Hmm. Știți că deobicei în weekenduri sunt cam plecat de acasă, ba după o pasăre nevăzută de mine, ba după o reptilă (nărăvașă sau nu). Dar față de omul de care vă povestesc în continuare mă consider un biet preșcolar.

Poate că ați mai văzut la mine pe blog că agreez din tot sufletul oameni pasionați de lucrul cu animalele sălbatice. Cu atât mai mare a fost onoarea de a sta de vorbă cu un pasionat de rechini, și nu de orice fel, ci din cei mai mari – Great White sau Marele Alb.

Astăzi veți vedea transpunerea în scris și adaptarea în limba română a unui interviu, luat tot în exclusivitate (dacă nu iau în considerare că băieții de la radio Tananana îmi sunt vreun soi de concurență, desigur :D). Interviul este acordat de Morne Hardenberg, care a filmat pentru documentarul Shark, de la BBC Earth:

Morne Hardenberg filmează de peste 15 ani rechini din specia Marele Alb. Morne și-a petrecut cea mai mare parte a timpului scufundându-se în regim “free-dive” (fără echipament de scufundare autonom), cercetând viața rechinilor și înțelegând turismul legat de vederea, filmarea și fotografierea rechinilor. În anul 2008, Morne a fondat o companie de explorări în domeniul “rechinologiei” (dacă ne putem exprima așa), companie numită sugestiv “Change your perspective”. Această comapanie oferă scufundări alături de cele peste 15 specii de rechini ce pot fi întâlniți pe coasta Africii de Sud. Morne filmează Marele Alb din 1999 pentru emisiunile BBC Earth. Morne are peste 250 de filmări realizate fără cușcă de protecție în trei zone din lume unde poate fi întâlnit Marele Alb.

Și acum, interviul:

Doru: Morne, spune-ne, te rugăm, cum a fost prima ta experiență de scufundare?
Morne: Prima prima?

Doru: Da, nu neapărat legată de rechini. Prima dată când te-ai scufundat.
Morne: Prima dată m-am scufundat când aveam 11 ani, pe coasta Africii de Sud. Ne scufundam la liber să prindem pește cu sulița pentru cină, undeva în Horn’s Bay. Am crescut aici, într-unul din locurile cu cei mai mulți rechini din specia Marele Alb din lume. Eram foarte speriați de ideea de rechini pentru că nu știam nimic despre ei si comportamentul lor, ne gandeam la rechini ca la niște monstri și ne era foarte frică de ei.

D: Ați văzut vreun rechin atunci?
M: Atunci nu, dar în primii ani am văzut doi rechini în perioada aceea în care vânam pește cu sulița în regim de freedive, dar cum ți-am zis, credeam că dacă ne întâlnim cu ei cu siguranță ne vor mânca. Mai târziu, când am început să lucrăm cu rechinii, am înteles mult mai multe lucruri despre aceste animale și că nu avem de ce să ne temem.

D: Care e opinia ta în legătură cu scufundarile specializate pentru a vedea rechini? Ma refer la exploatarea turistică a zonelor populate cu rechini.
M: Cred că aceste țări, precum Fiji, Filipine, unde se practică acest sport, de fapt creează premisele unei mai bune protejări a speciilor și habitatelor acestora. Aceste activități nu presupun capturarea rechinilor, ba mai mult, oamenii din aceste locuri realizează ca un rechin valoreaza mai mult viu decât mort.

D: Cu alte cuvinte, crezi că această industrie ajută la păstrarea biodiversității prin păstrarea intactă a habitatelor și protejarea rechinilor?
M: Sigur că da. Gandește-te că sunt mulți oameni din această industrie care deja gândesc în regim responsabil exploatarea acestor zone, păstrează distanta și respectul față de acești prădători, pentru că ei sunt vârful lanțului trofic. Nimeni nu se mai scufundă înarmat pentru aceste scufundări, dar sunt luate toate măsurile de protecție pentru ca turiștii să nu fie implicați în incidente sau atacuri. Mai mult, aceste companii donează mari sume de bani pentru cercetări, pentru că, în final, rezultatele acestor cercetări îi ajută și pe ei.

D: Cum ai intrat în această industrie? Care a fost prima ta experiență în calitate de cameraman profesionist?
M: Am intrat în această industrie la modul serios la începutul anilor ’90. Pe atunci, câteva canale TV filmau oameni care se scufundau alături de rechini, dar cameramanii lor nu prea intrau în apă, pentru ca le era frică. Ca atare, mi-au dat mie o cameră și m-au rugat să trag câteva cadre, să poată ilustra reportajul “în siguranță”. Cu siguranță pe vremea aceea nu știam mare lucru despre filmat, dar știam multe despre rechini. Ăsta a fost avantajul meu în fața altor cameramani și asta m-a ajutat în carieră. Nu știam decât să apăs pe înregistrare și oprire, dar pentru că știam cum se comportă rechinii, cum să mă apropii fără să îi fac să se simtă amenințați sau să le afectez zona de confort, am putut să fac cadre bune și să fiu remarcat.

