Delicatese din Buila Vânturarița: #gutuipezăpadă – clasa pregătitoare

Saptamana trecuta am primit o dojană serioasă de la un bun prieten: cică aș fi luat-o nițel pe arătură cu fotografiile puse pe Facebook și nu vede de la mine decât reptile. Acum, mno, sezonul e departe de a se fi incheiat, mai am cel putin doua iesiri importante dupa fauna cu solzi pana la finalul anului (sudul Bulgariei, respectiv Sicilia, ambele in luna octombrie), dar i-am ascultat sfatul (multumesc Emilian!) si am decis să vă mai arat și alte lucruri frumoase de pe coclaurii patriei sau de aiurea. Și cum să nu asociem un loc frumos cu o mâncare bună și poate și un pahar de ceva bun? Asa ca iata-ne la prima editie din acest an a Campionatului National de Gatit pe Zapada – faza pregatitoare, ca zapada nu s-a aratat, desi temperaturile erau potrivite. Să începem, așadar, cu gutui umplute cu kafta (o rețetă ce îmbină gustul dulceag al gutuilor cu iuțeala tipică tocăturilor arăbești, ușor de procurat de la magazinele etno-gourmet din Bucuresti).

rszdsc01537_2048x1368
[Fotografia e de la o editie trecuta, dar cu ea in cap am pornit la drum, pentru ca adevarul e ca e mai frumos sa intreprinzi o ceauneala de weekend departe de casa, lucru cu car ev-am obisnuit de-a lungul anilor]

Weekendul ce tocmai s-a terminat mi l-am petrecut in inima munților, în Parcul National Buila Vânturarița. Un loc despre care putini români știu macar unde se află situat (mai porecis, în sudul Muntilor Capatanii din masivul Parâng, la aprosimativ 15 kilometri de Baile Olănești), dar care pentru mine este in top 20 locuri unde merg cel puțin un weekend pe an. Voi reveni într-un articol viitor cu aceasta lista a locurilor unde trebuie sa mergi macar o dată pe an, fiti pe pace.

rszdsc03635_2048x1365
[Aceste creste semete se vad din cabana si pe branele lor ies caprele negre; le-am vazut nu o data, diminetile in special. Crestele sunt calcaroase si alintate de localnici “stoguri” – clai de fan, datorita aspectului similar ca forma]

Locul este de o pitoreasca si neatinsa salbaticie, fapt confirmat de nenumaratele urme de cervide si carnivore gasite de mine sâmbăta, dupa o ploaie strașnică, în albia secată a unui rau ce alimenteaza un canion spectaculos: Canionul Cheii. Albia secată este prilej fotografic nemaipomenit pentru iubitorii de fotografie de peisaj, asa ca am oprit în drum spre cabană sa imortalizez peisajul de toamna cu etaj de amestec, multicolor in aceasta perioadă.

rszdsc03595_2048x1365
[Adunatura asta de lemne si frunze stranse de viituri se numește popular “gârdă” – cei care bat Apusenii știu și satele in partea Scărișoarei unde fenomenele similare de transport de material detritic de catre torentii de pe raurile repezi au dat numele localitașilor din zonă]

Patul albiei raului, cum va ziceam, este o alternanta de bolovanisuri cu limbi de nisip. Peisajul are aici un aspect diluvian, iar o plimbare de unul singur pe aici iti da oarece fiori pe spinare, mai ales cand stii ca locul e intesat de fauna. In fundal, celebrele stoguri, intesate de pesteri de versant, unele din ele cu acces dificil, dar frumos concretionate… si iata un alt motiv sa revin aici.

rszdsc03611_2048x1365
[Fotografiind de la nivelul solului veti obtine intodeauna o persectiva interesanta a peisajului; cerul, stogurile, padurea de foioase si bolovanii din prim plan recompun frumos aceasta alternanta coloristica, subliniind maretia locurilor]

Desi marcajele forestiere exista, aspectul padurii este senzational, amintindu-mi de padurile virgine vizitate de mine in alte locuri din Carpati prin Maramures, Calimani, Zarnesti sau Retezat. Padurea este deasa si intunecoasa, dar zonele umbrite alterneaza cu poienile largi sau stancariile golase, ce lasa lumina sa bucure ochiul avid de frumos. Trebuie doar o plimbar eprin zona sa descoperiti si alte subiecte fotografice deosebite.

rszdsc03620_2048x1365
[Muschii verzi incalta frumos partea de jos, cu radacini semiaeriene desprinse din trunchi a copacilor seculari din padure, care lasa un covor de frunze rosii, placute ochiului satul de betoane. In fundal se vad peretii calcarosi ai vaii ce duc spre canion, intesati cu trasee de escalada, pe care le-am incercat de cateva ori si carora le promit o revedere cu degetele mele si papucii de escalada primavara urmatoare]

