Nu mai rezist în oraș. Trebuie sa fug. Destinația mea de saptamana aceasta, munții Apuseni. Cu tot ce e mai frumos acolo…

Cu arborii săi falnici care au scapat de furia și presiunea civilizatiei și a nevoii de materii prime…

Cu gângăniile ei faine din covorul de frunze, gata sa fie descoperite la un simplu pas în lateral din orice poteca….

Cu ciupercile ei care abia asteapta sa fie înnobilate într-o tingire, la capac…

Cu fânețele ei seculare care te umplu de mireasmă din prier până-n răpciune și chiar și mai târziu…

Cu pajistile sale de lângă râurile repezi…

Cu cascadele sale inconjurate de verdeata…

Cu oamenii sai faini, dintr-o bucata, dar veseli si zambitori, care ne lasa sa ne facem damblalele (si sporturile de aventura) in apele involburate de langa casele lor…

Asta pentru că ei sunt prea preocupați să transforme pășunea în „cetati comestibile” pentru animalele lor…

Cu peisajele și drumurile de basm dintre localitățile risipite pe măguri…

Cu ogorul de branduse ce-ti mangaie retina odata cu topirea zapezilor…

Este locul acela cu vegetație neîntinată, care filtreaza fiecare picatură de apă…

Este locul acela de basm, cu peisajele sale bucolice, care te îmbie să legi hamacul la marginea poienii, savurând mireasma de fân cosit…

Este locul in care oamenii locului, nepasatori parca la frumusetile carstice din curte, cosesc grijuliu si adună fânul pentru ca văcuțele sa aibă cele mai bune furaje naturale și peste iarnă…

Iar vacutele, balanganing talangi ce-ti dau toropeala, vin singure spre casa cu lapte bun si dulce, din care voi pune eu in blide sa gatesc traditional.

Despre lapte, retete si grija oamenilor pentru produse ecologice, in curand pe blog.