Inapoi din weekend: Tipologia concediului „ideal” vs. Balcaniada

De cate ori se parguiesc ciresele, invariabil ne punem intrebarea: unde plecam in concediu vara asta? Vara inseamna pentru multi mare, plaja, soare, cluburi cu mojito si fete cu sau fara sutien pe plaja. Dar vacanta de cele mai multe ori nu arata asa. Va prezint mai jos cateva scenarii de concediu de care sa va feriti.

Concediu all inclusive cu avionul in Antalya. Un scenariu de concediu din ce in ce mai plauzibil in ultimii ani.

Mit: Iei avionul, ajungi in insorita Turcie, mananci numai bunataturi, faci plaja, mananci si bei pe saturate la un pret mai mult decat modic, iar apartamentul este perfect pentru tine, sotia ta si cei doi copii.

Realitatea: Iei avionul, de la avion iei autobuzul, din autobuz intri in hotel si mai iesi la plecare. Mancarea de la hotel e buna in prima zi. A doua zi deja pui pe farfuri trei sferturi din cat ai pus in prima zi, a treia zi un sfert, iar pe finalul sejurului cauti cu disperare un restaurant „normal” in zona. Normal inseamna fara oua prajite si invechite in galantar minim cateva ore, fara suc de fructe botezat cu apa, fara mese murdare, fara mancare de tip terci la lighean de tabla. Intr-una din zile un turcalet destoinic te imbarliga la o excursie optionala care este de fapt o mare teapa. Faci rafting cu inca 40 de polonezi din care jumatate miros a bere si (te)se inghesuie in autocar. Nu asta inseamna sa vezi Turcia.

Concediu cu autocarul in Grecia.

Mit: La un pret redus, vezi insorita Grecie si ai bonus si o excursie la niste mega super ruine si muzee celebre.

Realitatea: Dupa un drum de minim 10 ore in autocar (cu imbarcare la 5 dimineata in Piata Victoriei, suportat sforaieli, scancete si mojicia vamesilor sau politistilor bulgari care opresc regulat convoaiele de autocare cu romani), ajungeti in statiune unde se repeta oarecum scenariul de mai sus din Antalya. Diferenta este ca ajungeti rupti in hotel, va intoarceti rupti acasa. Distractie garantata, mai ales daca niste pensionari au prins aceeasi oferta cu voi si stau cu voi in hotel, in autorcar, in vizitele la muzeu etc.

Concediu intr-o insula exotica, de vis (Bali, Belize, Caraibe, Cuba – la alegere)

Mit: pentru o saptamana veti fi regi. Veti manca nuci de cocos direct din pom, servite pe plaja de un mulatru atletic decupat din reclamele cu lapte din America.

Realitatea: ajungeti intr-o tara semibananiera, unde ranjetul localnicilor apare indeosebi cand oferiti bacsis pentru diversele servicii. Toti albii din complex, nu numai tu, sunt niste mici Brad Pitt in mizerie care arata ca niste mari buzunare pline cu bancnote de 1 dolar. Si asa vei arata si in acest concediu, si in urmatoarele 25 pe care le vei mai face pe insule similare.

Induiosator, nu?

Evident, in toate cele trei scenarii am exagerat putin. Dar pericolul ca visele de acasa sa nu se potriveasca intocmai cu mercantilismul din targ este marisor, asa ca vin cu o alternativa. Aceasta alternativa este Balcaniada. Un proiect de circuit prin Balcani care isi propune sa va arate cateva zeci de posibile destinatii alternative, la maxim 1000-1500 km de casa.

Stiu ce o sa spuneti:

1. Nu am masina

2. E mult de condus

3. E obositor.

4. Nu merg la ghici intr-o tara straina

5. Vreau sa ma relaxez in concediu, nu sa alerg.

Daca oricare din variantele de mai sus se potrivesc cu ceea ce ati gandit citind alternativa, nu are sens sa continuati. Insa pentru cei ce traiesc cu deviza „never stop exploring” sau macar „m-am plictisit de acelasi scenariu, vreau si ceva nou”, e bine sa cititi in continuare.

Dupa cum spuneam si saptamana trecuta, aveti si alte optiuni. Motivul pentru care am facut acest demers (in afara de cel evident si egoist de a-mi clati ochii cu frumusetile peninsulei Balcani)este  ca vreau sa ofer romanilor care au trecut de mirajul primelor zece concedii petrecute in afara tarii alternative de distractie aproape de casa.

Si cand spun distractie nu ma refer nici la clubbing, nici la huzureala cu burta la soare. Balcaniada incearca sa va arate destinatii tari, activitati cu adrenalina mai mult sau mai putin, traditii din zona si gastronomie, peisaje spintecatoare la care ajung putini si asa mai departe. Este melanjul perfect pentru a putea spune la intoarcere „am avut un concediu senzational!”.

Desigur, pentru asta nu trebuie sa faceti un traseu atat de lung si obositor ca al nostru. Pai ia ganditi-va, cum ar fi ca in doar 10 zile de vacanta sa bifati urmatoarele?

– escalada de tip „deep water solo” la Tyulenovo, la Marea Neagra

– fotografiat pelicani la Burgas, in laguna

– fotografiat flamigo roz in delta Izmirului, Turcia

– freediving in Samothraki si Thassos, Grecia

– fotografiat mufloni in Valea Timocului, Serbia

– fotografiat pelicani creti in Odhrisko Lake, Macedonia

– vizitat o pestera cu apa si vizitat un canion de gresie rosie langa Belogradcic, Bulgaria

– escalada pe calcare in cheile de langa Veliko Tarnovo, Bulgaria?

Toate acestea in tura de vara: Balcaniada. Sigur, nu voi fi singur in aceste peripetii. Alaturi de mine se afla alti trei bloggeri, de care sigur ati auzit, iar iesirea este asigurata de trei sponsori fara de care ne-ar fi fost greu sa facem toate acestea. Componenta trupei de aventura si sponsorii vor fi anuntate luni.

Pana atunci, va doresc un weekend placut si sa va ganditi ce concediu va planificati anul acesta. Sau la anul. Sau cand vreti sa va lasati de concedii plictisitoare si stereotipe. Weekend placut!

 

Facebooktwitterpinterestlinkedinmail

Pe aceeaşi temă

10 Comments »

  1. Andrei Beldiman said,

    8 iunie 2012 @ 4:32 pm

    E interesant. Aveţi de gând să bifaţi toate ţările Peninsulei Balcanice?

  2. Doru Panaitescu said,

    8 iunie 2012 @ 4:34 pm

    exact. toate 13.

  3. Alex said,

    8 iunie 2012 @ 5:23 pm

    si eu cand am fost pana la ruse mi se parea oribila bulgaria. dar mergand pana in grecia cu masina… priceless. ambele tari au enorm de mult de oferit. in grecia am stat o noapte intr-un orasel care avea un munte in spate, marea in fata si un fel de delta la mal. prea misto!

  4. Doru Panaitescu said,

    8 iunie 2012 @ 5:44 pm

    poti sa-mi spui cum se chema oraselul?

  5. Alex said,

    8 iunie 2012 @ 5:45 pm

    nu-mi dau cu parerea decat despre ce am vazut cu ochii mei

  6. Doru Panaitescu said,

    8 iunie 2012 @ 5:47 pm

    pai nu te-am pus sa emiti pareri despr ece nu ai vazut, ci doar sa-mi spui cum se chema orasul.

  7. Alex said,

    8 iunie 2012 @ 5:47 pm

    https://maps.google.com/maps/place?q=stomio+greece&hl=en&ftid=0x14a78944c1be4619:0x500bd2ce2ba8020
    am incurcat comentariile. urasc cand primesc notificari de la mesaje postatea inaintea mea :))

  8. Marketeer.ro – digital marketing pioneer » Inapoi din weekend: Balcaniada – De la idee la fapte said,

    15 iunie 2012 @ 4:19 pm

    […] am mai scris de Balcaniada ca alternativa la turismul “all-inclusive” saptamanile trecute, a sosit momentul sa pun aici pe blog informatii in amanunt despre acest […]

  9. Balcaniada: De la idee la fapte | Înapoi din weekend said,

    22 iunie 2012 @ 6:41 am

    […] am mai scris de Balcaniada ca alternativa la turismul “all-inclusive” saptamanile trecute, a sosit momentul sa pun aici pe blog informatii in amanunt despre acest […]

  10. ora exacta said,

    21 februarie 2014 @ 8:23 am

    Ora exacta sistem planetar este un ora exacta orisicare afiseaza timpul pentru diferite orase dinintreaga stralucire .

    Display-ul posibil lua diverse forme :

    ora exacta poateincorpora mai multe ora exactauri analogice rotunde, cu mainilein impuls sau mai
    multe ora exactauri digitale cu citiri numerice ,
    cu fiesce ora exacta fiind etichetate cu numele unui politie puzderie sau de fus orar din semintie .

    Ar a se cadea fi , de invar, o batalie imagine de reglaj a lumii , cu analogincorporat sau de anotimp ecrane digitale .

    O hartain mers circulara a lumii , de rota?iein interiorul unui bucla sta?ionar de chemare 24 de ore.
    Alternativ , discul posibil fi sta?ionar siin mers segment .

    Proiec?ie a luminii pe o dezbinare cine reprezinta de
    zi , folositin Geochron , un brand de o anumita tipar sau ora exacta neam .

    Avea, de intocmai, pe bulb ora exactauri , atat ora exactauri de venit si ora exactauri de buzunar .

    Cateodata producatorii de cronometrori se aplicain mod inexact eticheta de pe glob pentru a instrumente fiecine pur si
    neornat arata anotimp pentru doua sau un perioada de cateva zone , dar termenul ar
    a se cadea sa fie folosite doar pentru ora exactauri care a spune timpul pentru
    toate zonele de rastimp majore ale globului .

RSS feed for comments on this post · TrackBack URI

Lasă un comentariu