Vin acum, la inceput de an (si stiti ca de o saptamana lucrez la identificarile pentru speciile din retrospectiva foto 2013) cu una din preferintele mele in materie de fotografie de natura: serpii. In cazul de fata o specie endemica:

Undeva in aprpoiere de vulcanul Etna, la doi pasi de ferma din Sicilia unde mi-am petrecut o buna parte din concediul din 2013, un prieten a inceput sa strige la mine:

– Doruuuu! Vino repede! Imi bag ceva in ea de ferma si de cai. E un ghem mare de serpi veninosi in fan!
– Cati erau si cat de mari?
– Mari mai, mari! Era un ghem mare de serpi, eu nu mai merg niciodata la fan!
– Hai mai Goe, unde mai exact?
– In fan, acolo la cai!

Goe e un bun prieten de-al meu. E venit la ferma din Sicilia si are grija de ferma. Nu pot sa va spun cat de mult uraste serpii. Din pacate pentru prietenii noi solzosi, oamenii (unii chiar iubitori de natura, cum e Goe) au uneori o aversiune inexplicabila pentru orice fel de taratoare, dar mai ales pentru serpi. De aici tot felul de povesti: „vipera m-a muscat de mana, dar m-am ferit” (auzita in Apuseni) „vipera s-a urcat pe balustrada de la hotel” (auzita in Baile Herculane), „vipera era in copac si sasaia la mine” (auzita in Cheile Nerei) si tot asa.

Astfel ca acum aveam ocazia sa vad cat din ghemul de serpi vazut de Goe cel inspaimantat era veridic. Asa ca, inarmat cu aparatul foto, manusa de serpi primita de la „imblanzitorul de serpi” si o doza buna de adrenalina am fugit cat m-au tinut picioarele spre balotii de fan de langa grajdul de cai.

– Unde mai exac, mai Goe?

Exista mai multe specii de serpi care in perioada nuptiala se strang in aglomerari mari pentru a se imperechea. Imi era greu sa cred ca in Sicilia asta se intampla pe final de august, dar am zis ca deh, poate poate…

– Acolo, ingaima Goe din spatele meu, dar cu putin curaj ca ma vazuse cu manusa si cu aparatul si mai ales cu un kilogram de curaj peste el.

– Unde mai? Ca nu vad nimic…

Si… surpriza! Ghemul mare de serpi era format… dintr-un singur sarpe, de maxim 35 de centimetri. Mai aveam putin si cautam inelele de macro pentru el… Era un exemplar muscat de alt sarpe probabil (se vede rana aici).

L-am fotografiat si l-am lasat sa plece, desi se cam zvarcolea. Posibil sa fi fost muscat de o vipera? Nu stiu, dar m-am bucurat de intalnire. Aceasta specie traieste numai in Sicilia si sudul Italiei. (sursa) Zamenis lineatus sau sageata cu ochi rosii (cica) – Saettone occhirossi, ruda cu mult mai cunoscutul sarpe al lui Esculap de la noi (Zamenis longissimus).

Iata si o fotografie cu ruda sa de pe meleagurile noastre, sarpele lui Esculap, fotografiat de mine in Cheile Balutei din judetul Mehedinti.

Acum mi-e mult mai clar: toate povestile cu balauri cu solzi au un sambure de adevar: balaurul ala era… un simplu sarpe. Oamenii sunt cei car eii transforma in balauri. Retineti: nici un sarpe sau balaur nu sare la gat, nu ataca sau nu va pandeste din copaci. Daca stiti sa respectati distanta de siguranta sau stiti sa manuiti corec tun sarpe, va puteti bucura de natura in continuare, fara sa vedeti dinti infipti in mana sau picior. Sau in gat, potrivit prapastiosilor car einca citesc articolul cu mana la gura de spaima 🙂

Cat despre Goe, dupa ce a vazut ca am tinut sarpele in mana 20 de minute si m-am jucat cu el, a ramas neclintit in teama sa pentru serpi. Ceea ce nu va doresc si dumneavoastra…