Acum aproape 10 ani, am cunoscut un mare naturalist român, care mi-a produs o schimbare de paradigmă importantă. Deviza lui era “din clădiri abandonate în rezervații minunate”, referința fiind, desigur, la locurile propice pentru a observa și fotografia faună.

Inițial nu am înțeles partea cu clădirile abandonate, dar o lună mai târziu avea să îi dau dreptate după ce am vizitat cu el dărâmăturile unei foste instalații industriale din Canaraua Fetii din Dobrogea și am văzut acolo, în acele ruine, practic, prima mea rândunică roșcată (Cecropis daurica). Uluit de prezența unei specii (la cuib!) atât de greu de văzut în orice alt loc, încă nu procesam importanța habitatelor antropice pentru o sumedenie de păsări și alte categorii de animale care nu se sfiesc să recucerească locurile modificate de om de-a lungul timpului.

Câțiva luni mai târziu, am văzut la un alt bun prieten și bun fotograf de natură, un huhurez mare (Strix uralensis), una din speciile mele preferate de strigiforme. Problema mea era… locul pe care îl folosea huhurezul pentru pândă și implicit postura în care Bogdan alesese să îl fotografieze. Pasărea stătea pe o țeavă de gaz, complet inestetic în opinia mea (de atunci).

Am avut atunci o discuție lungă cu Bogdan (care avea și alte cadre la fel de bune cu pasărea), dojenindu-l atunci că își știrbește din ștaif publicând și fotografii care nu sunt 100% wild (pe vremea aceea nici nu voiam să aud de a face însumi fotografii în vreun parc din București, darămite cu păsări pe clădiri sau… țevi de gaz).

Dar nu a trecut mult și “purismul” meu a început să se destrame, din interior chiar. După mea prima tură foto de wildlife din Marea Britanie din 2014 am venit acasă năuc. Păsările luau cu asalt orice locșor cu ceva apă, iarbă verde sau chiar fără nimic natural. Mai jos, două exemple:

Cuib de corcodel mare… din gunoaie! Îngrozitor! Mi-am zis că nu se poate ceva mai rău. Apoi am procesat puțin… păsările alea chiar aveau chef de clocit. Le păsa prea puțin de răul oamenilor, ele își vedeau de instinctul și de cuibăritul lor, fotografia fiind făcută într-unul din cele mai aglomerate cartiere de afaceri din Londra: Canary Wharf. Nu mai zic cum am asistat cu gura căscată la “schimbul de tură”: masculul a părăsit cuibul, lăsând femela în locul său, pentru că el avea treabă… A ciufulit toate lișițele și găinușele de baltă din zonă, arătându-le că acel loc plin de gunoaie este teritoriul lui.

Tot acolo am asistat la o scenă pe care mi-aș fi imaginat că o voi vedea în deltă la noi, nu între blocuri de sticlă.

Un ritual de împerechere la găinușe de baltă pe un ponton de fier? Ba bine că nu! Și asta la doi pași de corcodeii mari de mai sus care ocupaseră deja un loc bun…

Am ajuns apoi acasă și am plecat în Dobrogea, unde am surprins prima mea vrabie negricioasă (Passer hispaniolensis), doar că, a naibii, a stat doar pe o țeavă mare de fier. De nepublicat, după standardele mele de etică de acum 10 ani!

Treptat, am ajuns la concluzia că, atâta timp cât păsările sunt libere, chiar nu contează unde le fotografiezi. Cum ar fi, de pildă, cormoranii, mari sau mici, care iau cu asalt lacurile antropice (in general zonele de baraje), în special iarna. Această fotografie este făcută în această iarnă pe un lac antropic și e cu cormorani mici.

Și uite așa am ajuns la povestea iepurilor din rafinăria Petromidia. Miercuri am avut obișnuita intervenție în cadrul Guerrilla Hub la Sorin Badea în emisiune. Și tot povestind noi despre Dobrogea și zona de coastă, am amintit treaba asta cu iepurii din incinta rafinăriei.

Azi m-a sunat Cornel, care lucrează acolo, să mă invite oficial să văd lacurile cu stuf și păsări din rafinărie, loc în care, cu excepția gardurilor, nu s-ar fi intervenit deloc în echilibrul natural. Acum, na, mă știți, eu sunt genul care se urcă în mașină să meargă acolo, nu pentru că nu l-aș crede, ci pentru că nu am mereu ocazia să văd locuri în care publicul nu are acces. În plus, vreau să demontez mituri de genul “poți vedea animale sălbatice doar în rezervații strict protejate”, “unde e rafinărie sunt păsări înecate în ulei” sau “păsări faine doar în Deltă găsești”.

Îmi aduc aminte, de pildă, că în expedițiile din #Goodyear4x4 am dus cele trei mașini cu bloggeri și fotografi pe digurile Petromidiei în căutare de rarități avifaunistice de iarnă, locul fiind bine cunoscut de birdwatcheri pentru speciile “grele” ce pot apărea acolo în sezonul rece, pe care cu greu le poți surprinde în Deltă datorită accesului dificil. Spre mirarea multora din ei, atunci am văzut multe păsări (din confortul relativ al mașinii, că frigul îți intră oricum în oase după mai puțin de o oră de fotografiat din mașină iarna, dar cu geamurile jos). Ferestrași, cufundari, pasărea omătului și alte specii pe care le găsești mult mai greu în alte părți, toate pe un dig lung și anost care nu-ți dă nimic de bănuit că ar fi un loc bogat în faună…

În plus, zona de coastă are mereu densitate mare de păsări, mai ales dacă vorbim de specii care migrează în stoluri sau cuibăresc colonial. Iată o imagine de la Vadu, din zona fostului combinat, cu multe chire de baltă, e drept că din mai, adică perioada de cuibărit.

Așa că… plec mâine cu noaptea-n cap la o tură de recunoaștere de o zi, în primul rând pentru că nu avem destule ore de lumină (abia se apropie echinocțiul de primăvară), în al doilea rând pentru că știu că păsările sunt ceva mai active dimineața și seara.

Ce mă aștept să văd? În primul rând specii limicole (de țărm). Pasajul de primăvară a început și păsările se reîntorc din sud spre locurile de cuibărit. În al doilea rând, specii de talie mică. În al treilea rând, mamifere și amfibieni (e încă frig pentru reptile, dar nu exclud țestoase de apă sau șerpi de casă). În al patrulea rând, specii de păsări acvatice. Enumăr mai jos câteva, ilustrând cu fotografii făcute în zona Vadu din turele anterioare.

[Egreta albă (Casmerodius albus) – care iernează în zonă, sper să mai găsim câteva, sunt păsări grațioase și estetice]

[Lișiță – care iernează de asemenea pe coasta litorală, ar trebui să fie în efective bune pe toate luciurile de apă din zonă]

[Ciocârlan (Galerida cristata) – care e deja în Dobrogea, alături de mai multe specii de ciocârlii care cuibăresc acolo, sper să stea la poză]

[Pietrar răsăritean (Oenanthe isabellina) – Dobrogea are cel puțin două specii mai comune – pietrarul sur și cel răsăritean – la al doilea trag speranțe să fi sosit deja din sud, dar mă bucur de orice specie, deci și de cel sur]

[Ciocîntors (Recurvirostra avocetta) – o specie extrem de grațioasă și fotogenică, care urcă spre nord destul de devreme și cuibărește și la Vadu]

[Pupăză (Upupa epops) – au fost deja primele semnalări de pupeze în țară, ele sunt în general ușor de fotografiat de-a lungul drumurilor, unde caută de mâncare]

Evident, sper să vedem mult mai multe specii într-o zi ce se anunță plină, așa că fug la culcuș și vă promit că revin cu o selecție a animalelor văzute acolo când ne întoarcem la “cășile” noastre.