Anul asta bifez un nou sport: #schiem (si un concurs)

Daca anul trecut m-am apucat de placa de snowboard si nu i-am mai dat drumul, anul acesta ma alatur unei echipe numeroase de bloggeri incepatori intr-ale schiatului. La invitatia lui Brylu, saptamana viitoare mergem la schiat la Arena Platos, langa Sibiu. Evenimentul este sponsorizat de Orange, un advertiser care iubeste sporturile de iarna si face inclusiv aplicatii utile pe partie pentru schiori.

schiem-2014-poster

Eram pustan cand am mers prima data la Azuga la schi. Am luat o pereche de schiuri si sub indrumarea lui Mircea am inceput sa schiez pe partia de copii. Am luat in joaca schiul dupa ce am invatat sa fac cristianele cu care reuseam sa controlez viteza de coborare… dar m-a mancat sa nesocotesc prima regula, aceea de a nu prinde viteza daca nu stii ce sa faci cu ea :). Dupa zece coborari, am luat decizia de a cobori fara nici o cristiana. Am franat cu greu folosind fata, m-am umplut de sange si de atunci nu am mai urcat pe schiuri…

Pana a venit Toma Nicolau anul trecut si m-a convins ca pe placa e altfel. Asa ca, dupa ce am invatat cu baietii de la Madaras, sponsorizati de Burn (da, inclusiv Geza, baiatul pe care il vedeti anul asta pe toate posterele), anul asta ma uit cu emotie spre celalalt sport, schiul. Nu am convingerea ca va surclasa placa de snowboard, dar sa vedem.

Nu merg singur pe partie, din fericire. Tabăra de schi pentru bloggeri, #schiem, are pregatite pentru 2014 de două ori mai multe locuri libere in comparatie cu anul anul trecut. Vreme de două săptămâni pline, douăzeci de participanți vor învăța să schieze, totul la Arena Platoș, probabil cel mai austriac complex de iarnă din România.

Alături de cursanți este Orange cu aplicația iRewind, una dintre cele mai mișto chestii pe care le poți avea cu tine atunci când mergi pe pârtie. Cum funcționează?

De-a lungul pârtiei sunt instalate camere de filmat. Pornesti aplicația și tii telefonul la tine. In timp ce cobori, ești filmat (cu ajutorul GPS-ului de pe smartphone). Când ajungi la bază, primești automat un clip montat cu toată coborârea ta.
iRewind este disponibil gratuit la Predeal pe pârtia Clăbucet și la Cheile Grădiștei.

Tabara se desfasoara in doua etape, eu fiind “repartizat” peste doua saptamani. Iata ceilalti bloggeri participanti:

17 -22 februarie

  1. Simona Stănescu – www.lipa-lipa.ro
  2. Cristian Ghingheș – www.kristofer.ro
  3. Andra Nicula – www.andranicula.ro
  4. Ovidiu Eftimie – www.eftimie.net
  5. Simona Mocanu – www.simonamocanu.ro
  6. Ariel Constantinof – www.arielu.ro
  7. Alin Pandaru – www.pandutzu.com
  8. Narcisa Suruianu – www.travelgirls.ro
  9. Concurs Toma
  10. Concurs Simona

23 februarie -1 martie

    1. Mircea Panaitescu – www.inapoidinweekend.ro
    2. Adrian Anghel – www.adispune.ro
    3. Gabriel Oană – www.gaben.ro
    4. Mugur Pop – www.calareincarpati.ro
    5. Ivo Bobal – www.ivobobal.ro
    6. Alex Damian – www.alexdamian.ro
    7. Cosmin Tudoran – www.cosmintudoran.ro
    8. Doru Panaitescu – www.dorupanaitescu.ro
    9. Concurs Cosmin
    10. Concurs Doru

Exact, v-ati prins: unul din locurile vacante de mai sus este pentru… voi!

Pentru a putea ajunge la Arena Platos cu mine in saptamana 23 februarie – 1 martie, trebuie sa imi povestiti cum ati incercat voi sa schiati prima data si v-ati lasat pagubasi. Un comentariu aici pe blog este suificient in acest sens. De asemenea, trebuie sa ma convingeti ca nu stiti sa stati pe schiuri, dar ati vrea. Cel mai emotionant text o sa ma convinga sa va iau cu mine in tabara de schi. Concursul se incheie pe 20 februarie ora 17.00. Succes!

#schiem – tabăra de schi pentru bloggeri – este un eveniment organizat de Arena Platoș cu susținerea Orange. Parteneri: Hohe RinneHappy Tour și Buonavista

[Anunt] Castigator la puncte este Bogdan Epure (a.k.a. Nihasa). Bogdan, fa-ti bagajul!

facebooktwitterpinterestlinkedinmail

Pe aceeaşi temă

20 Comments »

  1. Alex Cirstea said,

    14 Februarie 2014 @ 12:21 pm

    Nu cred ca am cum sa ajung la munte cu voi (corporatistii au doar w-endurile libere), dar mi-ai sapat in amintiri cu intrebarea asta. Asa mi-am amintit ca exista si o poza de la acel moment.
    https://www.facebook.com/photo.php?fbid=418156581823

    Eram in Sinaia, in 2007, probabil, si eram in partea aceea a grupului care trebuia sa se dea cu sania sau, oricum, nu cu schiurile sau placa, asa cum faceau ceilalti.
    M-am hotarat sa invat, asa ca l-am rugat pe un prieten, bun schior, sa imi imprumute echipamentul lui, sa vad cum ma descurc.
    M-am suit pe schiuri, mi-a explicat cum e cu plugul, insa dupa ce am avansat 5 metri in 20 de minute, mi-am dat schiurile jos si m-am intors la vin fiert.

    Anul viitor am scris (tradus si adaptat) un articol pentru Descopera, despre cum sa inveti cu placa in 10 pasi. Am tinut minte detaliile si m-am dus o zi pe partie la Straja, unde am reusit sa inteleg cum sta treaba.
    La urmatoarea incercare, pe Kalinderu, la Busteni, am invatat mai bine si de-atunci nu m-am mai dat jos de pe snowboard :)
    https://www.facebook.com/photo.php?fbid=10151939540481824

  2. Alex M said,

    14 Februarie 2014 @ 1:06 pm

    Prima mea incercare a fost cu placa de snowboard. M-au convins doi prieteni care stiau sa se dea peste destul de bine sa merg cu ei. Mi-au zis ca ma invata ei, nu e greu, ma urc pe placa si totul o sa fie ok.
    Mi-am inchiriat echipamentul si am mers la baza partiei sa ma prind cum pot sta in picioare. Am facut cateva coborari de 50m, parea totul atat de simplu. Prea simplu…
    Se plictisisera deja, pentru ei baza partiei era ca si cum ar fi inca la pensiune, niciun fel de challenge sau distractie. Asa ca m-au luat pe sus sa mergem la telecabina sa facem o coborare serioasa.
    Vremea incepuse sa se incalzeasca, zapada sa dispara. Dupa cateva sute de metri ne-am dat seama ca intreaga partie era acoperita de gheata, cu cateva locuri mai rasarite unde dadeai de pamant. Prima sectiune mai abrupta am facut-o pe fund. N-aveam cum sa stam in picioare niciunul. Coboram in paralel, stand in fund cu placa in fata cu o privire aproape plictisita, de parca asteptam sa se intample ceva.
    Odata trecuti de portiunea aia lucrurile nu au fost mai roz. Am vrut sa duc isprava la capat, dar intreaga coborare a ajuns sa dureze vreo 2 ore. Din cazatura in cazatura, toate incheieturile umflate si inghetate (normal, nu am am echipament).

    Anul urmator eram hotarat sa mai fac o incercare. Mi-am rupt piciorul pana sa plec la munte.
    In continuare imi doresc sa invat. Nu ma dau batut asa de usor.

  3. marius said,

    14 Februarie 2014 @ 1:24 pm

    Salut,
    nu cred ca o sa te emotionez insa o sa iti povestesc cum a fost o prima experienta pe skiuri.
    La inceput am descoperit o pereche de skiuri de lemn, cu legaturi din fier si curele de piele, cu care am inceput sa fac ski fond, ajutat desigur de doua bete de lemn (ecologist de mic). Din curiozitate am zis sa incerc si pe plan inclinat, experienta care la inceput nu a fost tocmai rea pentru ca planul nu era foarte inclinat, insa mi-am zis sa incerc din ce in ce mai mult si asa am ajuns sa ma dau pe o panta mai abrupta. A mers treaba pana am schimbat traseul cu doi metri mai la dreapta si nu am mai urmat urmele pe care coboram toti. Spre surpriza mea aproape de sosire franez brusc, insa numai cu un picior, mai exact cu varful skiului care s-a infipt intr-un ciot al unui copac (camuflat de zapada). Desigur ca traiectoria mea a fost demna de gimnastica la sol, mai exact dat peste cap, un picior infipt in pamant, unul in aer si capul infipt in pufoasa zapada. Din fericire nu am patit nimic grav, doar ca s-a rupt varful skiului. M-am bucurat si de aprecierea colegilor de joaca, acestia fiind in delir… PS: tabela electronica a afisat notele 1 impresie artistica si 1 tehnica (pe vremea aceea nu exista 10 😉 )

