Haideți cu mine la leopardul zăpezilor (și niște zburătoare)
Sunt acasă, mă uit pe geam și mă mănâncă tălpile. Acolo, undeva departe, o fantomă se prelinge printre stânci în căutarea prăzii. Au trecut câteva zile de când m-am întâlnit cu Simina Cernat, una din puținele exploratoare moderne ale lumii sălbatice. De atunci visez cu ochii deschiși la silueta ei. Nu a Siminei, porcilor, ci a unei feline emblematice pe care am șansa să o văd luna viitoare împreună cu Simina și, dacă vă încumetați, ați putea să o vedeți și voi alături de noi.
[Photo credit – Gyalson Shanku]
Când eram mic, desenam animale sălbatice din Atlasul Zoologic (chiar recent mi-a arătat mama caietul cu desene – evident că l-a păstrat). Spre disperarea tatălui meu, nu i-am urmat cariera de meseriaș într-ale desenului și picturii și m-am oprit din desenat când am ajuns la școală. Animalele alea mi-au stăruit însă în creieri! Îmi aduc aminte cum m-am tot distrat de-a lungul timpului la diverse jocuri de salon (mimă, scrabble etc) când foloseam denumiri ale acestor animale. Cei cu care mă jucam erau consternați că acele nume de animale există și nu sunt niște scorneli. Nandu, pecari, fenec, gavial, babirussa, ocelot, narval sau capibara sunt doar câteva din numele alea ciudate de animale, despre care am crezut toată tinerețea mea (a se citi perioada de comunism până la Revoluție) că sunt la fel de îndepărtate ca ghețarii din apropierea Antarcticii și că e foarte probabil să nu le pot vedea niciodată aievea.
Dintre aceste animale, felinele mi-au atras atenția în mod aparte și, deși nu mă dau în vânt după pisicile de apartament, de câte ori văd pe teren o pisică sălbatică sau un râs mă apucă tremuriciul.

Recunosc, cu râsul nostru nu am încă fotografii (e drept că nici nu mi-am pus mintea cu el, probabil urmează în anii ce vin), dar am avut bucuria de a vedea râsul iberic într-o zonă din sudul Spaniei unde căutam păsări, reptile și amfibieni (de fapt, tura a fost pentru Triturus pygmaeus, pe care l-am găsit noaptea împreună cu Ivan Ruiz, un ghid pe care vi-l recomand pentru turele din Iberia).

Acum, după aproape doi ani de când i-am văzut, pot spune că e un adevărat privilegiu să vezi familia de râși iberici jucându-se la nici 100 de metri de tine, în ciuda căldurii care te topea…

Dacă la speciile astea europene fac așa, nu vreau să mă gândesc cum o fi când oi vedea în vizorul aparatului foto leopardul zăpezilor…
[Photo credit – Gyalson Shanku]
Da, nu sunt fotografiile mele, ci ale lui Gyalson Shanku – ghidul cu care Simina a întocmit o frumoasă tură de wildlife în nordul Indiei (zacarea va fi in zona Leh). Biletele de avion sunt convenabile în perioada asta, pachetul de wildlife tour e rezonabil (detalii la Simina în postarea de pe site-ul ei), iar acolo veti avea asigurat totul: transport de la aeroport la locul de tabără, cazare, mese, ghidaj (și eu si ghidul local – fotograful care a făcut fotografiile), totul este inclus, mai putin băuturile alcoolice si suvenirurile.
Eu am primit (via Amazon) ghidul cu păsările din India și alte câteva țări vecine și am început să conspectez această lucrare de aproape 800 de pagini cu peste 1300 de specii.
O să fie o tură solicitantă (vom petrece 10 din cele 12 zile la altitudini de peste 3000 de metri, deci va fi necesară o acomodare), dar cel puțin 4 zile le vom petrece în căutarea leopardului. Temperaturile vor fi scăzute (maxim 10 grade cu plus ziua, câteva grade cu minus noaptea), deci echipamentul tehnic de munte (geacă bună de vânt, fleece de lână, bocanci de 4 sezoane, mănuși bune, ochelari de soare etc) este cam obligatoriu.
În luna martie, acesta este în perioada de rut, așadar masculii vor patrula teritoriile bine stiute de ghidul nostru, ceea ce face ca șansele de a-l vedea să fie foarte mari, de-a dreptul fantastic pentru o tură la un mamifer atât de secretos și bine camuflat. Perioada aleasă este 15-26 martie, dar în funcție de solicitări, poate fi mutată o săptămână mai târziu. Nu mai mult, pentru că scad considerabil șansele de a vedea vedeta principală a turei, Panthera uncia. Detalii la mine sau la Simina, care are multă experiență în organizarea de ture de altitudine in India/Nepal etc și care a conceput acest tur ghidat. Profit de ocazie să vă anunț că sunt în plan și alte tururi ghidate (inclusiv unul pentru herpetofaună, leopard, elefant și păsări în Sri Lanka), așa că dați-mi de veste dacă vă tentează acest tur sau ceva similar anul acesta în Asia.




