care nu fac afaceri de miliarde din miere si care isi iubesc „”muștele” – așa cum le alintă chiar ei, stuparii. Am obtinut de la mai multi apicultori din zona Bucurestiului dar si din țară informatii referitoare la mierea comercializata, pe care o puteti cumpara cu toata increderea. Fiti fara grija, nu sunt apicultor, nu am pe nimeni in familie apicultor, nu ma cumpara nimeni cu un borcan de miere spaga (am deja peste 100 de kilograme de miere in casa, totalizand peste 50 de sortimente (din care nu vand, deci nu insistati!) – deci sunt ceva mai greu de dus de nas decat media in populatie).

Voi publica asadar in finalul acestui articol urmatoarele informatii pentru cei cativa producatori pe care ii cunosc personal si stiu ca nu umbla la miere ca nu au de ce (atentie, in perioada rece multi din ei raman fara miere pe stoc, deci faceti-va provizii din timp daca aveti copii sau daca sunteti mari consumatori de miere):

– tipuri de miere comercializata
– numar de stupi si daca face pastorala sau e stationar
– cantitatea minima pentru o comanda
– pret pe kilogram sau pe packaging
– modalitati de livrare (prin posta, cu livrare la domiciliu, prin curier etc)
– website / daca exista
– telefon si persoana de contact (cu orar: Luni – Vineri/Sambata)

Sa incepem asadar:

Bucuresti si împrejurimi

Bucuresti 1 (vecinul meu)
Comercializeaza miere de rapita, poliflora, maracine. Am mancat din toate sortimentele, este excelenta!
Are 20 de stupi, langa Fundulea, jud Calarasi
Cantitate minimă per comandă: 2 kg.
Fara website
Livrare: trebuie sa va deplasati (Bucuresti, zona Piata Romana)
Telefon si program: Luni – Sambata (10-18) – 0742308238 Dl. Tudoran

Bucuresti 1
Comercializeaza miere de rapita, tei, floarea soarelui, izmă, poliflora.
Are 40 de stupi in jud. Giurgiu.
Cantitate minimă per comandă: 1 kg.
Fara website
Livrare: trebuie sa va deplasati (Bucuresti, zona Militari – Drumul Taberei)
Telefon si program: Luni – Sambata (10-18) – 0723622103 Dna. Marilena

In tara

Faurei (jud. Braila)

Comercializeaza miere de rapita, poliflora, de floarea soarelui
Numar de stupi: 15, stationar
Cantitatea minima pentru o comanda: 2 kg.
Pret pe kilogram: 25 RON
Modalitati de livrare: in bucuresti livrare la domiciliu, in tara prin posta sau curier
Website www.curademiere.ro
Telefon si program Luni – Sambata (10-18) – 0754.651.040 – Madalin

Beclean (jud. Bistrita-Nasaud)

Miere comercializata: Miere poliflora 23 lei/kg, miere rapita 23 lei/kg, miere Mana de brad 25 lei /kg.
Mierea este ambalata in borcane de 800/ml care cantaresc 1 kg miere.
Stupina are 40 de familii.
Livrarea se poate face in orice cantitate. prin curierat sau posta romana. taxele de expediere se suporta de catre destinatar. (La Posta Romana, 10 kg expediate costa 12-13 lei oriunde in tara)
La cantitati de peste 10 kg, pretul este usor negociabil.
Telefon de contact: 0740168868, disponibil Luni Duminica 08-22 (Claudiu)

Raucești (jud. Neamt)

Miere comercializata: Miere poliflora de munte 15 lei/kg, miere rapita 15 lei/kg, miere de tei 18 lei/kg, salcam 25 lei/kg, floarea soarelui 15 lei/kg.
Mierea este ambalata in borcane de 400ml/800ml care cantaresc 0,5/1 kg miere.
Stupina are 150 de familii.
Cantitate minima – 10 kg.
Livrarea se poate face prin curierat sau posta romana. Taxele de expediere se suporta de catre destinatar. (La Posta Romana, 10 kg expediate costa 12-13 lei oriunde in tara)
Telefon de contact: , disponibil Luni sambata 10-18 0744751259 (Gheorghe Obreja)

Baneasa (jud. Constanta)

Miere comercializata: Miere poliflora de camp 15 lei/kg, miere rapita 16 lei/kg, miere de tei 16 lei/kg, floarea soarelui 15 lei/kg.
Mierea este ambalata in borcane de 800ml care cantareste /1 kg miere.
Stupina are 33 de familii.
Cantitate minima 2 kg.
Livrarea se poate face prin curierat sau posta romana. prin curier sau prin posta in tara, iar pentru Bucuresti se pot ridica comenzile din Soseaua Panduri.
Telefon de contact: , disponibil Luni vineri dupa ora 17 0766651152 (Todosiuc Dumitru)

Liești (jud. Galați)

Mieri comercializate: Miere polifloră de câmp (v-o recomand, are o aroma deosebita) 20 lei/kg, miere rapita 20 lei/kg, miere de tei 25 lei/kg, floarea soarelui 20 lei/kg, salcâm 30 lei/kg, cîtină 30 lei/kg.
Mierea este ambalata in recipiente de plastic noi care conțin 1 kg miere.
Stupina are 100 de familii.
Cantitate minima per comanda – 2 kg.
Livrarea se poate face prin curierat sau Posta Romana. prin curier sau prin posta in tara.
Telefon de contact: 0735655916 / 0743826637, disponibil luni – vineri 10.00 – 18.00 familia Culache Geta / Marian / Geanina

Brăila (jud. Brăila)

Mieri comercializate: Miere polifloră de câmp (v-o recomand, are o aroma deosebită) 20 lei/kg, miere rapita 20 lei/kg, miere de tei 25 lei/kg, floarea soarelui 20 lei/kg, salcâm 30 lei/kg, polifloră de cătină 30 lei/kg.
Mierea este ambalata in recipiente de plastic noi care conțin 1 kg miere.
Stupina are 100 de familii.
Cantitate minima per comanda – 2 kg.
Livrarea se poate face prin curierat sau Posta Romana. prin curier sau prin posta in tara.
Telefon de contact: 0735655916 / 0743826637, disponibil luni – vineri 10.00 – 18.00 familia Culache Geta / Marian / Geanina

[lista este in curs de actualizare. Va rog, daca sunteti producatori, contactati-ma daca vreti sa fiti listat. Comentariile cu autoreclama vor fi sterse, de asemenea cele care denigreaza alti producatori, listati aici au ba]

Facebooktwitterpinterestlinkedinmail

Pe aceeaşi temă

55 Comments »

  1. Remus said,

    14 martie 2017 @ 10:53 pm

    Numarul dl Florin nu mai este bun, am sunat si zicea ca este un magazin de incaltaminte sau ceva de genu. Imi puteti recomanda pe altcineva care comercializeaza miere de calitate in Bucuresti. Am sunat si la dl Tudoran si mi-a spus ca deocamdata nu mai are miere.

  2. Andreea Bompa-Oprea said,

    16 mai 2017 @ 7:11 am

    Am citit prima data articolul dvs. acum vreo 2 ani si de atunci tot revin periodic la el. Oare in Cluj sau in apropiere nu stiti vreo sursa de incredere pentru miere? Va multumesc!

  3. Sorin said,

    18 octombrie 2017 @ 12:05 pm

    Vreau sa degustati si miere produsa in stupina mea

  4. Milu said,

    27 noiembrie 2018 @ 8:47 am

    Mierea neagră de pădure, un amestec de polifloră cu mână.0771212937
    Valea mureșului Arad.

  5. Ghidul cumpărătorului educat de miere - editia 2023 – Doru Panaitescu said,

    23 octombrie 2023 @ 10:13 am

    […] Pentru a nu repeta din articolele anterioare, vă invit întâi să citiți despre miere într-un articol similar ceva mai vechi, dar cât se poate de […]

RSS feed for comments on this post · TrackBack URI

Lasă un comentariu