Ganduri de vacanta: vacantele de tip VPEN – (in Vizita la Prieteni din Europa foarte Nevorbiti)
[Acest articol este scris departe de casă. Trebuie să mă obişnuiesc să mai scriu pe blog chestiuni de fineţe şi când sunt plecat în vacanţă. Te face să te simti bine, zău! Dar să revenim:]
Probabil ştiţi, nu mă prind multe sărbători ori weekenduri pe acasă. În toti anii aştia de cand nu am mai petrecut weekendurile prin casă, am dezvoltat strategii „perfide” de a vedea lumea ce ne inconjoară, cu predilecţie spre România şi Europa (mai mult Balcani, corect, dar şi Sicilia, nordul Spaniei sau Marea Britanie). Dar este ceva despre care nu v-am povestit: impactul „prietenilor nevorbiţi” asupra vacanţelor mele.
Bănuiesc că nu e nevoie să vă povestesc prea în amănunt ce este un „pretin nevorbit”.
Dar, pe lângă această scurtă caracterizare generală, vreau să vă spun că nu e nimic rău în a fi un „pretin nevorbit”. Cred că şi eu,unul, sunt la fel, pentru că am mulţi prieteni care mă sună înainte sau chiar cand ajung în Bucuresti să mă vada, să stea la mine, să mă scoată la o bere sau, cel mai adesea, la o plimbare pe coclauri. Invitaţie la care de regulă răspund „DA!”, dacă… sunt pe acasă 🙂
„Pretinul nevorbit” este un fost coleg, fie de generala/liceu/facultate, fie un fost coleg de armata/munca etc sau pur si simplu un vechi prieten care locuieste departe de tine sau de orasul natal. Acesta, de regula abia a aterizat in localitatea respectiva si nu are suficienti prieteni. Sau chiar daca are, se va bucura mai mult de compania unui vechi prieten decat de proaspat facutii prieteni locali.
Pretinul „nevorbit” este mare combinator (mai jos, câteva citate din clasici)…
– „Când vii pe la mine”?
– „Hombre, îţi zic, tie ti-ar placea la nebunie aici”
– „Ce tot faci acasa, hai pe la mine!”
…trecand deja la artileria grea de combinaciune (cu presiune pe coarda sensibila)…
– „La mine gasesti x,y,z lucruri care te intereseaza…”
– „Poti lucra de aici, ai toate conditiile si vezi si fauna” etc…
– „Am vazut ieri o soparla/pasare mare/mica verde/maronie pe gard/pe casa/pe mare/etc, te asteapta, sigur nu o ai”
…ajungand de cele mai multe ori pana la a fi insistent la limita:
– „Ai zis ca vii pe la mine si nu te-ai tinut de cuvant”
– „Daca nu vii macar 2-3 saptamani nu te mai primesc”
– „Nu te las sa pleci pana nu imi promiti ca vii inca o data anul asta” etc etc etc
Momentan, lista mea personala de prieteni nevorbiti se afla localizata in intreaga Europă (din motive evidente, voi da doar localitatile, prietenii apropiati vor sti la cine fac referire):
Sudul Italiei (Sicilia)
Nordul Italiei (Milano, Venetia)
Sudul Angliei (Londra, Reading)
Vestul Angliei (Bristol, Helston)
Sudul Portugaliei (Faro)
Nordul Spaniei (Barcelona, Salou)
Sudul Spaniei (Ibiza)
Centrul Frantei (Paris)
Vestul Frantei (Laval)
Sudul Frantei (Marsilia)
Germania (Berlin, Dresda, Munchen)
Sudul Greciei (Atena)
Nordul Greciei (Thassos)
Sigur, Romania face parte din Europa, iar in Romania lista de „pretini nevorbiţi” este la fel de lungă:
Judetul Arad (Semlac, Nadlac)
Judetul Braila (Marasu)
Judetul Brasov (Brasov, Sinca Veche)
Judetul Mehedinti (Severin, Jupanesti)
Judetul Buzau (Gura Teghii, Sarata Monteoru)
Judetul Cluj (Floresti, Marisel)
Judetul Maramures (Baia Mare)
Judetul Hunedoara (Lupeni)
Judetul Constanta (Constanta)
Judetul Gorj (Baia de Arama)
Judetul Timis (Timisoara)
Judetul Mures (Sighisoara, Saschiz, Viscri)
Judetul Prahova (Comarnic, Breaza)
Judetul Vaslui (Vaslui)
Ma opresc aici cu cele doua liste, mai am insa prieteni pe unde nu-ti vine sa crezi, din State pana in Australia, majoritatea fosti colegi de clasa, liceu, facultate, munca, hobby sau prieteni pur si simplu.
In ultimii ani am dat curs mai multor invitatii de la prieteni de-ai mei „nevorbiti” si nu-mi pare deloc rau. O sa insir aici cateva din avantajele de a vizita un prieten nevorbit (in tara sau aiurea) – pentru ca singurul mare dezavantaj este ca iti planifica altcineva concediul 😀
In primul rand e mare lucru sa mergi pe coclauri sau pur si simplu in vizita cu un prieten (localnic sau semilocalnic – depinde cat de recent e aterizat omul in zona). Omul stie mai bine ca tine ponturi, locuri, mici secrete pe care le descoperi singur mult mai greu sau deloc.
In al doilea rand, ai ocazia sa vezi viata de zi cu zi a unui om stabilit in alt oras decât tine (fie că e localnic sau „vinitură”). Mâncarea e altfel în casa omului decât la cârciumă, poţi descoperi ingrediente, reţete şi obiceiuri locale etc.
