Pe Snake Sheila nu cred că aveți de unde sa o stiti. Jumatate britanica, jumatate nemtoaica, Julia Baker, pe numele ei adevarat, este o mare iubitoare de… serpi. Si nu numai ca ii iubeste, dar pentru ei a filmat un intreg sezon de documentare, in care Sheila, Prietena Serpilor (asta fiind si numele emisiunii de pe Animal Planet care se va difuza in fiecare miercuri seara la ora 22.00) salveaza serpi intrati in caselele locuitorilor orasului Brisbane din Australia, unde locuiește in prezent.

Julia nu este doar o mare iubitoare de serpi, ci si o prezență agreabilă (ca sa nu zic mai mult) și iubeste sa se imbrace elgant si sa arate bine, sa fie aranjata, chiar si cand prinde serpi. Am avut deosebita onoare sa ii iau un interviu telefonic în exclusivitate Juliei, asa că iată ce mi-a povestit despre show, despre aventurile de la filmare si despre gestionarea fricii femeilor fata de serpi (si aveti si un video bonus la finalul interviului!).

Doru Panaitescu: Cum te-ai ales cu această poreclă ?

Julia Baker: Snake Sheila… În Australia, ”Sheila” e un nume des folosit pentru femei. Iar partea referitoare la șerpi a apărut, evident, din cauză că îmi plac mult șerpii și lucrez cu ei.

Doru: Cum te-ai hotărât să adaugi meseria de ”prinzător de șerpi” pe lista de lucruri pe care consideri că le mai ai de făcut în această viață ?

Julia: Îmi cumpărasem deja un șarpe, ca animal de companie, dar voiam să văd șerpii și în sălbăticie. Un alt motiv important este că în Australia oamenii preferă să vadă șerpii morți, dar eu mi-am dorit să pot educa publicul larg, ca să ajut și oamenii, și șerpii, în egală măsură.

Doru: Sheila, șerpii au în toată lumea o reputație teribilă. Aici, în România, 90% dintre întâlnirile cu șerpi sunt considerate situații de viață și de moarte, pentru ca toti cred ca s-au intalnit cu o vipera periculoasa, nu cu un banal sarpe de casa, de pildă. Cum putem să nu-i mai facem pe oameni să considere că viperele sunt de vină ? Lumea trebuie să înțeleagă că șerpii pot fi și ei niște făpturi inofensive.

Julia: Răspunsul constă în educație și informare. Cred că oamenii trebuie să-și dea seama că șerpii sunt făpturi inofensive dacă sunt lăsați în pace, dacă nu ne apropiem de ei și nu-i facem să ne perceapă ca pe o amenințare. Șerpii din toată lumea, fără excepție, preferă să fugă înainte să muște, deci totul se reduce la ideea de educație a oamenilor.

Doru: Apar multe imagini cumplite la știri, cu șerpi care atacă oameni. Cum putem educa oamenii obișnuiți, astfel încât să știe că șerpii, de fapt, mănâncă rozătoarele – nu pe noi – și deci sunt un element bun în viața noastră, dacă îi avem prin preajma casei ?

Julia: Exact! Așa este! E foarte important pentru mine, iar programul nostru oferă o mulțime de informații. Veți găsi acolo lucruri educative, dar și dragostea și pasiunea noastră… Oamenii trebuie să afle mai multe despre părțile bune ale șerpilor și putem face asta doar prin intermediul programelor TV ca acesta. E foarte important ca oamenii să vadă că șerpii nu sunt atrași de noi. Din păcate, șerpii poartă acest stigmat creat de media, de filmele în care sunt văzuți ca niște ucigași de oameni – când de fapt lucrurile nu stau deloc așa. Iată de ce consider că programul nostru TV reprezintă un pas uriaș în direcția cea bună.

Doru: Care a fost cea mai periculoasă situație pe care ai trăit-o în timpul filmărilor la acest program TV?

Julia: A fost un moment în care am avut de-a face cu un șarpe estic cafeniu foarte, foarte mare. Este al doilea în topul celor mai periculoși șerpi din lume – și intrase într-un coteț pentru păsări, ceea ce era foarte periculos, fiindcă ne aflam într-un spațiu închis. Nu ne-am dat seama cât de mare era șarpele până când nu am intrat efectiv acolo, iar când l-am văzut – era uriaș! – i-am dat afară pe toți ceilalți și m-am străduit să-l scot de una singură. Mi-ar fi fost imposibil să-l prind în coteț, fiindcă era prea mare și nu aveam spațiu suficient unde să bat în retragere, dacă ar fi fost nevoie. Am trăit deci acolo o situație destul de periculoasă.