D: Că vorbim de zona de confort și de animale “nervoase”, cum faci cu riscul? Știu ca e o întrebare des pusă, dar vreau ca oamenii să știe care e riscul când filmezi așa ceva.
M: Lucram mult și cu animale de pradă, precum tigri, lei sau alți prădători. Rechinii nu fac notă discordantă. Ca orice prădător, rechinii sunt animale curioase prin instinct, pentru că asta îi ajută să gasească hrana in ocean. Au fost situații când am găsit rechini foarte înfometați, agitați sau nervoși, și asta de regulă se traduce într-o situație cu potențial periculos. Concret, nu am avut nici un fel de incident sau contact fizic (atac, mușcătură sau lovitură) și vorbim de 15 ani de scufundări alături de rechini. Ținem cont că sunt animale de pradă și luam în permanență decizii de siguranță bazate pe ceea ce observăm în timpul filmării. Rechinii pot fi într-o “pasă proastă” (bad mood – n.tr.), ca și oamenii. Uneori rechinii pot să fie într-o dispoziție bună, alteori nu, dar rareori vedem atacuri în situații de filmare.

D: Înteleg că ai filmat rechini în mai multe locuri de pe glob. Noi românii, nu prea mergem în zone oceanice cu rechini, majoritatea turistilor români merg la Marea Neagră sau la Mediterana. În Marea Neagra de pildă sunt rechini numiți câini de mare, o specie care nu depașește 1 metru lungime și care nu e o specie periculoasă pentru om. Ce le poți recomanda turiștilor romani care merg în alte zone? De pildă, chiar la Mediterana? Cum e cu rechinii aici?
M: De fapt, rechinii precum Marele Alb au fost semnalati, istoric vorbind, în apele Mediteranei. Aici au fost vazuți chiar rechini mari. Mediterana a avut mult pește, inclusiv recorduri pentru cei mai mari rechini prinși vreodată. Aici era mult pește și ei erau prădători de top în zonă. Totuși, pescuitul excesiv și tursimul cumulate cu aglomerările urbane în zonele de coastă, poluarea și așa mai departe au dus la dispariția rechinilor din Mediterana, care mai sunt văzuti eratic în zonele de plajă.

D: Ce crezi despre atacurile rechinilor din zonele de surfing?
M: Atacurile în zonele de surfing sunt extrem de rare, dar nu pot nega, se mai întamplă. În zona Cape Town de exemplu sunt astfel de zone și sunt și foarte aglomerate cu turiști, mulți intră în apă etc. Rechinii sunt mereu în patrulare în zonele de coastă, fac asta de ani de zile, au un comportament predictibil, pe baza observațiilor. Totuși, în opinia mea, ei nu se uita la surferi special să îi atace, dar din curiozitate sau de foame ajung în zone populate, cautând de mâncare. Daca apucă, pot apuca pentru că li se pare că seamănă cu ceva de mâncare, cu ceva ce ei caută de milioane de ani în același mod.

D: În Romania nu avem rechini, implicit nu avem o cultură a rechinilor. În schimb, avem din belșug urși, animale ce pot deveni la fel de periculoase precum rechinii, dar în același timp starnesc respect, admirație și chiar fascinație. Crezi că putem replica industria scufundărilor pentru rechini și în cazul ursilor? Crezi că putem face o afacere din observarea urșilor în mediul lor natural? Ma refer la un turism de masă pentru entuziaști.
M: Nu mă pricep prea bine la urși, dar cu niște cercetări bine făcute în zonă și cu un set de reguli, puteți face bani din așa ceva. În Alaska de pildă, acest tip de turism se practică. E drept că acolo aceste întâlniri se fac din barcă, urșii venind pe coastă în căutare de mâncare. E cumva similar cuștilor de rechini, care te țin la distanță de animal și de pericol. În ocean e simplu, cușca și puțină momeala garantează că vine un rechin și îl poți vedea în siguranță, dar în cazul urșilor acest lucru e mai greu de făcut. Dar sunt convins că poate fi gasită o metodă sigură de a vedea urși în mediul lor natural.

D: Ce le recomanzi turiștilor care vor să filmeze rechini? Acum în special, odată cu explozia de camere foto subacvatice (Gopro și altele). Eu de pildă, tot de hobby, prind șerpi, îi fotografiez si îi eliberez în mediul lor natural, unde i-am găsit. E posibil să ai ca pasiune filmarea rechinilor?
M: Recomand cu caldură tuturor turiștilor pasionați de scufundări să facă așa ceva, dar alături de cineva cu experiență. Mergănd singur sau într-un grup de scufundători fără experiență în comportamentul rechinilor, e destul de riscant. Sunt însă destule locuri în lume unde turiștii pot vedea și filma rechini in condiții de siguranță. Cel mai bine este sa apelați la o companie de scufundări specializată în scufundări alături de rechini. Au echiapment, oameni experimentați și cunosc și locurile bune de scufundări pentru așa ceva. În acest fel asigurați și protecția acestor maiestuoase animale de pradă, care au supraviețuit în ultimele milioane de ani in vârful piramidei trofice.

Nu uitați că pe 12 Iulie, duminică la ora 19.00 puteți vedea mai multe detalii în emisiunea Shark.