  4. Sorin C said,

    14 Februarie 2014 @ 4:06 pm

    Draga Doru ,

    Iti scriu aceasta epistola de la adapostul unui birou cald si primitor . Dar intamplarea pe care vreau sa ti-o relatez s-a petrecut pe blestemata de partie din Predeal unde am invatat ce inseamna o cazatura adevarata, unde am invatat sa apreciez umorul englezesc al schiorilor inveterati care se opreau sa se uite la mine cum ma chinui sa ies dintre copaci cu fesul cazut pe ochi si spuneau …bai ce prosti suntem uite profesionistii se dau prin padure nu ca noi tampitii pe partie…. Ma rog …Prima data cand am pus schiurile in picioare a fost pentru ca am mintit  Era vorba de o tabara de ski organizata de scoala generala a celui mai bun prieten si vecin pe vremea aceea . Vroiam neaparat sa merg la munte asa ca mi-am mintit parintii ca e tabara normala si pe diriginta prietenului ca sunt as la ski , mai ceva ca Alberto Tomba . Eu nu aveam echipament restul incarcati cu ski-uri , atomic, rossignol , nordica si te miri ce altceva …l-am rugat pe tata sa ma lase in fata garii sa nu ma duca de mana sa ma faca de ras ( batranul sa nu isi puna odrasla intr-o situatie proasta a inghitit minciuna ) m-am dus senin la doamna diriginta si i-am spus ca imi inchiriez echipament in Predeal ( jumatate din banii pe care vroiam sa ii vad cheltuiti pe bere si tutun s-au dus pe skiuri ) . Eram cazati la cabana Clabucet Plecare in varful muntelui. Dupa ce ne-am cazat diriga ne-a aliniat ne-a dat cartelele de urcare cu telescaunul si ne-a scos afara la ski . Inutil sa iti spun ca nu stiam nici sa pun claparii in ski . M-a ajutat vecinul si pana la urma am pornit pe skiuri de la cabana spre partie . In mintea mea ma gandeam ca ce dracu o fi asa mare filosofie cu ski-ul , uite eu merg din prima zi de sus….Am gandit asa pana ce am vazut partia abrupta pe care trebuia sa o cobor . Bineinteles vecinul cu colegii lui au coborat rapid si m-au lasat in urma sa imi numar cazaturile fara sa ma invete nici macar sa fac un plug. Inutil sa iti spun pe prima parte a partiei am cazut de peste 60 de ori pana am abandonat am luat skiurile in spate si am coborat a doua parte pe jos in clapari pana la telescaun. Toata tevatura durat 3 ore timp in care dirga alora ma cauta disperata ca lipsisem la numaratoare , asta al meu tacea chitic desi stia ca sunt probabil pe undeva pe partie mancand zapada …Pana la urma am ajuns inapoi sus rebegit de frig si de foame am dat cu skiurile de pamant si am recunoscut ca am vrut doar sa merg la munte ca habar nu am ce trebuie sa fac si ca nici nu vreau sa invat 😀 . Excursia a fost grozava dovada sta faptul ca vreo 5 ani de atunci nu am mai fost primiti niciunul in acea cabana , dar despre asta iti povestesc in particular.

  5. nico said,

    14 Februarie 2014 @ 5:49 pm

    Prima oara cand am incercat sa schiez a fost la varsta de 7 ani in Poiana Brasov. Ca o sora mai mica veritabila ce sunt, bineinteles ca am primit echipamentul reciclat al lui fratemiu, care e cu patru ani mai mare decat mine. Skiurile erau prea lungi, claparii prea largi, salopeta era a mea, dar imi ramasese putin mica, manusile erau frumoase, impletite de bunica, dar ineficiente nefiind impermeabile. Pentru mine, oricum, totul era perfect pentru ca urma sa fiu cea mai smechera din familie.
    Desi suntem din Brasov, mama nu schiaza, tatal nu schiaza si nici lui frate-miu nu prea ii iesea (el zicea ca nu-i place). Era clar ca eu urma sa salvez turma.

    Pe vremea aia nu cred ca existau instructori de ski, dar si daca existau noi sigur nu ne permiteam sa platim unul. Mi-l si imaginez pe taica-miu: “Cum sa-i dau bani unuia sa o invete pe fiica-mea sa mearga pe schiuri? Dar ce, eu nu pot sa o tin de mana?”.Si chiar asta a facut. Si el, si mama si frate-miu au urcat cu mine in Poiana cu telecabina pana in Postavaru (!). Iar de acolo au inceput lectiile. Frate-miu a inceput instructajul cu clasicul plug. Nu s-a prins de mine, fiindca eram convinsa ca abereaza total. Doar eu vedeam oamenii pe partie si ii vazusem si la televizor, dar nimeni nu cobora cu varfurile apropiate si calcaiele departate. S-a enervat si a decis ca el nu ma mai invata. Au ramas ai mei, mama ma tinea de stanga, tatal ma tinea de dreapta. Din trei in trei metri strigau amandoi panicati: PLUG! Nicoleta, PLUG! Pesemene ca alunecam mai tare decat ei – care purtau incaltaminte de strada pe partie la 1600 de metri – si erau disperati ca-si scapa odorul in prapastie. Nu-mi convenea deloc ca ma obligau la plug, dar incercam totusi sa-l fac. Chiar incercam, pentru ca de iesit nu mi-a iesit niciodata. Practic, din trei in trei metri eu incercam sa fac plugul ala blestemat, dar de fiecare data mi se incrucisau skiurile, cadeam intr-o parte si nu ma mai puteam desplectici. Mama imi despletea un picior, tata tragea de celalat, iar frate-miu radea.

    Asa ne-am chinuit sa coboram pana la sfanta baza a partiei. Atunci am decis (si m-am tinut de asta pana acum) ca, in ceea ce priveste sporturile de iarna, eu raman la patinele mele iubite, caci skiurile sunt uneletele diavolului pe pamant. Din fericire, peste ani si ani a aparut un nou sport de iarna, snowboardingul, pe care il practic cu mult drag de cativa ani de zile.

    Simt insa ca povestea mea cu schiurile nu a inceput, nu s-a desfasurat si sigur nu s-a incheiat cum trebuia. Le-as mai da o sansa netrebnicelor. Ne ajuti? :)

  6. Denis said,

    16 Februarie 2014 @ 4:07 pm

    Prima si ultima data cand am schiat a fost acum vreo 3 ani la Semenic.Era o zi frumoasa de februarie si am decis ca vreau sa invat sa schiez.Am inchiriat o pereche de schiuri clapari ce mai trebuie si m-am dus la o partie de incepatori.Stand in varful partiei pregatit de actiune,imi tremurau picioarele de zici ca aveam 40 de kg in spinare,am spus o rugaciune si dai bataie.Bucuros ca nu am cazut am mai incercat odata si inca odata si inca odata.Dupa cateva ture in care am vazut ca merge treaba m-am hotarat sa ma duc la o partie ceva mai avansata(mare greseala).Ajungand acolo m-am uitat la partie cum e si la inceput nu am sesizat nici o diferenta.Am plecat la vale,iar pe la jumatatea drumului,partia a inceput dintr-o data sa fie mai abrupta.M-am panicat nu stiam cum sa incetinesc,colegii imi spuneau sa ma arunc intr-o partea,fara rost.Aproape de finalul partie vad ca curge ceva.Era un parau.In secundele acelea cred ca mi-am vazut jumatate din viata trecand prin fata ochilorlaughing,dar pana la urma am luat o decizie.M-am imbarbatat si am sarit peste acel parau si am aterizat cu capul inainte intr-un munte de zapada.Dupa ce m-am ridicat tota lumea a inceput sa rada ba chiar au si filmatlaughing.De atunci nu m-am mai atins de schiuri,ci am trecut la placa.

    Denis
    February 16, 2014 at 16:19 · Reply
    Your comment is awaiting moderation.
    Prima si ultima data cand am schiat a fost acum vreo 3 ani la Semenic.Era o zi frumoasa de februarie si am decis ca vreau sa invat sa schiez.Am inchiriat o pereche de schiuri clapari ce mai trebuie si m-am dus la o partie de incepatori.Stand in varful partiei pregatit de actiune,imi tremurau picioarele de zici ca aveam 40 de kg in spinare,am spus o rugaciune si dai bataie.Bucuros ca nu am cazut am mai incercat odata si inca odata si inca odata.Dupa cateva ture in care am vazut ca merge treaba m-am hotarat sa ma duc la o partie ceva mai avansata(mare greseala).Ajungand acolo m-am uitat la partie cum e si la inceput nu am sesizat nici o diferenta.Am plecat la vale,iar pe la jumatatea drumului,partia a inceput dintr-o data sa fie mai abrupta.M-am panicat nu stiam cum sa incetinesc,colegii imi spuneau sa ma arunc intr-o partea,fara rost.Aproape de finalul partie vad ca curge ceva.Era un parau.In secundele acelea cred ca mi-am vazut jumatate din viata trecand prin fata ochilorlaughing,dar pana la urma am luat o decizie.M-am imbarbatat si am sarit peste acel parau si am aterizat cu capul inainte intr-un munte de zapada.Dupa ce m-am ridicat tota lumea a inceput sa rada ba chiar au si filmatlaughing.De atunci nu m-am mai atins de schiuri,ci am trecut la placa.

    https://www.facebook.com/tomesc.denis

  7. George said,

    16 Februarie 2014 @ 8:33 pm

    Buna seara ! Nici nu stiu cum sa incep ,totul sa petrecut acum 4 ani cand am hotarat sa merg la munte impreuna cu varul meu si familia lui .Am incercat pe cat posibil sa evitam plictiseala din tren jucand table ,carti etc .Dupa calatoria ” placuta ” de 10 ore am ajuns in sfarsit la hotel .Am facut un dus si am plecat pe partie .Am inchiriat cate o pereche de schiuri avand in vedere ca nu aveam nicio treaba cu schiurile .Prima coborare sa terminat prost pentru un om care nu avea nicio vina ( am intrat direct in el ) mi-am cerut scuze si am mai incercat inca odata sa cobor , am cazut pe la jumatatea partiei si atunci mi-am dat schiurile jos si am spus ca schiatul nu este pentru mine.M-am dus am lasat schiurile i-am multumit si de atunci nu am mai pus piciorul pe schiuri. Asta este povestea mea despre schiat si daca vede omul acela peste care am dat ” Imi cer scuze !!!! Chiar nu a fost cu intentie “

  8. Tudor Stănciulescu said,

    16 Februarie 2014 @ 10:57 pm

    Prima dată când am schiat coincide și cu ultima dată când am schiat și Pârtia Clabucet a fost o transformată într-o pistă de bowling și da, eu eram bila în “ecuația asta”.

  9. Doru Panaitescu said,

    16 Februarie 2014 @ 11:00 pm

    Unele povesti sunt foate izbutite, altele insa… Rog respectuos pe cei care vor sa castige aceasta vacanta la schi sa ia mai in serios nitel treaba asta cu comentatul. Va spun fara nici un fel de sfiala: cei cu greseli de ortografiere si cei fara umor la dansii sunt eliminati din start. Vreau povesti tari, nu relatari de compartiment de tren de clasa a doua. Multumesc 😀

  10. Refu said,

    17 Februarie 2014 @ 11:37 am

    Eu inca nu am stat pe schiuri deloc, dar imi e frica putin, pentru ca daca ma pun pe ele, nu stiu daca mai ma da jos cineva de acolo.

    Cum am vazut destule clipuri de la GoPro, nu stiu daca o sa pot sa feresc macar un singur pom, imi imaginez deja o faza de genul, si iRewind o sa faca video-ul viral!

  11. Adrian said,

    17 Februarie 2014 @ 3:59 pm

    Cu placa ma dau de ceva vreme, deci nu intra in discutia asta.

    Aveam in jur de 7 ani, cand tata a vrut sa ma invete un sport de iarna. Cu patinele stiam deja sa stau bine in picioare, cu sania nu a fost nevoie sa ma invete nimeni si asa ca s-au gandit ai mei sa ma invete sa ma dau cu schiurile. Nu stiu nici acum de ce pentru ca nimeni de la mine din familie nu stie sa schieze…

    Nu stiu de unde a facut rost de schiuri, dar erau unele din lemn, urate, tocite si cu niste legaturi din cureluse de piele. Si am mers pe un deal, undeva la tara, am urcat sus si mi-am dat drumul la vale. Nu cred ca am apucat sa cobor mai mult de cativa metri pana cand am manancat cea mai mare gura de zapada din viata mea. Curelusele care imi tineau scandurile in picioare s-au rupt si ele, iar noi am intrat in casa, toata lumea a fost bucuroasa ca nu am patit nimic, si de-atunci nu am mai pus asa ceva in picioare.

  12. Vlad Ilaş said,

    17 Februarie 2014 @ 5:04 pm

    Eram prin clasa a 4-a când am găsit în garajul casei o minunată pereche de schiuri de plastic, de un galben ţipător

    şi cu ceva scris negru, împreună cu nişte beţe la fel de galbene şi din plastic.
    Pe-atunci iarna era iarnă la Gura Humorului, ningea mult… din noiembrie până-n martie aveam zăpadă. Aşa că am

    pus schiurile în picioare de acasă şi am plecat teleap-teleap înspre dealul de lângă cimitirul evreiesc. Bineînţeles,

    când am ajuns acolo, am fost nevoit să le dau jos ca să pot urca :))
    La început nu mă aventuram mai sus de jumătatea dealului şi îmi foloseam propriul fund pe post de frână când

    prindeam viteză prea mare. Asta până când mi-am zis, nu cu mintea “cea de pe urmă”, că ce, eu sunt laş să urc

    până la jumate şi să mă tot aşez în fund?? Nuu, eu sunt viteaz şi merg hăpt în vârf şi nu mă opresc până jos…
    Am urcat aşa, agale, mi-am luat inima-n dinţi şi… dă-i la vale. Lacrimile “curge”, viteza creşte, îmi sare-n cale o

    trambulină şi fac o tumbă în aer de toată frumuseţea, căzând maiestuos sub privirile celorlalţi copii de pe-acolo.

    Când m-am uitat la picioare, nu mai aveam decât… jumătate de schi :)) Unul a sărit de tot, celălalt a rămas pe

    poziţii şi a suportat consecinţele căderii.

    Evident, de atunci n-am mai încercat să schiez, m-am rezumat doar la sanie. Până acum vreo doi ani, când am

    mers din nou, pe acelaşi deal, să încerc să învăţ, alături de prieteni mai experimentaţi decât mine.
    Am făcut pe dracu-n patru şi n-am reuşit să fac plugul… Oricum aş fi dat-o, gravitaţia părea să învingă încercările mele futile. Aşa că am lăsat-o baltă.

    Acum avem două pârtii la Gura Humorului, cu telescaun, teleschi, tunuri de zăpadă, nocturnă şi tot ce vrei iar eu sunt de râsul lumii că-s de acolo şi nu ştiu să schiez.
    Mi-ar prinde tare bine să învăţ, măcar cât de cât, să fiu şi eu băiat ca toţi băieţii şi să ieşim la o tură pe pârtie 😀

    P.S. Pot să fac şi fotografii, aşa că, Doru… dacă mă vei lua cu tine, promit să-ţi fac un cadou fotografic! :)

    https://www.facebook.com/vladycu

  13. Vlad Ilaş said,

    17 Februarie 2014 @ 5:05 pm

    Eram prin clasa a 4-a când am găsit în garajul casei o minunată pereche de schiuri de plastic, de un galben ţipător şi cu ceva scris negru, împreună cu nişte beţe la fel de galbene şi din plastic.
    Pe-atunci iarna era iarnă la Gura Humorului, ningea mult… din noiembrie până-n martie aveam zăpadă. Aşa că am pus schiurile în picioare de acasă şi am plecat teleap-teleap înspre dealul de lângă cimitirul evreiesc. Bineînţeles, când am ajuns acolo, am fost nevoit să le dau jos ca să pot urca :))
    La început nu mă aventuram mai sus de jumătatea dealului şi îmi foloseam propriul fund pe post de frână când prindeam viteză prea mare. Asta până când mi-am zis, nu cu mintea “cea de pe urmă”, că ce, eu sunt laş să urc până la jumate şi să mă tot aşez în fund?? Nuu, eu sunt viteaz şi merg hăpt în vârf şi nu mă opresc până jos…
    Am urcat aşa, agale, mi-am luat inima-n dinţi şi… dă-i la vale. Lacrimile “curge”, viteza creşte, îmi sare-n cale o trambulină şi fac o tumbă în aer de toată frumuseţea, căzând maiestuos sub privirile celorlalţi copii de pe-acolo. Când m-am uitat la picioare, nu mai aveam decât… jumătate de schi :)) Unul a sărit de tot, celălalt a rămas pe poziţii şi a suportat consecinţele căderii.
    Evident, de atunci n-am mai încercat să schiez, m-am rezumat doar la sanie. Până acum vreo doi ani, când am mers din nou, pe acelaşi deal, să încerc să învăţ, alături de prieteni mai experimentaţi decât mine.
    Am făcut pe dracu-n patru şi n-am reuşit să fac plugul… Oricum aş fi dat-o, gravitaţia părea să învingă încercările mele futile. Aşa că am lăsat-o baltă.

    Acum avem două pârtii la Gura Humorului, cu telescaun, teleschi, tunuri de zăpadă, nocturnă şi tot ce vrei iar eu sunt de râsul lumii că-s de acolo şi nu ştiu să schiez.
    Mi-ar prinde tare bine să învăţ, măcar cât de cât, să fiu şi eu băiat ca toţi băieţii şi să ieşim la o tură pe pârtie 😀

    P.S. Pot să fac şi fotografii, aşa că, Doru… dacă mă vei lua cu tine, promit să-ţi fac un cadou fotografic! :)

    https://www.facebook.com/vladycu

  14. Gabrian said,

    18 Februarie 2014 @ 2:35 pm

    Ultima data cand am schiat, o fost in Judetul Maramures in orasul Borsa, pe data de 26 Ianuarie. Al 2-lea an de schi, o partie destul de complicata, da nu era bai, avand in vedere ca o incepatoare(fosta colega de schi cu mine) si-a rupt un picior pe partie.
    Cand am ajuns in varf eu cu prietenul meu Ivan ne-am decis sa coboram, noi cum eram copii copaci nu am coborat in christiane, direct ,coborand ca o piatra. Jumatate de partie nu am patit nimic, dar cand am ajuns aproape de baza ,gandindu-ma la ceaiul ce ma asteapta am cam uitat ca-s pe schiuri ,mai ca se termina partia inclinata ,eu tot cu viteza am sarit peste o denivelare destul de mare. Am picat foarte rau,amandoua schiuri mi-au sarit din picioare, caciula era cu 2 metri in spatele meu datorita impactului, betele, ma rog, unul dintre bete s-a indoit de la impact ca m-am sprijinit in el in timpul picajului ,cand m-am ridicat ma durea spatele destul de rau,uimitor la cap nu am patit nimic, m-am vaicarit 2-3 minute dar am inceput sa-mi pun din nou schiurile in picioare pentru ca era doar ora 13-14. Vine Ivan(era mai in spate,norocul meu) nu am zis nimic. Si asa a fost ultima oara cand am schiat.
    P.S. : Restul zilei nu am mai picat de loc.
    https://www.facebook.com/tomaionut270

  15. Alexandra Dima said,

    19 Februarie 2014 @ 8:24 pm

    Prima mea experienta pe skiuri a fost atat de scurta, dar atat de extrema. Am urcat cu prietenii la Cota 2000, dupa ce m-au convins ca e usor sa iti pui skiurile in picioare si sa cobori in cristiane…in teorie da, foarte simplu, mai putin cand am ajuns in varf pe partie la Valea Dorului si am inceput incet incet sa cobor. Coborarea insa nu a tinut mult, am tras cu ochiul in spate sa vad daca vine cineva, venea un amic si am ca sigur intra in mine (el stia sa se dea, m-a ocolit lejer), numai ca eu am ajuns pe marginea partiei, skiurile mi s-au incrucisat, iar eu am plonjat cu fata direct in zapada. Bineinteles cand m-am ridicat, incheietura de la mana stanga era umflata, parca aveam o minge de tenis pe sub piele. Salvamontistii au venit instant, m-am plimbat si cu snowmobilul, asta a fost cea mai tare parte :) mai vroiam sa stau pe acolo, sa mai cad, numai sa mai dau inca o tura. De la cabana salvamontistului, direct la spital la Azuga, unde bineinteles nu aveau doctor sa imi faca radiografie si au zis…iti punem mana in ghips, stai cu ea pana la Bucuresti si de acolo te descurci. In final, nu a fost ceva grav, doar osul fisurat, cateva sedinte de raze si tocmai buna pentru sezonul urmator la ski, unde am luat-o usor si nu am mai cazut asa de rau. Inca nu schiez foarte bine, cobor partia in plug si devine enervant fiindca obosesc repede picioarele :) Nu te pot convinge ca nu pot sa stau pe skiuri, fiindca am avut ambitie si sunt destul de competitiva cand vine vorba de sport, dar cu toate astea, o tabara de ski m-ar tine departe de o interactiune cu salvamontistii :)

  16. Ciprian Oprea said,

    20 Februarie 2014 @ 9:19 am

    Cu toate ca nu mai pot schia si deci nu pot participa la concurs va povestesc prima mea experienta pe schiuri. E destul de greu sa mi aduc aminte, eu fiind din Brasov asta se intampla la o varsta ce acum imi pare foarte, foarte indepartata, cred ca aveam undeva pe la 7-8 ani, cand tatal meu mi-a facut cadou de Craciun o pereche de schiuri. Pe vremea acea schiurile erau din lemn iar bocancii aveau un sant pe calcai in care se prindea arcul acela al legaturilor, cei care au invatat sa schieze inainte de revolutie prin anii ’80 va aduceti aminte, probabil. Locuiam in cartierul Valea Cetatii, cunoscut si sub denumirea de Racadau, avand in fata blocului padurea unde puteam invata sa schiez altundeva decat in padure. E vorba de aceasi padure pe care ati vazut-o cu totii la televizor cand la stiri vedeti filmati “ursii din Racadau” care vin la pubele sa manance. Da, deci in aceasta padure, plina de ursi pe vremea copilariei mele, eu am invatat sa schiez, norocul meu era ca pe vremea aia ursii hibernau iarna, sau poate spre ghinionul meu, acum ma gandesc ca daca m-ar fi alergat vreun urs prin padure poate invatam mai bine sa fac slalom printre copaci si as fi ajuns vreun Alberto Tomba. Va inchipuiti cate cazaturi si de cate ori am imbratisat acei copaci pana am invatat sa ma tin pe picioare, mentionez ca nu avea cine sa ma invete si faceam asta singur prin padure. Pana am crescut si am avut bani sa merg in Poiana Brasov sa schiez pe o partie adevarata au trecut multi ani, dar invatasem destul de bine sa schiez in padurea copilariei mele. Codru-i frate cu romanu, se aplica si in cazul meu.

  17. nihasa said,

    20 Februarie 2014 @ 2:43 pm

    Cum ii tai aripile unui tanar?

    Este la varsta la care totul pare sa fie posibil. Trebuie doar sa se intinda putin. Un zambet catre o domnisoara e primit intotdeauna cu roseata in obraji. O iesire cu prietenii in weekend se sfarseste intotdeauna cu o poveste legen-wait for it-dary. Fie ca e vorba de o drumetie la munte care se incheie cu un gard sarit intr-o unitate militara, fie ca este vorba de o seara de poker pe flotari cu baietii ce iti da un blackout total de te trezesti cu un brad de Craciun taiat din padure … este perioada aia in care nimic nu este imposibil. Planetele par sa se alinieze pentru tine. Te prinde nasul in tren si ajungi sa ii faci un cover dupa Andree … oh “Nasule ce tanar esti” ce te arunca intr-o negociere apriga: casca ta de snowboard pe chipiul lui cu CFR. Nimic nu e prea greu sau incomod, chiar si 200 de km facuti intre garniturile de tren la -15 grade. E varsta in care nu exista limite. Poate singura e “zidul” de la bautura pe care eviti sa il treci. Cateodata. Alta data nici acest zid nu este un obstacol in viata ta. Il sari cu mandrie si sprintezi cu inconstienta specifica varstei.

