Redescopera Romania 2 – Despre schiopi, scotieni si alte xiloacareturi

Mai tineti minte episodul „Quasimodo de Horezu„? Cu Un Laurentiu si o Nicoleta aprigi, „detestatori” de chinezi, mesteri lutari care fac dintr-un bulgare de argila o opera de arta. Acolo am invatat o lectie, dar nu as fi anticipat deloc efectul de bumerang pe care l-a avut acea experienta.

Ieri am oprit Dusterele intr-un loc ce nu prevestea nimic, o poarta sculptata care ducea spre mirific as putea spune. Odata trecuti de poarta, am patruns intr-un univers al lemnului. Micul atelier era intesat de jmatati de machete si lucrari, plin de scule, daltite si rindele felurite, mirosea frumos a rumegus, un miros ce imi aducea aminte de profesorul Schiopu.

Profesorul Schiopu era printre cei mai saraci cu duhul profesori pe care i-am avut vreodata. Evident, pentru a fi profesor de atelier nu iti trebuia multa carte, astfel incat orele de atelier erau, pentru niste baieti de clasa a saptea, un deliciu: accentul moldovenesc, expresiile neaose si comportamentul halucinant (pentru un astfel de comportament deviant; orice profesor din ziua de azi ar fi fost cel putin arestat) ne dadeau ghes, dar nu la sculptat in lemn sau taiat mai abitir la traforaj, ci din contra, la chiulit si inganat profesorul, suficient de nebun sa arunce cu ceapa in copii la sesiunile de practica agricola de pe vremea lui Ceasca.

Iar copiii nu se lasau mai prejos: inchipuiti-va un profesor, in mijlocul patulului de ceapa din ferma de la Zagna Vadeni, incercand sa nimereasca pe ai mai obraznici copii, evident fara chef de munca la varsta aceea, cu cepe din patul pe care noi trebuia sa le pretuim si sa le curatam pentru a fi prelucrate si transformate in sinistrele conserve de trista amintire. Iar daca profesorul Schiopu nu avea nici un fel de tinta, toti copiii aveau. Vanataile si echimozele l-au facut pe Schiopu sa ceara schimbarea clasei in alocarea pe munci agricole, in rasetele generale ale cancelariei Scolii nr. 23 (stiu acest mic amanunt pentru ca mama preda la Scoala 29 si profesorii mai vorbeau intre ei).

Dar sa-l lasam pe profesorul Schiopu in ceapa straunilor lui si sa ne concentram pe mesterul Cramariuc. Cramariuc, un nume ce numai romaneste nu suna (si nici nu e, dupa cum aveam sa aflam), este un sculptor hatru, un mester cu acte in regula pe la OSIM, Consiliul Mesterilor Populari sau cum s-o chema el si alte comitete si comitii de Arta Populara pe unde si-a inregistrat daraverile.

Dar sa vi-l descriu putin pe mesterul Florin. Asa cum il vad eu, e o combinatie fericita intre Brancusi, Ion Creanga si tata: are o barba alburie, e un om solid (nu prea ii place brocoli), are o bunda ce il pironeste in nordul (inima) Moldovei si e genul ce nu poate sa stea serios mai mult de un minut. Poate doar cand vorbeste la telefon, o contradictie de proportii intre aspetul sau hatru si seriozitatea cu care isi programeaza clientii la mesterit cu daltitele.

Si dupa cum ne spunea chiar el ieri, originile lui sunt la fel de alambicate precum „valatucii” de lemn ce se carliontau in fata cutitoaiei: provenit din neam de scotieni veniti aici pe filiera poloneza, mesterul vorbeste o ciudata limba slavona, ce se vorbeste pare-se doar in Huţulşcina (sau Tara Hutulilor). E de fapt un dialect ucrainean, pe care doar aici, in satele din zona Vetrei Moldovitei il mai poti auzi.

Cu aceste informatii in tolba, nu ramane decat sa vedeti ce iese din mainile sale dibace: fie ca mangaie usor coada unei barde pentru a despica un lemn sau ca apasa strasnic pe manerul din corn de cerb al unui cutit atat de ascutit incat poti barbieri cu el un adolescent cu piele sensibila, mesterul transforma un butuc anost intr-o masca de lemn zambitoare sau incruntata, dupa comanda prichindeilor care-l inconjoara.

Si iata si masca de lemn pe care a facut-o in doar caetva minute, aici intr-o impostaza aproape finala, unde cutitul cu maner de corn de cerb desavarsea mica lucrare:

Pentru ca nu te poti simti altfel decat un prichindel dupa ce ii vezi magazinul cu produse de lemn: linguri, masti, solnite, ciubere si cate alte minuni pe care iti e greu sa crezi ca un om atat de masiv le poate bibili in halul asta. Asa ca nu am putut decat sa ma inghesui si sa bag mana in buzunar pentru a rasplati acest efort, in vreme ce magazinul m-a rasplatit cu niste mici nimicuri ce-mi vor aminti de mestesugul acestui om, mai bogat decat multi de pe planeta (si nu am facut referire la vreun ban).

Mesterul lemnar este un mare calator: stand cu el de vorba mi-a martusrisit ca nu numai ca merge des prin tara si ia legatura cu numerosi alti mesteri populari, dar face si schimburi de experienta cu alte categorii de mesteri, cu olarii de exemplu. Am ramas siderat cand mi-a spus ca in martie a stat mai bine de o luna la cine credeti? La Nicoleta si Laurentiu Pietraru, cei doi mesteri olari la care am mers in Redescopera Editia 1 sa facem oalele in Horezu. Doamne, ce mica e lumea!

Evident ca si Florin Cramariuc va poate invata, aidoma Nicoletei si lui Laurentiu, din tainele acestei arte. Daca pentru cazare in zona nu trebuie decat sa gasiti o pensiune in apropiere, pentru mesterit in lemn nu trebuie decat sa ii dati un telefon la 0741 – 679458 sau un email pentru rezervare (ca si Florin e din neam ducaci, nu prea sta mult pe acasa) la kramer_meshter @ yahoo.com.

Redescopera Romania 2011 este un proiect Petrom, impreuna cu BCR, DaciaRomtelecomParalela 45 si Muzeul National al Taranului Roman.

Facebooktwitterpinterestlinkedinmail

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu