Merg in Masivul Buila Vanturarita de aproape 10 ani de zile. Am fost si iarna, si primavara, si toamna, dar cel mai mult ma gadila fauna verii. O vara scurta si ploioasa ca aici, ca pe intreaga catena a Meridionalilor, precipitatiile depasesc cu mult media celorlalte zone. Profitand de un drum proaspat refacut, cat sa atingi grav cu o masina de teren inaltata, am plecat dupa specii montane. Desi a plouat de a rupt, inclusiv copacii, am gasit cate ceva.

Drumul a fost presarat cu bune intentii de a sparge baia de ulei a tuturor masinilor. Unele masini erau blocate de acum doua saptamani de la inundatiile de la Valcea, iar vaile erau pline de copaci rupti, semn ca apa a venit vijelioasa, chiar si sus, unde teoretic riscul de unda de soc e mult mai mic in apropiere de cumpana de ape decat in zona mai joasa, unde se aduna apele.

Nici nu am plecat bine de la cabana ca… De fapt, nu am pelcat deloc. La bariera de langa locul de campare trona, langa un mare bustean, o soparla de munte (Zootoca vivipara). Am prins-o in postura clasica, sorindu-se pe un bolovand de calcar (desi ies si pe vreme urata, cunoscandu-se faptul ca aceasta specie de altitudine are o toleranta mult mai mare la temperaturi joase).

Apoi am asteptat un moment prielnic si am prins-o intr-o postura mult mai ofertanta din punct de vedere cromatic. Parca nici nu se sinchisea madam soparla de masinile parcate sus, langa cabana, langa care soparla se sorea, complet nesingherita de forfota oamenilor veniti la aerul curat din Buila.

Apoi, pe drumul spre Canionul Cheii, o miscare in iarba mi-a atras atentia. O broasca rosie de munte (Rana temporaria) tocmai luase o gura de nisip.

Am dus amfibianul la rau si cu o miscare sigura am lasat-o fara vesmantul silicos. Acum, cu broasca in stare naturala, m-am pus cu burta pe pozat. Pardon, am pus-o cu burta pe copacii cazuti, asa ca iata broasca rosie de munte, versiunea juvenil de viitura.

A stat asa cuminte (lucru in general greu de afirmat despre juvenilii de amfibieni de pe toate meridicanele pe care i-am prins eu), incat am incercat si o postura „#cupadureainspate”:

Apoi am ajuns la canion. Desi ploua, debitul mare se estompa, asa ca apa devenise din nou lipede, cum ii sade bine unei ape de munte intr-un canion.

Pasari am gasit, ce-i drept, dar nu era lumina de pozat. Am asteptat dimineata si am gasit acest frumos croitor, cu o nuanta de rochie de nunta, cum zicea un amic din tabara.

Am profitat de croitorii din valea ingusta, dar si de superbele flori galbene ce impanzesc faneata naturala pentru a imortaliza intr-un contrast placut aceste inofensive dar spectaculoase fiinte.

Evident ca pe unele flori inghesuiala era mare, asa ca am preferat sa plece gandacii mici si negri, mai putin estetici decat acest cavaler albastru al Ordinului Insecte.

Pana cand floarea a fost doar a lui si antenele i s-au etalat in toata splendoarea, in vreme ce eu suduiam vremea de afara si lumina prea slaba dupa gustul meu.

Si-am incalecat pe-o sa si nu m-am inghesuit pe autostrada in august din motive de Buila.