Ultimul weekend al toamnei cu vreme bună la Predeal

De câțiva ani merg cu bucurie la Vila Evergreen din Predeal. Este unul din prea puținele locuri cu posibilități de cazare aproape de natură și care are, concomitent, și o bună înțelegere a nevoii unei nișe turistice în creștere din ce în ce mai mare la noi – naturaliștii amatori.

Degeaba mergeți la final de weekend în Deltă, pe Dunăre, în Cazane, în Retezat, în Bucegi sau în Apuseni cu chef de văzut faună, dacă proprietarii pensiunii vă recită, victorioși, din faptele lor de arme – cum au otrăvit ei șoarecii din curte, cum au anihilat vreo vulpe ce le intrase în gospodărie, cum dau iama cu bărcile în coloniile de păsări prin Deltă sau pe lacurile din apropiere în drumul lor spre locurile de pescuit cu prostovolul sau cum merg cu ATV-ul prin pășunea alpină după ciuperci.

Dar există și pensiuni prietenoase cu natura, pe care nu doar că le promovez cum pot, dar le și ajut cu programe gândite special pentru naturaliștii care pot găsi locuri interesante de explorat. Weekendul care vine e un weekend în care nu doar că e vreme bună (maximele de 20 de grade + ziua sunt de dorit și vara, darămite în toiul iernii), așa că îi ajut pe cei de la pesniunea Evergreen Predeal să vă ofere un weekend inedit, la care se adaugă o ofertă de cazare mai mult decât ispititoare:

pachet de trei zile de cazare din care una gratuit (in intervalul joi – duminică) plus, prin ajutorul pe care îl dau:

– un curs distractiv de noduri pentru cei mari și cei mici, sâmbătă la ora 11.00
– o tură de teren prin Poiana Secuilor cu accent pe observarea faunei și a altor elemente de biodiversitate din apropiere, sâmbătă la prânz
– desigur, o dupămasă/seară cu gătit la ceaun de fontă (la cererea publicului, cu porc – e vorba de o rețetă tradițională de păstăi la ceaun cu ciolan afumat)
– duminică ne îndulcim cu o degustare de miere (e o ediție aniversară, fiind deja 10 ani de când fac astfel de degustări).

În tura de observare a faunei avem șanse bune de a vedea specii de păsări tipice sezonului și etajului altitudinal (aușei, pițigoi de brădet, forfecuțe, corbi, pițigoi moțați, mugurari, ciocănitori, florinți, sturzi de vâsc, scatii, răpitoare etc.

Desigur, puteți vedea și alte specii comune, inclusiv în curtea pensiunii – pițigoi mari, mierle, măcălendri, codroși de munte etc).

Și pentru că știți că nu sunt pasionat doar de păsări, vom găsi, probabil și herpetofaună tipică (șopârle de munte, șopârle de câmp, salamandre, tritoni comuni și de munte, broaște roșii de munte, broaște rugoase brune etc).

De asemenea, nu vă ascund că data trecută, la una din prezentările despre biodiversitatea din zonă pe care le-am susținut chiar în curtea pensiunii, am fost vizitați de un arici. Nu e singurul pe care l-am văzut în zonă, mai fotografiasem chiar pe urcarea dinspre drumul național spre vilă (cu excepția fotografiei cu ariciul de mai jos, celelate fotografii cu faună sunt realizate chiar în curtea pensiunii, în diverse ocazii și anotimpuri).

Deci liber și la mamifere, insecte și tot ce mișcă!

Cina la ceaun și degustarea de miere sunt evenimente la care puteți participa și separat, nefiind musai să vă cazați la pensiune (este nevoie, totuși, de rezervare prealabilă pe site sau telefonic la vila Evergreen). Totuși, pentru cei ce vor experiența completă vă recomand să vă grăbiți, pensiunea are doar 9 camere disponibile. Ah, să nu uit, iau și chitara cu mine să cântăm vineri seară și sâmbătă seara la foc.

Detalii despre rezervari si preturi la ei pe site.

Facebooktwitterpinterestlinkedinmail

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu