De ce nu am ajuns la Robbie Williams la concert: Ophisaurus apodus #delteleeuropei #biodiversitate
Avand in vedere ce s-a scris si s-a rascris despre concertul de vineri, nu mai insist si eu. Am multumit frumos pentru invitatia dubla oferita de Telekom Romania, am pasat-o rapid melomanului din familie, am insfacat sculele de rigoare si am fugit pe coclauri cu un singur gand: poze frumoase cu reptile, ca e sezon deschis pentru #biodiversitate. Si uite asa am dat peste cea mai lunga soparla din Europa (si fara picioare pe deasupra): sheltopusik, Pseudopus apodus sau Ophisaurus apodus, ruda mai sudica si mult mai mare a naparcii noastre autohtone (Anguis colchicus):
Zona deltei Ropotamo nu mi-e straina. Am vizitat-o anul trecut, in tura din Deltele Europei in care am vazu si delta Nestos de langa insula Thassos, unde am vazut acest ciudat animalut, din pacate calcat de masina. Din nefericire pentru acest animal, si grecii decapiteaza reptile inofensive si nevinovate…
Mi-am jurat atunci in barba ca il voi gasi si pe continent, nu doar in insulele grecesti. Si iata-l mare, viguros si zambitor (veti vedea in fotografiile ce urmeaza ca acest mic urias al lumii cu solzi care cea mai blajina privire din cate mi-a fost sa vad la o reptila)…
Numit in literatura de specialitate sheltopusik, ophisaurul este un demn descendent al dinozaurilor din vechime. Corpul sau s-a adaptat la mersul taras, picioarele din spate ramanand singurele mici atavisme ce mai mai pot fi observate in zona codala la unele exemplare. Locomotia sa imita cumva pe cea a serpilor, iar in zonele stancoase unde isi face veacul poate fi destul de sprinten si greu de prins. Nu si pentru cei mai tenace dintre noi, renumiti pentru frenezia cu care scotocim dupa fauna…
Un corp de sarpe, cap de soparla, aspect de râmă. Cam asa poate fi descris de cineva certat cu ora de biologie. Pentru un cunocator intr-ale biodiversitatii, aceasta ciudat creatura este, desi nu pare, cea mai lunga soparla din Europa, atingand peste un metru in lungime cu tot cu coada. Daca va e frica de el, stati linistiti: la noi in tara nu traieste (poate o fi trait in padurile din sudul Dobrogei cand Dobrogea era mult mai impadurita ca acum, dar nu a fost niciodata semnalat in fauna Romaniei…). In plus, nu este veninos, nu este agresiv, nu ataca, nu musca, nici la fuga nu sta prea bine (daca nu e incalzit). Dar stie sa se ascunda si sa se camufleze, mama mama!
Ca grosime, corpul sau este cam cat incheietura mainii unei frumoase domnisoare. Una neinfricata si dornica de a tine in mana un dinozaur viu, astfel ca, pentru a va da seama de dimensiunile animalului, iata un crop dintr-o fotografie in care o fata frumoasa tine in mana acest superb adult de Ophisaurus.
Stiu ca o parte din voi il veti decreta ca fiind in topul celor mai respingatoare animale, dar asta e frumusetea in #biodiversitate: si animalele „urate” au rolul lor in natura. Ca despre Ophisaurus, eu il gasesc de-a dreptul atragator. In fond, si ramele sunt urate, nu? Dar ce mai sapati dupa ele cand mergeti la peste… 🙂
Bineinteles, la marimea asta a unei soparle, inelele de macro nu sunt necesare. Ba mai mult, cine vede primul capusa ce paraziteaza aceasta soparla uriasa si complet inofensiva are o bere rece de la mine la urmatoarea tabara de biodiversitate din acest weekend, despre care voi scrie maine.
[Update] La o analiza mai atenta, numai la ochiul stang s-au dovedit a fi patru capuse, nu una…
Deltele Europei au inca multe surprize pentru iubitorii de natura si #biodiversitate. Promit sa vizitez tot ce inseamna habitat deltaic in Europa si sa va arat aceste minunatii.
Aaaa, am uitat sa va spun!! Ophisaurul sau sheltopusikul asta e un fel de Robbie Williams: nu bea apa!!! 😀 sper sa gustati gluma!
Proiectul Deltele Europei este un proiect de travel blogging initiat de Wildescapes, cu sprijinul Doppel Herz si Telekom Romania. Partener logistic: Paralela45.