Dar să ne întoarcem la oile noastre. Am venit in Buila cu un gand mișelesc: să strivesc iar corola de minuni a lumii cu o reteță culeasă de mine acum niște ani, pe care anul asta vreau sa o fac cat de des pot in sezonul rece: Gutui pe zapada. Evident, fiind o mancare calda, asocierea numelui pare cel putin bizara. Dar prima data cand am facut aceasta reteta, in Mehedinti, ceaunul fierbea pe foc iar noi eram inconjurati de zapada. Da, gutui si nu cartofi. Sunt satul de cartofi si constient de alienarea gastronomica produsa de clasica asociere carne-cu-cartofi, usor de gasit in toate bucatariile lumii, ca sa nu mai vorbim de tavalugul fastfood ce vine implacabil pentru noi.

rszdsc01564_2048x1368
[Această fotografie dateaza din februarie 2014. Ca si in Buila, si aici aveam meseni din cale afara de curiosi si pofticiosi. Ba unii umblau si cu aparatele dupa ei 😀]

De aceea as vrea sa institui aceasta mica traditie: la prima zapada serioasa noi sa gatim aceasta reteta, iar combinatie de peisaje albe si mancare gustoasa sa ne tina in viata pentru cel putin inca un sezon rece :D. Așadar, rețeta! Se aleg niste gutui galbene, frumoase si mari, suficiente incat sa umple jumatate din ceaunul pe care il aveti in dotare. Recunosc sportiv: cand am ajus in Buila am remarcat dublarea numarului de meseni real interesati de subiect, asa ca… am lasat ceaunul meu deoaprte pentru unul mai chipes si mai pantecos gasit la cabana, iar pentru a indestula pe toata lumea am “inmultit” reteta, umpland si alte legume. Dar sa nu anticipam.

rszdsc03640_2048x1365
[Gutuile galbene trebuie taiate in jumatati si scobite. Cu cat mergeti mai mult in iarna, cu atat gutuile, tinute pe pervaz sau prin camarile bunicilor, vor fi mai parfumate si vor da gust mai bun mancarii]

Si, pentru ca mesenii continuau sa se stranga, sa prolifereze amenintari si injurii la adresa celor ce ar cuteza sa ii lase neogoiți, am scos rapid niste trupe de elite care sa flancheze adversarul si sa il oboseasca prin actiuni de gherilă: am scobit repede si niste dovleci, urmand sa ii capacesc prin intermediul unor jumatati de foi groase de ceapa rosie, toate aceste gusturi ajutand la desavarsirea unei opere pantagruelice cu iz local.

rszdsc03639_2048x1365
[Dovlecii pot avea orice dimensiune. Ei vor fi taiati in doua sau trei bucati, in functie de lungime, scobiti cu migala si umpluti cu carne tocata]

Dupa umplere, dovlecii vor fi acoperiti cu jumatatile de foie de ceapa, pana capata o usoara forma de ciuperca imaginara cu carne (spre spaima vegetarienilor, care deja pot parasi aceasta pagina). Asezati “soldatii” cu-ceapa-in-cap langa ceaun, pentru a umple eficient spatiile dintre gutui si a le propti mai bine.

rszdsc03650_2048x1365
[Nu va sfiiti sa depasiti binisor marginea dovlecilor cu carnea tocata. Aceasta se strange la fierbere si lasa multa grasime, care se va scurge in ceaun]

Acum, trebuie sa va zic un mic secret: gutuile astea umplute trebuie “aburite”. Apa sau zeama care fierbe si le abureste nu trebuie sa le atinga, mai ales ca grasimea din kafta (carnea arabeasca imbogatita cu bulgur si condimentata, usor de gasit doar in sudul tarii, in Bucuresti, Constanta si poate si alte orase cu cominitati de turci sau tatari) se lasa pe fundul ceaunului si trebuie scursa sau extrasa cu lingura. De aceea, va recomand ca pe fundul ceaunului sa puneti un “pat de legume”.

rszdsc03641_2048x1365
[Pentru acest ceaun am folosit ceapa, morcovi si telina. Puteti insa folosi orice alte legume “tari”, asumandu-se ca se pot lipi si ca, probabil, nu vor fi mancate decat de cei care au intarziat la masa si se vor multumi cu ce mai gasesc prin ceaun 😀]

