Era mic, intr-un colt, depanusand de zor stiuleti. Adus de spate, depanusand si apoi carand cu o roaba ruginita si veche cos dupa cos spre hambarul de sarma supendat pe piloni. O chestionez rapid pe tanti Maria si aflu: e un unchi indepartat de-al lui nea Ticu, un amarat care munceste cu ziua. Dinspre Chilia venea ploaia si tanti Maria, sefa pe plantatie, zoreste pe toata lumea:

Hai Ticule, hai, lasa povestile, urca porumbii in hambar ca vine ploaia! Nea Ticu imi zambeste perfid. Iau paharul de palinca pe care mi-l turnase tanti Maria si i-l palmez prin spatele hambarului, prefacandu-ma ca mai culeg un porumb scapat pe jos din roaba cu care caram de zor porumbii in hambar.

Nea Ticu se indreapta de spate si ii revine (era sa spun cheful de munca) stralucirea in ochi.

– Cat ii dai, atata bea, daca il prinde baba ca umbla la bautura ii da niste capace de-l lasa lat. Si nu apuca sa termine vorba Dani, feciorul lor, ca tanti Maria ii si indeasa lui Ticu o lopata cu degete pe spate de i-ar fi dezlipit oricarui om normal plamanii de pe coaste. Dar nea Ticu nici nu bindiseste si ii mai cere un toi de tuica:

– A venit baiatul asta de la Bucuresti, aratand spre mine, da-i si lui ceva de baut!

Eu intre timp zoresc cu mosul si cu restul familiei. Norii vin amenintatori dinspre Chilia si inca mai e mult porumb de depanusat si mutat in hambar. Fata lui nea Ticu ma mustruluieste la primul stiulete pe care il arunc in roaba:

– Nu asa, fara matase si panusi, ca vin sobolanii si iau astea, fac cuib din ele si apoi nu-i mai starpeste nimeni.

Ma conformez si incep sa depanusez, cu un ochi la ploaie si cu celalalt la IMS-ul lui nea Ticu, cu care evident familia sa cara porumbul de la camp. Ma gandesc la cel putin jumatate din nostalgicii de pe Club4x4 cum i-ar oferi un Jeep nou la schimb pentru IMS-ul ruginit, cu roti ca niste biscuiti, dar care merge de rupe. Terminam de depanusat si ne asezam la masa, unde ne asteapta chiftele de platica si gogosari fierti in smantana.

Lipoveanul mananca incet, dramuind fiecar epicatura din paharul de tuica pe care tanti Maria i l-a pus langa tacamuri. Mesteca incet painea si se uita la mine patrunzator. Duc mana la aparat, apoi imi dau seama ca nu e usor sa intru in vorba cu un astfel de om. Desi traim pe aceeasi planeta, nu avem aproape nimic in comun, poate bucuria de a vedea cerul albastru al Deltei pe care se invart chiarind doua mogaldete negre.

Nea Ticu, cu spatele la mogaldete, imi zice:

I-auzi codalbii, tot perechi stau zilele astea.

Ma uit pe cer si ii vad acolo, rotindu-se de o eleganta iesita din comun. Nu-i mai auzisem niciodata prostindu-se asa, de fapt, nu mai auzisem niciodata cun codalb scotand vreun sunet. Dar nea Ticu, mare vanator si om cu state vechi in delta, imi da o lectie de ornitologie cu spatele de ma lasa cu gura cascata.

– Se invart dupa gaste, ca astea se tot perinda pe aici.

In cateva clipe un V mare de gaste brazdeaza cerul si ma baga si mai tar ein sedinta. Lipoveanul meu mananca in continuare, molfaind intr-un colt al bucatariei de vara ceva. Iau din nou aparatul in mana, lasa gogosarii fierti in smantana deoparte si ii fac un semn spre aparat:

– Pot?

Se aduce de spate, apoi ingaima un:

– Da io’s om batran.

– Tii pe ce strica el pozele, mai bine fa-ne noua o poza, striga razand tanti Maria, vadit deranjata ca gogosarii dansei nu mai sunt in atentia aparatului meu. La mosul asta te-ai gasit sa strici tu filmul? Uite-l cum arata, zbarcit si cu cozorocul ala vechi de-o viata in cap.

Ce nu intelesese insa tanti Maria era ca exact asta cautam, un cadru autentic, cu cozoroc de-o viata cu tot. Ma intorc spre dansa si se fereste cu agilitatea unei femei cu mantie neagra care-l secondeaza pe Neo in matricea verde. Renunt sa o urmaresc, ma intorc spre victima mea arondata si deschid diafragma la 2 (aroganta pe care nu am mai facut-o de niste ani de cand cu tele-urile astea de buget pentru pasari) ca sa declansez de cateva ori, spre uimirea subiectului meu, care probabil nu mai vazuse de ceva vreme aparat foto, ci doar porumbi si un pahar de tuica recompensa dupa masa.

Am plecat vesel din Delta. Nu am avut cine stie ce timp de poze din motive de teambuilding, dar am venit cu un cadru bun, care imi arata ca noul meu obiectiv cu focala fixa promite. Omul ala nu cred ca a amas asa vesel ca mine. Pentru el (si pentru multi altii probabil), ziua de maine inseamna o noua zi de munca cu sudoarea palmelor pentru o suma modesta de bani, o strachisa de mancare si un paharel de „benzina”.

[Am achizitionat obiectivul asta (un fix de 35 mm cu diafragma 1,8) de curand de la un amic care a inceput din pacate sa marite din aparatura Sony pe care o avea. Desi l-am achizitionat de la el mai cu jumatate de gura, fotografia asta mi-a dat sperante ca e un obiectiv cu potential. Multumesc pentru obiectiv, se pare ca isi va face treaba si e pe maini bune, Vali!]

Va urma