Doru: Cum se împacă în programul tău TV curajoasa care prinde șerpi fără pic de frică și familista care are pantofi cu toc și unghii date cu ojă?

Julia: Se împacă foarte bine ! Nu văd de ce nu pot să arăt bine când ies din casă, dimineața, și să am încredere în mine și în felul cum arăt. Nu văd de ce nu pot să am unghii frumoase. Îmi place să port pantofi cu toc și chiar simt că alerg mai bine cu tocuri decât fără. Deci simt că pot combina cele două aspecte, fără probleme. Pot să prind un șarpe indiferent cum arăt – ba chiar îmi e mai ușor să prind un șarpe dacă arăt bine, fiindcă sunt mai încrezătoare în forțele mele când știu că arăt bine.

Doru: În România avem 10 specii de șerpi. Cum putem exploata mai bine această porție zdravănă de biodiversitate în folosul oamenilor obișnuiți, fără să-i speriem și mai tare?

Julia: Cred că răspunsul ar fi să faceți un program TV ca al nostru, în care accentul să cadă pe informație, nu pe spaimă. Oamenii se tem de șerpi fiindcă nu sunt informați, nu știu cum sunt șerpii cu adevărat. Ne temem de ceea ce nu înțelegem, deci e bine să primim mai multe informații. În programul nostru TV, apar pe ecran casete cu informații care educă publicul, multe pe un ton foarte lejer. Ne place să adăugăm și ceva umor… Sigur, există și situații periculoase, dar în general vrem ca programul să lase publicul cu un sentiment plăcut, deci adoptăm un ton vesel și foarte agreabil.

Doru: Care e cel mai mare șarpe pe care l-ai prins vreodată?

Julia: Cel mai mare șarpe prins de mine a fost un piton-covor. Era în Brisbane, în camera unui copil – de fapt, se urcase chiar în pat ! Acești șerpi pot atinge cam 3 metri sau 3,5 metri. Se fac tot mai mari pe măsură ce înaintezi spre nordul Australiei, dar în Brisbane aș zice că nu ajung totuși să depășească 3 metri. Avem mulți asemenea pitoni pe aici.

Doru: Știu că te pasionează motocicletele. Ți-ai realizat marele vis de a învăța să pilotezi un elicopter… Ce loc ocupă în viața ta aceste pasiuni ?

Julia: Am început să merg cu motocicleta pe la vreo 16 ani, apoi m-am oprit când m-am făcut mai mare, fiindcă mi s-a părut că așa era normal. Pe urmă am împlinit însă 40 de ani și m-am gândit că nu văd de ce nu m-aș putea urca din nou pe motor. Îmi dă un sentiment de libertate… Îmi place viteza, îmi place să merg rapid pe străzi și să simt cum îmi flutură vântul prin păr. Pentru mine, asta înseamnă libertate!

Doru: Relația ta cu motocicletele și animalele sălbatice s-a născut din dorința de a face lucruri periculoase?

Julia: Nu mi-am dorit neapărat să fac lucruri periculoase, dar am vrut să simt că trăiesc din plin. Îmi place acest sentiment, iar când merg pe motocicletă sau întâlnesc un animal sălbatic, mai ales unul periculos, simt că trăiesc cu adevărat! Sigur, e vorba de o experiență plină de adrenalină, dar nu e vorba că aș vrea să-mi pun viața în pericol! Dimpotrivă, vreau să simt că sunt vie și că trăiesc din plin! Îmi place să ies din zona mea de confort.

Doru: De ce îți e frică? Și cum faci față fricilor pe care le ai?

Julia: Sunt absolut îngrozită de înălțimi, dar am descoperit că îmi e mai ușor dacă reușesc să mă concentrez. Dacă trebuie să urc pe o scară sau pe un acoperiș ca să prind un șarpe, am constatat că, dacă mă concentrez asupra șarpelui, asta mă ajută să-mi depășesc frica. În afară de înălțimi, mă tem de păianjeni și gândaci, dar încerc din răsputeri să-mi înving fricile având tot mai des contact cu aceste specii. Și ar mai fi ceva: broaștele râioase din Australia, fiindcă sunt foarte urâte și destul de veninoase, dar nu veninul lor mă îngrozește, ci faptul că au mai multe picioare. Aș spune deci că, dacă un animal are prea multe picioare, începe să mă sperie, ceea ce uneori devine o problemă: de multe ori, în locurile unde trebuie să ajung ca să prind șerpi, mai sunt și păianjeni, și broaște râioase, și înălțimi cărora trebuie să le fac față. Deci mă confrunt destul de des cu spaimele mele – cam în fiecare zi – fiindcă nu am încotro.

Doru: ”Prietena șerpilor” e un program care ajunge la un public internațional foarte divers. Cum te simți acum, când imaginea ta e asociată în toată lumea cu șerpii ?

Julia: Sunt foarte încântată! În plus, mă simt onorată și consider că am această misiune în viață, să comunic cu cât mai mulți oameni. Pentru mine e un vis devenit realitate.

Doru: În viața personală, cum reacționează bărbații când le povestești despre șerpii pe care îi prinzi?

Julia: E foarte amuzant! Primesc telefoane de la oameni care se așteaptă să stea de vorbă cu un bărbat și, când îmi aud vocea, cred că au greșit numărul. La început, chestia asta mă enerva, dar acum îmi place să mă duc la cei care mă cheamă și să le demonstrez că s-au înșelat. Aș spune deci că, în general, am parte de diverse tipuri de reacții… Dar cei mai mulți bărbați sunt impresionați, așa încât îmi place să cred că pot să-i impresionez pe cei din jur și să-mi fac meseria la fel de bine ca un bărbat.

Doru: Circulă multe zvonuri despre șerpi care își atacă victimele. În realitate, câți oameni mor mușcați de șerpi – în comparație cu numărul de victime făcute de accidentele auto, albine sau alte animale sălbatice, ca de pildă rechini, urși, lupi, păianjeni, lei etc ?

Julia: Depinde în ce țară trăiești… În India, evident, numărul celor mușcați de șerpi e destul de mare. În Australia avem în fiecare an mai puțin de 5 persoane care mor din această cauză. Se înregistrează aproximativ 3000 de mușcături de șarpe pe an, dar cam jumătate din cazuri nici măcar nu prezintă venin injectat, sunt doar mușcături ”seci”. Și chiar și persoanele mușcate de șerpi care le injectează și venin beneficiază de faptul că avem niște spitale foarte bune și există anti-venin. La nivel mondial, animalele care fac cele mai multe victime umane sunt caii – deci lucrurile nu stau chiar așa de rău cum credem noi, iar șerpii sunt destul de jos pe lista cauzelor care fac victime omenești. Oricum, aș spune că mai multe – mult mai multe – persoane mor în accidente rutiere decât mușcate de un șarpe.

Doru: Oamenii din jurul tău – prietenii și familia ta – înțeleg pasiunea pe care o ai pentru șerpi ?

Julia: Prietenii și familia mea mă iubesc, dar prietena mea cea mai bună se teme cumplit de șerpi. Noi avem șerpi ca animale de companie prin toată casa, așa încât e cam greu s-o conving să doarmă la mine… Dar în general vorbind, oamenii mă respectă. Tatăl meu dresa vulturi și ulii, așa încât el înțelege dragostea mea pentru specii exotice. În plus, mi-am ”convertit” mulți prieteni cărora nu le plăceau deloc șerpii, dar au învățat să-i accepte. Mulți dintre ei chiar și-au cumpărat șerpi ca animale de companie, după ce au fost la noi acasă. Mă simt extraordinar să văd că pot să-i conving și pe cei din jurul meu să-mi împărtășească această pasiune.

Doru: În timpul filmărilor pentru ”Prietena șerpilor” ai trăit și momente în care ți-a fost frică ? Poți să ne povestești despre astfel de situații teribile ?

Julia: Am avut vreo trei situații de acest gen, în timpul filmărilor, cu șerpi estici cafenii. E o specie foarte periculoasă, fără îndoială… O dată a fost acel șarpe cafeniu din cotețul păsărilor, care era mult mai mare decât mă așteptasem, deci a trebuit să evacuez întâi toată zona ca să pot scoate șarpele din acel spațiu strâmt. La început, șarpele avea un pui de șobolan în gură, așa că am crezut că sunt în siguranță, fiindcă nu-l putea scuipa din gură. Ei bine, totuși l-a scuipat. Șerpii nu pot să muște când au o pradă în gură, dar eu n-am observat că șarpele scuipase șobolanul din gură, așa încât când m-am dus să pun mâna pe el, s-a întors fulgerător spre mine și am fost nevoită să-mi fac rapid ”ieșirea” din coteț. Aș spune deci că am trăit și niște situații destul de tensionate…

Doru: Dintre toate lucrurile pe care le-ai făcut până acum, care consideri că ar fi cel mai trăsnit, mai nebunesc?

Julia: O, Doamne! O întrebare foarte bună! Eu am multe idei nebunești, dar sper că încă n-am avut-o și pe ”cea mai nebunească”! Cred că a fost o mare nebunie să-mi fac propria afacere. Nimeni nu a mai făcut din această meserie o afacere. Toți cei care prind șerpi în Australia lucrează practic pe cont propriu, dar eu am creat o întreagă afacere și îmi place să cred că am un fel de imperiu al prinzătorilor de șerpi, fiindcă am alți oameni care lucrează pentru mine. Eu le fac rost de joburi, iar ei îmi dau bani. Am un număr de telefon foarte ușor de ținut minte – de fapt, e un nume foarte bun și este și numele unui website foarte bun, care mă ajută să-mi derulez afacerea. Cred că asta a fost o idee destul de trăsnită, nimeni n-a mai făcut așa ceva. Ah, și câinele !… Nimeni n-a mai dresat un câine ca să adulmece șerpi și să-i găsească… Dar mai sunt multe alte chestii nebunești pe care îmi doresc să le fac. Încă n-am terminat cu astfel de idei!

Doru: Aș avea o întrebare personală. Femeile, în special, sunt mai speriate de șerpi – cel puțin la noi, în România. Eu mă număr printre puținii blogeri din România care au atins șerpii cu mâinile goale și am fotografiat toate speciile de șerpi din țara mea, invingandu-mi la randul meu frica de reptile… Dar îmi e foarte greu să conving femeile pe care le întâlnesc că șerpii nu sunt periculoși. Există vreo metodă prin care femeile pot să facă față acestei fobii? Există vreun leac pentru această frică?

Julia: Nu cred că există vreun leac cu acțiune rapidă, dar îmi place să cred că multe femei care vor urmări programul nostru și mă vor vedea pe mine, o femeie care prinde șerpi, vor începe să-și schimbe atitudinea față de aceste specii. Dacă femeile vor vedea că am un aspect feminin, deci nu am alura unui bărbat, poate că vor relaționa mai ușor cu mine și frica lor față de șerpi va începe să mai scadă. În general vorbind, e bine ca publicul să vadă cât mai des șerpi – și în diverse ipostaze, nu prezentați doar ca niște creaturi periculoase. În final, nu putem decât să sperăm că oamenii vor începe să privească șerpii cu alți ochi. Veți vedea că în programul nostru lansez mai multe apeluri în acest sens. De fapt, femeile acceptă cel mai ușor aceste idei și, dacă mă văd mângâind un șarpe, de pildă, de multe ori își vor dori să poată atinge și ele un astfel de animal – și atunci vor vedea că șerpii nu sunt nici periculoși, nici dezgustători. Insist deci – e foarte important ca publicul să vadă cât mai multe imagini cu șerpi. Și cred că eu, ca femeie, pot să ajut mai mult femeile – nu bărbații – să gândească așa.

Doru: Care e următorul tău proiect?

Julia: Am foarte multe proiecte și planuri. Mi-ar plăcea să merg și în alte țări ca să prind șerpi, de pildă o cobră regală, în sălbăticie. Am prieteni care prind șerpi în India sau Malaezia și mi-ar plăcea să lucrez cu oameni din toată lumea care fac această meserie. Sper să reușesc și ar fi grozav să filmăm totul și să facem un alt program TV, prin care să arătăm publicului cum e cu șerpii din țările respective, ca să putem educa astfel oameni din toată lumea.

Doru: În România avem trei specii de vipere și un fel de boa de nisip. Sunt speciile cele mai emblematice pentru România. Crezi că ai putea veni să filmezi un episod și la noi ? Ai fi primită cu brațele deschise!

Julia: Mi-ar face mare plăcere ! Ar fi un vis devenit realitate. Da, chiar vă rog! M-aș bucura tare mult să pot veni.

Doru: Atunci te așteptăm și mergem împreună în Dobrogea. Mulțumesc!

Julia: Cu mare plăcere!

Așa că, până apare Julia prin Dobrogea, iata câteva imagini din emisiune pana deseara cand incepe primul episod din show.