Pentru fanii căciulilor ciudate, iata-l pe subsemantul in actiune, pregatind de umplere dovleceii, insotit de nelipsita caciula de camuflaj cu ciucuri, proaspat scoasa din dulap pentru sezonul rece. Nu e cea mai reusita fotografie, dar multumesc celui ce mi-a subtilizat aparatul foto pentru o mica imortalizare a autorului acestei mici orori gastronomice:)

rszdsc03645_2048x1365
[Nu este musai sa fiti imbracati in camuflaj cand faceti aceasta reteta. Dar cum pitigoii mari, motati, codati si de bradet roiau in zona in stoluri de iarna, formate din zeci de indivizi, mai fugeam de la ceaun pentru cateva cadre]

Si iata si unul din pitigoii mei preferati, un bulgare pufos si greu de prins in cadru, la cat de rapid se misca prin coronament. Eu l-am surprins pe o stinghie de langa cabana, intr-o zona cu ceva mai multa lumina. De-ar fi fost galben complet, il aruncam si pe el in ceaun 😀

rszdsc05301-crop_1531x1536
[Acest pițigoi de munte (Poecile montanus) este unul din cei mai mici si mai rapizi pitigoi de pe la noi. Din fericire, iarna sunt aprigi in cautarea hranei, astfel incat o hranitoare iscusit instalata la margine de pădure va poate spori sansele de a-l imortaliza]

Intorcandu-ne la patul nostru de legume: puneti cu generozitate legumele taiate (in bucati mari – cat doua cutii de chibrituri lipite) inclusiv pe peretii ceaunului. In procesul de aburire, legumele aceastea se vor lipi si vor impiedica gutuile, soldatii-dovleci si alte legume umplute sa se lipeasca de ceaun si sa produca vociferari din sala.

rszdsc03643_2048x1365
[Sigur, sunteti liberi sa folositi orice leguma doriti. Sfatul meu insa este: legume tari pe fundul ceaunului (ceapa, morcovi, telina etc), gutuile si celelalte legume sau fructe umplute si deasupra capacele din legume moi (rosii, ardei)]

Un detaliu cromatic de umplere: ce vedeti desupra gutuilor sunt bucatelele de dovlecei de la scobitura de rigoare. Ele vor imbogati sosul pe care unii il vor ataca inarmati cu coaja de paine proaspata (sper ca sunteti la ora mesei cand cititi asta si ma injurati vartos).

rszdsc03644_2048x1365

Sigur, nu puteam sa povestim despre intreg acest proces (care din fericire nu dureaz amai mult de 20 de minute de la prima ceapa curatata pana ce fundul ceaunul este mangaiat de flacara iute a focului de lemne din vatra de foc sau din soba) fara sa desconspiram licoarea de langa. Noi aici am stropit autorii faptei cu un whisky de secara canadian, evident, cu masura. Ceea ce va doresc si dumneavoastra!

rszdsc03648_2048x1365

Imi dau seama ca sunt usor de pe alta planeta cu aceasta povestire, asa ca revin cu picioarele pe pamant si ma transform intr-un veritabil hipster montan. Iata si un clasic footsie, varianta coclauristica: in loc de picioare goale, descult in nisip, niste bocanci puturosi. iar in loc de clasicul volum de poezii de la carturesti, un volum hiperglicemic de fonta. Selfie #cuceaunul, neamule!

rszdsc03651-crop_2048x1365

Acum lucrarea este gata de actiune. Urmeaza 4 ore de fiert molcom, la foc iute, musai cu capac, la abur, fara a mesteca deloc in ceaun. Timp in care sticla de whisky s-a dus usor usor pe gatlejurile mesenilor de care a trebuit sa imi pazesc sfanta lucrare.

rszdsc03652_2048x1365

Poza de final am ratat-o, din motive evidente. Pana sa las ceaunul jos si mi-am luat iar aparatul la gat, blidurile baietilor ce tocmai venisera din creasta Builei erau pline si ranjetele inconjurasera masa. A urmat o perioada de tacere. I-am inteles. Sa le fie de bine, bine ca ni s-a intamplat noua!

rszdsc03655_2048x1365
[Cum ziceam, am ratat poza “de grup”. Dar am reusit una de detaliu, unde se vad condimentele arabesti care au inmiresmat suplimentar lucrarea]

In final, va las cu una din cascadele de langa cabana… si va rog sa nu veniti aici daca nu intelegeti ce inseamna habitatul montan neatins. La fel, sa nu veniti doar pentru ceaun. In fond, mancarea e mai buna asociata cu o plimbare, nu?

rszpict0183_2048x1362-2

Facebooktwitterpinterestlinkedinmail

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu