Marketeer.ro – digital marketing pioneer

Poveste trista – cu talc, pentru cei care nu pricep dupa 20 de ani de “libertate” ce poti si ce nu poti sa faci intr-un stat de drept.

Vii cu masina si dai de un drum blocat. Ai doua variante la dispozitie:

1. Rogi proprietarul terenului adiacent drumului public sa te lase sa scoti doi tarusi din gard si sa ii traversezi proprietatea. Daca e toamna tarziu si fanul e cosit, acesta te poate lasa gratuit sau contra unui shtampar de tuica la birt. Sau chiar daca e vara si lucerna e de un stanjen, poti vorbi omeneste cu omul si te lasa sa treci, ca sa nu stai cu masina in camp sau sa ocolesti 100 de kilometri. Proprietarii de multe ori inteleg de vorba buna, cu care poti rasturna muntii (si intoarce soarta unui razboi).
2. Darami gardul pe principiul – nu scrie ca e proprietate – si te poti trezi cu un topor in radiator. Dupa care tot tu te superi ca ai facut distrugere de proprietate.  Distrugerea de proprietate este o infractiune santionata cu inchisoare  conform Art. 217 Cod Penal)

Eu prefer sa bat la poarta si sa cer voie (uneori primesc chiar eu tuica in loc sa o dau ).

Anul trecut am fost contactat de o scoala din Tulcea care pregatea materiale didactice cu fauna Deltei. Mi-am pierdut o zi intreaga selectand din fotografiile mele (cu pasari, animale si peisaje din Delta Dunarii) pentru profesorul care mi-a solicitat ajutorul. Si care m-a asigurat ca va folosi fotografiile puse la dispozitie pe CD numai in rezolutie de web, pe suporturi electronice (prezentare si proiectie la scoala) si cu mentionarea autorului. Am mers pe incredere si am facut cativa copii fericiti.

Acum doi ani mi-am gasit zece din cele mai bune fotografii ale mele facute in pesterile din Retezat pe un pliant apartinand unui ONG (nu dau nume ca nu are rost, nu i-am dat in judecata ca nu am vrut sa ma imbogatesc) care avea ca obiect de activitate protejarea habitatelor din Parcul National Retezat. La interpelarea mea publica in cadrul festivalului respectiv cu privire la obtinerea acordului pentru publicarea fotografiilor, doamna presedinte mi-a replicat senin:

- Dar noi suntem un ONG, nu avem bani de poze.

Stiam asta, nici profesorul din Delta nu a avut si totusi a primit ce a avut nevoie.

Dreptul de autor este protejat de lege si este inalienabil. Daca fotografiezi o persoana si ai acordul acesteia o poti publica. Fotografia a fost facuta la o sedinta foto intr-un studio pentru o revista, deci este cu acordul persoanei fotografiate. Chiar daca autorul fotografiei a instrainat dreptul de folosire, publicare etc, dreptul de autor ii ramane. Nu poti sa vinzi un drept de autor, e logic, pentru ca nu ar mai fi autorul proprietarul respectivului drept.

Watermark-ul nu este o solutie. Watermark-ul este aidoma acelui lacatel mic, productie China, pus de gura si de mana lunga a vecinilor la cutia postala. Pe care orice huligan il poate rupe cu un un instrument contondent. Lacatul/watermark-ul sunt pentru oameni cinstiti.

Si acum sa va zic adevarul. Povestea cu drumul nu a existat. Povestea reala este la Alex Galmeanu pe blog. O fotografie cu regretatul Gheorghe Dinica a facut inconjurul presei romanesti – Alex a semnalat peste 30 de publicatii electronice, unele din ele editii online ale unor ziare de prestigiu din Romania. Din aceste 30 de publicatii, una a cerut acordul prealabil pentru publicare si alte cateva au murmurat scuze publice dar care nu inmoaie gravitatea faptei.

Sa stiti ca Alex Galmeanu a cheltuit bani buni sa faca acea fotografie. Pe aparat foto, pe lumini, pe asistent, pe deplasarea sa, pe computerul cu care a procesat pozele, chiar si pe CD-ul cu care a predat setul de fotografii redactiei cu pricina.

Ca idee, sa stiti ca pentru o fotografie autorul acesteia are urmatoarele categorii de cheltuieli:

- costul aparatului

- costul deplasarii (care paote include dar fara a se limita la costul carburantului, mancare, echipament suplimentar, cazare etc)

- efortul sau (care poate fi estimat in bani – prin stabilirea unui onorariu).

Dragi jurnalisti, nu va mai grabiti sa dati stirea primii in ziar sau pe net. Asigurati-va intai de temeiul legal in care puteti folosi opere care nu va apartin. Conjunctura sau necunoasterea legii drepturilor de autor nu va absolva.

[nota: fotografia de mai sus imi apartine. Ca de altfel TOATE fotografiile de pe acest blog. Acolo unde nu sunt ale mele, acest lucru este mentionat si am si acordul expres al proprietarului fotografiei respective.]