Pasarea copilariei mele: Barza albă

Cand eram mic, desenam animăluțe sălbatice, inspirându-mă dintr-un atlas zoologic. Tata visa să mă vada arhitect, dar desenul nu s-a prins de mine, iar animăluțele aveau să reintre în viața mea mult mai tarziu, după facultate. Nu știu ce vă mai aduceți voi aminte din copilărie, dar pentru mine, copilăria nu poate fi despărțită de imaginea de mai jos.

Da, imaginea idilica a puilor de barză albă și a părinților lor clămpănitori m-a fermecat pe drumul spre Gropeni, unde ma duceau ai mei la pescuit, in padurea de plopi de pe malul Dunarii. Vazand cuiburi de berze pe aproape fiecare stalp de curent din sat, am fost uimit sa aflu ca această specie nu are deloc efective atat de mari cum credeam eu (sunt niste mii de perechi in Romania).

Berzele albe (ca de ele vorbim, nu includem aici si suratele lor negre, care cuibaresc departe de oameni, in paduri si stancarii) sunt printre cele mai “antropice” specii de pasari, alaturi de randunici, vrabii si mierle. Pentru ele ar trebui sa facem ceva, ca sunt o specie amenintata, voi povesti pe larg intr-un articol viitor de ce.

Deocamdata pot doar sa va spun ca azi, în pădurea Comana, are loc un eveniment inedit, organizat de Societatea Ornitologica Romana cu sprijinul Enel Romania, una din companiile pe care eu le apreciez foarte mult pentru grija acordata speciilor mele dragi (o sa povestesc intr-un alt articol si despre proiectul lor cu amplasarea de cuiburi artificiale pe stalpii de curent pentru soimii dunăreni din Campia de Vest).

Pentru asta voi lua cu mine aparatul foto si voi merge sa relatez de la fata locului. Stati pe aproape!


[Și berzele stau la ședințe foto în rapiță, nu doar oamenii. Deși monoculturile sunt una din principalele amenințări prin scăderea biodiversității și implicit a hranei speciilor prădătoare, berzele se încăpățânează să caute de mâncare și în zonele cultivate]

Facebooktwitterpinterestlinkedinmail

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu