A venit vremea sa renunț la Sony. Body-urile erau vechi, depășite, în plus greutatea mică a sistemului Olympus (testat în ultimii doi ani, pe sărite, în diverse expediții după faună) îl face perfect pentru escapadele mele fără mașină. Sistemul pe care îl folosesc are un body și două obiective, mult mai ușoare și mai compacte, astfel că pot înghesui hainele pentru cateva zile, hamacul, sacul de dormit si aparatul foto cu două obiective într-un bagaj de mână de 30-35 litri.

[Un sitar de mal (Limosa limosa) în penajul de vară, fotografie realizată de la distanță destul de mare, pe vreme nefavorabilă, cu noul obiectiv de 300mm Olympus]

Mai jos vă arăt câteva din fotografiile realizate cu cele trei obiective care merg pe montura Olympus:
– 100-400mm de la Panasonic
– 300mm fix de la Olympus
– 60mm macro de la Olympus.
Cel mai impresionat am fost de fixul de 300mm. Un obiectiv robust, de mici dimensiuni, care poate fi ușor ascuns cu body cu tot intr-un rucsac de haine care trece la bagajul de mână fără probleme și care, spre deosebire de sistemul pe care îl veam de la Sony, nu îmi mai rupe spatele. Cum ziceam, după o vârstă începi să îți faci bagajul ca un cățărător de top și astfel te bucuri de fiecare gram în minus.

Pun mai jos o mică parte din miile de fotografii realizate anul ăsta în diverse ture foto. Încep cu o fotografie cu sitarii de mal de la Vadu, palmați pe dig, dar suficient de curioși încât să mă lase să mă apropii la o distanță suficientă pentru a fi identificați cu ușurință.

[Sitari de mal (Limosa limosa) în penaj de vară]

Tot de la Vadu continuăm cu alte specii mai ușor de abordat de la mică distanță. Nagâții, de pildă, sunt neînfricați, iar acesta mai mai că ar fi sărit la bătaie.

[Portret frontal de nagâț (Vanellus vanellus)]

Aprilie este o lună la fel de bună pentru mărăcinari cum este pentru sitari. Aceștia au prostul obicei e a reveni pe creanga de unde țin sub observație toate insectele care mișcă pe o rază de câțiva metri, așa că puțină răbdare este suficientă pentru un cadru de proximitate.

[Portret de mărăcinar mare (Saxicola rubetra)]

Întâlnirea cu fugacii roșcați mi-a produs însă cea mai mare bucurie de când am luat noul obiectiv cu mine în Dobrogea. M-am chinuit să revăd acești mici bulgări stacojii câteva ture la rând, dar nu ne-am nimerit la rendes-vous. Acum, iată-i, fotografiați pe lumină slabă, dar numai bună să văd cum se descurcă acest nou sistem când e urât afară, că poze bune pe soare face orice răgălie de aparat.

[Fugaci roșcați (Calidris ferruginea) la hrănit, în apa puțin adâncă a fostelor bazinelor de decantare de lângă combinat]

Ne mutăm cu arme și bagaje (mici) în Sicilia, unde pot exersa limitele noului aparat achiziționat și pe alte specii. Acest mic netrebnic, porumbel gulerat pe numele lui, mânca din fructele mele – nespole(it) sau moșmoane mediteraneeane (Eriobotrya japonica) – să nu le confundați cu moșmoanele de la noi (Eriobotrya germanica), mult mai astringente. L-am fotografiat de pe un balcon, fiind astfel poziționat puțin mai sus decât nivelul păsării.

[Porumbel gulerat (Columba palumbus)]

O vizită pe la salinele din sudul Siciliei și iată și o fotografie cu un piciorong, una din cele mai elegante păsări de țărm (numite limicole).

[Close-up cu piciorong (Himantopus himantopus)]

Dar nu pentru piciorong venisem eu, ci pentru flamingi, adevărați balerini de sărătură, care nu prea se sinchiseau de mine. Și aceștia sunt fotografiați de la mare disntanță (aproximativ 80-90m), dar obiectivul s-a descurcat binișor, zic eu, pentru o scenă de viață… fierbinte.

[Pereche de flamingi (Phoenicopterus roseus) în exercițiul funcțiunii nupțiale]

Fiind primăvară, asistăm la un pasaj de mare anvergură la tot felul de specii. Acesta este un sfrâncioc cu cap roșu (Lanius senator), prezent și la noi în Dobrogea, care e specie comună în sudul Europei, preferând spațiile deschise, cu arbuști, din zonele împădurite, dar nu foarte compacte.

[Sfrâncioc cu cap roșu (Lanius senator) în apropiere de malul mării]

Tot un vestitor clasic al primăverii este și un locuitor al împrejurimilor casei. Rândunica din imagine este mult mai permisivă la apropierea aparatului foto decât speciile prezentate mai sus. De aceea am reușit să fac un cadru de la câțiva metri, iar fundalul nefiresc colorat era de fapt nuanța tencuielii unei case sub streașina căreia erau mai multe cuiburi deja durate.

[Portret de rândunică (Hirundo rustica) în exercițiul funcțiunii nupțiale]

Dar specia cu adevărat hipnotizantă pentru care merg atât de des în Sicilia este… un dinozaur adevărat. Uitați-vă la acel cioc, un protocioc i-aș spune, pentru că seamănă cu cel al cazuarilor sau al altor păsări primitive. Găinușa albastră este scumpă la vedere, dar pânda și un aparat foto care să fie capabil să fotografieze pe lumină slabă sunt de bază pentru o astfel de captură.

[Găinușă albastră (Porphyrio porphyrio) pășind pe vegetație acvatică]

Notă: toate fotografiile sunt descărcate direct din aparat, singurele modificări fiind crop, pe alocuri. Astfel vă puteți da seama, dand click pe fiecare imagine, de potențialul noului meu sistem – Olympus mirrorless cu focală fixă, capabil să mulțumească fotografi de natură destul de exigenți, cred eu.

[va urma]