    Asa ca revin la intrebarea de mai sus: cum poti sa ii tai aripile unei astfel de persoane? Ii arati primul lucru pe care nu poate sa il faca. Acea clipa in care iti dai seama ca nu esti de fier si unele lucruri chiar iti sunt imposibile.

    In cazul meu este proverbialul “fata, nu-ti desface picioarele pentru oricine si orice”. Acesata “stigmata” feminina a societatii patriarhale in care traim este valabila si pentru tanarul ce si-a pus schiurile in picioare acum multi ani. Imposibilitatea de evita un moment Van Damme in momentul in care sunt pe schiuri este o situatie cel putin comica. E ca si cum m-ai pune sa arunc o piatra cu mana cealalta.

    Cunosc principiile de baza, dar rezultatul este acelasi spagat jenant pe care pana si Mircea Badea l-ar sanctiona cu o flegma bine plasata. Gratuit, ca amuzamentul produs de mine nu are culoare politica. E doar culoarea rusinii care iti intra in piele si te pigmenteaza pe viata. De peste 10 ani traiesc cu aceasta disfunctie. Cu aceasta problema. Cu aceasta rusine, desi am mii de kilometri facuti pe snowboard. Jenant!

    Asta e povestea cu prima si ultima mea incercare de a schia.

  18. Ciprian Oprea said,

    20 Februarie 2014 @ 4:14 pm

    Poate sunt putin off topic, dar va povestesc prima experienta la schi a altcuiva, a unei fete, experienta la care am asistat.
    Se facea ca intr-un an, pe vremea cand eu inca schiam, un prieten foarte bun din Bucuresti, omul pe care Doru il cunoaste cel mai bine 😉 a venit la mine la Brasov cu o fata, ca sa mergem in Poiana Brasov sa schiem. Zis si facut, ne echipam noi si plecam in Poiana, ajungem acolo si luam telecabina spre Kantzel, drept in Vf. Postavaru, cunoscatorii stiu despre ce vorbesc. Eram noi deci in varful varfului pe cea mai inalta partie din Poiana, cand aflu ca fata cu care venise al meu prieten, nu a pus in viata ei schiuri in picioare si n-are nici cea mai vaga idee cu ce se mananca acest sport, dar ea era hotarata (eu zic inconstienta) sa invete iar prietenul meu era evident genul care te arunca in mijlocul Dunarii ca se te invete sa inoti. Mare greseala sa faci asta cu o femeie, care dupa ce a ajuns la marginea partiei a vazut inclinatia si si-a luat prima tranta a inceput sa planga cu mucozitati (ca sa fim delicati), se vaita, se trantea pe jos ca un copil, zicand ca ea nu mai pleaca de acolo…etc…etc. Situatia era horror, imi era mila de ea, dar ce ma enerva cel mai rau era faptul ca vedeam ruinata o zi perfecta de schiat, pe prietenul meu imi venea sa-l strang de gat. A trebuit sa coboram pe jos, in clapari tot Kantzel-ul pana la telegondola, si de acolo in jos spre Poiana, acum ma gandeam multumit ca o s-o lasam pe don’soara jos la Rosignol Pub si schiem si noi in sfarsit, dar soarta nu tinea cu mine si mai ales cu ea. Pe la mijlocul traseului, din cauza vantului puternic telegondola s-a oprit din motive de siguranta, iar domnisoara a inceput sa planga isteric de sarea camasa de pe ea, pardon polarul, pentru ca nefericita avea frica de inaltime, nu mai stiu cat am stat blocati in telegondola, dar cosmarul a durat ceva vreme, timp in care ea a facut ca o vulpe turbata, cei care au fobii de inaltime si spatii inchise ar putea sa ne explice mai bine.
    Nu stiu, daca fata respectiva a mai avut curajul sa puna vreodata schiurile in picioare, dar surpriza, prietenul meu nu s-a lecuit pentru ca la 2 ani distanta istoria s-a repetat cu o fata diferita si cu mine spectator, probabil vroia sa le faca sa se obisnuiasca cu greul in viata, eu nu putem decat sa privesc si sa gandesc: bine ca li se intampla lor!

  19. anda said,

    21 Februarie 2014 @ 5:43 pm

    cine a castigat?

  20. Doru Panaitescu said,

    21 Februarie 2014 @ 5:51 pm

    Am scris in textul articolului, Bogdan Epure aka Nihasa.

RSS feed for comments on this post · TrackBack URI

Leave a Comment