În al treilea rand, e plăcut să mergi în vacanţă la cineva acasa (trecand peste avantajul de a nu da bani pe cazare). Produc si un deranj cand vin pe capul unui om, dar experienta comuna cumulata este benefica pentru ambele „tabere”. Multi prieteni „nevorbiti” recunosc (unii nu! :D) ca daca nu as trece pe la ei nu s-ar urni din casa sa vada diverse locuri faine, unele aproape de casa lor, atat de aproape incat sa ajunga sa le fie rusine ca nu le-au vazut pana sa vin eu peste ei :D.
In acelasi timp vizitarea „nevorbitilor” te si limiteaza cumva. Bunul simt si respectul pentru gazda te impiedica sa faci chiar tot ce-ti trece prin cap, dar adevarata limitare e geografica. Din fericire in majoritatea locurilor enumerate mai sus ai atatea de vazut si facut, incat chiar la a zecea vizita (de pilda Sicilia, Thassos sau Londra) tot constati ca mai ai locuri de vazut si experiente faine de trait.
Intrebarea de baza este: cum intorci favorul unui prieten nevorbit? Cel mai probabil, prietenul nevorbit nu poate parasi corabia la fel de des ca tine. Cel mai simplu (si mai dificil totodata) raspuns este sa ii onorezi invitatia si sa mergi pe la el cat de des poti. Asta presupune deja sa iti faci o agenda serioasa cu iesiri, sa ai un buget de calatorie consistent (ca, si fara buget de cazare, tot se aduna banii de transport, mancare, distractie, echipament etc), sa te potrivesti si cu programul omului – majoritatea nu-si pot lua concediu cand vii tu sau nu toata perioada etc.
Una peste alta, sapati-va in cercul personal de prieteni si cunostinte. Sigur veti gasi prieteni care corespund tiparului „m-am mutat departe de locul natal, nu prea am prieteni pe aici, nu te-am mai vazut de multa vreme, cand vii pe la mine?”. Nici ei(ele) dar mai ales nici voi nu veti regreta ca le-ati facut o vizita de cateva zile (sau o vacanta intreaga).
Cateva recomandari:
– interesati-va de clima si cea mai buna perioada de vizitare, in functie de arealele voastre de interes. Nu are sens sa mergi iarna intr-o zona de coasta, unde bate vantul, dupa cum nu are sens sa mergi vara intr-o statiune de schi.
– oferiti-va sa faceti o excursie special pentru prietenii nevorbiti. Unora le este pur si simplu greu sa se organizeze sau sa se rupa de rutina zilnica. Credeti-ma pe cuvant ca vor aprecia.
– nu intrati in clinciuri legate de patriotism local si comparatia cu acasa. Nu veti castiga, lasati oamenii sa se simta bine, multi simt nevoia sa motiveze alegerile din viata lor, de la locul in care s-au mutat pana la masina pe care o conduc.
– insistati sa acoperiti majoritatea cheltuielilor legate de vizita voastra acolo (dar va atrag atentia ca e posibil sa nu reusiti). De la transport, mancare pana la distractie. Aici veti intampina cele mai mari si mai grele probleme in lagtura cu refuzul gazdelor. Uneori merita sa ii tineti de maini si sa platit voi nota la restaurant, benzinatrie sau supermarket. Asa e cuviincios, chiar daca onoarea lor de gazde va fi nitel stirbita. 😀
– oferiti-va sa faceti ceva special pentru gazde (de la a gati romanest eintr-una sau mai multe seri pana la o excursie suportata integral de voi). Se vor simti bine ca au oaspeti educati si cu initiativa.
– faceti-va programul tinand cont si de programul zilnic al gazdelor. Armonizand orele de masa cu cele de vizitat, socializat nu veti produce deranj prea tare. Chiar dacă gazdele sunt drăguţe si dau dovada de ospitalitate excesiva, nu este recomandabil sa abuzati.
– nu uitati sa mai si plecati pe acasa. Simtiti-va si lasati loc de buna ziua. Oferiti-va sa ii primiti acasa cand vin inapoi in tara sau in localitatea unde locuiti voi. Nu aveti idee cat de ciudat poate parea orasul in care locuiti in prezent daca e vizitat alaturi de un turist… Incercaţi!
Nu pot încheia această pledoarie pentru vizitarea „nevorbitilor” din anturajul vostru fără a mulţumi însumi tuturor „nevorbiţilor” mei care mi-au suportat elucrubraţiile de vacanţă şi mi-au sprijinit efortul (daaa, mare efort :D) de a-i vizita in ultimele mele zeci de vacanţe şi minivacanţe. Fără voi, „nevorbiţilor”, vacanţele mele erau mai sărace, iar de lista de specii văzute cu ajutorul vostru nici nu mai amintesc. Plecăciuni! PS Îmi fac planurile pentru următorii ţ ani, sunt mâncat dacă nu vă vizitez măcar o dată pe an, ştiu deja asta 😀
[ Expeditia #expedition1001 Sicilia este a treia tabara de explorare din 2016 din seria celor 5 cuprinse in proiectul #biodiversitate organizat de Wildescapes cu sprijinul Telekom Romania. Partener outdoor: Minor Swing Hammocks. Partener de joaca foto: Samsung Galaxy S7. ]
Deratizare Dezinsectie Bucuresti said,
6 noiembrie 2016 @ 8:28 pm
Mi-ar placea sa am si eu prieteni in atatea orase straine, cred ca nu m-as mai opri din calatorit 😀